Parlamentare2020/ Bihor: Medicul Gheorghe Carp, primul pe lista PNL pentru Senat, vrea legi moderne în sănătate

Primul candidat pe lista PNL pentru Senat, medicul Gheorghe Carp, a declarat vineri, la începutul campaniei, că ar dori ca experienţa dobândită de Oradea în managementul spitalelor din ţară să fie transpusă în legi care să dezvolte sistemul sanitar din România.
"Oradea şi Bihorul au fost pionieri în foarte multe acţiuni care s-au desfăşurat aici în ultimii zece ani. Oradea a fost pilot în descentralizare. Experienţa pe care, ca şi administraţie şi ca organizare, am dobândit-o în Oradea, cu spitale subordonate unei singure autorităţi, au făcut din spitale unităţi complementare, nu concurenţiale, cum sunt în alte părţi. Oradea, în decurs de 12 ani, de la un oraş neînsemnat din punct de vedere al asigurării asistenţei medicale a devenit unul dintre cele mai sigure oraşe din România din acest punct de vedere. Cred că experienţa noastră şi exemplele de bună practică, dacă vor putea fi transpuse în legi care să reglementeze lacunele legilor existente, care pun o frână dezvoltării sistemului sanitar din România, am putea face ca România să aibă o legislaţie sanitară modernă", a afirmat dr. Carp.
Acesta a fost prezent vineri, în Piaţa Unirii, din Oradea, alături de sociologul prof. univ. Adrian Hatos, locul doi pe lista pentru Senat şi împreună cu primii cinci pentru Camera Deputaţilor: conf. univ. Aurel Căuş, avocatul Kiss Janos, avocatul deputat Ioan Cupşa, deputata Florica Cherecheş şi politologul Cristian Buzlea, director OJFIR Bihor.
Potrivit avocatului Ioan Cupşa, este o echipă puternică, în aceaşi timp complexă şi completă, cu oameni care provin din mediul de afaceri, din mediul privat, din administraţie, din învăţământul de stat, din sistemul sanitar de stat, profesionişti oneşti, oameni respectaţi, unii deputaţi în funcţie, cu experienţă.
"Este o echipă care poate să aducă mai binele pentru judeţul Bihor. Avem nevoie de legi mai bune pentru a putea promova, a putea finanţa proiectele care ne privesc pe toţi bihorenii. Dezvoltăm Bihorul, dezvoltăm România. Avem nevoie de un Parlament puternic, un Guvern stabil PNL," a spus Cupşa.
Întrebat cum va arăta viitorul Guvern, după alegerile din 6 decembrie, Cupşa a răspuns că va urma un guvern sprijinit de un Parlament mai sănătos, mai aşezat decât actualul Parlament.
"Va fi un Guvern stabil şi un Guvern puternic. PNL-ul va fi elementul cheie din viitorul Guvern, va fi un Guvern PNL ajutat, sprijinit şi de către alte forţe politice, bineînţeles nici într-un caz de către Partidul Social Democrat", a declarat deputatul jurist Ioan Cupşa.
Cristian Buzlea, directorul OJFIR Bihor, primul oficiu din ţară la sumele atrase pe proiecte în agricultură, a declarat că printre priorităţile sale legislative se vor regăsi probleme reale precum cadastrarea terenurilor din ţară şi cartografierea terenurilor agricole, dar şi mai buna absorbţie a fondurilor europene.
"Programele destinate producătorilor agricoli, cele bune să continue, dar voi susţine şi programe pentru stimularea celor din zona de producţie. Este nevoie de legi bune, pentru care voi avea în toată această perioadă consultare directă cu fermierii, cu asociaţiile şi cu cetăţenii, identificându-le nevoile, pentru că legea trebuie să exprime şi să rezolve nevoile oamenilor", a spus Buzlea.
Deputata Florica Cherecheş a subliniat ideea de echipă a PNL, care dă valoare şi putere fiecărui individ, aşa cum competenţa şi experienţa fiecărui individ va da valoare echipei, dar chiar mai mult, în echipă cu toţi bihorenii.
"Ceea ce noi propunem este dezvoltarea judeţului. Suntem oameni cunoscuţi, cu experienţă, care şi-au dovedit competenţa în domeniul în care funcţionează şi suntem oameni care vom duce aceste nevoi în Parlamentul României. De ani de zile, umblăm în judeţ, cunoaştem problemele reale şi vom veni cu soluţii la aceste probleme", a spus Florica Cherecheş.
Sociologul Adrian Hatos a menţionat că, în condiţiile actuale pandemice, se vor respecta toate restricţiile şi vor pune accent în campanie mai ales pe comunicarea online, social media, ceea ce va fi favorabil, a afirmat el, pentru mobilizarea electoratului tânăr. AGERPRES/(A-autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) EUGENIA PAȘCA / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/Cereri de anulare a alegerilor se pot depune la CCR până pe 6 mai; campania pentru turul II - din 9 mai
George Simion (AUR) și Nicușor Dan (independent) au intrat în finala cursei pentru fotoliul de la Cotroceni, potrivit datelor publicate, în noaptea de duminică spre luni, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a peste 99% din procesele verbale. Potrivit calendarului alegerilor prezidenț
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan: O să urmeze un tur doi dificil, cu candidatul izolaționist
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, anticipează că turul al doilea, în care se va confrunta cu liderul AUR, George Simion, va fi unul 'dificil'. El se declară însă optimist că va câștiga alegerile și că România va urma direcția occidentală.
Prezidențiale2025/ AEP - rezultate provizorii în diaspora: George Simion - 59,57%; Nicușor Dan - 26,29%
George Simion, candidatul AUR, a obținut 489.921 de voturi (59,57%), la primul tur al alegerilor prezidențiale, în diaspora, arată datele publicate, în noaptea de duminică spre luni, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 894 de procese verbale (92,64%) din străinătate. Pe locul al do
Prezidențiale2025/ AEP - rezultate provizorii: George Simion - 40,56%; Nicușor Dan - 20,91%
George Simion, candidatul AUR, a obținut 3.735.578 de voturi (40,56%), la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, arată datele publicate în noaptea de duminică spre luni, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 19.935 de procese verbale (99,25%). Pe locul al doilea se află candida
Prezidențiale2025/Ponta: De marți, probabil, vom face campanie pentru unul dintre candidații din turul doi
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a declarat că, începând de marți, va face campanie electorală pentru unul dintre cei doi candidați care au ajuns în turul al doilea de scrutin, dacă echipa sa va dori acest lucru. 'Mie îmi pare foarte rău, e foarte clar, nu trebuia să mă ajute cei din PS
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu: Voturile au vorbit; plec din această încercare cu fruntea sus
Candidatul Alianței electorale ''România, Înainte!'' la prezidențiale, Crin Antonescu, a afirmat duminică noaptea, după ce s-a clasat pe locul al treilea în cursa electorală, că voturile au vorbit și pleacă din această 'încercare' 'cu fruntea sus'. 'Avem un rezultat parțial care cred
Prezidențiale2025/AEP - rezultate provizorii: George Simion - 40,16%; Nicușor Dan îl depășește pe Crin Antonescu și trece pe locul 2
Candidatul independent Nicușor Dan l-a depășit pe Crin Antonescu (Alianța electorală 'România, Înainte!') și a trecut pe locul al doilea, la primul tur al alegerilor prezidențiale, arată datele publicate duminică seara, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 19.616 procese verbale (97,66%).
Prezidențiale2025/ AEP - rezultate provizorii în diaspora: George Simion - 59,60%; Nicușor Dan - 25,56%
George Simion, candidatul AUR, a obținut 134.368 de voturi (59,60%), la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, în diaspora, arată datele publicate duminică seara, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 411 procese verbale (42,59%) din străinătate. Pe locul al doilea se situează
Prezidențiale2025/Adrian Giurgiu (USR Mureș): Este o situație critică faptul că suveraniștii iau scoruri mari în România
Președintele USR Mureș, deputatul Adrian Giurgiu, a declarat, duminică seara, după anunțarea rezultatelor exit-poll, că este o situație critică faptul că suveraniștii obțin scoruri mari în România și că o cauză ar fi sistemul de educație din țară. 'Până acum scorul arată promițător, pentru că exit-pollul nu ia în considerare rezulta
Prezidențiale2025/Robert Sighiartău (PNL): Coaliția nu mai are susținere puternică în teritoriu; Ciolacu, frână pentru Antonescu
Președintele interimar al PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Robert Sighiartău, a declarat, duminică seara, că rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale dovedesc că actuala coaliție guvernamentală 'nu mai are susținere puternică în teritoriu'. 'Pentru mine cel puțin, mai ales umblând printre oameni, nu sunt neapărat
Prezidențiale2025/ AEP - rezultate provizorii în diaspora: George Simion - 58,04%; Nicușor Dan - 26,82%
George Simion, candidatul AUR, a obținut 76.653 de voturi (58,04%), la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, în diaspora, arată datele publicate duminică seara, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 295 de procese verbale (30,57%) din străinătate. Pe locul al doilea se situeaz
Prezidențiale2025/ AEP - rezultate provizorii în diaspora: George Simion - 56,02%; Nicușor Dan - 27,98%
George Simion, candidatul AUR, a obținut 37.658 de voturi (56,02%), la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, în diaspora, arată datele publicate duminică seara, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 198 de procese verbale (20,52%) din străinătate. Pe locul al doilea se situeaz
Prezidențiale2025/ Răzvan Biro (AUR Mureș): Sunt rezultate încurajatoare pe care poporul român le merită
Președintele AUR Mureș, deputatul Răzvan Biro, a declarat, duminică seara, după anunțarea rezultatelor sondajelor efectuate la ieșirea de la urne, că aceste cifre indică 'o potențială victorie a poporului român'. 'Sunt rezultate încurajatoare pe care poporul român le merită. Este în primul și în primul
Prezidențiale2025/Ciprian Dobre (PNL): Indiferent cu cine se va bate George Simion în turul doi, eu sper că va lua bătaie
Președintele PNL Mureș, deputatul Ciprian Dobre, a declarat, duminică seara, după anunțarea sondajelor efectuate la ieșirea de la urne, că speră ca în turul doi de scrutin al alegerilor prezidențiale candidatul AUR, George Simion, să fie învins. 'Turul întâi este câștigat de către o forță izolaționistă, o forț
UPDATE Prezidențiale2025/ AEP - rezultate provizorii: George Simion - 39,97%; Crin Antonescu - 20,97%
George Simion, candidatul AUR, a obținut 3.278.156 de voturi (39,97%), la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, arată datele publicate duminică seara, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 18.866 de procese verbale (93,93%). Pe locul al doilea se află Crin Antonescu (Alianța elector