POT solicită organizarea turului doi al prezidențialelor pe 2 martie: Cerem adoptarea imediată a unei ordonanțe de urgență
Partidul Oamenilor Tineri cere adoptarea imediată a unei ordonanțe de urgență pentru organizarea turului doi al prezidențialelor pe 2 martie.
''POT cere turul 2 pe 2 Martie! Declarația vicepreședintelui american J.D. Vance confirmă temerile noastre: democrația românească a fost subminată printr-o decizie arbitrară. Suspendarea alegerilor pe baza unor 'suspiciuni slabe' este inacceptabilă. Cerem adoptarea imediată a unei ordonanțe de urgență pentru organizarea turului 2 pe 2 martie!'', se arată vineri, într-o postare pe pagina de Facebook a președintei partidului, Anamaria Gavrilă.
Voința poporului trebuie respectată, mai spun reprezentanții POT.
Vicepreședintele american J.D. Vance a acuzat vineri aliații europeni ai SUA că cenzurează libertatea de exprimare și subminează valorile democratice, într-un discurs susținut la Conferința de Securitate de la Munchen, relatează agențiile Reuters, DPA și AFP, el criticând în acest sens poziția unui fost comisar european care a salutat anularea alegerilor prezidențiale din România.
'Amenințarea de care mă tem cel mai mult pentru Europa nu este Rusia, nu este China, nu este niciun alt actor extern. Ceea ce mă tem este că amenințarea vine din interior: regresul Europei de la unele dintre cele mai fundamentale valori ale sale, valori împărtășite cu SUA', a spus J.D. Vance încă de la începutul discursului său.
'Am fost uimit când un fost membru al Comisiei Europene a spus că i-a plăcut faptul că Guvernul României a anulat alegerile. Dacă acest lucru se întâmplă, atunci probabil că se va întâmpla și în Germania, este ceva șocant pentru urechea americană. Când vedem instanțele europene anulând alegeri și oficiali spunând că le vor anula pe altele, trebuie să ne întrebăm dacă trăim în standardele noastre înalte ale democrației. De fapt, trebuie să facem mai mult decât să vorbim despre valori democratice, trebuie să trăim respectându-le', a arătat vicepreședintele SUA. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Vicepreședintele SUA acuză UE de regres democratic și amintește anularea alegerilor din România
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ionel Bogdan (PNL): Dezinformarea și fake news-ul produc violență, solicit audierea președintelui ANCOM în Parlament
Dezinformarea și fake news-ul din online au ajuns să producă violență în lumea reală, spune deputatul PNL Ionel Bogdan, în contextul cazului 'ambulanța neagră', și anunță că va solicita audierea în Parlament a președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). 'Atacul asupra unui
Andrei Țărnea: Războiul și propaganda rusă sunt două fețe ale aceleiași dorințe de control a Moscovei
Războiul și propaganda rusă sunt două fețe ale aceleiași dorințe de control a Moscovei, a transmis luni purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, ca reacție la pozițiile exprimate de un oficial rus despre relațiile dintre România și Republica Moldova. 'Orice oficial rus vorbind despre identitatea națională a unei țări se află într-o evi
Președintele a atacat la CCR Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității
Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității. În sesizarea de neconstituționalitate
Președintele - consultări la Cotroceni cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR asupra proiectului privind legea salarizării
Președintele Nicușor Dan se va întâlni marți, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR pentru discuții privind proiectul legii salarizării. Potrivit agendei prezidențiale, la întâlnirea cu șeful statului, programată pentru ora 16:00, sunt așteptați să participe președintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, preș
Cseke Attila: UDMR susține o coaliție mare, care să împiedice accesul extremiștilor la guvernare
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, afirmă că prima opțiune a UDMR pentru un guvern cu puteri depline este formarea unei 'coaliții mari', după modelul altor țări, pentru a se împiedica accesul 'extremei' la guvernare. Întrebat, luni, în timpul unei vizite în județul Arad, cum vede U
Ședință extraordinară de guvern - ora 16:00
Guvernul se reunește luni în ședință extraordinară, a anunțat Biroul de presă al Executivului. În cadrul reuniunii, care se va desfășura în format hibrid, începând cu ora 16:00, ar urma să fie aprobate noi măsuri în contextul crizei energetice. Astfel, pe agenda ședinței de guvern figurează un proiect de hotărâre
Turcan: Când manipularea de pe un ecran ajunge să se transforme în violență pe stradă, statul are obligația să reacționeze
Deputatul PNL Raluca Turcan afirmă că autoritățile din România ar trebui să analizeze inclusiv interzicerea TikTok din perspectiva siguranței publice și a siguranței naționale, având în vedere că efectele provocate de postările manipulatorii de pe rețelele de socializare nu mai pot fi tratate ca simple derapaje ale mediului online.
Oana Țoiu: Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, recunoscută oficial
Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, anunță că președintele italian Sergio Mattarella a promulgat legea prin care este recunoscută oficial Episcopia Ortodoxă Română a Italiei. 'O veste bună pentru românii din Italia. Președintele Sergio Mattarella a promulgat legea prin care statul italian recunoaște oficial Episcopia Ortodoxă Român
Ambulanță atacată/Miruță îi cere lui Grindeanu să pună pe ordinea de zi la Camera Deputaților legea împotriva dezinformării
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, îi solicită președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, să pună pe ordinea de zi, spre a fi dezbătut și adoptat rapid, proiectul legislativ pe care l-a depus, în martie 2025, pentru limitarea răspândirii pe rețelele sociale a conținutului manipulator și ilegal. Demersul lui Miruță vine &ic
Oana Țoiu: Celebrăm anul acesta două decenii de relații diplomatice între România și Muntenegru
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a publicat duminică un editorial de opinie cu ocazia împlinirii a 20 de ani de relații diplomatice între România și Muntenegru, în care subliniază faptul că mediul geopolitic volatil de astăzi arată că solidaritatea este o necesitate strategică, în contextul 'războiului brutal' al Rus
MAE este în contact cu omologii bulgari și cu MApN pe tema dronei prăbușite pe teritoriul Bulgariei
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) este în contact cu omologii bulgari și cu Ministerul Apărării Naționale (MApN) pe tema dronei prăbușite pe teritoriul Bulgariei, în apropierea frontierei cu România, iar țara noastră este pregătită să ofere asistența necesară în materie. Potrivit unor precizări de presă transmise, s&a
Ministrul Miruță, cu privire la drone: Rusia își va schimba tactica și noi vom fi nevoiți să ne readaptăm
Decizia militară de a doborî o dronă etichetată drept 'ostilă' este una imediată, a declarat ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, care a adăugat că e de așteptat o schimbare a tacticii Rusiei în folosirea acestor aparate, iar România va trebui să se readapteze în acest context. Oficialul guvernamental a declar
Senator Niculina Stelea (AUR): Nu vă mai ascundeți în spatele ratingului Moody's, românii simt criza zi de zi
Senatorul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) Niculina Stelea a declarat, sâmbătă, că reconfirmarea ratingului de țară nu poate fi prezentată drept 'o dovadă că economia României merge bine, în condițiile în care perspectivele rămân negative, taxele au crescut, inflația este ridicată, consumul scade, iar economia traversează o perio
Miruță: Menținerea ratingului de țară de către Moody's - confirmare că deciziile dificile din ultimul an au fost necesare
Vicepremierul Radu Miruță (USR), ministru interimar al Apărării Național și al Transporturilor și Infrastructurii, a declarat, sâmbătă, că menținerea de către agenția Moody's a ratingului de țară al României 'este încă o confirmare că deciziile dificile luate în ultimul an au fost necesare' 'Nu întotdeauna populare
Abrudean: Evaluarea Moody's confrimă că România își consolidează încrederea externă când ia decizii responsabile
Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat, sâmbătă, că evaluarea Moody's în privința ratingului țării noastre confirmă un lucru important, anume că 'România își poate consolida încrederea externă atunci când ia decizii responsabile'. 'Măsurile adoptate de Guvernul Bolojan în privința








