Consiliul Național al PNL/Antonescu: Bătălia care urmează - un șoc, un spectru de cataclism; nu voi fi un președinte comod
Fostul președinte al PNL Crin Antonescu susține că s-a angajat în cursa pentru președinția României pentru că nu poate sta deoparte și candidează pentru cetățenii români, menționând că nu va fi un președinte comod.
'Bătălia care stă în fața noastră pentru această țară și destinul ei, pentru minte, pentru sufletul, pentru viitorul unei întregi generații a fost deja descrisă de oamenii care au vorbit clar. La o astfel de bătălie nu pot sta deoparte, răspunsul meu este da. Nu pot face altfel. Nu am avut și nu am nicio pretenție că sunt vreun salvator sau neapărat și necesar singurul care poate conduce această bătălie, nu am avut și nu am această pretenție, dar nu am nicio scuză dacă dumneavoastră și alții îmi cereți acest lucru, nu am nicio scuză să refuz', a afirmat Antonescu duminică, la Consiliul Național al PNL.
El a spus că 'bătălia' care urmează este un șoc, un spectru de cataclism.
'Bătălia pe care urmează s-o dăm și în fruntea căruia mă puneți, dacă mă puneți, este una pe care n-o bănuiam, pe care n-am știut să o prevenim, la care nu ne-am așteptat. Nu este o simplă bătălie politică, este un șoc, un spectru de cataclism, și nu sunt vorbe mari. Tot ce a făcut România bine, România toată, nu numai politicienii de ieri sau de azi, mulți cum sunteți dumneavoastră, tot ce a făcut România bine este pus în discuție și este pus sub risc', a adăugat Antonescu.
El a mai spus că întinerește când vede cine este în spatele lui Călin Georgescu, deoarece simte că această bătălie este cea de la 'început'.
'Când văd și vedem din ce în ce mai limpede cine e în spatele domnului Călin Georgescu simt că întineresc, simt că bătălia asta este cea de la început, simt că bătălia asta este aceeași prin care noi toți și alții care nu mai sunt au așezat țara asta pe direcția corectă și au adus-o în cea mai bună situație de destin din istoria sa. Ce nu s-a făcut bine știm probabil toți, ce s-a făcut greșit, ce s-a făcut cu nepăsare, cu nesimțire și asta trebuie să știm, dar România, după 35 de ani, este o țară acolo unde e locul, reprezentată mai bine sau mai rău, dar pe direcția bună a istoriei. Asta avem de apărat, dincolo de cine e în spatele lui Călin Georgescu, de manipulatori, de păpușari, de rezerviștii trecutului, de rezerviști istoriei, de securiștii cei mai răi pe care i-am cunoscut în viața noastră, poate să fie propaganda rusă și este, în mod evident, poți să fie atacuri cibernetice. Mai e ceva care ne interesează în această bătălie, sunt niște oameni, care chiar dacă nu pot fi poporul, sunt mulți și fac parte din acest popor și acolo, dincolo de manipulare, este multă ignoranță, este multă furie, dar e și multă speranță', a mai spus Crin Antonescu.
El a adăugat că pentru această situație sunt de vină și politicienii.
'Speranța lor, chiar dacă inadecvat formulată și parazitată de un fals Mesia, speranța lor face parte din capitalul de emoție și energie al acestei țări și această speranță trebuie recuperată în cursul acestei bătălii. Nu e doar o bătălia aritmetică, e o bătălie pentru mintea și sufletul compatrioților noștri, al tuturor dacă se poate', a spus Antonescu, subliniind că nu candidează pentru PNL sau pentru el, ci pentru cetățenii României.
'Nu candidez pentru dumneavoastră, nu candidez pentru Partidul Național Liberal, nu candidez pentru mine, (...) candidez pentru cetățenii României și pentru România', a precizat Antonescu.
În opinia sa, este necesar ca viitorul președintele al României să fie cu adevărat un lider de națiune.
'Eu cred președintele trebuie să fie, în următorii ani, o persoană atât dedicată încât, deși are punere parțială și deși poate face doar anumite lucruri, să se simtă răspunzător pentru tot ce se întâmplă în țara asta, chiar dacă nu stă în puterea lui. (...) Nu voi fi un președinte comod. Nu voi fi comod cu mine, cu partidele politice în special cu cele pe care le prețuiesc mai mult. Nu voi fi comod cu elitele României, altele decât cele politice, pe care nu voi avea nicio atribuție să le conduc, să le dirijez, dar pe care voi încerca să le inspir și pe care voi încerca să ne chem și să le amintesc că sunt la fel de răspunzători de soarta acestei țări, ca și politicienii, ca și președintele, ca și Parlamentul, ca și Biserica', a afirmat Crin Antonescu.
El a mai spus că, dacă va fi ales președinte, vrea 'totul pentru această națiune'.
'Președintele este obligat să vorbească și nu cred că vă îndoiți, că să se îndoiește cineva că asta voi face, dar, ceea ce vă promit, deși nu-mi place cuvântul, ceea ce trebuie să facă președintele este să aibă și discernământul, înțelepciune, a generozitatea și cultura să asculte vocea poporului român', a mai menționat Crin Antonescu.
Consiliul Național al PNL, întrunit duminică, a validat candidatura lui Crin Antonescu la Președinția României. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: George Onea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ședință extraordinară de guvern; donație de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine, pe agendă
Guvernul va aproba într-o ședință extraordinară, vineri, un proiect de hotărâre privind acceptarea de către statul român a donației unor bunuri mobile, în vederea realizării vaccinării împotriva infecției cu virusul pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine și caprine, și darea acestor bunuri în administrarea Autorității Națio
Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni - la Palatul Cotroceni; participă președintele Nicușor Dan
Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni (FTRP), ajuns la cea de-a VI-a ediție, își deschide lucrările vineri, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan. Peste 150 de tineri din România și din diaspora vor participa, timp de șase zile, la activități dedicate identificării unor soluții concrete la problemele care îi priv
Decizia CEDO privind magistrații/Bolojan: Guvernul va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară
Actualul Guvern va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară, a transmis joi președintele PNL, Ilie Bolojan, fost premier, în contextul deciziei CEDO privind plat
Dantes Nicolae Bratu - schimbat din funcția de inspector general de stat la Inspecția Muncii
Dantes Nicolae Bratu își încetează mandatul de inspector general de stat la Inspecția Muncii. Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată joi în Monitorul Oficial. ''La data intrării în vigoare a prezentei decizii, încetează exercitarea, cu caracter temporar, de către domn
Eduard Bachide - numit șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din MApN
Eduard Bachide a fost numit, joi, în funcția de șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Decizia a fost semnată de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Eduard Bachide se
Nicușor Dan contestă la Curtea Constituțională Legea prin care orașul Voluntari este declarat municipiu
Președintele Nicușor Dan a trimis, joi, Curții Constituționale a României o sesizare asupra Legii privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari, județul Ilfov, subliniind lipsa mai multor indicatori obligatorii, dar și omiterea din cuprinsul documentației care însoțește actul normativ a unui referendum din 2009 privind transformarea localității în se
Luca Niculescu - ședință de lucru pe tema siguranței în școli, la Palatul Victoria
Premierul Luca Niculescu va avea vineri, la Palatul Victoria, o ședință de lucru pe tema siguranței în școli. Ședința este programată să aibă loc de la ora 9:00. În această săptămână s-au înregistrat două incidente grave în școli din Bistrița și Pitești. Joi, un elev din clasa a IX-a
CSAT: Securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reunit joi, au subliniat că securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice și că România va continua să acționeze, în strânsă coordonare cu aliații și partenerii săi, pentru protejarea intereselor naționale și prevenirea escaladării, a transmis Administ
Mirabela Grădinaru, la conferința aniversară a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali: Le datorăm recunoștință
Actul medical înseamnă mai mult decât cunoștințe și competență, înseamnă capacitatea de a reda unui om speranța și încrederea în propriile puteri, a declarat Mirabela Grădinari, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, care a participat joi la conferința aniversară a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Me
UPDATE Ședința CSAT s-a încheiat
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administrația Prezidențială. Aceasta a fost prima ședință a CSAT la care au participat premierul Luca Niculescu și noii miniștri ai Cabinetului. La ședința CSAT au fost analizate implicațiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Ministrul Afacerilor Externe s-a întâlnit cu ambasadorul SUA
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, s-a întâlnit cu ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, cu care a discutat despre aprofundarea cooperării dintre cele două state. 'Un schimb de opinii substanțial, astăzi, cu ambasadorul Darryl Nirenberg, privind pașii următori în cadrul Parteneriatului Strategic. Avem un obiectiv clar
Jurca: OUG asupra căreia s-a pronunțat CCR nu reglementează implementarea programului SAFE
Șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a declarat că ordonanța de urgență asupra căreia s-a pronunțat joi Curtea Constituțională - OUG nr. 38/2026 - nu reglementează modul de implementare
Premierul - întrevedere cu ambasadorul SUA; cooperarea în domeniul apărării și dimensiunea economică a parteneriatului bilateral, teme discutate
Premierul Luca Niculescu l-a primit joi, Palatul Victoria, pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Darryl Nirenberg, discuțiile fiind axate pe importanța prezenței militare americane, cooperarea în domeniul apărării, inclusiv proiectele de înzestrare a Armatei Române, precum și dimensiunea economică a parteneriatului dintre România și
Nicușor Dan: Avem nevoie de școli mai sigure, de profesori sprijiniți și pregătiți să intervină
Președintele Nicușor Dan subliniază că România are nevoie de școli mai sigure, de profesori sprijiniți și pregătiți să intervină, de acces real la consiliere psihologică, dar și de măsuri pentru protecția minorilor în utilizarea spațiului online. El amintește într-un
Darău: Programul SAFE nu este în pericol; ordonanța contestată se referea la posibilitatea exproprierii unor active
Senatorul USR Irineu Darău, fost ministru al Economiei, oferă asigurări că Programul SAFE nu este în pericol, după decizia Curții Constituționale. 'Programul SAFE este 100%







