Prezidențiale2025/BEC a ținut cont de aspectele fundamentale 'deja tranșate' de CCR la respingerea candidaturii lui Georgescu

Biroul Electoral Central (BEC) precizează, duminică seară, că a ținut cont de aspectele fundamentale 'deja tranșate' de Curtea Constituțională la luarea deciziei de respingere a înregistrării candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.
'Biroul Electoral Central nu poate da prevalență analizei aspectelor formale ale prezentei candidaturi, în detrimentul celor fundamentale tranșate deja de curte. De altfel, dacă Biroul Electoral Central nu ar analiza întreg contextul candidaturii, există riscul ca, în lipsa unei învestiri ulterioare a Curții Constituționale cu această verificare, o candidatură afectată de fundamentale carențe să fie înregistrată și să parcurgă întregul proces electoral, pentru ca, în final, Curtea Constituțională să fie pusă în situația infirmării rezultatelor sufragiului pentru lipsa manifestă, preexistentă depunerii candidaturii, a unei condiții de înregistrare a acesteia', se afirmă în decizia BEC.
Conform aceleiași surse, candidatura lui Călin Georgescu nu întrunește condițiile de legalitate, întrucât acesta 'prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, a încălcat însăși obligația (...) de a apăra democrația', care se întemeiază pe alegeri 'corecte, integre și imparțiale'.
BEC consideră relevant faptul că hotărârea CCR din 6 decembrie 2024, prin care a fost anulat procesul electoral pentru alegerea președintelui României, dispunându-se reluarea în integralitate, statuează cu privire la 'modul în care candidatul (...) a înțeles să se raporteze la condițiile care rezultă din formula sacrosantă a jurământului depus de persoana aleasă în funcția de președinte al României'.
'De altfel, anulând procesul electoral în curs și dispunând reluarea în integralitate a acestuia (inclusiv cu privire la depunerea de candidaturi) ca urmare a conduitei candidatului de nerespectare a reglementărilor procedurii electorale (...), Curtea Constituțională a tranșat implicit și general obligatoriu și cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea candidaturi depuse de către candidatul Călin Georgescu, fiind inadmisibil ca, la reluarea procesului electoral, să se considere că aceeași persoană îndeplinește condițiile pentru a accede la funcția de președinte al României', se mai arată în decizie.
BEC concluzionează că, în condițiile în care instanța de contencios constituțional a decis cu privire la aceste aspecte, îndeplinirea celorlalte condiții de înregistrare a candidaturii devine irelevantă.
Decizia poate fi contestată la CCR în termen de 24 de ore.
BEC a anunțat, duminică seară, că a fost respinsă înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu.
Potrivit unui comunicat al BEC, s-a respins și înregistrarea candidaturilor altor doi independenți, Maria Marcu și Ion Popa.
În schimb, înregistrarea candidaturii lui Nicușor Dan a fost acceptată.
Conform calendarului alegerilor prezidențiale, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea candidaturii, cel mai târziu la data de 17 martie, are loc înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale.
Cel mai târziu la data de 18 martie, candidații, partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice, alianțele electorale și alegătorii pot formula contestații la Curtea Constituțională privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz. CCR soluționează contestațiile prin hotărâri definitive, ce se comunică de îndată Biroului Electoral Central și se publică în Monitorul Oficial. AGERPRES/(AS - editor: George Onea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Prezidențiale2025/ George Simion și Nicușor Dan - la prima dezbatere TV înainte de turul al doilea de scrutin
Cei doi candidați calificați în cursa finală pentru Cotroceni - George Simion (AUR) și Nicușor Dan (independent) - se vor confrunta joi în prima dezbatere televizată, organizată de Euronews România, în Aula Magna a Politehnicii București.
Ministrul Hurezeanu - la reuniunea informală a șefilor diplomațiilor din UE; războiul din Ucraina - pe agendă
Ministrul Emil Hurezeanu a participat, miercuri și joi, la reuniunea informală a miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre ale UE (formatul 'Gymnich'), care a fost găzduită la Varșovia de către Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Kaja Kallas, și de către ministrul Afacerilor Externe al Republicii Pol
Prezidențiale2025/Episcopul Bisericii Evanghelice din România îi îndeamnă pe credincioși să-l voteze pe Nicușor Dan
Episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România, Reinhart Guib, îi îndeamnă pe credincioși să-l voteze pe candidatul independent din turul doi al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan, potrivit paginii sale oficiale de Facebook. 'Pentru binele viitorului nostru: Votează! Dragă cititor! Este aproape ora 12! După rezultatu
Prezidențiale2025/Nicușor Dan răspunde mesajului Concordia: Împărtășim aceleași valori, ceea ce nu pot spune de contracandidatul meu
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, i-a răspuns miercuri președintelui Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, subliniind că proprietatea privată este 'esențială' pentru a încuraja progresul României. Edilul general a adăugat că în aceste zile, 'mai mult decâ
Prezidențiale2025/Antal Arpad (UDMR): Am o veste proastă - maghiarii nu vor fugi din țară dacă va câștiga Simion
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, consideră că România se află într-o 'cotitură istorică' și că societatea românească are încă suficiente resurse pentru a stopa ascensiunea extremismului și câștigarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale de către candidatul AUR, George Simon.
Prezidențiale2025/ Emil Boc: Turul doi este un referendum pro sau anti-Europa
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, prim-vicepreședinte al PNL, a declarat joi, pentru AGERPRES, că turul al doilea al alegerilor prezidențiale este ca un referendum pro sau anti-Europa și că românii au de ales să rămânem în continuare cu Europa sau să ne întoarcem spre Rusia. 'Alegerile din turul doi sunt
Camera Deputaților: CCR nu mai poate invalida un proces electoral fără o contestație temeinic motivată (proiect)
Invalidarea alegerilor prezidențiale se poate face de către Curtea Constituțională doar în baza unei contestații temeinic motivate și totodată din motive constând în fraude grave - prevede o propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizare și funcționarea Curții Constituționale, aflată în consultare publică la Came
Bugetul Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor, suplimentat cu 3,5 milioane de lei
Executivul a aprobat, joi, prin hotărâre, suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2025 cu suma de 3,5 milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului, pentru Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA), instituție aflată în coordonarea directă a prim-mi
Reducerea schemei de personal a Agenției Naționale Anti-Doping, aprobată de Guvern
Guvernul a aprobat, joi, prin hotărâre, reducerea schemei de personal a Agenției Naționale Anti-Doping cu 7 posturi, funcții publice vacante de execuție, respectiv de la 62 la 55, inclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor acestora. Potrivit unui comunicat al Executivului, noua structură a Agenției Naționale Anti-Doping va cup
Constantin: Presa - acces la declarațiile oficiale ale miniștrilor, înainte de ședința de Guvern, pe modelul de la Comisia Europeană
Presa va avea acces la declarațiile oficiale ale miniștrilor interimari cu o jumătate de oră înainte de începerea ședinței de Guvern, după modelul de la Comisia Europeană, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. Constantin a fost întrebat în legătură cu schimbările din comunicarea
Camera Deputaților: Evaluarea judecătorilor de la ICCJ - reintrodusă în legislație (proiect)
Deputatul USR Oana Murariu a depus la Parlament un proiect de lege care are ca principală prevedere reintroducerea evaluării judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Oana Murariu precizează în expunerea de motive a proiectului că reintroducerea evaluării judecătorilor de la ÎCCJ este 'absolut firească'
Constantin: Bugetul CNI, aprobat; se asigură finanțarea proiectelor de interes public și social derulate
Executivul a aprobat joi bugetul Companiei Naționale de Investiții, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, care a precizat că proiectele de interes public și social derulate prin CNI, precum creșe, cămine studențești, infrastructură sportivă, vor avea asigurate sursele de finanțare pentru acest an. 'Pr
Mihai Constantin: Bugetul Administrației Naționale de Meteorologie pe anul 2025, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat joi bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Administrației Naționale de Meteorologie, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. 'Tot astăzi a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Administrației Naționale de Meteorologie, care funcționează sub autoritatea
Constantin: Guvernul a majorat cu 7,5 milioane de euro fondurile alocate pentru construcția de grădinițe
Guvernul a majorat joi cu 7,5 milioane de euro fondurile alocate de la bugetul de stat pentru proiectul derulat în colaborare cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei destinat construcției și reabilitării de grădinițe, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. 'Încă 40 de grădinițe vor putea fi
Prezidențiale2025/George Simion îi răspunde lui Dan Șucu: România nu se va abate de la parcursul său european și atlantic
România nu se va abate de la parcursul său european și atlantic, i-a transmis joi președintele AUR, George Simion, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, președintelui Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, după ce acesta din urmă a lansat un manifest pentru cei doi competitori rămași în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni.