Tăriceanu: Dacă vor fi alegeri anticipate, ALDE va candida pe liste proprii; aceeaşi formulă şi pentru locale

ALDE va candida pe liste proprii, dacă vor fi alegeri anticipate, aceeaşi formulă fiind păstrată şi la alegerile locale, a declarat liderul partidului, Călin Popescu Tăriceanu.
"Dacă vor fi alegeri anticipate, ALDE va candida singur, pe liste proprii. Am discutat acest lucru cu colegii mei, avem o capacitate organizatorică net mai bună decât în anul 2016, când am participat tot singuri şi la alegerile locale şi la alegerile parlamentare. Am văzut că au fost unele comentarii că am fi fost ajutaţi la vremea respectivă. Nu ştiu de cine am fi fost ajutaţi, cine putea să ne ajute, nu ştiu cum ar fi putut să ne ajute când am candidat singuri. PSD şi-a maximizat scorul, după cum ştiţi, şi noi am obţinut scorul prin propriile noastre eforturi. Şi în cazul alegerilor locale va fi aceeaşi formulă. Vă pot spune că suntem într-un proces de atragere de oameni de valoare care să candideze. În primul rând, facem selecţia din rândul propriilor noştri candidaţi, dar sunt şi organizaţii care în ultima perioadă ne-au făcut propuneri de oameni care să fie aduşi în partid, cooptaţi oameni care au o carte de vizită profesională, o experienţă, care să îi recomande pentru diferitele poziţii, fie la nivel local, fie la nivel parlamentar", a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă, la sediul central al ALDE.
El a adăugat că pot exista anumite înţelegeri, la nivel local, pentru alcătuirea unor coaliţii cu scopul de a susţine anumiţi candidaţi.
"Pot să existe anumite înţelegeri la nivel local. Am şi avut discuţii cu câteva organizaţii care mi-au vorbit despre aceste înţelegeri. Vă dau un exemplu - într-unul din judeţele din Ardeal colegii vor să aibă lumină verde să poată să facă o coaliţie de partide, în plan local, care să le dea mai multe şanse pentru alegerea primarului şi cred că şi în alte judeţe ne vom afla în astfel de situaţii. Asta nu reprezintă o tendinţă generală, ci mai degrabă cazuri particulare", a afirmat Tăriceanu. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ Mihai Constantin: Pregătirea scrutinului pentru alegerea președintelui este în grafic
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat miercuri că pregătirea organizării alegerilor de la sfârșitul săptămânii este în grafic, iar toate instituțiile cu responsabilități colaborează pentru desfășurarea scrutinului în bune condiții. 'Există o raportare a stadiului de pregătire a organ
Guvernul reduce termenele de avizare pentru documentațiile de urbanism; PUZ-urile, avizate în maxim 7,5 luni
Guvernul a aprobat miercuri o ordonanță de urgență prin care vor fi reduse termenele de avizare în cazul documentațiilor de urbanism (Planurile Urbanistice Generale și Planurile Urbanistice Zonale). De asemenea, se vor simplifica procedurile de avizare, se va reduce birocrația și se va introduce mecanismul avizării tacite, a anunțat mini
Germania sprijină cu 500.000 de euro cadrele didactice din învățământul în limba germană din România
Republica Federală Germania, prin intermediul Ambasadei de la București, sprijină și în acest an proiectul 'Susținerea cadrelor didactice din învățământul în limbă germană din România', cu suma de 495.000 de euro. Potrivit unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES de ambasadă, această finanțare este destina
A început ședința CSAT; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale - pe ordinea de zi
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), condusă de președintele interimar Ilie Bolojan, a început miercuri, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi figurând, printre altele, participarea României la Planul de Răspuns European - Readiness 2030 și proiectul de lege a apărării naționale. La ședința CSAT participă pr
Buzoianu (USR) anunță că a câștigat un proces cu RA-APPS; instituția - obligată să prezinte lista imobilelor administrate și beneficiarii
Deputatul USR Diana Buzoianu a anunțat miercuri că a câștigat, în prima instanță, procesul intentat RA-APPS, pentru ca instituția să prezinte public lista completă a imobilelor pe care le administrează și a beneficiarilor de case de la stat. 'Transparența nu e negociabilă. Prea mulți ani, RA-APPS s-a comportat ca stat în
Mihai Constantin: Instituțiile de învățământ superior vor transmite datele de funcționare în Platforma națională de raportare unică
Instituțiile de învățământ superior vor raporta datele privind funcționarea lor, activitatea studenților, a cadrelor didactice și a absolvenților în Platforma națională de raportare unică în învățământul superior, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. 'O hotărâre de guver
Proiect USR: Introducerea evaluării judecătorilor de la Înalta Curte; consultarea barourilor în evaluarea magistraților
Uniunea Salvați România a depus la Parlament un proiect de lege de modificare a Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care vizează inclusiv introducerea evaluării judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție și consultarea barourilor locale în procesul de evaluare a magistraților. 'Având &icir
Prezidențiale2025/Cristian Pîrvulescu: Campania electorală din aprilie 2025 - negativă, tensionată și marcată de un discurs cu tendințe violente
Campania electorală din aprilie 2025 nu a fost constructivă sau moderată, ci dimpotrivă a accentuat criza de încredere și a reflectat polarizarea și frustrarea, afirmă analistul politic Cristian Pîrvulescu, care apreciază că aceasta s-a desfășurat într-un climat tensionat, dar predictibil, marcat de polarizare, mesaje naționaliste și o competiție st
Ciolacu anunță lansarea Platformei naționale de raportare unică în învățământul superior
Guvernul lansează, miercuri, Platforma națională de raportare unică în învățământul superior, un sistem modern care va crește digitalizarea în domeniul educației, a precizat premierul Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu: Achiziționăm 12 trenuri electrice de metrou; proiecte de un miliard de lei, finanțate pe bani europeni
Guvernul va aproba, miercuri, achiziționarea a 12 trenuri electrice de metrou, proiecte în valoare de un miliard de lei, finanțate pe bani europeni, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
Tîlvăr: România beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din întreaga sa istorie
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a declarat miercuri, la Craiova, că România, ca membru al NATO și al Uniunii Europene, 'beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din întreaga sa istorie'. Tîlvăr a menționat că, în 2024, execuția bugetară a fost de aproape 100%, iar anul acesta buget
Cseke Attila: Alocăm aproape 14 milioane lei pentru consolidarea seismică a trei unități de învățământ
Ministerul Dezvoltării alocă 13.859.511 lei pentru consolidarea seismică a trei unități de învățământ din Teleorman și Argeș, a anunțat ministrul Cseke Attila. Astfel, Ministerul Dezvoltării alocă peste 3,2 milioane de lei pentru construirea unei grădinițe cu program în comuna Islaz din județul Teleorman, iar aproape 3 milioane de lei sunt re
Guvern: Nota de fundamentare a achiziției a 12 trenuri de metrou pentru Magistrala 'Gara de Nord-Străulești', pe agenda ședinței de miercuri
Proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului între guvernele României și Turciei în domeniul Educației semnat la Ankara la 21 mai 2024 și proiectul de aprobare a Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Notei de fundamentare pentru achiziția a 12 trenuri electrice de metrou pentru Magistrala 4 - 'Gara de Nord - Străulești' se numără p
CSAT se reunește în ședință; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale - pe ordinea de zi
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se reunește, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi figurând, printre altele, participarea României la Planul de Răspuns European - Readiness 2030 și proiectul de lege a apărării naționale. Pe 23 aprilie, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele interimar Ilie Boloja
30 de ani de la înființarea Batalionului 20 Infanterie 'Dolj'; Ilie Bolojan și Angel Tîlvăr - prezenți la ceremonia de la Craiova
Președintele interimar Ilie Bolojan și ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, vor participa, miercuri, la Craiova, la ceremonia dedicată împlinirii a 30 de ani de la înființarea Batalionului 20 Infanterie 'Dolj', din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est. Evenimentul este programat de la ora 10:00.