Tăriceanu: O majoritate coagulată în jurul PSD nu mi se pare una fezabilă

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat luni că preferinţa sa este un guvern politic în cazul în care moţiunea de cenzură va fi adoptată şi a susţinut că o formulă de guvernare constituită în jurul PSD nu i se pare una fezabilă.
"Întotdeauna am să prefer o formulă politică unei formule tehnocrate pentru că formula tehnocrată nu poate să dea garanţia că acele măsuri necesare de reformă care trebuie făcute în perioada următoare - şi probabil o serie de măsuri cu impact politic şi social - în aşa fel încât să se realizeze un buget echilibrat nu vor putea să fie luate de un guvern tehnocrat, care, în general, nu îşi asumă răspunderea pentru nimic. De aceea, eu prefer o formulă politică, dar sigur că acest lucru se va vedea mai bine după căderea Guvernului acesta condus de doamna Dăncilă şi încheierea rudei de discuţii şi consultări la Cotroceni, când formaţiunile îşi vor prezenta mai exact propriile acţiuni. În ceea ce priveşte PNL, noi lucrăm acum, hai să le spunem, un set de condiţii legate de votul pentru un viitor guvern ca urmare a desemnării pe care preşedintele trebuie să o facă la nivel de candidat de prim-ministru", a declarat Tăriceanu la Parlament.
El a precizat că ALDE nu se pregăteşte să intre într-un viitor guvern în cazul în care Executivul condus de Viorica Dăncilă nu va trece de moţiunea de cenzură.
Întrebat cum vede ideea formări unui guvern alături de PSD şi Pro România, el a răspuns: "Am serioase îndoieli, ca să nu spun că sunt categoric în dubiu că preşedintele va mai desemna pentru a patra oară un premier din partea PSD. Această formulă nu mi se pare una fezabilă".
"Chiar dacă nu este un candidat din partea PSD, rămân cu aceleaşi îndoieli serioase că preşedintele mai acceptă o formulă care să se bazeze pe o majoritate coagulată în jurul PSD. Cel puţin din perspectiva mea, PSD şi coaliţia din care am făcut parte s-a erodat atât de mult, s-a consumat atât de mult, încât nu mai are sprijinul popular necesar şi acest lucru se vede din sondaje. În momentul în care sondajele indică că peste 70% din populaţie consideră că România se îndreaptă între o direcţie greşită, este clar că o astfel de formulă nu mai are suflul necesar, nu mai are resursa necesară pentru a guvernat credibil şi acesta este motivul pentru care nu vreau să facem parte dintre asemenea formulă şi nici nu cred că preşedintele va merge pe o asemenea formulă, să deseneze o formulă în care PSD să fie actorul principal. E motivul pentru care noi ne-am retras de la guvernare şi cred că este aşa e normal, corect, democratic - să se încerce o altă formulă politică, care beneficiază de încrederea opiniei publice şi care poate să vină cu o serie de măsuri de guvernare până la alegerile viitoare din 2020", a mai spus Tăriceanu. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ambasadorul României în SUA - întâlnire cu emisarul special al președintelui Trump pentru Ucraina
Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a avut o întâlnire cu generalul (r) Keith Kellogg, emisarul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina. Ambasada României în SUA a anunțat, luni, pe Facebook, că ambasadorul Andrei Muraru a abordat la această întâlnire perspectiva soluționăr
UDMR lansează un site pentru cei care doresc să ajute comunitatea din Praid
UDMR a anunțat luni lansarea site-ului ajutapraidul.ro, pe care sunt disponibile informațiile necesare despre asociațiile care primesc donații, precum și răspunsuri la cele mai frecvente întrebări cu privire la situația de la Praid. 'UDMR s-a implicat încă din primele momente în gestion
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz luni pentru conștientizarea bolii Batten
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz, luni, pentru a marca Ziua mondială de conștientizare a bolii Batten. Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat această decizie la solicitarea Comisiei pentru sănătate, în urma cererii adresate, la fel ca în anii precedenți, de Asociația Rebeca Faith Hope Love.
Negocieri pentru viitorul Guvern; președintele Nicușor Dan ar urma să se întâlnească luni cu liderii partidelor pro-europene
O primă schiță a pachetului de măsuri fiscale care ar trebui agreate de partidele ce vor forma viitorul guvern este așteptată luni, așa cum a afirmat săptămâna trecută președintele Nicușor Dan. 'Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare. (...) Nu am discutat de nume (de premier - n.r.) până în mom
Președintele Nicușor Dan estimează că în zece zile România va avea un guvern învestit
Președintele Nicușor Dan estimează că 'în zece zile' România va avea un guvern învestit. 'Suntem într-o fază de discuții... Eu apreciez foarte mult că toți oamenii sunt rezonabili, vorbesc de liderii partidelor. Așteptați-ne să venim cu setul asumat de măsuri. O să fie, să zicem, o schiță, mâine, despr
Președintele Nicușor Dan participă la 'Gala Neagu - Retragerea unei legende'
Președintele Nicușor Dan participă duminică la 'Gala Neagu - Retragerea unei legende'. Evenimentul, care va începe la ora 16:00 la Sala Polivalentă din București, este meciul de retragere al handbalistei Cristina Neagu. Meciul demonstrativ va pune față în față două echipe: Home Legends și World Stars.
Președintele Nicușor Dan - marți, în vizită oficială la Chișinău
Președintele Nicușor Dan va efectua marți o vizită oficială la Chișinău. Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, la ora 13:40 șeful statului român va fi primit de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. După ceremonia primirii oficiale, cei doi președinți au programate convorbiri tete-a-tete și &i
Premierul interimar: Rusaliile sunt despre importanța dialogului, a curajului de a ne deschide spre semeni
Rusaliile sunt despre importanța dialogului, a curajului de a ne deschide spre semeni și a solidarității în viața noastră socială, afirmă premierul interimar Cătălin Predoiu, într-un mesaj transmis duminică, cu prilejul sărbătorii Rusaliilor. 'Sărbătoarea Rusaliilor, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, e
Președintele Ungariei, la Praid: Doresc să exprim solidaritatea națiunii maghiare pentru comunitățile de aici
Președintele Ungariei, Sulyok Tamás, și-a exprimat solidaritatea, duminică, față de comunitățile din zona salinei Praid și le-a transmis oamenilor că se pot baza pe ajutorul și empatia națiunii maghiare. Oficialul de la Budapesta s-a aflat duminică într-o vizită privată la Praid, după ce salina a fost inundată de apele pâr&a
Ministrul Daniel David - în vizită la Chișinău: România susține Republica Moldova în procesul de aderare la UE
Ministrul Educației, Daniel David, a efectuat zilele trecute o vizită la Chișinău, context în care s-a întâlnit cu omologul moldovean, Dan Perciun, și cu ministrul Mediului din țara vecină, Sergiu Lazarencu. 'În perioada acestui mandat de ministru am evitat să fac vizite oficiale frecvente, preferând să mă foc
Manuel Iacob este noul președinte al filialei USR Neamț
Consilierul local Manuel Iacob a fost ales, sâmbătă, în funcția de președinte al filialei USR Neamț, în cadrul conferinței județene organizate la termen. El a obținut 112 voturi, în timp ce contracandidatul său, Cosmin Ancuța, a întrunit 28 de voturi. 'Pornesc cu gândul de a consolida ceea
Deputatul Iulian Bulai: Îl susțin cu toată forța pe Dominic Fritz pentru funcția de președinte al USR
Deputatul Iulian Bulai a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că îl susține 'cu toată forța' pe Dominic Fritz pentru funcția de președinte al USR. 'Este o persoană determinată, a fost confirmat în poziția de primar al Timișoarei, un municipiu cu mari provocări pentru care el are soluții. (...) A avut viziune pentru
Timiș: Sorin Grindeanu spune că PSD nu negociază scăderea veniturilor mici și mijlocii sau a pensiilor
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Timișoara, că în cadrul discuțiilor cu celelalte partide politice pentru formarea viitorului guvern social-democrații nu vor negocia scăderea veniturilor mici și mijlocii sau a pensiilor. 'Noi am spus până acum lucruri care, din punctul nostru de vede
Camera Deputaților: USR solicită votarea proiectului ce prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP
USR solicită public votarea, săptămâna viitoare, a proiectului care prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP (Autoritățile Teritoriale de Ordine Publică). Într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, USR solicită Comisiei de apărare să dea raport favorabil proiectului și conducerii Camerei Deputaților să int
Nicușor Dan: Tragedia de la Praid ne reamintește cât de vulnerabile sunt comunitățile în fața fenomenelor naturale extreme
Președintele Nicușor Dan a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea Societății de Geografie din România, context în care a subliniat că degradarea mediului, schimbările climatice, urbanizarea accelerată, riscurile naturale sau tensiunile geopolitice sunt provocări care nu pot fi înțelese și ab