USR: Proiect de modificare a Codului penal; cei care au luat mită să nu mai scape de răspunderea penală
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a anunțat, marți, o propunere legislativă de modificare a Codului penal pentru a clarifica prevederile privind termenul de prescripție a răspunderii penale.
El a precizat că modificările propuse sunt în contextul deciziei recente a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), prin care 'infractorii scapă de răspundere penală prin schimbarea datei de la care curge termenul de prescripție pentru mai multe infracțiuni de corupție, inclusiv luarea de mită'.
Propunerea legislativă a USR modifică alineatul 2 al articolului 154 din Codul penal.
Textul actual din Codul penal prevede că termenele referitoare la prescripție 'încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii', iar 'în cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act'. USR propune ca acest text să fie completat cu prevederea potrivit căreia 'în cazul infracțiunilor unice, în ipoteza în care sunt realizate mai multe modalități normative ale elementului material la date diferite, termenul curge de la data comiterii ultimei modalități alternative'.
'Prin propunerea legislativă depusă, vom preîntâmpina repetarea unor situații precum cea a fostului primar PSD Marian Vanghelie, care scapă de răspundere penală pentru mita de 30 de milioane de euro pentru care a fost condamnat deja în primă instanță. Concret, propunem clarificarea interpretării termenului de prescripție a răspunderii penale, în lumina Deciziei 1/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Reamintesc că, pentru infracțiunile de corupție, de exemplu, termenul de prescripție începe să curgă, conform deciziei ICCJ, din momentul cererii mitei, nu de la momentul în care infractorul a și luat mita respectivă', a afirmat Alexandru Dimitriu, membru al Comisiei juridice din Camera Deputaților, la Parlament.
El a spus că interpretarea dată de ICCJ poate duce la 'situații juridice dificile', în care termenul să curgă în paralel cu acțiunile ilicite, creând posibilitatea ca răspunderea penală să fie prescrisă în timp ce mituitorul continuă să plătească foloasele materiale.
De asemenea, în cazul infracțiunilor prevăzute de articolele 289-292 din Codul penal privind luarea și darea de mită, traficul de influență, cumpărarea de influență, care implică desfășurarea acțiunilor ilicite pe o durată mai lungă, interpretarea dată de ICCJ prevederilor din Codul penal 'ignoră planul infracțional inițial, care presupune o continuare a activităților ilicite', a menționat deputatul USR.
Opinia ICCJ, potrivit acestuia, creează dificultăți și în sancționarea complicilor care nu au participat la momentul inițial al infracțiunii, dar sunt implicați în activitățile subsecvente. AGERPRES/(A, AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu către Bolojan: Vă cerem să participați la construcția unui guvern responsabil
PSD îi cere lui Ilie Bolojan să participe la construcția unui guvern responsabil, ceea ce îi va da și șansa să corecteze problemele pe care tot el le-a creat, i-a transmis premierului interimar liderul social-democraților, Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, renunțați să mai trăiți în trecut! Concentrați-vă pe prezent și m
Bolojan: Cine s-ar mai asocia cu cei care nu respectă angajamentele, fug de răspundere și provoacă crize?
Premierul interimar Ilie Bolojan a reafirmat luni seara că PNL este dispus să asigure învestirea unui guvern, chiar dacă nu face parte din el, dar că nu va guverna din nou împreună cu PSD, pentru că refuză să îi mintă pe români cu soluții care nu au cum să funcționeze. 'De la moțiunea de cenzură, PSD îmi cere
Premierul desemnat a continuat seria consultărilor pentru formarea viitorului Guvern (sinteză)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a continuat luni seria de consultări cu partidele și formațiunile politice pentru conturarea viitorului Guvern. Conform Constituției, Luca Niculescu are la dispoziție zece zile pentru a depune la Parlament programul de guvernare și lista viitorului Cabinet, termen care se încheie în această săptă
Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice - condiționată de absolvirea unui curs de legislație rutieră
Senatul a adoptat, în ședința de luni, un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice. Propunerea legislativă completează în acest sens Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publi
Ponta: Guvernul Niculescu - ultima șansă înainte de a ne sinucide ca și clasă politică; Bolojan are o poziție rațională
Grupul parlamentar Uniți pentru România este gata să facă parte din Guvernul propus de Luca Niculescu și nu va condiționa votul de învestitură de participarea la guvernare, a declarat deputatul Victor Ponta luni, după întâlnirea cu premierul desemnat, menționând că, dacă pică și acest Guvern, va fi un 'dezastru național' pe care
Senat: Termenul pentru raportul privind anchetarea întâlnirii Tănăsescu - Bolojan a fost prelungit până pe 8 noiembrie
Plenul Senatului a prelungit, marți, cu o lună, la solicitarea Comisiei de constituționalitate, termenul pentru depunerea raportului în cazul anchetei privind întâlnirea dintre președintele Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, și premierul interimar, Ilie Bolojan, care a avut loc pe data de 14 august, la Parlament.
Senat: Declarație pentru menținerea votului unanim la nivelul Consiliului UE în chestiuni de politică externă și securitate
Senatul a adoptat luni, în plen, o Declarație privind apărarea dreptului României de a-și proteja interesele naționale în cadrul Politicii Externe și de Securitate Comune (PESC) a Uniunii Europene, în care se evidențiază lipsa unui mandat politic și parlamentar transparent al ministrului interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, în mat
Niculescu, după întâlnirea cu grupul PACE: Discuția - foarte deschisă; Peia: Voturi pentru un Guvern politic
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu grupul PACE - Întâi România, că discuția a fost 'foarte deschisă', iar senatorul Ninel Peia a precizat că parlamentarii din acest grup sunt dispuși să voteze pentru învestire 'un Guvern politic', care să adopte măsuri de relansare economică și p
Luca Niculescu: Grupul parlamentar al minorităților va participa la un acord între partidele politice, este nevoie să avansăm
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat luni, la Parlament, că a avut o discuție extrem de bună cu grupul parlamentar al minorităților naționale, le-a ascultat problemele, pentru care se vor găsi soluții comune, și a afirmat că reprezentanții minorităților vor participa, dacă este cazul, la un acord între partidele politice. 'Am
Pambuccian: Avem un prim-ministru desemnat cu șanse reale de a face treabă bună și îl sprijinim
Premierul desemnat Luca Niculescu va fi sprijinit la votul din Parlament de grupul minorităților naționale, a anunțat, luni, liderul grupului, deputatul Varujan Pambuccian. 'Scopul oricărei politici, scopul final sunt cetățenii și trebuie să ne gândim, în primul rând, la cum trăiesc oamenii în țara asta. Traiul a fo
Grindeanu spune că PSD nu va susține un Guvern tehnocrat sau unul hibrid
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că nu va susține un Guvern tehnocrat sau un Guvern hibrid, format din miniștri social-democrați și tehnocrați. Într-o conferință de presă la sediul central al PSD, Grindeanu a fost întrebat dacă exclude sub orice formă ca PSD să ofere sprijin pentru un Guvern tehnocrat sau pentru u
Fritz: Grindeanu mi se pare ca un iepure speriat care fuge în toate direcțiile
Președintele USR, Dominic Fritz, a susținut luni că liderul PSD, Sorin Grindeanu, ar trebui să clarifice poziția partidului privind învestirea unui nou Guvern, deoarece nu mai înțelege nimic din ce afirmă acesta, în opinia sa social-democratul părând 'un iepure speriat care fuge în toate direcțiile'. Grind
Grindeanu: PSD e pregătit de alegeri anticipate și vom fi foarte bine pregătiți dacă se va intra pe acest scenariu
PSD va fi foarte bine pregătit dacă se va intra pe scenariul alegerilor anticipate, deși acest scenariu nu este unul bun pentru România, pentru că va porni 'un joc de domino' în urma căruia întreaga economie 'ar risca să devină o ruină', a declarat luni președintele partidului, Sorin Grindeanu. 'PSD este p
Fenechiu (PNL): Mi-am retras semnătura de pe propunerea legislativă de modificare a legii privind drogurile
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a anunțat luni că își retrage semnătura de pe proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu. 'Vox populi, vox dei - mi-am retras semnătura de pe propunerea legislativă privind modificarea Legii 143/2000 privind drogurile. Atunci
Niculescu: Aș prefera un guvern politic; discuțiile sunt deschise și nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuțiile sunt 'deschise', deoarece nu vrea să închidă 'nicio poartă de dialog'. 'Aș prefera un guvern care să fie politic sau să fie o formulă mixtă, politic-tehnocrat, pentru că, sincer, cred că a












