Roxana Mînzatu: Programul de guvernare al PNL în domeniul fondurilor europene: viziune zero şi propuneri plagiate

Roxana Mînzatu, ministru interimar al Fondurilor Europene şi vicepreşedinte PSD, susţine că programul de guvernare prezentat de Ludovic Orban plagiază propunerile PSD, referindu-se la cea care prevede ca Programul Operaţional Regional (POR) să fie descentralizat şi axele acestuia să fie dimensionate în funcţie de specificul şi de nevoile fiecărei regiuni de dezvoltare.
Potrivit unui comunicat al PSD, Roxana Mînzatu susţine mai spune că a avut deja discuţii cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România şi a celorlalte structuri asociative, care au declarat, inclusiv prin scrisori formale, că susţin eforturile ministerului de descentralizare a POR.
"Programul de guvernare al PNL pe zona fondurilor europene este o ruşine. Nu se poate ca un partid care vine la putere după o moţiune de cenzură să vină în programul de guvernare doar cu plagiat după ceea ce face deja Guvernul pe care l-a înlăturat. Nu se poate să nu aibă absolut niciun plan, nicio prioritate, nicio măsură, în afara celor pe care eu le-am promovat în ultimele luni şi PSD în ultimii 3 ani de guvernare social democrată. Marele plan al PNL la guvernare este să descentralizeze POR, reformă pe care am prezentat-o deja Comisiei Europene în negocierile informale în ultimele luni, pentru că noi considerăm că nu este normal să ai un POR cu aceeaşi componenţă în toate regiunile României. În afara acestei propuneri plagiate de la PSD, Orban şi trupa lui de Jokeri nu au niciun plan concret pentru a aborda perioada de programare 2021-2027", susţine Roxana Mînzatu, citată de comunicat.
Roxana Mînzatu susţine totodată că premierul desemnat şi ministrul propus de PNL la conducerea Ministerului Fondurilor Europene "nu au pregătire să coordoneze un domeniu în care fiecare zi este importantă pentru absorbţie, adăugând că "secţiunea dedicată de PNL Fondurilor Europene este, pe lângă plagiat, plină de platitudini şi afirmaţii conceptuale care nu indică modul concret în care se doreşte îmbunătăţirea performanţei sistemului".
"Fără nicio viziune, fără propuneri care să ne arate ce anume se va face diferit sau mai bine pentru a îmbunătăţi continuu performanţa sistemului, Guvernul lui Iohannis va duce absorbţia fondurilor europene la ZERO. Am mai avut în 2016 tot "Guvernul LUI" care a lăsat în urmă programe blocate şi absorbţie ZERO. Nu putem răspunde serios, cu cifre şi elemente tehnice, unui text din Programul de Guvernare PNL care arată mai mult a compunere de clasa a patra împănată cu elemente de plagiat", a adăugat Mînzatu. AGERPRES/(AS-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bolojan: Este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la o pace durabilă și justă în Ucraina
Președintele interimar Ilie Bolojan a subliniat sâmbătă, în cadrul Summitului 'Coaliției de Voință', că este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la o pace durabilă și justă în Ucraina. 'Astăzi, la Summitul 'Coaliției de Voință', am subliniat că este în interesul Rom&aci
Predoiu: Să păstrăm viu idealul de independență și să fim la înălțimea celor care au făcut posibilă România de azi
Independența câștigată în 1877 ne obligă și în prezent să rămânem consecvenți valorilor care stau la temelia apartenenței noastre: libertate, stat de drept, solidaritate, respect pentru demnitatea umană și angajament pentru pace, a afirmat prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Independenței Naț
Bolojan: Valorile care au făcut posibile Independența României și Marea Unire ne ghidează și astăzi ca națiune
Independența României și Marea Unire rămân repere ale istoriei noastre, iar valorile care le-au făcut posibile - libertatea, demnitatea, unitatea și suveranitatea - ne ghidează și astăzi ca națiune, a transmis președintele interimar Ilie Bolojan cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României. 'Sărbătorim astăzi 148
Președintele interimar Ilie Bolojan participă , în regim de videoconferință, la Summitul 'Coaliției de voință'
Președintele interimar Ilie Bolojan va participa sâmbătă, în regim de videoconferință, la Summitul 'Coaliției de voință' (Coalition of the Willing), care are loc la Kiev, informează Administrația Prezidențială. Ucraina va găzdui sâmbătă o reuniune a liderilor din țările așa-numitei 'coaliții a voluntarilor' dispuși să-i ofere
Ziua Europei/Crin Antonescu: Europa e sub atac, dinăuntru și din afară; Dumnezeu să ne dea puterea să o apărăm
Europa este o istorie, un spirit, o civilizație, nu un monopol, o lozincă, o caricatură, a declarat vineri Crin Antonescu, cel care a reprezentat Alianța ''România Înainte'' în alegerile prezidențiale din acest an. El a transmis un mesaj de
Prezidențiale2025/BEC a stabilit machetele buletinelor de vot pentru turul 2 de scrutin
Biroul Electoral Central a stabilit, vineri, machetele buletinelor de vot pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale, ordinea de înscriere a candidaților fiind cea în funcție de numărul voturilor valabil exprimate obținute la primul tur de scrutin, respectiv primul - George Simion și al doilea - Nicușor Dan. Procesul verbal încheiat de BEC me
Atenționare de călătorie MAE: Slovacia - actualizarea restricțiilor de trecere a frontierei în contextul focarelor de febră aftoasă
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Slovacă asupra faptului că, în contextul focarelor de febră aftoasă, autoritățile slovace au decis prelungirea controalelor la frontierele cu Ungaria și Austria, până la data de 7 iulie, la miezul nopții.
Prezidențiale2025/ MAE: 3.600.000 de buletine de vot vor fi trimise în străinătate pentru turul al doilea
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite vineri că pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale urmează să fie trimise 3.600.000 de buletine de vot, același număr ca la primul tur. Precizarea MAE vine ca răspuns la 'vehicularea prin postări social media a unor afirmații false menite să manipuleze publicul și să genereze nemulțumire, neîncr
Ziua Europei/Petrețchi: Europa - sărbătoarea și garanția libertății noastre; apartenența noastră trebuie apărată
Deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, președinte al Uniunii Ucrainenilor din România, a transmis, vineri, că Europa este 'leagănul nașterii, sărbătoarea și garanția libertății' în țara noastră, menționând că apartenența la ea trebuie apărată, deoarece 'primejdiile care o amenință au ajuns, hibrid, și în România'. &
Ministrul Cseke Attila: Discutăm cu CE, pe PNRR, posibilitatea transferării de pe împrumut pe grant, pentru că am fost performanți
Ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat vineri, la Bistrița, că se poartă discuții cu Comisia Europeană, legate de investițiile derulate de minister prin Planul Național de Redresare și Reziliență, despre posibilitatea transferării de pe împrumut pe grant, 'pentru că am fost performanți'.
Prezidențiale2025/Hotărârea CCR de validare a rezultatului primului tur, în Monitorul Oficial; a început campania pentru al doilea tur
Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale a început vineri, imediat după validarea de către Curtea Constituțională a României a rezultatului primului tur de scrutin și publicarea hotărârii CCR în Monitorul Oficial.
Prezidențiale2025/AEP: Începe campania pentru turul 2; competitorii să contribuie la desfășurarea unei campanii corecte, integre, transparente
Autoritatea Electorală Permanentă a precizat că vineri începe campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale și îi îndeamnă pe competitorii electorali să contribuie la desfășurarea unei 'campanii corecte, integre și transparente, care să răspundă așteptărilor democratice ale cetățenilor'. Potrivit unui comunica
Predoiu: Reforma fiscală nu poate fi asumată de un guvern interimar la nivel de lege, doar prin Parlament (surse)
Premierul interimar Cătălin Predoiu consideră că în măsura în care reforma fiscală asumată prin Planul de Redresare și Reziliență presupune un act normativ cu rang de lege, acest lucru nu poate fi făcut de un guvern interimar, ci doar prin Parlament, având în vedere că PNRR reprezintă un obiectiv de țară, au precizat surse guvernamentale.
Președintele interimar Ilie Bolojan a discutat cu vicepreședinta CE Roxana Mînzatu de recuperarea întârzierilor din PNRR
Președintele interimar Ilie Bolojan a primit-o, vineri, pe vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale, competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, cei doi abordând inclusiv situația fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit unui comunicat al Administrației Preziden
Ziua Europei/ Negrescu: Lansez 'EU Story' - un proiect prin care să spunem ce înseamnă concret apartenența la UE
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat, cu ocazia Zilei Europei, lansarea 'EU Story', un proiect prin care să spună, pe înțelesul tuturor, ce înseamnă concret apartenența la Uniunea Europeană. '9 Mai - Ziua Europei este mai mu