Parlamentare2020/AEP pune la dispoziţia experţilor materiale de informare privind activitatea membrilor birourilor electorale
Autoritatea Electorală Permanentă pune la dispoziţia experţilor electorali materiale de informare privind activitatea membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare organizate cu ocazia alegerilor parlamentare din 6 decembrie, informează un comunicat al instituţiei.
Potrivit sursei citate, AEP a elaborat ghiduri de instruire cu privire la sarcinile preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară şi locţiitorilor acestora, precum şi a celor din străinătate, în vederea organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor parlamentare.
Instituţia precizează că ghidurile au fost concepute ca instrumente de lucru care să sprijine activitatea membrilor secţiei de votare, fiind elaborate pe baza textelor legale în vigoare la data alcătuirii lor. Acestea oferă informaţii despre tipurile de materiale electorale utilizate în secţia de votare, precum listele electorale, ştampilele şi buletinele de vot, furnizează informaţii privind persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei de votare, enumeră atribuţiile acestora şi descriu principalele activităţi pe care biroul electoral al secţiei de votare le va desfăşura în preziua votării şi în ziua votării, inclusiv predarea materialelor electorale către biroul electoral ierarhic superior.
AEP precizează că ghidurile au fost publicate pe site-ul propriu, la secţiunea Corpul Experţilor Electorali - Îndrumare şi instruire electorală - Alegeri parlamentare.
Sursa citată menţionează că, în ceea ce priveşte instruirea membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate, pe canalul de YouTube al Autorităţii a fost publicat materialul video destinat pregătirii acestora, material care poate fi consultat la următorul link: https://www.youtube.com/watch?v=B1IOQZmUWtY.
Totodată, a fost realizat şi publicat pe canalul de YouTube şi pe pagina de Facebook ale instituţiei, un ghid video care conţine tutoriale structurate pe diferite segmente ale activităţii biroului electoral al secţiei de votare. Sunt prezentate acolo procedurile biroului electoral al secţiei de votare în preziua votării, procedurile pentru deschiderea secţiei de votare, în timpul desfăşurării votării, dar şi procedurile care se efectuează la încheierea votării.
AEP mai precizează că linkul la care poate fi accesat ghidul video a fost transmis, prin sms, experţilor electorali.
"Obiectivul principal vizat de elaborarea acestor materiale este acordarea suportului şi furnizarea informaţiilor necesare, astfel încât, prin îndeplinirea eficientă a atribuţiilor cu care au fost învestiţi, membrii birourilor secţiilor de votare să contribuie la derularea corectă, transparentă şi democratică a procesului electoral. Având în vedere contextul actual generat de pandemia de COVID - 19, menţionăm că este acordată o atenţie deosebită regulilor privind protecţia sanitară a participanţilor la procesul electoral", se mai arată în comunicatul AEP.
Instituţia reaminteşte că pe 16 noiembrie va avea loc tragerea la sorţi computerizată pentru desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din data de 6 decembrie 2020. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Autoritatea Electorală Permanentă/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua NATO/Geoană: E un moment de reflecție asupra rolului pe care Alianța îl joacă într-o lume marcată de incertitudini
NATO rămâne un pilon esențial al securității euroatlantice, capabil să se reinventeze și să răspundă ferm unui mediu strategic tot mai imprevizibil, a declarat sâmbătă fostul secretar general adjunct al Alianței, Mircea Geoană. Acesta a transmis un mesaj la împlinirea a 77 de ani de la înființarea Organizației Tratatulu
Mircea Abrudean: 77 de ani de la înființarea NATO; unitatea Alianței este esențială
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat, sâmbătă, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 77 de ani de la înființarea NATO, că unitatea Alianței Nord-Atlantice este esențială pentru a răspunde provocărilor de securitate și pentru a proteja valorile care ne definesc. 'Securitate, solidaritate și
USR: Sancțiuni pentru ocuparea abuzivă a locurilor destinate încărcării vehiculelor electrice (proiect)
Staționarea unui vehicul pe un loc destinat încărcării mașinilor electrice, cu excepția celor aflate în proces de încărcare, constituie contravenție, prevede un proiect USR de modificare a Codului rutier. Menit să sprijine posesorii de mașini electrice prin eliminarea ocupării abuzive a locurilor de lângă stațiile de &i
Dacian Cioloș - de luni, consilier prezidențial
Dacian Cioloș va fi, de luni, 6 aprilie, consilier prezidențial. Decretul semnat de președintele Nicușor Dan a fost publicat vineri în Monitorul Oficial al României. 'Președintele României decretează: Articol unic - Începând cu data de 6 aprilie 2026, domnul Dacian-Julien Cioloș se numește &icir
Timiș: Europarlamentarul Grapini declară că PUSL trebuie să devină un ''veritabil barometru al guvernării'
Europarlamentarul Maria Grapini, președinte al Biroului Politic Național al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), a declarat vineri, într-o conferință de presă la Timișoara, că își asumă misiunea de a transforma formațiunea într-un 'veritabil barometru al guvernării'. Eurodeputatul a evidențiat necesitatea unei im
VIDEO Dogioiu: Finanțele și avocații evaluează condițiile unui apel în cazul Pfizer; se încearcă și o negociere cu compania
Ministerul de Finanțe evaluează în acest moment ce are de făcut în privința cazului Pfizer, împreună cu avocații, atât cei din țară, cât și cu echipa de avocați comună cu statul polonez, dacă e cazul, și care sunt condițiile unui apel cu șanse, iar în același timp se încearcă o negociere cu compania, a declarat purtătorul de
VIDEO Dogioiu: Guvernul a aprobat OUG care completează cadrul legal pentru stabilirea ariilor naturale protejate
Guvernul a aprobat vineri un proiect de ordonanță de urgență pentru a completa cadrul legal necesar pentru stabilirea concretă a ariilor naturale protejate și habitatelor naturale, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.
VIDEO Ioana Dogioiu: Guvernul a aprobat ordonanța privind reducerea temporară a accizei la motorină
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat vineri că Executivul a adoptat actul normativ privind reducerea temporară a nivelului accizei pentru motorină și instituirea contribuției de solidaritate asupra veniturilor din comercializarea țițeiului și a produselor energetice obținute din prelucrarea țițeiului extras de pe teritoriul Români
Predoiu, de ziua Jandarmeriei: Misiunea ei este în beneficiul cetățenilor, pentru liniștea comunităților
Jandarmeria Română este o instituție fundamentală a statului, iar misiunea ei este, în ultimă instanță, în beneficiul cetățenilor, pentru siguranța acestora, pentru liniștea comunităților, pentru apărarea ordinii de drept, pentru protejarea unui spațiu public în care viața democratică să poată funcționa normal, a declarat, vineri, ministrul Af
Ședință extraordinară de guvern - vineri; va fi aprobată reducerea accizei la motorină
Guvernul urmează să aprobe, vineri, într-o ședință extraordinară, reducerea accizei la motorină. Astfel, potrivit agendei anunțate de Executiv, va fi aprobat un proiect de ordonanță de urgență privind reducerea temporară a nivelului accizei aplicabil motorinei și instituirea contribuției de solidaritate asupra veniturilor din comercializ
Abrudean: Obținerea avizului favorabil de la Comitetul pentru Investiții - moment de referință pentru aderarea României la OCDE
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a salutat, vineri, primirea de către România a penultimului aviz favorabil, al 24-lea, pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). 'România obține penultimul aviz favorabil pentru aderarea la OCDE! România a primit Avizul formal al Comitetului pentru Investiții a
Proiect USR/Șoferii să nu mai fie amendați dacă nu prezintă Poliției Rutiere permisul sau talonul mașinii
Deputatul USR Alexandru Dimitriu propune, printr-un proiect de lege depus în Parlament, ca șoferii să nu mai fie amendați dacă nu prezintă fizic permisul și talonul mașinii. Inițiativa sa vine în contextul digitalizării administrației publice și al posibilității ca Poliția Rutieră să verifice existența documentelor în bazele oficiale de date,
MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria - interdicție de circulație aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care desfășoară activități de transport de marfă, care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria în perioada Paștelui Catolic cu privire la instituirea unei interdicții de circulație aplicabilă vehiculelor de marfă și ansamblurilor de vehicule cu masa maximă autorizată
Oana Țoiu: Aderarea la OCDE nu este doar o țintă diplomatică, ci și un proces transformator pentru România
Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) nu este doar o țintă diplomatică, ci și un proces transformator pentru România, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu. 'Lucrăm pentru politici publice mai bune, pentru o economie modernă și pentru un stat care să ofere șanse și prosperitate cet
VIDEO Ilie Bolojan: Este o onoare să fii premierul României
Ilie Bolojan a declarat, joi, că este o onoare să fii premierul României și că nu regretă că a acceptat această funcție. Bolojan a fost întrebat, la postul Europa FM, dacă regretă că a acceptat funcția de prim-ministru.










