Conferința de Securitate de la Munchen/ Ministrul de Externe - întâlniri cu senatori americani; s-a discutat și despre ingerințele de la prezidențiale
Ministrul român al Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, prezent la Conferința de Securitate de la Munchen, a avut sâmbătă întâlniri cu senatorii americani Jane Shaheen, James Risch și Christopher A. Coons, în cadrul discuțiilor fiind abordate și ingerințele străine în alegerile prezidențiale din România de anul trecut și pregătirea de măsuri de prevenire a repetării imixtiunilor străine, informează MAE.
Potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES, temele principale ale discuțiilor au fost situația de securitate din regiunea Mării Negre, precum și modalitățile de valorificare a Parteneriatului strategic România - SUA pentru consolidarea cooperării în domeniul economic, cu accent pe componenta energetică, pe continuarea susținerii Ucrainei și implicarea în procesul de reconstrucție.
Oficialul român a subliniat, în context, importanța consolidării apărării și descurajării pe Flancul Estic, inclusiv prin continuarea prezenței robuste a SUA în țara noastră.
Tot sâmbătă, Emil Hurezeanu a participat la o reuniune organizată de ministrul britanic al afacerilor externe, David Lammy, și de omologul italian, Antonio Tajani, pe tema combaterii migrației ilegale.
În acest context, șeful diplomației române a confirmat atenția constantă pe care țara noastră o acordă evoluției fluxurilor de migranți și a subliniat că gestionarea dimensiunii externe a migrației, care vizează cooperarea cu statele de origine și de tranzit, este un factor-cheie pentru reducerea migrației ilegale, prin abordarea cauzelor profunde ale migrației, combaterea rețelelor de trafic de migranți și favorizarea migrației legale.
Emil Hurezeanu a participat și la o discuție dedicată perspectivelor asupra războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, organizată de Victor Pinchuk Foundation și Yalta European Strategy, discuțiile evidențiind necesitatea unei păci juste și durabile, bazată pe Carta ONU și principiile dreptului internațional, precum și a unor garanții solide și credibile pentru Ucraina, menționează MAE. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament - buget2026/ Bugetul Consiliului Legislativ - aprobat în Comisiile de buget-finanțe
Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au aprobat, marți, bugetul Consiliului Legislativ, cu 36 voturi 'pentru' și 10 'împotrivă'. Secretarul general al instituției, Ionuț Mazâlu, a declarat că proiectul de buget se încadrează în limitele aprobate de Guvern. 'Există o ușoară diminuare față de
Parlament - buget2026/ Bugetul Curții Constituționale a României - aprobat în Comisiile de buget-finanțe
Bugetul Curții Constituționale a României (CCR) a fost aprobat marți în Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe, cu 33 de voturi 'pentru', 11 'împotrivă' și două abțineri. Bugetul CCR reprezintă 44.350.000 de lei credite de angajament și 44.350.000 lei - credite bugetare, ambele în creștere cu 4,47% față de 2025.
Parlament - buget2026/ Bugetul ÎCCJ - aprobat în comisiile de buget-finanțe
Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au aprobat, marți, bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție pe 2026. Manuela Cazacu, managerul economic al instituției, a precizat că sumele prevăzute în limita aprobată nu acoperă necesarul Înaltei Curți. 'ÎCCJ nu a depus amendamente la proiectul de buget pentru 202
LIVE UPDATE Comisiile reunite de buget-finanţe dezbat bugetul de stat pe anul 2026
Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 a intrat marți în dezbaterea Comisiilor reunite de buget-finanțe de la Camera Deputaților și Senat, parlamentarii urmând să întocmească rapoarte pe fiecare ordonator de credite. Președintele Comisiei pentru buget de la Senat, Maria Gabriela Horga, și președintele Comisiei de buget de la Camera
Parlament - buget2026/Alocarea pentru promovarea turistică a României a fost dublată în bugetul MEDAT
Alocarea pentru promovarea turistică a României a fost dublată în cadrul bugetului Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), a declarat, luni seara, ministrul Ambrozie-Irineu Darău, la ședința comisiilor de specialitate pentru aprobarea bugetului ministerului. 'La turism, am insistat pe fa
MAE: Principalele domenii ale Parteneriatului Consolidat România-Canada, abordate în cadrul consultărilor politice bilaterale
O rundă de consultări româno canadiene a avut loc luni, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, între delegațiile conduse de Ana Tinca, secretar de stat pentru afaceri strategice și globale, și Isabelle Poupart, director general pentru afaceri europene în cadrul Departamentului pentru Afaceri Externe, Comerț și Dezvoltare al Canadei.
VIDEO Ministrul Oana Țoiu, la CAE: România susține dezescaladarea în Orientul Mijlociu și parteneriatul economic cu India
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a participat luni, la Bruxelles, la Consiliul Afaceri Externe (CAE) și împreună cu miniștrii afacerilor externe ai statelor membre a abordat viitoarea Strategie de securitate a UE, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situația din Orientul Mijlociu și Vecinătatea Sudică a UE. Totodată, a av
Parlament - buget2026/ Bugetul Camerei Deputaților - aprobat de comisiile de buget-finanțe
Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au aprobat, luni, bugetul Camerei Deputaților, cu 31 voturi ''pentru'' și 11 ''împotrivă''. Conform proiectului Guvernului, bugetul Camerei Deputaților este în total de 954.217.000 lei - credite angajament, în creștere cu 64,58% față de anul trecu
Miruță: De pe teritoriul național nu se va pleca cu încărcătură ofensivă; nu am primit notificări privind riscul unor atacuri
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a subliniat luni că de pe teritoriul național nu vor pleca aeronave cu încărcătură ofensivă și a menționat că până în prezent nu a primit notificări referitoare la riscul unor eventuale atacuri.
Parlament - buget2026/Aviz favorabil pentru bugetul Ministerului Public (parchete) în comisiile de specialitate
Comisiile de specialitate ale Parlamentului au dat aviz favorabil, luni, bugetului Ministerului Public (parchete) pe anul 2026. Proiectul de buget pentru Ministerul Public pe anul 2026 prevede, la total general, suma de 2,65 miliarde lei reprezentând credite de angajament (creștere de 36,44% față de 2025). De asemenea, pro
Parlament - buget2026/ Bugetul Senatului - aprobat în comisiile reunite de buget-finanțe
Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au aprobat, luni, bugetul Senatului pe anul 2026, cu 35 de voturi ''pentru'' și șapte voturi ''împotrivă''. Potrivit secretarului general al Senatului, Mario Oprea, bugetul instituției este ''unul care se aliniază, din punct de vedere al tuturor capit
Parlament - buget2026/ Aviz favorabil pentru bugetul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în comisiile de specialitate
Comisiile de specialitate ale Parlamentului au dat aviz favorabil, luni, fără amendamente, bugetului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pe anul 2026. Proiectul de buget pentru Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pe anul 2026 prevede, la total general, suma de 30 milioane lei reprezentând credite d
Parlament - buget2026/ Aviz favorabil pentru bugetul ANSPDCP în comisiile de specialitate
Comisiile de specialitate ale Parlamentului au dat aviz favorabil, luni, fără amendamente, bugetului Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pe anul 2026. Proiectul de buget pentru Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal pe anul 2026 prevede, la total g
Parlament - buget2026/ Aviz favorabil pentru bugetul Ministerului Justiției în comisiile de specialitate
Comisiile de specialitate ale Parlamentului au dat aviz favorabil, luni, bugetului Ministerului Justiției pe anul 2026. Proiectul de buget pentru Ministerul Justiției pe anul 2026 prevede, la total general, sumele de 4,7 miliarde lei - credite de angajament (creștere de 13,3% față de 2025) și 4,36 miliarde lei - credite bugetare (creștere de 6
Parlament - buget2026/ Aviz favorabil pentru bugetul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat în comisiile de specialitate
Comisiile parlamentare de specialitate au dat, luni, cu majoritate de voturi, aviz favorabil bugetului pe 2026 al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS). La total general, creditele de angajament se cifrează la suma 743.262.000 lei, în creștere cu 137,70% față de 2025, iar creditele bugetare la suma d







