logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Audieri miniştri/Costache: Ne-am concentrat pe o reformă a resursei umane şi pe infrastructură

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul propus al Sănătăţii, Victor Costache, a declarat miercuri, la Parlament, că în cele trei luni ale mandatului său s-a concentrat pe reforma sistemului sanitar, precum şi pe investiţii în infrastructură, construcţia a trei spitale regionale fiind "în linie dreaptă".

"În prima parte (a mandatului - n.r.) ne-am concentrat pe o reformă a resursei umane şi am reuşit o reală reformă a sistemului de rezidenţiat. În 2019 aveam un număr record de tineri medici care au reuşit examenul de rezidenţiat. A trebuit să integrăm 7.000 de medici în sistemul sanitar, o cifră benefică, având în vedere resursa umană deficitară din sistemul sanitar. Astfel, am reuşit să reorganizăm sistemul şi, după reforma legislativă, un număr de 44 de centre noi au fost deschise şi s-a permis descentralizarea sistemului de rezidenţiat - o măsură oportună care permite startul procesului de relocare şi repopulare a spitatelor noastre judeţene pe teritoriul României. Din cele 44 de centre nou deschise, 32 sunt publice, 12 sunt private. (...) Cu siguranţă aceşti rezidenţi pe viitor vor repopula spitale deficitare din teritoriul românesc şi, de asemenea, vor fi o sursă şi vor stimula medicii din străinătate să se întoarcă în ţară", a afirmat Costache la audierile din Comisiile parlamentare reunite de Sănătate.

El a adăugat că o a doua reformă a fost în organizarea investiţiilor în infrastructură.

"În prima parte s-au pus în linie dreaptă contracte de finanţare a celor trei spitale regionale. Astfel, pe 31 de centre s-a semnat contractul de finanţare pentru spitalul regional din Iaşi. Aşteptăm data semnării contractului de finanţare pentru spitalul regional din Cluj şi a celui din Craiova. Ca o informaţie de ultimă oră: sunt peste 35 de ofertanţi pentru faza de proiectare a spitalului regional din Iaşi. De asemenea, am organizat un mecanism de investiţie şi de modernizare a infrastructurii din sănătate a celorlalte spitale din România, în cadrul unui Program Operaţional pentru sănătate", a adăugat ministrul. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)

 

Citiţi şi:

 

LIVE UPDATE Ultima zi de audieri pentru miniştrii propuşi în Guvernul Orban II

 

LIVE UPDATE Parlament/Continuă audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Orban II 

 

LIVE UPDATE Miniştrii propuşi în Guvernul Orban II - audiaţi în Parlament 

 

Calendarul formării unui nou guvern (procedură)  

Afisari: 14

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 14-06-2025 21:22

Fechet: Sperăm să nu fim nevoiți să discutăm și de un dezastru ecologic pe lângă tot ceea ce s-a întâmplat

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, sâmbătă, la Târnăveni, că pe râul Târnava Mică și pe pârâul Corund se înregistrează mortalitate piscicolă însemnată din cauza concentrațiilor mari de sare, fapt ce pune o presiune majoră pe habitat și că speră ca autoritățile să nu fie nevoite să discut

Politic 14-06-2025 20:53

AUR a transmis o solicitare de sesizare a CCR privind un eventual conflict juridic între președintele țării și Parlament

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis președintelui Camerei Deputaților o solicitare oficială de sesizare a Curții Constituționale a României (CCR), în vederea constatării existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Președintele României și Parlamentul României. Potrivit unui

Politic 14-06-2025 17:13

Ministrul Fechet, la Praid: În continuare, suntem profund îngrijorați în legătură cu creșterea alarmantă a concentrațiilor de cloruri

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat sâmbătă, la Praid, unde s-a aflat într-o vizită de lucru, că există în continuare îngrijorări legate de creșterea alarmantă a concentrațiilor de cloruri atât din cursurile de apă Corund și Târnava Mică, cât și din Târnava Mare și Mureș, fiind notificate și autor

Politic 14-06-2025 16:21

MAE: România - angajată față de stabilitatea în Orientul Mijlociu; îndeamnă toate părțile să dea dovadă de reținere

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, 'profunda îngrijorare' cu privire la posibilele repercusiuni asupra situației de securitate din regiunea Orientului Mijlociu, în urma loviturilor lansate în noaptea de 13 iunie și a represaliilor. 'Orice escaladare suplimentară poate avea consecințe dramatice înt

Politic 14-06-2025 15:58

Hurezeanu: Spațiul Schengen - rol în consolidarea unității și rezilienței proiectului european; apartenența României - de importanță istorică

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a participat, sâmbătă, la ceremonia aniversară de marcare a 40 de ani de la instituirea Spațiului Schengen, cu acest prilej fiind inaugurate, după renovare, Muzeul European Schengen și vaporul Princesse Marie-Astrid Europa, pe care a avut loc ceremonia de semnare a Acordului Schengen. Potrivit unui comunicat

Politic 14-06-2025 13:45

MAE reamintește cetățenilor români din Israel și Iran să anunțe ambasadelor României prezența în aceste țări

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le reamintește cetățenilor români aflați în Israel sau Iran recomandarea de a-și anunța prezența la misiunile diplomatice românești din aceste două țări, în contextul evoluțiilor recente ale situației de securitate 'În contextul celor mai recente evoluții ale situației de securitate care afe

Politic 14-06-2025 13:22

Nicușor Dan: Suntem pregătiți să colaborăm cu președintele Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului nostru

Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic cu SUA. 'Astăzi sărbătorim 145 de ani de relații diplomatice c

Politic 14-06-2025 12:59

Predoiu: 40 de ani de la semnarea Acordului Schengen - o piatră de temelie a unității europene

Premierul interimar, Cătălin Predoiu, a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 40 de ani de la semnarea Acordului Schengen, că acest acord reprezintă 'o piatră de temelie a unității europene', menționând că di

Politic 14-06-2025 11:11

Proiect USR: Persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupție să nu mai beneficieze de pensii speciale

Deputatul USR Ștefan Tanasă a depus la Parlament o inițiativă legislativă care prevede că persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupție nu vor mai beneficia de pensii speciale. 'Dacă o persoană, beneficiar al pensiei speciale în sensul prezentei legi, este condamnată pentru fapte de corupție, aceasta își va pierde acest beneficiu, &i

Politic 14-06-2025 10:38

Predoiu, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să intensificăm cooperarea

Premierul interimar, Cătalin Predoiu, a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice dintre România și Statele Unite, că țara noastră este pregătită să intensifice cooperarea cu 'partenerul strategic cheie' în domeniile apărării, securității, economic. 'Acum 145 de ani România și Statele Unite a

Politic 14-06-2025 10:35

MAE reafirmă angajamentul pentru continuarea cooperării apropiate cu SUA și consolidarea Parteneriatului Strategic

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice dintre România și Statele Unite ale Americii, angajamentul ferm pentru continuarea cooperării apropiate dintre cele două diplomații și disponibilitatea de consolidare a Parteneriatului Strategic dintre cele două state. 'Astăzi, 14 iu

Politic 13-06-2025 23:40

Ambasada României la Londra: Întâlniri cu autoritățile din Irlanda de Nord privind stoparea violențelor

Un diplomat român de la Consulatul General al României la Edinburgh s-a deplasat la Ballymena, unde a avut întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale din Mid and East Antrim, în contextul violențelor care au avut loc în ultimele zile în Irlanda de Nord, informează, vineri, Ambasada României la Londra.

Politic 13-06-2025 23:27

MAE recomandă ferm evitarea deplasării în zona de nord a Peninsulei Sinai

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetățenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai, în contextul organizării pe teritoriul Republicii Arabe Egipt a 'Marșului Global către Gaza'. Evenimentul - neoficial - este organizat de către multiple organizații non-guv

Politic 13-06-2025 19:17

Ilie Bolojan spune că PNL nu susține impozitarea progresivă

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că liberalii nu susțin impozitarea progresivă. 'Noi am susținut întotdeauna o impozitare echitabilă și susținem și în perioada următoarea acest lucru, deci asta înseamnă că nu susținem impozitarea progresivă, dar susținem ca toți care fac profit să plătească i

Politic 13-06-2025 19:06

Ilie Bolojan: Niciun guvern nu va putea evita creșterea de taxe

Niciun guvern care va veni nu va putea evita creșterea de taxe și impozite, a declarat, vineri, președintele interimar al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan. 'România s-a angajat că anul acesta va reduce deficitul până la șapte puncte procentuale din PIB - țintă care, din punctul meu de vedere, pentru că suntem la jumăta