Lege promulgată: Petiţiile anonime privind cazurile de hărţuire sexuală sau morală - luate în considerare
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că petiţiile anonime vor fi luate în considerare dacă acestea se referă la cazuri de hărţuire pe criteriu de sex ori de hărţuire morală.
Actul normativ completează în acest sens articolul 7 din Ordonanţa Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
Conform articolului 7 din Ordonanţa de urgenţă, petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează.
Legea introduce o excepţie la această prevedere, precizând că petiţiile anonime vor fi luate în considerare dacă acestea se referă la cazuri de hărţuire pe criteriu de sex ori de hărţuire morală.
Petiţiile privind aceste cazuri vor fi supuse analizei persoanei responsabile sau, după caz, Comisiei de primire şi soluţionare a cazurilor de hărţuire, în conformitate cu metodologia privind prevenţia şi combaterea hărţuirii pe criteriu de sex, precum şi a hărţuirii morale, aprobată prin hotărâre a Guvernului, prevede actul normativ.
Dacă în urma analizării petiţiilor în aceste cazuri rezultă că "ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni în condiţiile prevăzute de legea penală, de hărţuire sexuală, agresiune sexuală sau folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, persoana responsabilă sau, după caz, preşedintele Comisiei de primire şi soluţionare a cazurilor de hărţuire are obligaţia sesizării de îndată a organelor de urmărire penală, în condiţiile Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare", mai stipulează legea.
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul aprobă, prin hotărâre, metodologia privind prevenţia şi combaterea hărţuirii pe criteriu de sex, precum şi a hărţuirii morale. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Klaus Iohannis își încheie mandatul - ceremonie la Palatul Cotroceni; interimatul va fi asigurat de Ilie Bolojan
Președintele demisionar Klaus Iohannis își încheie mandatul la Palatul Cotroceni, interimatul urmând să fie asigurat de miercuri de președintele Senatului, Ilie Bolojan. Ceremonia de încheiere a mandatului lui Iohannis are loc miercuri, la ora 12,00, la Palatul Cotroceni, pe Platoul Marinescu, potrivit Administrației Pr
Reuniunea Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR - participă premierul Ciolacu și directorul general al SG RECOVER
Prim-ministrul Marcel Ciolacu prezidează, miercuri, reuniunea Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență, la care va participa și directorul general al SG RECOVER - Task Force pentru Redresare și Reziliență din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer. Cei doi au avut o
Predoiu: Mă voi prezenta în Parlament; într-un dosar procurorul de caz are dreptul să dispună deplasarea mascaților
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, marți, că se va prezenta în Parlament pentru a da explicații în legătură cu perchezițiile făcute la șeful de campanie al lui Călin Georgescu, el arătând și că numai procurorul de caz are dreptul să dispună într-un dosar deplasarea mascaților. 'Întotdeauna când am
Predoiu, despre o eventuală moțiune: PNL va apăra prin vot Guvernul; vom fi un partener loial
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, a declarat, marți, cu privire la o eventuală moțiune de cenzură că liberalii vor apăra prin vot Guvernul. 'PNL va apăra în mod democratic, prin mijloacele democratice, prin vot în Parlament, Guvernul României, Guvern din care face parte, iar strategia cu privire la abordarea acestei moțiuni
BPN al PNL: Cătălin Predoiu - președinte interimar al partidului
Cătălin Predoiu a fost desemnat, marți, președinte interimar al PNL, iar Mircea Abrudean a fost mandatat să exercite atribuțiile de președinte al Senatului, ca urmare a suspendării lui Ilie Bolojan din cele două funcții. 'Așa cum știți, prin vacantarea postului de președinte al României, conform legii, președintele Senatului exercită această poziție
Mircea Abrudean - președinte interimar al Senatului
Vicepreședintele Senatului Mircea Abrudean a preluat, marți, conducerea interimară a Camerei superioare a Parlamentului, în perioada în care Ilie Bolojan asigură temporar funcția de șef al statului. 'Având în vedere faptul că președintele Senatului, Ilie Bolojan, va prelua, în conformitate cu prevederile constituționale, funcț
Lasconi: Sper ca Ilie Bolojan să transparentizeze cheltuielile Administrației Prezidențiale și să aducă dovezi privind anularea alegerilor
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat marți că speră ca Ilie Bolojan, în calitate de președinte interimar al României, 'să se ridice la nivelul așteptărilor', menționând că acesta trebuie să transparentizeze cheltuielile Administrației Prezidențiale și să dea răspunsuri clare și dovezi privind anularea alegerilor prezidențiale.
Hotărârea CCR privind vacantarea funcției de președinte al României, publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Curții Constituționale privind constatarea existenței împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de președinte al României a fost publicată marți în Mon
Simion: Săptămâna viitoare începem să strângem semnăturile pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului
Președintele AUR, George Simion, a declarat marți că săptămâna viitoare va începe strângerea de semnături pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva premierului Marcel Ciolacu. 'Nu avem nicio semnătură. Săptămâna viitoare, în momentul când revin deputații și senatorii, începem să strângem semnăt
Lasconi, după întâlnirea cu reprezentanți ai Comisiei de la Veneția: Am prezentat cronologic toate abuzurile făcute de CCR și de politicieni
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat, marți, după întâlnirea cu reprezentanți ai Comisiei de la Veneția, că a discutat despre comasarea alegerilor locale cu europarlamentare, adăugând că a prezentat cronologic și 'toate abuzurile făcute de Curtea Constituțională și de acest sistem de politicieni'. 'Am discuta
Simion: Coaliția a comasat alegerile în 2024, a folosit CCR ca să își bată joc de Opoziție
Președintele AUR, George Simion, a declarat marți că actuala coaliție de guvernare 'a călcat în picioare democrația' în anul 2024, a comasat alegerile, a folosit Curtea Constituțională și alte instituții ale statului român 'ca să își bată joc de Opoziție'. 'Ne bucurăm că există instituții la nivel european preocupate
POT îl cheamă pe Predoiu în Parlament să dea explicații pentru perchezițiile la șeful de campanie al lui Călin Georgescu
Partidul Oamenilor Tineri (POT) îl cheamă în Parlament pe ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, să dea explicații în legătură cu perchezițiile făcute la șeful de c
Ultima zi a lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni; miercuri are loc ceremonia de încheiere a mandatului
Președintele demisionar Klaus Iohannis își încheie mandatul la Palatul Cotroceni, interimatul urmând să fie asigurat de miercuri de președintele Senatului, Ilie Bolojan. Ceremonia de
USR îl cheamă pe Marcel Ciolacu în Parlament pentru a da explicații despre relațiile cu grupul Nordis
USR îl cheamă pe prim-ministrul Marcel Ciolacu în Parlament, la dezbaterea 'Ora Guvernului', pentru a da explicații despre relațiile sale cu grupul Nordis. 'România nu poate continua cu un premier care zboară pe banii mafiei imobiliare și refuză să dea explicații de luni de zile. Marcel Ciolacu trebuie să vină în Parlament ș
Zamfir: Săptămâna viitoare, un nou proiect de lege ca să evităm situațiile ivite în cazul Nordis
O propunere legislativă care să protejeze clienții dezvoltatorilor imobiliari prin garantarea avansului plătit printr-o înscriere provizorie în Cartea funciară va fi pus în dezbatere publică săptămâna viitoare, a anunțat, marți, liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, după o întâlnire cu reprezentanții dezvoltatorilor, Uniunea Națională a