Parlament - buget2025/ UPDATE Bugetul MApN - aviz favorabil în comisiile de specialitate
Comisiile reunite de apărare ale Parlamentului au avizat favorabil, marți, proiectul bugetului de stat pe 2025 pentru Ministerul Apărării Naționale.
S-au înregistrat 27 de voturi 'pentru' și 11 'împotrivă'.
'Bugetul este mai mare față de anul trecut. Este un buget care a fost făcut ținând seama de situația de securitate din proximitatea României și de apartenența României la structurile aliate, mă refer la NATO, dar și misiunile în format european la care România participă. Deci, este un buget care ne va permite, pe de o parte, să funcționăm în condiții bune, pe de altă parte să realizăm țintele de capabilități și achizițiile de echipamente de care avem atâta nevoie. După cum știți, anul trecut au fost semnate contracte importante și voi da ca exemplu, dacă vreți, F-35, care este un program care e așteptat de ceva timp și care s-a semnat și sper, ca și în continuare, să putem continua achizițiile pe care le avem în curs. În momentul de față, în cadrul MApN sunt peste 70 de programe de înzestrare. Anul acesta probabil că vom mai semna, cred că cifra corectă pe care colegii mei mi-au pus-o la dispoziție este de 10 programe importante', a declarat Angel Tîlvăr, la finalul audierii în comisiile de specialitate.
El a venit cu precizări privind cele 10 programe anunțate.
'Este vorba dacă vreți de elemente care să țină de echiparea militarilor, de echipamente individuale, este vorba de echipamente care să țină de armament individual, este vorba de echipamente de detecție, este vorba de echipamente de patrulă, de continuarea unor programe care se află într-o altă etapă a lor, programe începute de anul trecut. V-aș putea da ca exemplu Piranha V, care este un program foarte important și care și anul acesta va continua, presupunând, evident, și alocări bugetare', a mai declarat Tîlvăr.
Guvernul propune pentru bugetul MApN 108.981.246.000 lei credite de angajament, în creștere cu 19,61%, și 42.755.030.000 de lei credite bugetare, în creștere cu 10,18%. AGERPRES/(A, AS - redactor: Daniel Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Țoiu: Cei 77 de noi membri ai corpului diplomatic au promovat cel mai competitiv și complex proces de selecție
Cei 77 de noi membri ai Corpului Diplomatic și Consular al României au depus jurământul după ce au promovat cel mai competitiv și complex proces de selecție organizat de instituție în ultimul deceniu, a transmis, vineri, ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu. Potrivit acesteia, citată într-un comunicat transmis de MAE, pr
Bolojan - mesaj cu ocazia sărbătorii Roș Hașana: Trebuie să combatem antisemitismul și discriminarea
Comunitatea evreiască este o parte importantă din istoria și din România de astăzi, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan, care a transmis vineri un mesaj cu ocazia sărbătorii Roș Hașana. Potrivit acestuia, generații de români de origine evreiască au contribuit la dezvoltarea țării noastre în cultură, știință, medicină sau economie.
9/11 - 25 de ani/Geoană: 11 septembrie a schimbat America; la 25 de ani distanță, trăim din nou vremuri de profundă transformare
Mircea Geoană, fost secretar general adjunct al NATO, spune că 11 septembrie a schimbat America, a schimbat felul în care americanii privesc lumea, securitatea și propria lor vulnerabilitate. El transmite că, în fața marilor amenințări, solidaritatea dintre aliați nu este un concept abstract, este o necesitate. ''11 septembri
Nicușor Dan, discuție cu președintele Eurogrupului: România susține un buget european ambițios
Președintele Nicușor Dan i-a transmis președintelui Eurogrupului, Kyriakos Pierrakakis, pe care l-a primit vineri la Palatul Cotroceni, că România susține un buget european ambițios. 'Am avut astăzi o discuție cu Președintele Eurogrupului, Kyriakos Pierrakakis, despre viitorul buget al Uniunii Europene. România susține un buget european ambițio
Consulatul General al României de la Cape Town devine consulat
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul privind schimbarea rangului Consulatului general al României la Cape Town, Africa de Sud, de la consulat general la cel de consulat. România este reprezentată în Africa de Sud de către ambasadă și de către consulat. Ambasada are sediul în Pretoria și ambasadoarea Monica-Ce
Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, primită de Patriarhul Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a primit vineri, la Reședința Patriarhală, vizita oficială a vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, împreună cu o delegație, în cadrul întâlnirii fiind evidențiată necesitatea unei cooperări mai intense între Biserica Ortodoxă și Comisia Europeană pe subiecte &ic
General-locotenentul Mihai Benone-Gabriel Duduc a fost trecut în rezervă
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul privind trecerea în rezervă a general-locotenentului cu trei stele Mihai Benone-Gabriel Duduc, din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, începând de duminică. Acesta a fost înaintat în grad în 2024 de către președintele Klaus Iohannis. Potrivit CV-ului său publ
Cătălin Drulă: Guvernul tehnocrat este o iluzie care nu rezolvă nimic în acest moment
Deputatul Cătălin Drulă, fost președinte al USR, apreciază că Guvernul tehnocrat este o 'iluzie care nu rezolvă nimic în acest moment'. În cazul în care nu se poate coagula o majoritate, soluția crizei politice o reprezintă alegerile anticipate, scrie Cătălin Drulă, vineri, pe pagina sa de
Csoma Botond spune că variantele viabile ar fi un Guvern PNL-UDMR-USR votat de PSD sau unul minoritar PSD
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, purtător de cuvânt al formațiunii, a afirmat vineri că variantele viabile ar fi un Guvern PNL-UDMR-USR votat de PSD sau un Guvern minoritar PSD, în ambele cazuri nemaifiind nevoie de voturile 'extremiștilor'. Întrebat la RFI cum comentează declarația premierului interimar, Ilie Bolojan, care a p
Guvern: România urmează să operaționalizeze până în 2050 un depozit geologic de adâncime pentru deșeurile radioactive
Guvernul a aprobat, vineri, un memorandum prin care își asumă un calendar de măsuri pentru alinierea proiectelor nucleare strategice ale țării la cerințele europene de sustenabilitate. Un element important îl reprezintă gestionarea în condiții de siguranță a combustibilului nuclear uzat și a deșeurilor radioactive, inclusiv existența unui dep
Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat, PSD nu susține acest scenariu
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Constanța, că speră ca în zilele următoare să se găsească o soluție astfel încât țara să aibă un guvern cu puteri depline și a subliniat că PSD nu susține un guvern tehnocrat. 'Am văzut aseară și am spus și în intervenția mea de aici, de mai devreme, că, dintr-o dată Ilie Bolo
Turcan: Solicit Comisiei de învățământ să pună pe ordinea de zi proiectul privind interzicerea telefoanelor în școli
Deputata PNL Raluca Turcan solicită Comisiei de învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee pentru a fi adoptat rapid. 'Solicit Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefo
9/11 - 25 de ani/Bolojan: 11 septembrie ne-a arătat cât de ușor se pot schimba lucrurile pe care le considerăm firești
România este alături de Statele Unite și de poporul american în ziua comemorării victimelor atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, a transmis vineri prim-ministrul interimar Ilie Bolojan. Potrivit acestuia, 11 septembrie a arătat cât de ușor se pot schimba lucrurile considerate firești - libertatea, siguranța și încrederea dintr
Guvernul a aprobat bugetul Metrorex; pierderile estimate, în scădere cu 5,31% față de 2025
Guvernul a aprobat, vineri, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2026 al Metrorex, societate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Bugetul va asigura desfășurarea activității economice a societății și îndeplinirea obligațiilor către terți, conform unui comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului. 'Veniturile
Guvern: Bugetul CES a fost suplimentat pentru organizarea unor reuniuni francofone la București
Bugetul Consiliului Economic și Social (CES) pentru anul 2026 a fost suplimentat cu 200.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru asigurarea condițiilor necesare organizării, la București, a Forumului Dialogului Social Francofon și a Adunării Generale a Uniunii Consiliilor Economice și Sociale și Instituțiilor Similare Francofone (UCESIF).




