Preşedintele Iohannis participă, în perioada 2-4 decembrie, la COP28 de la Dubai

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 2-4 decembrie, la cea de-a 28-a Conferinţă a Statelor parte la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), care se va desfăşura în Dubai, Emiratele Arabe Unite, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Potrivit sursei citate, reprezentarea la COP28 este una la cel mai înalt nivel, până în prezent peste 140 de şefi de stat şi de guvern confirmând participarea şi urmând să aibă declaraţii naţionale la Summitul Global privind Acţiunea Climatică. Intervenţiile naţionale, limitate la aproximativ trei minute de regulile ONU, având în vedere numărul foarte mare de vorbitori, vor iniţia negocierile care urmează la COP28 pe parcursul întregii Conferinţe care va dura două săptămâni şi la care sunt aşteptaţi zeci de mii de negociatori, reprezentanţi ai guvernelor, întreprinderilor, ONG-urilor şi mediului academic şi de inovare, precizează Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Klaus Iohannis va susţine declaraţia naţională în dimineaţa de sâmbătă şi va evidenţia faptul că schimbările climatice se intensifică, iar efectele acestora sunt dezastruoase în întreaga lume.
"Preşedintele Klaus Iohannis va susţine necesitatea implementării de urgenţă a angajamentelor deja asumate cu privire la combaterea schimbărilor climatice. Totodată, va sublinia importanţa pe care educaţia privind clima şi mediul înconjurător o are în sistemul de învăţământ din România. În acelaşi timp, va reliefa ambiţia României de a reduce în continuare emisiile de gaze cu efect de seră şi deschiderea spre cooperare într-un cadru multilateral pe teme relevante pentru diplomaţia climatică a ţării noastre", arată sursa citată.
În intervenţia sa, şeful statului va face un apel cu privire la un angajament comun ambiţios având ca obiectiv protejarea mediului înconjurător, în beneficiul tuturor cetăţenilor.
Preşedintele Iohannis va participa, tot sâmbătă, la Evenimentul la Nivel Înalt pe Atenuarea Schimbărilor Climatice, în cadrul căruia, alături de alţi şefi de stat şi de guvern, va discuta cu privire la răspunsul la nivel global la schimbările climatice prin măsuri de atenuare care pun accent pe tranziţia climatică justă. În aceeaşi zi, şeful statului va fi prezent la un eveniment de promovare a iniţiativei Net Zero Nuclear, pe care România o susţine la COP28. Cu acest prilej, el va interveni pe aspecte legate de rolul energiei nucleare în asigurarea securităţii energetice şi în procesul global al decarbonizării.
Duminică, preşedintele Klaus Iohannis va participa la evenimentul care marchează alăturarea României la Alianţa Solară Internaţională. În mesajul său, va evidenţia, printre altele, beneficiile pentru România care derivă din aderarea la această alianţă de state care promovează extinderea energiei solare.
Luni, şeful statului, în calitate de vorbitor principal, va participa la Forumul Inovaţiei Sustenabile pentru a extinde dialogul cu actorii non-statali a căror importanţă este crucială în limitarea schimbărilor climatice. Acţiunea climatică eficientă are nevoie de investiţii, modele noi de afaceri, colaborare pe multiple niveluri şi implicarea universităţilor în dezvoltarea unor noi tehnologii şi soluţii climatice, menţionează Administraţia Prezidenţială.
"Prezenţa Preşedintelui României la COP28 se înscrie în rândul acţiunilor privind clima şi sustenabilitatea iniţiate şi sprijinite constant de-a lungul celor două mandate şi transmite un semnal puternic la nivel naţional şi internaţional în ceea ce priveşte angajamentul serios şi consecvent al ţării noastre de a răspunde provocării schimbărilor climatice", arată sursa citată.
Administraţia Prezidenţială precizează şi că România se va implica activ la nivel politic şi tehnic pentru a sprijini procesul global de atenuare şi adaptare la schimbările climatice, aşa cum a făcut constant în ultimii ani.
"Prin această abordare, România îşi propune să beneficieze de multiplele efecte pozitive pe care acţiunea climatică le aduce planetei, economiei mondiale şi cetăţenilor, în special în materie de sănătate, locuri de muncă decente, sisteme alimentare sustenabile şi preţuri accesibile la energie", menţionează Administraţia Prezidenţială.
Sursa citată indică faptul că România are un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor în raport cu alte ţări UE, un angajament de a reduce în continuare emisiile şi obiectivul de a colabora cu celelalte state ale lumii în procesul de gestionare a provocării fără precedent a schimbărilor climatice.
Conform datelor publicate de Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice al ONU, ultimul deceniu a fost cel mai cald înregistrat la nivel global. Planeta se încălzeşte din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră, iar posibilitatea de a limita suficient schimbările climatice se reduce, în vreme ce fenomenele meteorologice extreme se intensifică. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ AEP: Până duminică la ora 20:00, s-au prezentat la urne în diaspora aproape 940.000 de alegători
Aproape 940.000 de alegători au votat în diaspora, până duminică la ora 20:00, la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/ AEP: Până la ora 20:00 au votat 50,68% dintre alegători
Până la ora 20:00 au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, 9.116.092 alegători, reprezentând 50,68% din numărul celor înscriși în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/ Primarul George Tuță: Am votat cu gândul la România
Primarul Sectorului 1, George Tuță, a declarat că a votat cu gândul la România și că aceste alegeri sunt despre o decizie extrem de importantă într-o situație dificilă. 'Aceste alegeri sunt despre o decizie extrem de importantă într-o situație dificilă, nicidecum un experiment social. Mai sunt două ore în care puteți vota și v
Prezidențiale2025/ AEP: Până duminică la ora 19:00, s-au prezentat la urne în diaspora aproape 900.000 de alegători
Aproape 900.000 de alegători au votat în diaspora, până duminică la ora 19:00, la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/Secție adaptată pentru persoanele cu deficiențe de vedere în Sectorul 2; Primar: Doresc ca acest exemplu să fie extins
O secție de votare din Sectorul 2 a fost adaptată pentru persoanele cu deficiențe de vedere, pentru ca acestea să poată vota independent.
Prezidențiale2025/ AEP: Până la ora 19:00 au votat 47,21% dintre alegători
Până la ora 19:00 au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, 8.492.879 alegători, reprezentând 47,21% din numărul celor înscriși în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/ Prefectul Bucureștiului: Am votat pentru România și viitorul acesteia, pentru un președinte democrat
Prefectul Bucureștiului, Mugur-Mihai Toader, a declarat că a votat pentru România și viitorul acesteia, pentru un președinte democrat, care să ducă statul înainte pe calea euro-atlantică. 'Am votat pentru România, am votat pentru un președinte profund democrat, un președinte care să aibă dorința, voința, putința să capaciteze voturile tut
Prezidențiale2025/ Birchall: Am votat pentru o Românie a meritocrației, a profesionalismului și a respectului față de lege
Consilierul prezidențial responsabil cu implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall, candidat la alegerile prezidențiale din 2024, spune că a votat cu gândul la o Românie în care dreptatea și adevărul sunt valori 'de neclintit'. 'Vă scriu ca o româncă care a trăit și în afara granițelor și
Prezidențiale2025/ AEP: Până duminică la ora 18:00, s-au prezentat la urne în diaspora aproape 850.000 de alegători
Aproape 850.000 de alegători au votat în diaspora, până duminică la ora 18:00, la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/ AEP: Până la ora 18:00 au votat 43,44% dintre alegători
Până la ora 18:00 au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, 7.813.254 alegători, reprezentând 43,44% din numărul celor înscriși în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/Neamț: Prezență de peste 120% la secția de vot de la Mănăstirea Sihăstria, datorită pelerinilor
Prezența la vot la secția amenajată la Mănăstirea Sihăstria, din comuna Vânători-Neamț, depășise 120% la ora 17:00, potrivit site-ului Autorității Electorale Permanente. Această situație se datorează pelerinilor din alte localități sau județe, care vin să se î
Prezidențiale2025/Simona Bucura Oprescu: Am votat cu gândul la copiii noștri
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a afirmat duminică, după ieșirea de la urne, că a votat cu gândul la copiii din România. 'Am votat cu convingerea că drumul României nu poate fi decât înainte, în Europa și în spațiul euro-atlantic, păstrându-și în
Prezidențiale2025/ AEP: Până duminică la ora 17:00, s-au prezentat la urne în diaspora aproape 800.000 de alegători
Aproape 800.000 de alegători au votat în diaspora, până duminică la ora 17:00, la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/ AEP: Până la ora 17:00 au votat 39,58% dintre alegători
Până la ora 17:00 au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, 7.118.882 alegători, reprezentând 39,58% din numărul celor înscriși în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/ Președintele PNL Harghita, Sebastian Buzilă: Am votat pentru o Românie care merge înainte
Președintele PNL Harghita, Sebastian Buzilă, a declarat duminică, la ieșirea de la urne, că a votat pentru o Românie care merge înainte, ancorată în valorile occidentale, într-un parcurs predictibil, coerent și puternic. 'Am votat pentru o Românie care merge înainte, ancorată în valorile occidentale, într-un