Ciolacu: Dacă va trece moţiunea, nu propunem premier; este varianta unui guvern de uniune naţională

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Piteşti, că în situaţia în care moţiunea de cenzură va trece, nici PSD, nici UDMR nu vor propune un premier şi că există varianta unui guvern de uniune naţională.
"Este o moţiune serioasă şi chiar dorim să treacă această moţiune (...). După moţiune, dacă va trece, nici PSD, nici UDMR nu vor propune un prim-ministru, deoarece nu avem un proiect politic şi nu avem un program de guvernare. Cred că este suficientă experienţa guvernării PNL fără un program de guvernare coerent şi vedem cu toţii şi simţim mai ales cu toţii costurile. Este varianta unui guvern de uniune naţională până în noiembrie, când sunt alegerile la termen. Nu înţelegem acest moft de a face alegeri cu două-trei luni sau patru-cinci luni înainte de alegerile care sunt la termen. Preşedintele României are atributul de a desemna un prim-ministru şi cred că intrăm într-o logică constituţională democratică", a spus Ciolacu.
Acesta a subliniat că important este acum ca pachetul de legi electorale să nu fie modificat altfel decât de Parlament.
"Dar cel mai important pentru România în acest moment este de a stopa acest derapaj. Poţi să te joci cu multe când eşti la guvernare, dar sub nicio formă cu pachetul de legi electorale. Este atributul Parlamentului în timp rezonabil să îl schimbe", a afirmat Ciolacu.
Legat de numărul de voturi necesar pentru ca moţiunea de cenzură să treacă, Ciolacu a precizat că "matematic nu sunt suficiente voturi doar de la PSD şi UDMR". "Am început să strângem semnăturile", a adăugat el.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, şi secretarul general interimar, Paul Stănescu, au participat, vineri, la Conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene din Argeş, desfăşurată la Piteşti, iar la finalul acesteia a avut loc o conferinţă de presă. AGERPRES/(A-Cornelia Dumitru, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Lasconi: Voi fi primul președinte femeie al României - un semnal al schimbării mentalității
Candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a afirmat, miercuri seara, că va fi un președinte prietenos cu vecinii și aliații, accesibil pentru toți românii, care va face ca tinerii să rămână în țară, menționând că, dacă va fi aleasă șef al statului, va fi un semnal de schimbare a mentalității și fiecare femeie va fi altfel privită și respe
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Terheș: Îmi doresc o Românie cu un președinte care se culcă ultimul și se trezește primul
Candidatul Partidului Național Conservator Român la alegerile prezidențiale, europarlamentarul Cristian Terheș, a afirmat, miercuri, că își dorește o Românie puternică, sigură și prosperă, condusă de un președinte care 'se culcă ultimul și se trezește primul'. 'Cum vreau eu să arate România în 2030? O
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Nicușor Dan: România are tot ce îi trebuie pentru a fi o națiune puternică în Europa
România are tot ce îi trebuie pentru a fi o națiune puternică în Europa, declară primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. 'Continuați să credeți în România. România are tot ce îi trebuie pentru a fi acea națiune puternică în Europa. Rom&acir
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Antonescu: Voi schimba țara pentru că o voi uni, o voi ridica împreună cu voi
Candidatul Alianței electorale ''România, Înainte!'', Crin Antonescu, a transmis, miercuri seara, un mesaj alegătorilor, arătând că, dacă va ajunge președinte, va schimba România. 'Dragii mei, vom mai vota, veți mai vota peste cinci ani. Vom fi mai bătrâni, nu avem cum să evităm asta, dar putem
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ John-Ion Banu-Muscel promite o 'petrecere' la Cotroceni, dacă devine președinte
Candidatul independent la funcția de președinte John-Ion Banu-Muscel a afirmat, miercuri, că, dacă va deveni șef al statului, va organiza 'o petrecere de trei zile' la Cotroceni. Cei șapte candidați la funcția de președinte al României, prezenți la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN la Palatul Parlamentului, au fost rugați să
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Funeriu: Votul pe care românii o să îl dea trebuie să fie un vot nemanipulat
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Daniel Funeriu a declarat miercuri seara că votul pe care românii trebuie să îl dea pe 4 mai trebuie să fie unul care nu este manipulat. Funeriu a afirmat că una dintre manipulările din campania electorală a fost conceptul 'de vot util', care înseamnă 'victoria sis
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Lasconi: Am avut o discuție cu liderii partidelor de la guvernare să pun un anumit om la SRI; am refuzat
Candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a susținut, miercuri, la dezbaterea electorală organizată de Antena 3 CNN, că, după primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut, liderii partidelor de la guvernare i-au cerut să promită că, dacă ajunge la Cotroceni, va pune un 'anumit om' șef al SRI, menționând că astăzi nu este președinte pentru
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Nicușor Dan: Discuțiile privind garanții de securitate pentru Ucraina să facă referire și la Moldova
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri că discuțiile privind garanții de securitate pentru Ucraina trebuie să conțină și un capitol referitor la Republica Moldova. Precizările au fost făcute în cadrul dezbaterii electorale organizate de Antena 3 CNN, la Palatul Par
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Terheș: R. Moldova atacată Rusia e cel mai negru scenariu pentru un președinte al României
Candidatul Partidului Național Conservator Român la alegerile prezidențiale, europarlamentarul Cristian Terheș, consideră că o eventuală atacare a Republicii Moldova de către Rusia ar constitui cel mai negru scenariu pentru un președinte al României. 'Ce va face România în situația în care Republica Moldova es
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Lasconi, despre situația ipotetică a atacării R.Moldova de Rusia: Aș invoca articolul 4 al Tratatului NATO
Candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a afirmat, miercuri, că, în situația ipotetică în care Republica Moldova ar fi atacată de Federația Rusă, în calitate de președinte, ea ar decide trimiterea de trupe pentru întărirea graniței și ajutoare umanitare, ar invoca articolul 4 din Tratatul NATO și ar convoca CSAT.
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Șandru: Să facem ca R. Moldova, datorită surorii ei, România, să fie în siguranță intrând în UE
Lavinia Șandru, candidatul PUSL la alegerile prezidențiale, a afirmat, miercuri seară, că o eventuală agresiune armată a Rusiei în Republica Moldova va avea automat repercusiuni asupra României și a arătat că, pentru a preveni un astfel de scenariu, trebuie să ajutăm țara vecină să intre în Uniunea Europeană. 'Ceea ce i s
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Terheș: Îi invit pe români să își exercite dreptul de a petiționa autoritățile
Candidatul Partidului Național Conservator Român la alegerile prezidențiale, europarlamentarul Cristian Terheș, i-a invitat, miercuri, pe români să își exercite dreptul fundamental de a petiționa autoritățile. 'Dumneavoastră luați în derâdere un drept fundamental pe care cetățenii acestei țări îl au și p
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Funeriu: În mandatul meu, România nu va fi în pericolul niciunui conflict armat
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Daniel Funeriu a declarat, miercuri seara, că în cazul în care va fi ales președinte România nu va fi în pericolul niciunui conflict armat și a susținut că pacea nu este 'doar tăcerea armelor' ci reprezintă și o dezvoltare economică consistentă. 'În man
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Antonescu: Dacă R. Moldova ar fi atacată, nu fac mobilizare generală; dau toate formele de ajutor
Candidatul Alianței electorale ''România, Înainte!'', Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că în scenariul în care Republica Moldova ar fi atacată nu ar decreta mobilizare generală, dar ar da toate formele de ajutor acestei țări, cu excepția intervenției militare. Candidații au fost întrebați la d
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Nicușor Dan: Trebuie să consolidăm parteneriatul cu SUA și să colaborăm la programul de înarmare al UE
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, declară că România trebuie să consolideze parteneriatul cu Statele Unite, dar și să colaboreze, 'în mod echitabil', la programul de înarmare al Uniunii Europene. 'Prioritatea zero în politica externă este securitatea României și a Republic