Lasconi: Iohannis, chiriaș ilegal la Cotroceni de 23 de zile
Președintele Senatului este cel care ar trebui să conducă interimar România, a transmis, luni, lidera USR, Elena Lasconi, potrivit căreia Klaus Iohannis poate fi considerat în acest moment un 'chiriaș ilegal' la Palatul Cotroceni.
Cu fiecare zi în care Iohannis și 'tandemul' PSD-PNL 'continuă să fie la butoane', tensiunile din societatea românească devin și mai accentuate, a scris Lasconi, pe Facebook.
Conform acesteia, funcțiile de președinte și premier sunt deținute de aceleași persoane care se fac 'direct responsabile pentru situația fragilă' în care se află economia românească.
'La mai bine de o lună de la anularea alegerilor prezidențiale, românilor nu le-au fost oferite răspunsuri și nici nu și-a asumat cineva vreo responsabilitate. Nu avem nicio demisie la vârful instituțiilor statului și nicio decizie politică majoră! Dacă a fost ceva așa de grav încât să fie 'șterse' voturile a circa 9,4 milioane de oameni, de ce mai sunt încă în funcție cei care aveau obligația să vadă și să ia măsurile necesare? În frunte cu Iohannis! Din 21 decembrie 2024, când i-a expirat mandatul, Klaus Iohannis poate fi considerat chiriaș ilegal la Palatul Cotroceni. În loc să-l lase, cum spune legea, pe șeful Senatului să conducă interimar România, Iohannis 'zace' în continuare în funcție și nu face nimic. Nici măcar de ochii lumii! Nu are niciun eveniment pe agenda publică, nici măcar nu apare anul 2025 pe site-ul Administrației prezidențiale', a afirmat Elena Lasconi.
Ea l-a acuzat pe Iohannis de faptul că s-ar fi 'folosit de ingerințele rusești' pentru 'a călca în picioare' regulile democrației și pentru a rămâne la putere.
'În acest moment, românii văd, uitându-se la Klaus Iohannis, că s-a folosit de ingerințele rusești - reale, de altfel - pentru a călca în picioare până și cele mai elementare reguli ale democrației, cu unicul scop al agățării de putere', a adăugat lidera USR.
La rândul său, liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a susținut că primul tur al alegerilor prezidențiale ar fi putut avea loc pe 23 martie, iar cel de-al doilea pe 6 aprilie dacă premierul Marcel Ciolacu dădea săptămâna trecută hotărârea de Guvern privind organizarea scrutinului.
'PSD și PNL zic acum că nu au vrut să strice sărbătorile românilor. Probabil li s-a părut prea de tot să înceapă campania prezidențială braț la braț de Dragobete. Vrăjeală de 2 lei. N-au înțeles nimic. Fiecare zi cu Iohannis la Cotroceni și cu Ciolacu la Palatul Victoria enervează toată România. Decontul va veni la alegeri, dar calculele lor mici s-ar putea să ne coste scump pe toți', a scris el, pe Facebook. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sighiartău: Guvernul trădării a căzut; PNL cere președintelui să convoace consultările conform Constituției
Guvernul 'trădării' a căzut, iar PNL cere președintelui Nicușor Dan să convoace consultările conform Constituției, a declarat, luni seară, secretarul general al partidului, Robert Sighiartău. 'Guvernul trădării a căzut. Nu poți construi pe trădare și pe corupție morală. Au fost 48 de zile pierdute pentru România și pentru români, au fos
Grindeanu spune că Nicușor Dan va face destul de repede consultări pentru desemnarea unui nou premier
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni seară, după votul Parlamentului de respingere a învestirii guvernului Adrian Veștea, că se așteaptă ca în următoarele zile președintele Nicușor Dan să cheme
Motreanu: Sprijinul pentru un guvern - negociat printr-o înțelegere scrisă, bazată pe principii, nu pe negocieri pe picior
Prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, afirmă că sprijinul pentru învestirea unui guvern poate fi negociat doar transparent, prin noi consultări convocate de șeful statului și printr-o înțelegere scrisă, bazată pe principii, 'nu pe negocieri făcute pe picior'. 'Guvernul trădătorilor nu a obținut votul Parlamentului ni
UPDATE Veștea: Am venit în acest proiect cu bune intenții; îmi pare rău că nu s-a putut materializa
Premierul desemnat, Adrian Veștea, a afirmat, luni seară, că a tratat cu responsabilitate formarea Guvernului, punctând că a venit în acest proiect cu bune intenții, răspunzând unei provocări. 'Am venit în acest proiect cu bune intenții, dintr-o funcție aleasă pe care mi-am câștigat-o în urma unui vot un
Veștea, după ce Guvernul a picat în Parlament: Votul nu a fost cel pe care l-am sperat pentru România
Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat, luni, după ce Guvernul propus de el a picat în Parlament, că votul nu a fost cel pe care l-a sperat pentru România, dar îl respectă.
Fritz: Avem nevoie urgent de consultări transparente; USR e gata să facă echipă într-un guvern minoritar
Președintele USR, Dominic Fritz, transmite că este nevoie urgent de consultări 'transparente', după ce Guvernul Veștea nu a întrunit votul majorității parlamentare. El reiterează că
Parlament - învestire/Guvernul Veștea - respins de Parlament
Guvernul Adrian Veștea a fost respins, luni, de Parlament, cu 189 de voturi 'pentru' și 23 de voturi împotrivă. Au fost 212 de voturi exprimate. Votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului a fost secret cu bile. Pentru ca Guvernul să fi
Parlament - învestire Guvern/ S-a încheiat votul pentru Cabinetul propus de Adrian Veștea
Deputații și senatorii au finalizat, luni, votul din plenul comun al Parlamentului, reunit pentru învestirea Guvernului Adrian Veștea. Miniștrii propuși de Veștea au fost audiați luni de comisiile de specialitate ale Parlamentului. Votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra programului și a &i
Paul Stănescu spune că următorul premier propus ar trebui să fie de la PSD
Senatorul PSD Paul Stănescu, fost secretar general al partidului, a declarat luni că, în cazul în care Guvernul Adrian Veștea nu va trece de votul Parlamentului, următorul premier desemn
Parlament - învestire Guvern/Robert Alecu (neafiliat): Votul meu va fi împotrivă; singura soluție - întoarcerea la alegeri anticipate
Deputatul neafiliat Robert Alecu a declarat luni, în plenul Parlamentului, că nu va vota noul Guvern și că singura soluție onestă rămâne întoarcerea la alegeri anticipate. 'Astăzi ni se cere să acordăm un cec în alb, un cec pe care în cele din urmă îl vor plăti tot românii. Iar eu nu voi gira acest
Parlament - învestire Guvern/ Darău (USR): Guvernul propus - o coalizare a tot ce este mai rău
Executivul propus de premierul desemnat Adrian Veștea este 'o coalizare a tot ce este mai rău în politica românească', a declarat, luni, în plenul reunit, ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău (USR), în cadrul dezbaterii anterioare votului parlamentarilor cu privire la învestirea acestei formule de Cabinet.
Guvernul a aprobat schema de ajutor pentru sectorul cultural independent privind finanțarea nerambursabilă a proiectelor
Guvernul a aprobat luni seară, prin memorandum, aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru sectorul cultural independent privind finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale. Potrivit unui comunicat al Executivului, operatorii din sectoarele culturale și creative vor putea beneficia de sprijin financiar nerambursabil cu o valoare cupri
Parlament - Învestire Guvern/Dumitru Manea: Acest guvern este rezultatul unui blat de cartier
Senatorul SOS România, Dumitru Manea, a declarat luni, în plenul reunit al Parlamentului, că Guvernul Veștea este unul 'antiromânesc' și reprezintă rezultatul unui 'blat de cartier'. 'Domnilor prezumtivi miniștri, sunteți un guvern antiromânesc, ca și cel de dinaintea dumneavoastră, ca și cei care s-au răzgândi
Parlament - învestire Guvern/ Răzvan Chiriță: : România are nevoie de stabilitate și predictibilitate
Liderul grupului parlamentar Uniți pentru România, Răzvan Chiriță, a declarat luni seara, în plenul reunit al Parlamentului, în cadrul ședinței de învestire a Cabinetului Veștea, că România traversează un moment dificil în care responsabilitatea trebuie să primeze în fața calculelor politice. În
Parlament - învestire Guvern/ Buzoianu (USR): Poporul nu a votat să fie subjugat de PSD
Poporul nu a votat să fie subjugat de PSD, a afirmat, luni, în plenul reunit al Parlamentului, la învestirea Guvernului Adrian Veștea, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu (USR). 'Ce ne propune astăzi PSD? Să ardem casa. Ni se promite cu emoție în glas că vom construi un castel și, de fapt, vom primi o cocioabă














