#Prezidenţiale2019/ Raluca Turcan: Începând de azi, repunem România pe direcţia cea bună

Vicepremierul Raluca Turcan spune că ziua celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrutin câştigat de Klaus Iohannis, este "o zi mare pentru România, ziua când românii au spus prin vot în ce fel de ţară vor să trăiască".
"O ţară europeană, în care munca şi cinstea sunt preţuite. O ţară europeană în care legea-i lege şi în care valorile îşi găsesc locul. O ţară în care să ne simţim în siguranţă, respectaţi şi ascultaţi de cei care au pe mână destinul ţării", a scris Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook, după anunţarea rezultatelor exit-poll care îl arată câştigător al alegerilor prezidenţiale pe Klaus Iohannis.
El îşi exprimă "toată admiraţia pentru sutele de mii de români care au votat în străinătate".
"Numărul enorm al celor care au ieşit la vot transmite un mesaj copleşitor care ne responsabilizează şi mai mult aici, în ţară. Toată admiraţia şi pentru românii care au votat aici, în ţară! Fiecare vot atârnă greu şi ne obligă să nu îi dezamăgim! Începând de azi, repunem România pe direcţia cea bună! Începând de azi, alături de preşedinte, construim România normală! Împreună, facem România normală! Vă mulţumim pentru încredere!", este mesajul vicepremierului Raluca Turcan. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fechet: O nouă dezbatere pe tema reorganizării Romsilva, săptămâna viitoare
O nouă dezbatere pe tema reorganizării Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva va avea loc săptămâna viitoare, a anunțat, miercuri, ministrul Mediului, Mircea Fechet. El a fost întrebat, înaintea ședinței de guvern, dacă reorganizarea Romsilva se mai poate face în contextul unui guvern interimar. 'Reo
Ședință de guvern; va fi aprobat Programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor - 29 mai 2025
Guvernul va aproba miercuri, prin hotărâre, Programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor - 29 mai 2025. ' În spiritul tradiției europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit, prin lege, statutul de sărbătoare națională. Cadrul juridic care reglementează desfășurarea manifestărilor comemorative prilejuite
Cseke Attila: Reforma procedurilor de avizare a investițiilor, cea mai importantă din ultimii 35 de ani
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat, marți, la Reghin, că adoptarea reformei în procedura de avizare a investițiilor publice și private din România este cea mai importantă din ultimii 35 de ani. 'Dacă îmi permiteți să vă dau câteva elemente legate de o reformă import
Ilie Bolojan: PSD și PNL au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greșit
Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal 'au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greșit' în guvernările pe care le-au girat, a declarat marți președintele interimar Ilie Bolojan. 'Această situație în care este România este dată sigur și de modul în care parti
Prezidențiale2025/Cseke Attila: Este indicat să avem un președinte al României care cunoaște matematică
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat, marți, la Reghin, că este de preferat ca România să aibă un președinte care cunoaște matematică, întrucât concedierea a 500.000 de salariați din sectorul bugetar ar însemna desființarea întregii administrații locale și centrale din România și tot
Prezidențiale2025/AEP a prezentat situația privind numărul alegătorilor valabil pentru turul II de scrutin
Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat, marți, situația numărului de alegători valabil pentru turul doi de scrutin al alegerilor prezidențiale. Potrivit unui comunicat al AEP, numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente este de 17.988.218 cetățeni. De asemenea, numărul total de cetățeni români c
Senat/Comisia juridică cere timp extins de dezbatere pentru proiectul referitor la limitarea accesului la jocurile de noroc
Comisia juridică a Senatului a decis, marți, după dezbateri asupra propunerii legislative a USR prin care Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este obligat să aibă pe site un buton de autoexcludere pentru cei care vor să își blocheze accesul, să solicite Biroului permanent prelungirea termenului de analiză și vot pentru acest proiect, de la 45 la 60 de zile.
Personalități din domenii ale culturii și educației - decorate de președintele interimar Ilie Bolojan
Personalități din domenii ale culturii și educației au fost decorate de președintele interimar Ilie Bolojan, care a semnat marți decretele aferente, informează Administrația Prezidențială. Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru serviciile deosebite aduse statului român în domeniile științei și culturii, impunâ
Prezidențiale2025/Lasconi: Voi vota pentru candidatul faptelor și al drumului pro-european
Elena Lasconi, fosta președintă USR și fostă candidată la alegerile prezidențiale, anunță că duminică va vota 'candidatul faptelor și al drumului pro-european', având speranța că acesta se va înconjura de profesioniști. Ea menționează că nu dorește să precizeze numele exact al candidatului respectiv, astfel încât să nu îi
Camera Deputaților închiriază peluza pentru Campionatul Național de Drift, care are loc în Piața Constituției
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, marți, o solicitare privind desfășurarea unui eveniment sportiv de anvergură în perimetrul Palatului Parlamentului. Conducerea Camerei a dat curs unei cereri a Asociației Clubul Sportiv Romanian Drift Community, care va organiza, pe 24 și 25 mai, în Piața Constituției, etapa I a Ca
Camera Deputaților/ Primarii își pot delega atribuțiile de stare civilă și funcționarilor publici de la Evidența populației
Camera Deputaților a adoptat, marți, un proiect de lege care instituie posibilitatea ca primarii să poată să-și delege atribuțiile de stare civilă și funcționarilor publici de la Direcțiile de evidența populației. S-au înregistrat 254 de voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și 39 de abțineri. Propunerea
Cseke Attila: Alocăm peste 157,5 milioane lei pentru consolidarea seismică a șapte noi obiective
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației alocă 157.588.850,05 lei pentru consolidarea seismică a șapte noi obiective de investiții, a anunțat, marți, ministrul Cseke Attila. Astfel, se acordă peste 130 de milioane de lei, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, pentru consolidarea secții
Camera Deputaților/ Ziua Națională a Libertății Religioase va fi aniversată pe 16 mai
Camera Deputaților a aprobat, marți, un proiect de lege care prevede instituirea pe 16 mai a Zilei Naționale a Libertății Religioase și a contribuției cultelor la viața societății românești. Potrivit actului normativ, cu acest prilej, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul și autoritățile administrației publice locale pot să
Camera Deputaților/ 2027 se instituie ca 'Anul Ion I.C. Brătianu'
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege pentru instituirea anului 2027 ca 'Anul Ion I.C. Brătianu'. 'Se instituie anul 2027 ca 'Anul Ion I. C. Brătianu' în România. Cu prilejul sărbătoririi 'Anului Ion I. C. Brătianu' se organizează evenimente menite să marcheze aspecte cu oca
MDLPA: Peste 201 milioane de lei pentru proiecte finanțate prin Programul 'Anghel Saligny'
Ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat 16 noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții 'Anghel Saligny', în valoare totală de 201.048.280,15 lei. Proiectele vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea de sisteme de alimentare cu apă potabilă, rețele de can