Coronavirus/ Orban: Instituţiile funcţionează şi dacă există riscul ca vreunul dintre conducători să fi fost contaminat

Instituţiile funcţionează şi dacă există riscul ca vreunul dintre conducători să fi fost contaminat cu COVID-19, a precizat, vineri, premierul interimar, Ludovic Orban, subliniind că un reprezentant al unei astfel de instituţii va participa cu siguranţă la reuniunile Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Declaraţia a fost făcută în contextul în care liderii PNL, printre care şi Ludovic Orban, vor intra în izolare, după ce senatorul de Constanţa Vergil Chiţac a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19.
"Diagnostic rapid, dacă există un ministru diagnosticat pozitiv, evident, ancheta epidemiologică cu persoane cu care a intrat în contact. Cu siguranţă, persoana care a fost cea mai puţin expusă din instituţia care este reprezentantă va participa la reuniunile Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Instituţiile funcţionează indiferent dacă există riscul ca vreunul dintre conducătorii instituţiei să fi fost contaminat şi indiferent dacă va fi diagnosticat pozitiv. Deci, toţi reprezentanţii Guvernului îşi fac datoria, iau toate deciziile şi măsurile care se impun pentru că trebuie asigurată funcţionalitatea integrală a dispozitivului de luptă împotriva coronavirusului", a declarat Orban la Parlament.
El a precizat că miniştrii pot gestiona situaţia.
"Trebuie neapărat să intru în contact cu persoane care să dea dispoziţiile necesare în diferite situaţii care apar? Există instrumentele necesare pentru a comunica cu oricine, pentru a transmite orice dispoziţie, pentru a lua orice măsură şi pentru a semna orice decizie. (...) Este aproape funcţional mecanismul electronic, soft-ul, care ne permite organizarea şedinţelor de guvern online", a adăugat premierul.
Întrebat dacă îi este teamă că este infectat cu coronavirus, Orban a spus: "Mi-e teamă să nu fie infectaţi alţii. În ceea ce mă priveşte, garantez că, indiferent care va fi diagnosticul, eu îmi îndeplinesc atribuţiile cu conştiinciozitate, devotament şi spirit de sacrificiu".
Referindu-se la jurnaliştii prezenţi vineri la Parlament, Orban a afirmat că nu există risc de contaminare, pentru că "a păstrat distanţa necesară".
"Sunteţi la o distanţă corespunzătoare şi nu există risc să vă contaminez. Şi oricum, dacă ar fi existat acest risc şi dacă eu aş fi purtător al coronavirusului, am avut destule ocazii să fim la distanţe şi mai mici", a arătat liderul PNL.
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a precizat, la rândul său, că faza de maximă contagiozitate este la pacienţii simptomatici.
El a adăugat că vor fi testaţi toţi contacţii direcţi cu senatorul Vergil Chiţac, iar miniştrii prezenţi la şedinţa conducerii PNL vor fi testaţi vineri.
"Stabilim un moment T0 cu testele care au cea mai mare fiabilitate. (...) Situaţia este sub control, echipele medicale au acest tratament inovativ, niciun pacient nu s-a pierdut până acum. Este o infecţie virală, trebuie să ne obişnuim să trăim cu ea în cotidian până la apariţia vaccinului", a spus Costache. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Predoiu, Fechet, Arafat merg în zonele afectate de inundații
Premierul interimar Cătălin Predoiu se va deplasa duminică în zonele afectate de fenomenele hidrometeorologice, respectiv imediat după retragerea apelor, pentru a putea inspecta deplin întreaga zonă afectată și a evalua complet situația. Potrivit unui comunicat al Guvernului, alături de prim-ministrul interimar, în zonele afe
Un grup de lucru interministerial se va ocupa de înlăturarea pagubelor și salvarea Salinei Praid
Prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu a decis constituirea unui grup de lucru interministerial care va evalua pagubele produse de precipitațiile abundente la Mina Salina Praid și va decide măsurile ce vor fi demarate în regim de urgență pentru înlăturarea pagubelor produse și pentru refacerea și salvarea salinei. Potrivit unui c
Consultări/Kelemen Hunor: Am fost de acord că trebuie un premier politic, nu susținem rotativa; discuțiile continuă de luni
Liderii partidelor politice au discutat, vineri, cu președintele Nicușor Dan, despre structura viitorului guvern și s-a agreat varianta unui premier politic, UDMR nefiind de acord cu rotativa guvernamentală, a declarat pentru AGERPRES președintele formațiunii, Kelemen Hunor. El a precizat că discuțiile politice vor continua luni și a reafirmat
Dominic Fritz exclude ideea unei rocade la guvernare: Nu este o formă sănătoasă pentru România
Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, nu agreează ideea unei rocade la guvernare și nici a unui premier tehnocrat. Precizările au fost făcute după ce liderul USR a participat vineri la consultările de la Palatul Cotroceni, alături de reprezentanți ai PSD, PNL și UDMR. 'Astăzi nu a fost momentul în care să exclu
Allen Coliban (fost primar USR al Brașovului): Scripcaru a crescut de 4 ori gradul de îndatorare al municipiului
Deputatul USR Allen Coliban, fost primar al Brașovului în perioada 2020-2024, a afirmat vineri, într-o conferință de presă, că gradul de îndatorare al municipiului, în acea perioadă, a fost de patru ori mai mic decât în 2020, contrazicându-l pe actualul primar George Scripcaru (PNL), care ar fi 'aruncat în spațiul p
Dominic Fritz: ANI momentan nu funcționează; în 2023 a constatat doar 11 cazuri de averi nejustificate
Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a criticat vineri activitatea Agenției Naționale de Integritate (ANI), menționând că în 2023 instituția a constatat doar 11 cazuri de averi nejustificate. Precizările au venit după ce, joi,
Fritz (USR) estimează că peste o săptămână se va afla dacă partidele pot conveni măsuri în vederea guvernării
Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, estimează că în decurs de o săptămână va reieși dacă partidele dispuse să facă parte din coaliția de guvernare pot conveni asupra unui 'nucleu' de măsuri comune. Precizările au fost făcute după ce liderul USR a participat vineri la consultările de la Palatul Cotroceni, alături d
Bolojan: Prin reducerea personalului Senatului - 17,5 milioane de lei/an economisiți
Toate procedurile legate de reducerea personalului Senatului s-au finalizat, economia anuală prin cele 147 de posturi reduse fiind de 17,5 milioane de lei anual, a anunțat, vineri, președintele Senatului, Ilie Bolojan. 'În aceste zile s-au finalizat toate procedurile legate de reducerea personalului Senatului, ca urmare a deciziilor adoptate la &icir
Cseke Attila: Peste 277,5 milioane lei pentru proiecte finanțate prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat facturi în valoare totală de 277.555.033,59 de lei pentru 472 de obiective realizate prin componentele C 5 - Valul renovării, C10 - Fondul local și C15 - Educație, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat, vineri, ministrul Cseke Attila. Pentru Compone
Transparency International România: Eliminarea din declarațiile de avere a informațiilor privind membrii familiei - un gol de transparență
Transparency International România consideră că eliminarea completă din declarațiile de avere a informațiilor privind membrii familiei creează un gol de transparență și poate facilita transferu
Proiectul care prevede reducerea numărului de parlamentari la 300 - redepus la Senat
Deputații USR Cristina Prună și Claudiu Năsui au redepus la Parlament proiectul de lege care prevede reducerea numărului de parlamentari la 300. 'Prezenta inițiativă legislativă urmărește modificarea cadrului normativ privind organizarea și funcționarea Parlamentului României, în scopul reflectării rezultatului referendumului național din 2009,
Predoiu: După decizia CCR, mai puțină transparență privind averile demnitarilor; nu trebuie să rămână așa
Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat, vineri, că decizia Curții Constituționale limitează transparența privind averile demnitarilor, iar Parlamentul trebuie să găsească o formulă în a
Bolojan: După motivarea CCR, să vedem ce modificări pot fi făcute pentru accesul public la informații relevante
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a subliniat, vineri, că asigurarea transparenței este un element esențial pentru recâștigarea încrederii în instituții. Potrivit acestuia, după publicarea motivării
Nicușor Dan: Luni particip la summitul B9 de la Vilnius; voi avea o întâlnire cu ministrul Apărării pe această temă
Președintele Nicușor Dan a anunțat că luni va participa la Summitul B9 care se va desfășura la Vilnius. 'Mergem la Vilnius luni, după cum știți este summitul B9, după care o să fie summitul NATO, o să fie și Consiliul European, probabil Chișinău în luna iunie', a afirmat Nicușor Dan, într-o declarație acordată presei în fața casei und
Nicușor Dan: Vineri este o primă discuție pentru formarea Guvernului
O primă discuție cu liderii partidelor pro-europene pentru formarea Guvernului va avea loc vineri, a anunțat președintele Nicușor Dan. 'Am avut alaltăieri discuții partid cu partid care au decurs foarte bine și ieri a fost o comisie, un grup de lucru format din reprezentanți ai partidelor care a ținut cam trei ore și jumătate - patru, eu am fost o oră și j