logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ședință de guvern-joi; Ratificarea Acordului cu Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii în domeniul apărării, pe agendă

Imagine din galeria Agerpres

Guvernul va aproba în ședința de joi un proiect de lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Londra la 13 noiembrie 2024.

'Acordul are ca scop crearea cadrului juridic general, în vederea consolidării cooperării în domeniul apărării între cele două Părți, în concordanță cu legislațiile naționale și cu obligațiile internaționale asumate de către acestea, pe baza principiilor egalității, reciprocității și interesului reciproc. Acordul este încheiat sub forma unui tratat internațional de nivel guvernamental și conține prevederi referitoare la definiții, scop și principiile cooperării, autorități desemnate, punere în aplicare și planificare, domenii de cooperare, statutul personalului, utilizarea facilităților și a zonelor, dreptul de proprietate, aspecte legate de muncă, cooperarea cu terți, probleme de mediu, protecția informațiilor clasificate, aspecte financiare, pretenții, soluționarea diferendelor, amendare și prevederi finale. Acordul nu conține prevederi contrare legislației române și nici nu contravine obligațiilor și angajamentelor asumate prin alte documente internaționale ', se arată în expunerea de motive a proiectului.

Executivul va aproba și un proiect de hotărâre privind înființarea pe lângă Administrația Rezervației Biosferei 'Delta Dunării' a unei activități finanțate integral din venituri proprii pentru finanțarea Programului național 'Rangerii Juniori'.

'Prin prezentul act normativ se creează posibilitatea utilizării de către Administrația Rezervației Biosferei 'Delta Dunării' a resurselor financiare disponibile în cadrul Programului național 'Rangerii Juniori' vizând educația și conștientizarea tinerilor privind protecția mediului din localitățile limitrofe aflate în perimetrul Rezervației Biosferei 'Delta Dunării'. În cadrul acestui program se vor susține financiar activități vizând educația și conștientizarea privind protecția mediului destinate tinerilor, precum și cheltuielile implicate de participarea acestora la activități despre natură și în natură, alături de personalul parcurilor naționale sau naturale, persoane care dețin atestat de ghid de turism, cadre didactice și/sau voluntari, în vederea asigurării dezvoltării armonioase și pentru formarea și pregătirea generațiilor viitoare pentru un trai sustenabil ', conform notei de fundamentare a proiectului.

Un alt proiect de hotărâre vizează numirea președintelui Oficiului National de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Potrivit proiectului, Bogdan Stan urmează să fie numit în funcția de președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, cu rang de secretar de stat, pentru un mandat de 4 ani, în locul lui Adrian Cucu care va fi eliberat din funcția de șef al ONPCSB prin același act normativ.

Pe agenda ședinței de Guvern figurează și un proiect de hotărâre privind eliberări/numiri de prefecți și/sau subprefecți.

Va fi aprobat, tot prin hotărâre, numărul de autoturisme necesar desfășurării activităților specifice de către Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., la un număr de 350 de autoturisme.

Executivul va aproba și două proiecte de hotărâre privind acordarea de ajutoare umanitare interne de urgență unităților administrativ-teritoriale Sighișoara din județul Mureș și Timișoara din județul Timiș, și, respectiv, pentru protecția populației afectate de fenomenele hidrometeorologice produse în județul Alba și de incendiile produse în județele Dolj și Buzău.

În analiza Guvernului se va afla și un proiect de ordonanță de urgență privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2025-31 martie 2026, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei.

Executivul va analiza și un proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri din domeniul social și pentru modificarea și completarea unor acte normative. AGERPRES/ (AS - redactor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 1387

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 13-10-2026 22:44

Grindeanu: 'Ăștia de la USR trebuie să plece acasă, nu fac decât rău'

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți că reprezentanții USR 'trebuie să plece acasă' și că nu ia sub nicio formă în calcul vreo colaborare cu ei. 'Ãștia de la USR trebuie să plece acasă. Nu fac decât rău. (...) Nu iau în calcul sub nicio formă vreo colaborare cu ei',

Politic 13-10-2026 21:34

Grindeanu: Mâine avem ședință de Consiliu Politic Național în care decidem ce va face PSD

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, că miercuri social-democrații vor avea o ședință de Consiliu Politic Național în care vor decide dacă intră sau nu în Guvernul Luca Niculescu. Grindeanu a fost întrebat ce va face PSD dacă președintele va dizolva Parlamentul și va declanșa alegeri anticipate, așa cum s-a a

Politic 13-10-2026 21:14

Kelemen Hunor: UDMR va vota guvernul Niculescu, indiferent dacă este tehnocrat sau în jurul PSD

UDMR va vota guvernul și programul de guvernare cu care va veni în fața Parlamentului premierul desemnat Luca Niculescu, indiferent dacă acel guvern este unul tehnocrat sau format în jurul PSD 'Citesc în fiecare zi câte o apreciere de la diverși analiști politici care spun ca rezolvarea blocajului politic depinde de

Politic 13-10-2026 18:57

Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare și lista Cabinetului de miniștri. 'Am încheiat azi două zile pline de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului Guvern. Le mulțumesc tuturor partidelor și grupurilor parlamentare pentru tim

Politic 13-10-2026 17:31

Bolojan - discuție telefonică cu omologul bulgar pe tema securității la Marea Neagră

Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a avut marți o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Rumen Radev, privind deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră și atacurile asupra navelor comerciale. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, premierul român a condamnat ferm atacurile asupra navelor comerciale din zona eco

Politic 13-10-2026 16:03

George Simion, despre arestul la domiciliu pentru Călin Georgescu: Tot un abuz, dar o mică victorie

Președintele AUR, George Simion, consideră 'tot un abuz' înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu pentru Călin Georgescu, dar apreciază că această decizie este 'o victorie a protestelor'. 'Arest la domiciliu? Tot un abuz dar o victorie a protestelor, o mică victorie a românilor'

Politic 13-10-2026 15:58

Marius Budăi: România are nevoie urgentă de un Guvern cu puteri depline, susținut de o majoritate parlamentară clară

Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți că Ilie Bolojan a promis stabilitate, 'dar românii au ajuns să plătească tot mai mult pentru tot mai puțin', iar acum România are nevoie urgentă de un Guvern cu puteri depline, susținut de o majoritate parlamentară clară, cu un program economic credibil și cu o direcție diferită. &

Politic 13-10-2026 15:52

Diana Stoica (USR): Trebuie să învățăm să facem bugete pe tot anul, nu să ne bazăm pe rectificări

Liderul deputaților USR, Diana Stoica, a declarat marți că Guvernul și Parlamentul trebuie să învețe să facă bugetul de stat pe tot anul, pentru că rectificările bugetare nu sunt normale 'în nicio țară civilizată'. 'Pentru suplimentarea fondurilor disponibile în instituțiile din România există atât sol

Politic 13-10-2026 15:38

Nicușor Dan: Noile dispoziții din Ucraina stabilesc că limba maternă poate fi folosită în toate circumstanțele

Noile dispoziții legale din Ucraina clarifică faptul că limba maternă poate fi folosită în toate circumstanțele, nu doar în timpul cursurilor școlare, a transmis președintele Nicușor Dan marți, când a salutat promulgarea de către Volodimir Zelenski a modificărilor legislative privind dreptul minorităților naționale la educație în limba maternă

Politic 13-10-2026 15:28

Cîmpean: Am solicitat evitarea concentrării excesive a finanțărilor din Fondul pentru Competitivitate în anumite state membre

Deputatul PNL Ovidiu Cîmpean, vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri europene, a solicitat marți autorităților de la Bruxelles evitarea concentrării excesive a finanțărilor din viitorul Fond European pentru Competitivitate în anumite state membre, cele dezvoltate din punct de vedere al cercetării și al industriei. 'Cred că R

Politic 13-10-2026 15:18

Ilie Bolojan: PNL ia în calcul încheierea unui acord politic bilateral cu premierul desemnat Luca Niculescu

Partidul Național Liberal ia în calcul încheierea cu premierul desemnat Luca Niculescu a unui acord politic bilateral, care prevede condițiile în care liberalii pot contribui la stabilitatea țării în următoarele șase luni, dar nu va participa la Guvern, a anunțat, marți, liderul partidului, premierul interimar Ilie Bolojan.

Politic 13-10-2026 14:23

Băsescu: Mă tem că au mai rămas doar două soluții pentru a avea Guvern cu o oarecare stabilitate

Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că au mai rămas doar două soluții pentru a avea un Guvern ''cu o oarecare stabilitate'', și anume un Guvern de uniune națională sau unul format în urma alegerilor anticipate. ''Doar o părere! Cu actualul premier desemnat sau cu altul, mă tem că au mai rămas doar două

Politic 13-10-2026 13:54

Cseke Attila: Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, din punctul său de vedere și din cel al UDMR, Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit. 'Din punctul meu de vedere, al ministrului Sănătății interimar, și din punctul de vedere al UDMR, Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit și pentru ca să avem, evident, un Guvern, pentru c

Viata Parlamentara 13-10-2026 13:51

Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august

Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a

Politic 13-10-2026 13:38

Niculescu, după discuțiile cu partidele și grupurile parlamentare: Sunt optimist; toate opțiunile rămân în picioare

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marți, după discuțiile cu reprezentații partidelor și grupurilor parlamentare privind formarea unui guvern că este 'optimist' și nu se gândește la posibilitatea unui eșec, menționând că toate opțiunile 'rămân în picioare', și anume un guvern politic, hibrid sau tehnocrat.