Adrian Giurgiu (USR Mureș): Industria păcănelelor face ravagii în România
Deputatul USR Mureș, Adrian Giurgiu, a anunțat, miercuri, că a depus două inițiative legislative referitoare la jocurile de noroc, alături de colegii săi parlamentari, Diana Stoica, Allen Coliban și Sebastian Cernic, arătând că industria păcănelelor face ravagii în România și că doar în județul Mureș sunt 230 de săli de jocuri de noroc.
'Am depus, alături de colegii mei din USR - Diana Stoica, Allen Coliban și Sebastian Cernic, două legi care protejează familiile, nu mafia jocurilor de noroc. Industria păcănelelor - o problemă acută și în județul Mureș. România se află în topul țărilor europene la numărul de săli de joc raportat la populație. În județul Mureș funcționează aproximativ 230 de săli de jocuri de noroc, iar multe dintre ele sunt amplasate chiar în apropierea școlilor sau în cartiere aglomerate, unde copiii și tinerii trec zilnic pe lângă aceste 'capcane'. În municipiul Târgu Mureș, numai în zona centrală, există peste 30 de astfel de locații, devenite adevărate 'magneți' pentru cei vulnerabili. Românii pierd sume uriașe la păcănele, mai mult decât bugetele unor ministere', a arătat deputatul Adrian Giurgiu, într-un comunicat de presă.
Parlamentarul a susținut că, la nivel național, industria jocurilor de noroc a generat, în ultimii ani, peste 9 miliarde de lei cheltuiți anual pe pariuri și păcănele.
'Este o sumă comparabilă cu bugetele unor ministere-cheie, precum Ministerul Culturii sau Ministerul Digitalizării. În acest timp, aproape 1 milion de români sunt jucători activi, iar o parte semnificativă dintre ei sunt persoane dependente care își pun în pericol familiile și viitorul financiar. Măsuri ferme propuse de USR - autoexcludere simplificată și limitarea cheltuielilor', a spus Adrian Giurgiu.
Deputatul a precizat că cele două proiecte de lege propuse de USR vizează simplificarea autoexcluderii, în sensul că ONJN va fi obligat să introducă un buton clar și vizibil pe site-urile operatorilor, prin care orice jucător să se poată autoexclude ușor și rapid.
'Mai mult, operatorii care nu respectă autoexcluderea vor fi obligați să returneze banii jucați ilegal și vor risca amenzi de până la 100.000 de lei și suspendarea licenței', a arătat deputatul.
Giurgiu mai spune că prin aceste proiecte legislative se mai dorește limitarea cheltuielilor lunare, în sensul că fiecare jucător să aibă un plafon maxim de cheltuieli la jocuri de noroc, de cel mult 10% din veniturile lunare.
'Băncile, ANAF și operatorii vor avea obligația să monitorizeze și să blocheze plățile care depășesc acest prag. Statul e complice la tragediile produse de jocurile de noroc. Vedem că ONJN este ori prea incapabil, ori complice la dramele produse de jocurile de noroc. În România, sumele jucate la păcănele depășesc bugetul Ministerului Culturii și se apropie de bugetul Ministerului Mediului. Este revoltător! Avem aproape 1 milion de jucători activi, mulți dintre ei în pericol să-și distrugă complet viețile și familiile. Este datoria statului să îi protejeze, nu să lase industria păcănelelor să profite de slăbiciunile lor', a mai declarat Adrian Giurgiu.
În județul Mureș, ca în multe alte județe, mai spune parlamentarul, 'păcănelele sunt omniprezente'.
'Le găsim în orașe mari, dar și în comune mai mici, în baruri de cartier sau la colț de stradă. Dependența de jocurile de noroc nu mai este doar o problemă personală, ci o criză socială care lasă în urmă familii sfâșiate, copii privați de resurse și adulți care ajung să-și piardă locuințele sau chiar să recurgă la gesturi extreme. USR cere acțiune imediată. Cele două proiecte depuse reprezintă doar o parte din pachetul legislativ USR de luptă împotriva jocurilor de noroc. În contextul în care PSD și PNL continuă să tacă, deși fenomenul a scăpat de sub control, USR cere tuturor partidelor să sprijine aceste legi și să arate că sunt de partea oamenilor, nu a mafiei păcănelelor', a conchis deputatul USR Mureș. AGERPREDS/(AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Camera Deputaților: Înființarea comisiei de anchetă privind migrația ilegală, propusă de AUR - aprobată
Camera Deputaților a decis, miercuri, înființarea comisiei parlamentare de anchetă referitoare la impactul migrației asupra ordinii publice și securității naționale, respectarea legislației privind regimul străinilor și combaterea migrației ilegale. S-au înregistrat 145 de voturi pentru, 83 împotrivă și două abțineri.
Inspectorii de mediu ar putea fi dotați cu bodycam-uri, potrivit un proiect de lege USR
Deputata USR Diana Buzoianu, fost ministru al Mediului, a depus un proiect de lege în baza căruia inspectorii cu atribuții de control în domeniul mediului vor fi dotați cu dispozitive bodycam (camerele video portabile de corp). 'Astăzi, dacă ești un inspector de bună-credință, ești supus unui pericol mai mare și unui risc mai m
Camera Deputaților: Înființarea Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' - aprobată
Camera Deputaților a decis, miercuri, înființarea comisiei parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis' pentru investigarea zborurilor private către Mykonos și Nisa efectuate de parlamentari, demnitari și judecători ai Curții Constituționale. S-au înregistrat 216 voturi pentru și unul împotrivă. Comisia va
Senat/ Clement Sava: Discuții cu unii liberali pentru constituirea grupului 'Brătienii pentru PACE'
Senatorul Clement Sava a anunțat miercuri că vor avea loc negocieri între parlamentari ai partidului PACE - Întâi România și unii liberali pentru constituirea unui 'grup parlamentar mixt' la Senat, denumit 'Brătienii pentru PACE'. 'Senatori din aripa liberal-conservatoare a PNL poartă discuții cu par
Senat - moțiune Finanțe/Istvan-Lorant Antal: Sub bagheta ministrului Nazare, ratingul de țară nu a fost retrogradat la junk
Senatorul UDMR Istvan-Lorant Antal a declarat, miercuri, în plen, că 'sub bagheta' ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, ratingul de țară a rămas și România nu a fost retrogradată la junk, așa că UDMR este împotriva moțiunii simple. 'Să clarificăm câteva date statistice esențiale pe ultimii trei ani privind situația fina
Senat - moțiune Finanțe/Mircescu (USR): Diversiune politică - PSD are o problemă de imagine și AUR schimbă narativul
Moțiunea depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, este un exemplu 'aproape didactic de diversiune politică', a declarat, miercuri, în plen senatorul USR Narcis Mircescu. 'Moțiunea depusă de AUR împotriva ministrului Nazare este un exemplu aproape didactic de diversiune politică. Este AUR în opoziție
Senat - moțiune Finanțe/ Peiu (AUR): Gaură la buget - termen folcloric
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a acuzat, miercuri, în plen, lipsă de transparență și onestitate în modul în care sunt prezentate finanțele publice. 'Mă bucur că domnul ministru de Finanțe confirmă faptul că standardul ESA este metoda de comparație între state. Este limbajul comun în care citim deficit
Senat - moțiune Finanțe/ Horga (PNL): Moțiunea confirmă colaborarea dintre PSD și AUR
Moțiunea simplă confirmă colaborarea strânsă dintre PSD și AUR, pentru că aceasta este depusă împotriva ministrului Finanțelor, care a refuzat să confirme teza social-democraților despre greaua moștenire, a declarat, miercuri, în plen senatoarea PNL Gabriela Horga. 'Astăzi asistăm la o nouă confirmare a colaborării strânse dintre PS
Senat - moțiune Finanțe/Dogariu (PSD): Nu votăm moțiunea pentru că vrem să asigurăm stabilitatea și bunăstarea țării
Social-democrații nu vor vota moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat miercuri, în plen, senatorul PSD Eugen Dogariu, care a adăugat că partidul vrea să asigure stabilitatea și bunăstarea țării, nu să o trimită 'înapoi în haos'. 'PSD nu votează moțiunea simplă. Nu o votăm
Senat - moțiune Finanțe/ Moțiunea simplă împotriva ministrului Nazare - respinsă
Moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, a fost respinsă, miercuri, de plenul Senatului. S-au înregistrat 21 de voturi pentru, 46 împotrivă și 13 abțineri. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi:
Radu Miruță a depus un proiect pentru actualizarea pensiei militarilor cu solda de grad
Deputatul USR Radu Miruță, fost ministru al Apărării, a depus un proiect de lege pentru actualizarea pensiilor militare în raport cu solda de grad. În vederea actualizării pensiilor militare ar urma să fie utilizați banii recuperați de MApN cu titlul de daune-interese din executarea contractelor de achiziții publice.
Senat - moțiune Finanțe/ A început dezbaterea moțiunii simple împotriva ministrului Nazare
Senatul a început miercuri, în plen, dezbaterile asupra moțiunii simple formulate de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Moțiunea 'Bugetul statului la ora adevărului. Același ministru, două contabilități: una pentru români, alta pentru Bruxelles', semnată de 30 de parlamentari AUR și patru ne
Budăi (PSD) despre violența în școli: Copiii noștri merită să crească fără frică
Paza și detectoarele pot opri un cuțit la intrarea în școală, dar ura din spatele cuțitului se poate opri doar dacă, de mici, copiii sunt învățați ce înseamnă empatia și să fie oameni printre oameni, a declarat, miercuri, deputatul PSD Marius Budăi. La Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților a avut loc mar
Predoiu critică decizia BPN al PNL care îi vizează pe parlamentarii 'puciști': E golită de orice spirit liberal
Liberalul Cătălin Predoiu critică decizia Biroului Politic Național al PNL care îi vizează pe parlamentarii partidului care au contestat în instanță deciziile conducerii formațiunii, susținând că aceasta este ''golită de orice spirit liberal'' și 'pătrunsă în toate nuanțele sale de un spirit iliberal''.
Cosmin-Răzvan Butuza - numit secretar de stat la Ministerul Mediului
Cosmin-Răzvan Butuza revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, decizia semnată de premierul Luca Niculescu fiind publicată în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Cosmin-Răzvan Butuza se numește în funcția de secretar de stat î