VIDEO Ilie Bolojan: O prioritate în perioada următoare este organizarea corectă a alegerilor prezidențiale
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că în perioada următoare o prioritate este organizarea corectă a alegerilor prezidențiale.
'O prioritate în perioada următoare este organizarea corectă a alegerilor prezidențiale, pentru că acest lucru nu ne definește doar ca democrație, ci creează premisele pentru ca toate instituțiile din statul român să devină stabile și pentru un nou început și pentru această instituție, dar și pentru țara noastră. Voi face tot ce este posibil pentru ca aceste alegeri să fie organizate corect, transparent, să fie niște alegeri libere, în așa fel încât românii, în deplină cunoștință de cauză, să-și poată exprima votul și să-și aleagă președintele pe care și-l doresc', a spus Bolojan, în prima sa conferință de presă susținută de la preluarea mandatului de președinte interimar al României.
Potrivit acestuia, garanțiile că alegerile vor fi libere și democratice vor fi date de modul în care se va derula campania, de modul în care fiecare instituție își va asuma responsabilitatea și de decizia de a discuta cu toate instituțiile și de a le pune la treabă.
'Acest lucru ține și de percepția democrației noastre, de pacea socială pentru alegeri', a arătat Bolojan.
El a afirmat că 'democrația noastră are imunitatea scăzută', fiind generată de lipsa de încredere în instituții și potențată de online.
'Este clar că atunci când ai imunitate scăzută, ca un organism, ești vulnerabil la viruși. Și cred că și democrația noastră are o imunitate scăzută, care este generată de lipsa de încredere în instituții, de prestația lumii politice, de ceea ce am livrat în acești ani. Sigur, și este potențată de tot ce înseamnă online și așa mai departe. Și, atunci, orice dezinformare, orice chestiune care este nelalocul ei are efecte dezastruoase. Aceasta este problema de fond la care cred că oamenii raționali, lumea care este responsabilă trebuie să lucreze, în așa fel încât orice fel de perturbație, orice fel de dezinformare sau de atac care, chiar dacă nu respectă legea, să nu fie atât de puternic încât să genereze vicierea unui rezultat', a spus Bolojan.
Președintele interimar a opiniat că trebuie gândite mecanisme ca atunci când mesajele în campanie sunt false acel conținut să nu mai poată fi promovat, pentru că duce la dezinformare.
'Dacă există un conținut cu caracter explicit electoral, care nu este marcat de către un candidat, deci care încalcă legislația electorală, legislația financiară, cred că trebuie să existe mecanisme pentru ca aceste lucruri să fie reglate. Și toate instituțiile noastre, de la ANCOM, la Autoritatea Electorală Permanentă, la Biroul Electoral Central și așa mai departe, toate cele care au o responsabilitate în această zonă trebuie să funcționeze, și cred că asta trebuie să facem. Și orice colaborare cu țările din Uniunea Europeană care au experimentat și ele această situație, unde există legislație cu Comisia Europeană pentru a transpune directivele europene în legislația noastră și a le face operaționale, este un lucru bun. Cu cât se face mai repede această chestiune, cu atât cred că este mai bine', a afirmat Bolojan.
El a punctat și importanța stabilității politice în țara noastră.
'Este foarte important ca, în această perioadă, să avem o stabilitate politică și, în primul rând, o stabilitate guvernamentală, aici nu este vorba de a susține un guvern sau altul, un ministru sau altul, o persoană sau alta, ci pur și simplu este o problemă de a fi stabili într-o situație globală care dă semne de o anumită instabilitate și cred că e o chestiune de responsabilitate pentru toți cei care înțelegem cum stau lucrurile pentru a susține această chestiune', a subliniat președintele interimar.
Bolojan a menționat și importanța consultărilor periodice cu partidele și formațiunile parlamentare. AGERPRES/(A - redactor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editori online: Simona Aruştei, Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
* Președintele interimar Ilie Bolojan: Suntem convinși că NATO va rămâne un scut de protecție
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atac în Cracovia/Abrudean: Suntem solidari cu Polonia în aceste momente dificile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/Nicușor Dan: România este solidară cu Polonia și poporul său în acest moment dificil
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia și poporul polonez, în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/MAE: Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime
Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Atac în Cracovia/ Tomac: Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare
Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare, a declarat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, referitor la
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ
Budăi: În ultima săptămână, miniștrii PSD au demonstrat că se poate guverna cu rezultate concrete pentru oameni
Miniștrii PSD au demonstrat, în ultima săptămână, că se poate guverna cu rezultate concrete pentru România și pentru oameni, a declarat deputatul social-democrat Marius Budăi. ''Am promis că schimbăm direcția. Și asta facem: prin fapte, nu prin vorbe! În ultima săptămână la guvernare, miniștrii PSD au demo
Siegfried Mureșan: Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze PNL și USR
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan acuză încercări de divizare a PNL și USR, el afirmând că cele două partide vor lucra împreună pentru ''o bună guvernare pentru România''. ''Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze Partidul Național Liberal și USR-ul. Vor
Neacșu - întâlnire cu reprezentanți ai structurilor MAI: Suntem în serviciul oamenilor; această responsabilitate trebuie să se regăsească în fiecare intervenție
Deficitul de personal, necesitățile logistice, dar și adaptarea cadrului de acțiune la noile provocări de securitate au fost subiecte abordate de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, la ședințele de lucru pe care le-a avut săptămâna aceasta cu șefii structurilor MAI. Potrivit unui comunicat al MAI, Neacșu a desfășurat, pe parcurs
Premierul și ministrul Energiei - vizită la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă
Prim-ministrul Luca Niculescu se află sâmbătă, împreună cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă. Cei doi vor vizita CNE Cernavodă și vor avea o întâlnire cu managementul Nuclearelectrica privind activitatea și proiectele strategice. Vizita premierului și a ministr














