Hunedoara: Consiliul Local Deva a ales doar unul dintre cei doi viceprimari ai municipiului
Consiliul Local Deva a ales, luni, doar pe unul dintre cei doi viceprimari ai municipiului, în persoana consilierului local Sorin - Tudor Lavu, membru al PSD, care a primit 15 voturi din partea colegilor săi și a întrunit majoritatea simplă necesară.
Pentru alegerea celui de-al doilea viceprimar au fost patru propuneri, însă niciunul dintre candidați nu a obținut majoritatea absolută, de 11 voturi, necesară obținerii funcției.
Astfel, pentru funcția de viceprimar au candidat Gheorghe Ludoșean (PNL), care s-a autopropus, Irinel Faur, susținut de grupul PNL, Ioan Emanuel Clej (AUR) și Lucian Mara (USR).
În aceste condiții este necesară convocarea unei noi ședințe de Consiliu Local, în care să fie ales și cel de-al doilea viceprimar al municipiului Deva.
Sorin-Tudor Lavu are 44 de ani, este economist, iar ultima funcție deținută a fost cea de director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Aqua Prest Deva.
'Îl felicit pe Sorin Lavu pentru funcția de mare responsabilitate în care a fost ales, prin votul majoritar al consilierilor locali. Sunt convins că va fi ales și cel de-al doilea viceprimar, iar împreună cu întregul Consiliu Local, vom forma o echipă puternică și dedicată, care va lucra permanent pentru dezvoltarea armonioasă a Devei și pentru bunăstarea devenilor', a declarat primarul municipiului Deva, Lucian Rus.
Șapte partide sau alianțe politice sunt reprezentate în Consiliul Local Deva, astfel că PSD deține șapte mandate de consilier local, PNL, patru mandate, AUR, trei consilieri, POT are doi reprezentanți, UDMR doi consilieri, Alianța Dreapta Unită (USR-PMP), două locuri, Forța Dreptei, un loc. AGERPRES / (AS - redactor: Sorin Blada, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lasconi, către Nicușor Dan: Dacă nu ieșiți acum, asumându-vă responsabilitatea deciziilor, veți fi primul președinte demis
Fosta lideră a USR, Elena Lasconi, i-a transmis sâmbătă un mesaj președintelui Nicușor Dan în care spune că este momentul ca șeful statului să își asume responsabilitatea propriilor decizii și să recunoască, în fața românilor, că a greșit. 'Am urmărit în tăcere, dar uneori tăcerile urlă și dor. Cât
Adrian Veștea: Prin acest congres, liberalii adevărați sunt eliminați din conducerea partidului
Premierul desemnat Adrian Veștea a susținut, sâmbătă, că istoria și identitatea Partidului Național Liberal sunt 'aruncate la gunoi', acesta opinând că, prin congresul convocat de către Ilie Bolojan, liberalii 'adevărați' sunt eliminați din conducerea formațiunii. 'Trist și previzibil, Congresul convocat pentru
Ilie Bolojan, după depunerea candidaturii: Obiectivul nostru este un PNL unit, puternic și respectat
Președintele PNL, Ilie Bolojan, și-a depus sâmbătă candidatura pentru un nou mandat în fruntea formațiunii, acesta punctând că formula de conducere propusă are drept obiectiv un partid unit, puternic și respectat, capabil să răspundă cu seriozitate provocărilor acestei perioade. 'Astăzi mi-am depus candidatura pentru func
Florin Roman (PNL): Ne-am întors la vremuri întunecate; știu că suntem ținte fixate
Deputatul Florin Roman, care și-a anunțat candidatura la o funcție de vicepreședinte al PNL la Congresul Extraordinar de duminică, a opinat, sâmbătă, că știe că 'nu va fi ușor', susținând că 'cei care acceptă astfel de candidaturi trebuie să se gândească serios să pună și o valiză la ușă'. 'Am depus candid
Abrudean anunță că va candida la un post de vicepreședinte PNL
Președintele PNL, Mircea Abrudean, a anunțat, sâmbătă, că va candida la o funcție de vicepreședinte a PNL la Congresul extraordinar al formațiunii. 'Sunt onorat să fac parte din echipa propusă de Ilie Bolojan pentru conducerea Partidului Național Liberal și să contribui, din poziția de vicepreședinte, la un proiect de modernizare și
PNL: Ilie Bolojan și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al partidului
Președintele PNL, Ilie Bolojan, și-a depus sâmbătă candidatura pentru un nou mandat la președinția formațiunii, care urmează să fie validat în cadrul Congresului Extraordinar al partidului care va avea loc duminică. Potrivit unui comunicat al PNL, candidatura a fost depusă împreună cu moțiunea 'Modernizare cu Rădăcini'
Nicușor Dan: Parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, la Istanbul, că la summitul NATO de la Ankara parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins și în ceea ce privește infrastructura submarină din Marea Neagră. 'Avem un parteneriat de 15 ani, un parteneriat strategic, și avem interese comune. În primu
Nicușor Dan, despre stenogramele din dosarul Ciucu: Ce cunoaștem este ce comunică DNA, asta e normalitatea
Președintele Nicușor Dan a afirmat, sâmbătă, că toate informațiile care au apărut în spațiul public din dosarul în care este cercetat primarul general Ciprian Ciucu sunt doar cele pe care le-a comunicat Direcția Națională Anticorupție, ceea ce reprezintă 'normalitatea'. Întrebat de jurnaliști de unde are informa
Nicușor Dan: Președintele Turciei, așteptat în acest an la București
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, ar urma să efectueze o vizită la București cel mai probabil în acest an, a anunțat, sâmbătă, la Istanbul, președintele Nicușor Dan. 'Așteptăm o vizită a președintelui turc la București, în acest an, foarte probabil. În momentul în care ea va avea loc, va avea loc și
MApN: Corveta 'Contraamiral August Roman' - 261 a intrat în serviciul Forțelor Navale Române
Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au făcut parte din delegația României, condusă de președintele Nicușor Dan, care a participat, sâmbătă, 20 iunie, la ceremonia militară desfășurată în Șantierul Naval din Istanbul, Turcia, cu ocazia primirii pavilionului românesc de către
MAE: Inițiativa Central-Europenă lansează apelul de propuneri de proiecte pentru anul 2026 al Programului KEP
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, sâmbătă, că a fost lansat apelul de propuneri de proiecte pentru anul 2026 al Programului KEP (Know-how Exchange Programme) pentru schimb de expertiză și bune practici din cadrul Inițiativei Central Europene (ICE). Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, programul sprijină inițiative de
Ciprian Ciucu anunță că nu va candida pentru funcția de prim-vicepreședinte PNL
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că nu va candida la funcția de prim-vicepreședinte al PNL la Congresul de duminică, deși a primit o astfel de propunere din partea colegilor de partid, din cauza dosarului deschis în cursul acestei săptămâni. 'Partidul Național Liberal va avea mâine un congres esenți
VIDEO Nicușor Dan: Corveta 'Contraamiral August Roman' va întări contribuția României la securitatea regională
Președintele Nicușor Dan, a afirmat, sâmbătă, că nava 'Contraamiral August Roman' va întări contribuția României la securitatea regională și la îndeplinirea angajamentelor pe care România și le-a asumat în cadrul Alianței Nord-Atlantice. 'E un moment important în evoluția și modernizarea fo
Valeriu Caragață, reales în funcția de președinte al Organizației Municipale a PSD Vaslui
Viceprimarul municipiului reședință, Valeriu Caragață a fost reales, sâmbătă, în funcția de președinte al Organizației Municipale a PSD Vaslui. El a transmis în fața delegaților prezenți la conferința de alegeri că mandatul 2022-2026 a însemnat o perioadă de muncă intensă, de dialog permanent și de construcție alături d
Adrian Veștea, întâlnire cu Luca Niculescu: Am lucrat pe varianta finală a programului de guvernare
Premierul desemnat Adrian Veștea a transmis, sâmbătă, că a s-a întâlnit cu Luca Niculescu, coordonator pentru procesul de aderare a României la OCDE și propunerea pentru funcția de ministru de Externe, context în care au lucrat și pe varianta finală a programului de guvernare. 'A treia ancoră externă pentru Ro













