Buchet: Obligaţia CNSAS este aceea de a modela comportamentul şi atitudinea civică a tinerei generaţii
Obligaţia Colegiului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este aceea de a modela comportamentul şi atitudinea civică a tinerei generaţii, a transmis, miercuri, preşedintele CNSAS, Constantin Buchet, la conferinţa naţională "Comunismul românesc", organizată la Palatul Victoria.
La rândul său, preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Florin - Daniel Şandru, a evidenţiat eforturile întreprinse pentru introducerea la liceu a disciplinei Istoria comunismului în România.
Constantin Buchet a informat că la Târgul Gaudeamus va fi lansat volumul al II-lea al monografiei "Securitatea", care aduce o clarificare asupra rolului istoric al Securităţii în relaţia cu Partidul unic comunist, despre instrumentele, metodele folosite şi actorii represiunii.
"Este lăudabil că CNSAS-ul a publicat şi se va lansa la Târgul Gaudeamus volumul II din monografia 'Securitatea'. (...) Această provocare, mai mult decât istoriografică sau interdisciplinară, este în asociere cu această biografie academică extraordinară a tuturor ediţiilor conferinţei 'Comunismul românesc'", a precizat Buchet.
Potrivit acestuia, CNSAS lucrează pentru a informa şi a modela o anumită conştiinţă socială.
"Obligaţia noastră este să modelăm comportamentul şi atitudinea civică a tinerei generaţii. (...) CNSAS-ul, nu numai că are un tezaur şi un patrimoniu arhivistic naţional, dar a încercat, ne-am grupat în interesul public de a informa, de a modela o anumită conştiinţă socială, mai ales la nivelul tinerei generaţii", a transmis Buchet.
Preşedintele CNSAS a precizat că în luna decembrie urmează să înceapă preluarea arhivelor fostei Securităţi aflate în custodia Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
"Ultima Hotărâre de Guvern (...) declasifică documente ale fostei securităţi aflate în custodia MApN, ele vor veni poate la începutul lunii decembrie către CNSAS şi procesul va continua până când întreaga arhivă a Securităţii aflată în custodia Ministerului Apărării Naţionale va reveni custodelui de drept şi legatarul istoric, CNSAS. Cred că pentru mişcarea istorică şi nu numai, pentru frontul istoriografic, dar şi pentru tinerii cercetători, studenţi, doctoranzi, masteranzi, pentru publicul larg, cred că această mişcare conjugată de preluare a unor segmente de arhivă ale fostei Securităţi, fondul Nicolae Ceauşescu, fondul Geanu Bucurescu, fondul Tudor Postelnicu va elucida multe necunoscute, mai mult poate decât istoriografice", a explicat Constantin Buchet.
Preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Florin - Daniel Şandru, a evidenţiat că ediţia din acest an a conferinţei se desfăşoară la 70 de ani de la moartea în închisoarea comunistă de la Sighet a marelui om politic Iuliu Maniu, dar şi odată cu celebrarea centenarului naşterii Monicăi Lovinescu, oameni care au luptat împotriva regimului ilegitim şi criminal dintre 1947 şi 1989.
"Consider că, dacă există o datorie morală stringentă faţă de toţi cei care de pe poziţii democratice au luptat împotriva regimului ilegitim şi criminal dintre 1947 şi 1989, ca fiinţe morale şi demne, aceea este cea a restabilirii adevărului deplin. Da, cei care au comis crime în timpul dictaturii comuniste sunt morţi, iar alţii par prea bătrâni, dar acest lucru nu trebuie să ne împiedice să perseverăm în eforturile noastre", a punctat Şandru.
El a subliniat preocuparea IICCMER pentru investigarea "miilor de abuzuri şi crime" din anii '80, în urma aplicării programului de exterminare a minorilor irecuperabili din căminele-spital ale României ceauşiste, menţionând că în luna decembrie vor fi comunicate celor în drept concluziile acestor cercetări.
"Puţine dintre ororile anilor '80 sunt cunoscute de societatea românească şi aproape niciunele pedepsite. Miile de abuzuri şi crime în urma aplicării adevăratului program de exterminare a minorilor irecuperabili din căminele-spital ale României ceauşiste nu au fost încă investigate de autorităţile statului. Mulţi dintre noi am aflat după căderea regimului despre situaţia copiilor internaţi în orfelinate şi cămine-spital, dar foarte puţini ştim că ceea ce părea doar rezultatul privaţiunilor şi al deficitului generalizat era, de fapt, efectul unui autentic program de exterminare, menit să reducă cheltuielile neproductive ale statului socialist. Sistemul de internare, cel de diagnosticare, tratamentele aplicate şi înfometarea permanentă a copiilor au dus la rate de mortalitate care au variat între 50 şi 80% din numărul total al pacienţilor. Absenţa absolută a preocupărilor de a reduce mortalitatea galopantă, precum şi a repercusiunilor juridice asupra celor responsabili de asemenea stări arată că statul comunist a încurajat exterminarea acestor copii", a transmis Florin - Daniel Şandru.
El a mai evidenţiat eforturile pe care IICCMER le face pentru identificarea celor care se fac vinovaţi de maltratarea şi uciderea celor care au încercat să treacă graniţa în anii '80, cu scopul de a cere azil politic în ţările vecine.
"În pofida legislaţiei aflate în vigoare la acea vreme, sute de oameni au fost reţinuţi, torturaţi şi ucişi în timpul interogatoriilor sau operaţiunilor de capturare, uneori chiar pe teritoriul statelor vecine. Mulţi dintre cei ucişi sunt îngropaţi în morminte fără nume, iar niciunul care a comis astfel de crime nu a fost pedepsit. (...) Crimele dictaturii au avut nevoie de un sistem instituţional care să permită comiterea lor, pe care Nicolae Ceauşescu l-a construit metodic, dar a avut nevoie, în egală măsură, de executanţi direcţi, iar ei trebuie aduşi în faţa Justiţiei", a explicat preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
Potrivit acestuia, IICCMER face eforturi şi pentru introducerea materiei Istoria comunismului în România ca disciplină obligatorie pentru elevii de liceu.
"Întreprindem, de asemenea, eforturi ca introducerea materiei de istorie a comunismului în România ca disciplină obligatorie pentru elevii de liceu, să reprezinte începutul real al unui fenomen de conştientizare a tinerilor cu privire la efectele criminale ale comunismului pe tot parcursul existenţei sale. Pentru aceasta este necesară, şi îndrăznesc să spun că în mare măsură o avem, o concepţie inovatoare de cum poate fi produsă o astfel de revoluţie spirituală a tinerilor. Ne dorim să folosim în acest demers tot ceea ce elevilor le este apropiat, de la curiozitatea lor naturală la deprinderile tehnice pe care foarte mulţi le au. Împreună cu ei vom cerceta şi tot împreună cu ei vom afla efectele pe care comunismul le-a avut asupra locurilor în care trăiesc, asupra familiilor şi, mai ales, cum ar fi putut arăta viaţa lor în comunism", a indicat Şandru.
Preşedintele IICCMER a făcut şi un apel pentru urgentarea procedurilor birocratice care stau în calea începerii lucrărilor la memorialul "Închisoarea tăcerii" - fosta închisoare politică de la Râmnicu Sărat.
"Memorialul 'Închisoarea tăcerii' nu va fi un simplu muzeu, el va fi un centru educaţional, un loc de rememorare a traumelor, dar mai ales o autentică şcoală a libertăţii. Odată ajunşi aici, tinerii vor fi invitaţi la o adevărată imersiune în sistemul concentraţionar comunist de natură să-i pună în contact senzorial cu abuzurile, privaţiunile şi condiţiile de detenţie. (...) Fac un apel la urgentarea procedurilor birocratice care stau în calea începerii lucrărilor", a completat Florin - Daniel Şandru. AGERPRES/(A - autor: Sorinel Peneş, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Consiliul de Securitate al ONU se reunește, la solicitarea României, pe tema încălcării spațiului aerian românesc de Federația Rusă
Consiliul de Securitate al ONU se reunește, la solicitarea României, pe tema încălcării spațiului aerian românesc de Federația Rusă, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, urmând să prezinte încălcările dreptului internațional și riscurile pe care le generează demersurile Federației Ruse. 'Pentru prima dată,
1 Iunie, la Cotroceni/Diana Punga: Adulții să își amintească mai des cum se vede lumea prin ochii copiilor
Adulții au nevoie să își amintească mai des cum se vede lumea prin ochii, mintea și imaginația copiilor, a declarat Diana Punga, consilier de stat pentru relația cu societatea civilă în cadrul Administrației Prezidențiale. Aceasta s-a aflat, luni, alături de Mirabela Grădinaru, partenera de viață a șefului statului, în mijloc
1 Iunie/ Nicușor Dan: Ziua Copilului - un angajament de a construi o Românie în care acesta să fie protejat și ascultat
Președintele Nicușor Dan a transmis, cu ocazia Zilei Copilului, că această sărbătoare reprezintă mai mult decât un moment de bucurie, fiind un angajament al societății de a crea un mediu în care fiecare copil să fie protejat, respectat și încurajat să își urmeze visurile. 'Ziua Copilului este mai mult decât o sărbătoare. Este
USR propune doi experți în domeniul managementului cultural pentru conducerea ICR
USR va susține doi specialiști în management cultural pentru funcții de conducere în cadrul Institutului Cultural Român, argumentând că diplomația culturală reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități de promovare a imaginii României în lume și de sprijinire a comunităților românești din diaspora. Potri
Fifor: Declarația AP NATO condamnă explicit incursiunile dronelor rusești în spațiul aerian al României
Declarația adoptată în cadrul Sesiunii de Primăvară a Adunării Parlamentare a NATO include o condamnare explicită a incursiunilor dronelor rusești în spațiul aerian al României și Lituaniei, aspect considerat de deputatul Mihai Fifor drept o recunoaștere a provocărilor de securitate cu care se confruntă România la frontiera estică a Alianței.
USR propune ca adolescenții de peste 16 ani să poată merge la psiholog fără acordul părinților
Adolescenții care au împlinit vârsta de 16 ani ar putea beneficia de servicii de intervenție psihologică, psihoterapie și consiliere școlară fără acordul expres al părinților, potrivit unei inițiative legislative depuse de mai mulți senatori USR. Proiectul este semnat de senatorii Ruxandra Cibu Deaconu, Cynthia Păun, Sorin Șipoș și George Ștefănach
1 Iunie/Abrudean: Copiii sunt viitorul nostru; datoria noastră este să le oferim șansa de a-și împlini visele
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis luni un mesaj de Ziua Copilului, afirmând că astăzi sărbătorim bucuria, curiozitatea și energia celor care ne inspiră să privim lumea cu optimism. Să aveți o copilărie plină de zâmbete, aventuri și momente frumoase - a fost mesajul președintelui Senatului.
1 Iunie/Grindeanu - mesaj pentru copii: Sunteți cei care veți aduce un suflu proaspăt pentru viitor
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a transmis luni un mesaj de Ziua Copilului, arătând că tânăra generație va aduce un suflu proaspăt și perspective noi pentru viitorul României. Pentru părinți, copiii sunt cea mai mare comoară, a subliniat liderul PSD. ''La mulți ani, dragi copii! Vă do
1 Iunie/ Bolojan: Copiii României merită să crească într-o societate care le oferă siguranță, educație, grijă
Copiii României merită să crească într-o societate care le oferă siguranță, educație, grijă și șansa de a-și urma visele, a transmis luni premierul interimar Ilie Bolojan, cu ocazia Zilei Copilului. El a arătat că trebuie construit pentru ei o țară în care să aibă încredere și în care să își dorească să rămână.
Nicoleta Pauliuc: De la 1 iunie, bolnavilor cronici și pacienților oncologici li se plătește și prima zi de concediu medical
Bolnavii cronici și pacienții oncologici vor primi concediu medical plătit încă din prima zi, începând cu 1 iunie, a anunțat senatoarea Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei pentru apărare. 'Am eliminat o mare nedreptate. Printr-un amendament la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2025, am redat dreptul bolnavilor cronici și oncologi
Radu Miruță: Armata Română spune că, deviată sau nedeviată, drona cu explozibil e responsabilitatea Rusiei
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, îi invită pe ruși să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbușit în Galați, dacă dinspre Federația Rusă continuă 'narativul' conform căruia nu este a lor. 'Fără niciun fel de dubiu (...), având în vedere rezultatul expertizei care tocmai s-a &i
Nicușor Dan: Drona prăbușită la Galați - rusească; nu vom minimaliza niciun incident care periclitează viața
Președintele Nicușor a anunțat că drona prăbușită la Galați este Geran-2, de proveniență rusească, subliniind că România nu va ignora și nu va minimaliza niciun incident care pune în pericol viața cetățenilor săi, securitatea națională sau suveranitatea statului român. 'Aceasta este concluzia fără dubiu a raportului tehnic finalizat de sp
Bolojan: Transmit tuturor românilor aflați peste hotare respectul și recunoștința mea
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, în care își exprimă 'respectul și recunoștința' pentru modul în care aceștia păstrează vie legătura cu România
Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
Președintele României, Nicușor Dan, afirmă, într-un interviu acordat sâmbătă postului BBC, că nu există dubii că drona care a lovit un bloc de locuințe din Galați este una rusească
MAE: Țoiu salută declarația senatorului Risch referitoare la încălcarea spațiului aerian românesc de către Rusia
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a salutat, duminică, declarația senatorului american James Risch, președintele Comitetului pentru relații externe al Senatului, referitoare la încălcarea spațiului aerian românesc de către Rusia, subliniind că oficialul american a reafirmat răspicat importanța responsabilității comune pentru spațiul aliat. &


