Prezidenţiale2024/ Vineri - ultima zi de campanie electorală în ţară; începe votul în diaspora
Vineri este ultima zi a campaniei electorale pentru turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidenţiale din acest an.
În diaspora votarea a început în noaptea de joi spre vineri, prima secţie fiind deschisă în Noua Zeelandă, la Auckland, la ora 1,00, ora României.
Votarea în străinătate la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale se va desfăşura pe parcursul a trei zile:
* vineri, 6 decembrie, între orele locale 12,00 şi 21,00;
* sâmbătă, 7 decembrie, şi duminică, 8 decembrie, între orele locale 7,00 şi 21,00. Votarea se poate prelungi până la ora 23,59 pentru cetăţenii care se află în sediul sau la rând la secţia de votare.
Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin a început marţi, după publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Curţii Constituţionale care a validat abia luni seara rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Conform hotărârii CCR, în turul doi al prezidenţialelor vor participa Călin Georgescu, candidat independent, şi Elena Lasconi, candidat al Uniunii Salvaţi România, în această ordine.
Curtea Constituţională a României a respins, luni, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur şi a confirmat şi validat scrutinul, stabilind că turul doi are loc pe 8 decembrie, la care vor participa Călin Georgescu (independent) şi Elena Lasconi (USR).
Decizia a venit după ce, joia trecută, CCR a cerut Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi a celor nule de la primul tur al prezidenţialelor, iar BEC a transmis luni Curţii rezultatele parţiale ale renumărării voturilor exprimate, fără rezultatele din mai multe secţii din străinătate.
Marţi, Biroul Electoral Central a transmis o circulară către birourile electorale, în care precizează că, în perioada de la încheierea campaniei electorale pentru turul al doilea al prezidenţialelor şi până la terminarea votării, transmiterea de mesaje text sau audio-video pentru influenţarea opţiunii privind exercitarea dreptului de vot este considerată propagandă şi se sancţionează conform legii. Sesizările în acest sens trebuie transmise, în regim regim de urgenţă, agenţilor constatatori.
În circulară BEC se reaminteşte că sâmbătă, 7 decembrie, ora 7,00, se încheie campania electorală pentru cel de-al doilea tur de scrutin, urmând ca votarea în ţară să se desfăşoare duminică, 8 decembrie, în intervalul orar 7,00 - 21,00.
"Astfel, arătăm că, în perioada cuprinsă între momentul încheierii campaniei electorale şi momentul încheierii votării, transmiterea către utilizatori a mesajelor de tip text sau audio-video prin care se urmăreşte influenţarea opţiunii privind exercitarea dreptului de vot este considerată ca fiind o acţiune de continuare a propagandei electorale după încheierea acesteia", precizează BEC.
De asemenea, în circulară se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 55 lit. t) şi ale art. 56 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 370/2004, "continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia constituie contravenţie care se constată de către ofiţerii, agenţii şi subofiţerii din cadrul Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Română şi Jandarmeriei Române, precum şi de către poliţiştii locali, urmând ca aceştia să aplice sancţiunile prevăzute de lege".
"Pe cale de consecinţă, arătăm că sesizările, plângerile şi solicitările privind continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia trebuie transmise, în regim de urgenţă, agenţilor constatatori anterior menţionaţi pentru a dispune potrivit competenţelor ce le revin în condiţiile legii", se mai menţionează în document. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
LIVE UPDATE Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale - Votul in diaspora
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Forumul privind statul de drept - la Biblioteca Centrală Universitară; participă președintele Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan participă marți la Forumul privind statul de drept - 'Rule of Law Forum', care are loc la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I'. Este a doua ediție a evenimentului, care se desfășoară marți și miercuri la București, în prezența președintei Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei, Marta C
Parlament/Marți - ultimele audieri în comisii ale miniștrilor Guvernului Niculescu; plen reunit pentru votul de învestitură
Audierile miniștrilor propuși în Guvernul Niculescu vor continua marți în comisiile de specialitate, urmând ca tot marți să se dea votul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului. Audierile în comisii au început luni, când și-au prezentat prioritățile din mandat 13 membri ai Cabinetului, t
VIDEO Predoiu - bilanț la final de mandat: MAI este astăzi mai puternic decât acum trei ani
Ministerul Afacerilor Interne este astăzi mai puternic decât acum trei ani, iar siguranța publică a devenit una dintre cărțile de vizită ale României, a declarat ministrul interimar, Cătălin Predoiu, care și-a făcut bilanțul la final de mandat. Ministerul Afacerilor Interne a publicat luni, pe pagina de Facebook, bilanțul mandatulu
VIDEO Bolojan: Creșterea TVA a fost criticată, dar noul program de guvernare nu prevede o scădere a taxei
Premierul interimar Ilie Bolojan atrage atenția că programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu nu prevede o scăderea a TVA, chiar dacă decizia de creștere a taxei, în 2025, a adus critici. Precizările au venit după ce Bolojan a fost întrebat dacă va susține o creștere a pensiilor cu 7,3%, o majorare a salariilor în sect
Dominic Fritz: AUR a dat o mână de ajutor fraților lor de la PSD, chiulind de la ședințele de comisie
Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că AUR le-ar fi dat 'o mână de ajutor' social-democraților prin lipsa de la ședințele comisiilor parlamentare în care au fost audiați miniștrii propuși. 'Toți miniștrii Guvernului PSD audiați azi au primit avize favorabile pe bandă rulantă. Mașinăria de vot a funcționat. AUR a dat o mână
VIDEO Bolojan - întrevedere cu delegația Comisiei de la Veneția; a subliniat importanța calității actului de justiție și a consecvenței
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit luni, la Palatul Victoria, o delegație a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), condusă de Marta Cartabia, în contextul participării la cea de a doua ediție a Forumului dedicat statului de drept, care are loc în România. Potrivit unui comunicat al Guvernului, transmis
VIDEO Bolojan: Sumele care sunt stabilite ca drepturi suplimentare pentru magistrați sunt imorale
Premierul interimar Ilie Bolojan a apreciat, luni, că sumele stabilite ca drepturi suplimentare pentru magistrați sunt imorale, în contextul economic actual al României. 'Din punctul meu de vedere, procesele și sumele care sunt stabilite ca drepturi suplimentare pentru magistrați le consider imorale, atât pentru că au fost mii de procese
VIDEO Bolojan: Am fi fost într-o situație mai bună dacă PSD nu ar fi blocat o mare parte din reforme
Premierul interimar Ilie Bolojan susține că în cazul în care PSD nu ar fi blocat o mare parte din reformele asumate în cadrul coaliției de guvernare, România ar fi fost astăzi într-o situație cu mult mai bună. 'După preluarea mandatului am prezentat viziunea asupra reformelor, în conformitate cu programul de guvernare. P
Marian Neacșu: Deocamdată prefer funcția de ministru de Interne și am să-mi fac datoria foarte bine
Ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a declarat luni că deocamdată preferă funcția de ministru, în care o să își facă datoria 'foarte bine', dar se va gândi foarte serios dacă se va ivi oportunitatea de a prelua șefia Curții de Conturi. Marian Neacșu a fost întrebat dacă a ieșit din calculele pe
VIDEO Bolojan: Demnitarii susținuți de PNL și-au depus demisia sau vor clarifica aceste lucruri mâine
Demnitarii care au fost susținuți de PNL fie și-au depus demisia și urmează să-și încheie mandatul în zilele următoare, fie vor clarifica aceste lucruri marți, inclusiv prefecții numiți de PNL, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan. El a fost întrebat care sunt liberalii care și-au depus demisiile din funcții și ce se va întâ
Parlament/Comisii - prima zi a audierilor miniștrilor Guvernului Niculescu s-a încheiat; 13 membri ai Cabinetului au primit aviz favorabil
Treisprezece miniștri propuși în Guvernul Niculescu, dintre care doi delegați, audiați luni în comisiile de specialitate din Parlament, au primit aviz favorabil. Parlamentarii au dat vot favorabil în comisii pentru: * Marcel-Alexandru Stoica - propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Diana Punga: Dialogul deschis, consultarea și implicarea cetățenilor în viața publică - esențiale pentru consolidarea democrației
Dialogul deschis, consultarea și implicarea cetățenilor în viața publică sunt esențiale pentru consolidarea democrației și pentru creșterea încrederii în instituțiile statului, iar respectarea standardelor europene, transparența și echilibrul instituțional sunt repere fundamentale pentru o democrație funcțională, a declarat consilierul de stat pentru relați
Vlad Gheorghe - eliberat din funcția de consilier onorific al premierului
Vlad Gheorghe nu mai este consilier onorific al prim-ministrului, decizia în acest sens fiind publicată luni în Monitorul Oficial al României. 'La data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează calitatea de consilier onorific al prim-ministrului, acordată domnului Vlad Dan Gheorghe', se arată în decizia semna
Parlament - audieri miniștri/Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan - aviz favorabil în Comisiile de cultură
Comisiile pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz favorabil Ioanei-Ruxandra-Victoria Ciocan, propusă pentru funcția de ministru al Culturii. S-au înregistrat 19 voturi 'pentru', trei 'împotrivă' și o abținere. Parlamentarii AUR nu au participat la
VIDEO Bolojan: Am preluat o țară cu spatele la zid; predau viitorului Guvern o Românie aflată pe calea redresării corecte
Premierul interimar Ilie Bolojan spune că a preluat, atunci când a venit la Palatul Victoria, o țară cu spatele la zid, dar va preda viitorului Guvern o Românie aflată pe calea redresării corecte, ''cu experiența unei guvernări fără minciună, fără populism și cu respect pentru oameni''. 'După aproape 16 luni în care am avut ono




