Elena Lasconi: Fac apel la calm și aș vrea ca BEC să vină cât mai repede cu motivarea decizei
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat, duminică seara, un apel la calm în urma respingerii înregistrării dosarului de candidatură la prezidențiale a lui Călin Georgescu, ea subliniind că Biroul Electoral Central trebuie să prezinte 'cât mai repede' motivarea acestei decizii.
'Eu fac apel la calm în aceste momente și aș vrea ca BEC să vină cât mai repede cu motivarea deciziei. Partea bună acum - în toate relele există și o parte bună, doar anul trecut nu a fost - avem dreptul nostru constituțional de a ne apăra. Este clar și un drept internațional de a te putea apăra. În acest moment există posibilitatea ca domnul Georgescu să facă contestație la Curtea Constituțională și CCR să analizeze lucrul acesta. Anul trecut nu s-a putut. Una dintre recomandările Comisiei de la Veneția era aceasta: că dacă ar fi fost luată decizia de către BEC, măcar mai puteai să apelezi la justiție, ca să ți se facă dreptate și să vezi dacă ai avut sau nu dreptate. De asta a pierdut Călin Georgescu toate procesele, atât în țară, cât și în străinătate, pentru că decizia a fost luată de cea mai înaltă instituție, de CCR. Acum există această posibilitate, să depună o contestație și să o valideze sau nu Curtea Constituțională', a afirmat Lasconi, la postul Digi24.
Ea a menționat că nu împărtășește valorile partidelor 'izolaționiste', dar că reprezentanții USR sunt 'oameni responsabili'. Totodată, a subliniat importanța respectării legii, adăugând că nu poate fi de acord cu situații în care nu sunt respectate procedurile sau legea, în integralitatea ei.
'Reprezentantul nostru în BEC este foarte responsabil și de multă vreme ne reprezintă în Biroul Electoral Central. La moțiunea de cenzură noi nu am votat să pice guvernul, pentru că am fi creat o instabilitate economică în România. (...) Aș vrea să văd dacă într-adevăr decizia Biroului Electoral Central a fost una corectă și justificată, prin probe. (...) Eu înțeleg că nu erau suficiente dovezi din punct de vedere juridic, de asta a votat 'pentru' reprezentantul nostru acolo. Haideți să vedem motivarea, haideți să vedem ce spun judecătorii Curții Constituționale', a menționat lidera USR.
Lasconi a mai declarat că, potrivit informațiilor pe care le deține, dosarul lui Georgescu 'era complet', însă există o anexă ne-semnată și că aceasta nu ar fi fost obligatorie.
'Înțeleg că dosarul era complet, că exista o anexă care se referea la diferențele de sume din declarația de avere de anul trecut, de când și-a depus candidatura și de acum, care nu era obligatorie la dosar. Aceea era ne-semnată, dar ea nu era obligatorie la dosar. Înțeleg că prin vot s-a admis că e probă și acea notă explicativă. Și după aceea s-a luat act de invalidare', a spus Lasconi.
Ea a criticat faptul că decizia BEC a fost făcută publică, fără să fie prezentată și o motivare a acesteia.
'De ce vedem lumea supărată în stradă? De ce vedem că există violențe acolo? Este aceeași boală de care suferă instituțiile statului, de mulți ani. În ultimii zece ani a fost ceva dezastruos din punctul acesta de vedere, al comunicării. Oamenii dacă nu știu și nu sunt informați, sunt furioși, pentru că nu află lucruri. Ce aș fi făcut eu, dacă eram acolo, la BEC? Le spuneam tuturor reprezentanților partidelor care se află la BEC: 'Puneți-vă telefoanele mobile într-o pungă, într-un coș, undeva, supunem la vot, cercetăm toate documentele care sunt și facem o motivare'. Așa se face în mod normal. Comunici motivarea public și după ce ai comunicat motivarea, începi să dai și mai multe explicații, dacă e nevoie de ele', a mai afirmat președintele USR.
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat, duminică seară, că a fost respinsă înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu.
Potrivit unui comunicat al BEC, s-a respins și înregistrarea candidaturilor altor doi independenți, Maria Marcu și Ion Popa.
În schimb, înregistrarea candidaturii lui Nicușor Dan a fost acceptată.
BEC precizează că textul integral a deciziilor adoptate va fi publicat ulterior.
Mai mulți susținători ai candidatului Călin Georgescu, aflați în fața sediului BEC, au forțat gardurile instalate de jandarmi, după ce au aflat despre această decizie. Forțele de ordine au intervenit și i-au îndepărtat, reinstalând gardurile de protecție. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Marius Frățilă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nicușor Dan, către rezerviștii militari: Respectul României pentru modul în care ați purtat uniforma
Președintelui Nicușor Dan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Rezervistului Militar, în care a evidențiat aprecierea României pentru modul în care rezerviștii au purtat cu cinste și onoare uniforma militară. 'Onorăm astăzi, de Ziua Rezervistului Militar, loialitatea, devotamentul și sacrificiile făcute în slujba țării de
George Simion: Un continent care nu își poate apăra granițele, economia și identitatea nu va rămâne o putere globală
Președintele AUR, George Simion, a declarat sâmbătă, în cadrul Forumului Economic European de la Cluj, că Europa riscă să își piardă statutul de putere globală dacă nu își poate proteja granițele, economia și identitatea, potrivit unui comunicat al formațiunii. Simion a criticat modelul economic promovat în ultime
VIDEO Nadia Comăneci - decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce. Președintele a spus, înainte de decorare, că, în prezent, cuvântul 'excepțional' este perceput diferit.
Mihai Fifor critică lipsa unei solicitări pentru activarea Articolului 4 al NATO după incidentul de la Galați
Deputatul PSD Mihai Fifor a criticat lipsa unei solicitări oficiale din partea României pentru activarea Articolului 4 al Tratatului NATO, în contextul recentului atac care a afectat un bloc de locuințe din Galați. 'Și totuși...de ce România nu a cerut încă activarea Articolului 4? Așa cum au făcut Estonia și Poloni
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul de decorare a Nadiei Comăneci
Președintele Nicușor Dan a semnat o serie de decrete de decorare cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976, aducând un omagiu personalităților și instituțiilor care au contribuit la prestigiul sportului românesc, anunță Administrația Prezidențială. 'Astfel, în semn de înalt
Dronă căzută la Galați/ Nicușor Dan mulțumește Înaltului Reprezentant al UE și statelor membre pentru solidaritatea cu România
Președintele Nicușor Dan i-a mulțumit vineri seara Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Kaja Kallas, și statelor membre ale Uniunii pentru solidaritatea cu România, în urma incidentului cu drona militară căzută pe un bloc de locuințe la Galați. 'Declarație fermă de solidaritate cu
Miruță: Invităm la sediul Direcției de Informații a Armatei pe cei din Rusia care consideră că drona nu ar fi rusească
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat, vineri seara, că drona care a lovit un bloc de locuințe din Galați este de fabricație rusească, iar cei din Rusia care nu cred acest lucru sunt invitați la sediul Direcției Generale de Informații a Armatei, 'unde să-și caute numărul de serie'. 'Am auzit, astăzi, diverse narative cum că d
Dronă căzută la Galați/ Ambasada Rusiei: Decizia privind Consulatul de la Constanța va fi urmată de măsuri de răspuns
Ambasada Federației Ruse la București a informat vineri că, în cadrul discuției avute la Ministerul român al Afacerilor Externe, ambasadorul Vladimir Lipaev, convocat în contextul prăbușirii dronei la Galați, a adus la cunoștința părții române faptul că decizia privind Consulatul General al Rusiei de la Constanța 'va fi urmată de măsuri de răspuns
VIDEO Dronă căzută la Galați/ Miruță: Am transmis NATO o listă cu propuneri de capabilități pentru lupta împotriva dronelor
Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat, vineri, că a transmis NATO o listă cu propuneri de capabilități de care Armata Română are nevoie pentru a lupta eficient împotriva dronelor. 'Observând munca colegilor care începuse pentru proiectele anti dronă, dar neavând suficiente capabilit
Dronă căzută la Galați/ Nicușor Dan: Rusia nu va reuși să dezbine societatea noastră când e vorba de integritatea României
Rusia nu va reuși să dezbine societatea noastră când este vorba despre integritatea României, despre democrație și libertate în România, a afirmat președintele Nicușor Dan, vineri seara, după ce a fost la Galați, unde o dronă militară a căzut pe un bloc de locuințe. ''M-am întâlnit azi, la Galați, cu
Nicușor Dan, la Galați după explozia provocată de o dronă; a vizitat răniții și blocul afectat (FOTO/VIDEO)
Președintele Nicușor Dan a efectuat, vineri, o vizită la Galați, unde i-a vizitat la spital pe cei doi răniți în urma exploziei și incendiului provocate de prăbușirea unei drone asupra unui bloc de locuințe, o femeie și fiul acesteia în vârstă de 14 ani, după care s-a deplasat la imobilul afectat pentru a evalua situația la fața locului.
VIDEO Nicușor Dan: Expulzarea consulului general rus de la Constanța - mesaj proporțional cu lipsa de respect
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că decizia de expulzare a consulului general al Federației Ruse la Constanța și închiderea consulatului reprezintă ''un mesaj proporțional cu lipsa de respect față de o țară care nu e parte din război''.
VIDEO Dronă căzută la Galați/ Nicușor Dan - vizită la blocul afectat: Sunt estimări că au fost peste 30 kg de explozibil clasic
Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, la Galați, după ce a vizitat blocul peste care a căzut drona militară, că toți locuitorii pot să se întoarcă în apartamentele lor, cu excepția cazului apartamentul afectat, menționând că din estimările specialiștilor drona a avut cel puțin 30 de kilograme de explozibil clasic.
VIDEO Dronă căzută la Galați/ Miruță: Armata Română nu a primit suficiente capabilități pentru a lupta împotriva dronelor
Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a afirmat vineri că Armata Română nu a primit suficiente capabilități pentru a lupta împotriva dronelor.
Dronă căzută la Galați/ Președintele Nicușor Dan - convorbire cu omologul ucrainean, Volodimir Zelenski
Președintele Nicușor Dan a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, convenind, în cadrul discuțiilor, accelerarea cooperării dintre România și Ucraina privind producția în comun de drone care pot fi desfășurate rapid. ''Am avut astăzi o convorbire cu președintele Ucrainei, Volodim

