Iaşi/ Orban: Faptul că România a dat procurorul-şef european se datorează în primul rând preşedintelui Klaus Iohannis

Faptul că România a dat procurorul-şef european se datorează în primul rând preşedintelui Klaus Iohannis, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, liderul liberalilor, Ludovic Orban.
"Victoriile preşedintelui Klaus Iohannis în materie de politică externă, care de fapt aduc succesele viitoare din politica externă, sunt absolut strălucite. (...) Summitul de la Sibiu şi nu în ultimul rând faptul că România a dat procurorul-şef european se datorează în primul rând preşedintelui Klaus Iohannis", a susţinut Orban, la Adunarea regională a organizaţiilor PNL din Regiunea Nord-Est, la care a participat şi şeful statului.
Liderul liberalilor a spus că PNL şi Klaus Iohannis sunt "aproape de victoria decisivă", referindu-se la moţiunea de cenzură care va fi dezbătută şi votată săptămâna viitoare.
"Este o cinste şi o onoare pentru mine să fac campanie pentru preşedintele Klaus Iohannis. Numărul victoriilor repurtate de preşedintele României în această perioadă în luptă cu cel mai puternic, cel mai perfid şi cel mai ticălos adversar care a existat în ultimii 30 de ani, adversar al democraţiei şi al interesului fiecărui cetăţean, victoriile preşedintelui Klaus Iohannis împotriva PSD sunt nenumărate şi suntem aproape de victoria decisivă, care depinde de fiecare dintre noi. Faptul că astăzi nu e în vigoare Ordonanţa 13 se datorează preşedintelui României, în spatele căruia au venit toţi românii corecţi, toţi românii cinstiţi, toţi românii educaţi, toţi românii care vor binele României. Faptul că astăzi în fruntea parchetelor nu stau politrucii din magistratură ai PSD, gen politrucul care este desemnat să conducă Secţia specială, i se datorează rezistenţei preşedintelui Klaus Iohannis. Faptul că astăzi instituţiile statului nu sunt capturate şi nu sunt folosite ca filiale de partid împotriva cetăţenilor se datorează preşedintelui Iohannis. Faptul că noi românii astăzi putem să mergem cu mândrie în orice ţară din Europa şi să fim primiţi ca nişte parteneri egali i se datorează doar preşedintelui Klaus Iohannis", a precizat preşedintele PNL. AGERPRES/(A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ambasadorul României în SUA - întâlnire cu emisarul special al președintelui Trump pentru Ucraina
Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a avut o întâlnire cu generalul (r) Keith Kellogg, emisarul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina. Ambasada României în SUA a anunțat, luni, pe Facebook, că ambasadorul Andrei Muraru a abordat la această întâlnire perspectiva soluționăr
UDMR lansează un site pentru cei care doresc să ajute comunitatea din Praid
UDMR a anunțat luni lansarea site-ului ajutapraidul.ro, pe care sunt disponibile informațiile necesare despre asociațiile care primesc donații, precum și răspunsuri la cele mai frecvente întrebări cu privire la situația de la Praid. 'UDMR s-a implicat încă din primele momente în gestion
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz luni pentru conștientizarea bolii Batten
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz, luni, pentru a marca Ziua mondială de conștientizare a bolii Batten. Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat această decizie la solicitarea Comisiei pentru sănătate, în urma cererii adresate, la fel ca în anii precedenți, de Asociația Rebeca Faith Hope Love.
Negocieri pentru viitorul Guvern; președintele Nicușor Dan ar urma să se întâlnească luni cu liderii partidelor pro-europene
O primă schiță a pachetului de măsuri fiscale care ar trebui agreate de partidele ce vor forma viitorul guvern este așteptată luni, așa cum a afirmat săptămâna trecută președintele Nicușor Dan. 'Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare. (...) Nu am discutat de nume (de premier - n.r.) până în mom
Președintele Nicușor Dan estimează că în zece zile România va avea un guvern învestit
Președintele Nicușor Dan estimează că 'în zece zile' România va avea un guvern învestit. 'Suntem într-o fază de discuții... Eu apreciez foarte mult că toți oamenii sunt rezonabili, vorbesc de liderii partidelor. Așteptați-ne să venim cu setul asumat de măsuri. O să fie, să zicem, o schiță, mâine, despr
Președintele Nicușor Dan participă la 'Gala Neagu - Retragerea unei legende'
Președintele Nicușor Dan participă duminică la 'Gala Neagu - Retragerea unei legende'. Evenimentul, care va începe la ora 16:00 la Sala Polivalentă din București, este meciul de retragere al handbalistei Cristina Neagu. Meciul demonstrativ va pune față în față două echipe: Home Legends și World Stars.
Președintele Nicușor Dan - marți, în vizită oficială la Chișinău
Președintele Nicușor Dan va efectua marți o vizită oficială la Chișinău. Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, la ora 13:40 șeful statului român va fi primit de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. După ceremonia primirii oficiale, cei doi președinți au programate convorbiri tete-a-tete și &i
Premierul interimar: Rusaliile sunt despre importanța dialogului, a curajului de a ne deschide spre semeni
Rusaliile sunt despre importanța dialogului, a curajului de a ne deschide spre semeni și a solidarității în viața noastră socială, afirmă premierul interimar Cătălin Predoiu, într-un mesaj transmis duminică, cu prilejul sărbătorii Rusaliilor. 'Sărbătoarea Rusaliilor, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, e
Președintele Ungariei, la Praid: Doresc să exprim solidaritatea națiunii maghiare pentru comunitățile de aici
Președintele Ungariei, Sulyok Tamás, și-a exprimat solidaritatea, duminică, față de comunitățile din zona salinei Praid și le-a transmis oamenilor că se pot baza pe ajutorul și empatia națiunii maghiare. Oficialul de la Budapesta s-a aflat duminică într-o vizită privată la Praid, după ce salina a fost inundată de apele pâr&a
Ministrul Daniel David - în vizită la Chișinău: România susține Republica Moldova în procesul de aderare la UE
Ministrul Educației, Daniel David, a efectuat zilele trecute o vizită la Chișinău, context în care s-a întâlnit cu omologul moldovean, Dan Perciun, și cu ministrul Mediului din țara vecină, Sergiu Lazarencu. 'În perioada acestui mandat de ministru am evitat să fac vizite oficiale frecvente, preferând să mă foc
Manuel Iacob este noul președinte al filialei USR Neamț
Consilierul local Manuel Iacob a fost ales, sâmbătă, în funcția de președinte al filialei USR Neamț, în cadrul conferinței județene organizate la termen. El a obținut 112 voturi, în timp ce contracandidatul său, Cosmin Ancuța, a întrunit 28 de voturi. 'Pornesc cu gândul de a consolida ceea
Deputatul Iulian Bulai: Îl susțin cu toată forța pe Dominic Fritz pentru funcția de președinte al USR
Deputatul Iulian Bulai a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că îl susține 'cu toată forța' pe Dominic Fritz pentru funcția de președinte al USR. 'Este o persoană determinată, a fost confirmat în poziția de primar al Timișoarei, un municipiu cu mari provocări pentru care el are soluții. (...) A avut viziune pentru
Timiș: Sorin Grindeanu spune că PSD nu negociază scăderea veniturilor mici și mijlocii sau a pensiilor
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Timișoara, că în cadrul discuțiilor cu celelalte partide politice pentru formarea viitorului guvern social-democrații nu vor negocia scăderea veniturilor mici și mijlocii sau a pensiilor. 'Noi am spus până acum lucruri care, din punctul nostru de vede
Camera Deputaților: USR solicită votarea proiectului ce prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP
USR solicită public votarea, săptămâna viitoare, a proiectului care prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP (Autoritățile Teritoriale de Ordine Publică). Într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, USR solicită Comisiei de apărare să dea raport favorabil proiectului și conducerii Camerei Deputaților să int
Nicușor Dan: Tragedia de la Praid ne reamintește cât de vulnerabile sunt comunitățile în fața fenomenelor naturale extreme
Președintele Nicușor Dan a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea Societății de Geografie din România, context în care a subliniat că degradarea mediului, schimbările climatice, urbanizarea accelerată, riscurile naturale sau tensiunile geopolitice sunt provocări care nu pot fi înțelese și ab