logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Iohannis: Predictibilitatea - cuvânt de ordine al oricărei guvernări responsabile; în ultimii ani, numai predictibilitate nu am avut

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că sprijinirea sectorului digital trebuie să fie prioritatea zero a oricărui Executiv, iar predictibilitatea - cuvântul de ordine al oricărei guvernări responsabile, şeful statului susţinând, însă, că, în ultimii ani, "numai predictibilitate nu am avut".

"Pentru următorii ani, consider că sprijinirea dezvoltării sectorului digital ar trebui să se afle, cu titlu de prioritate zero, pe agenda oricărui Guvern - care sper că va veni după săptămâna viitoare. Predictibilitatea este cuvântul de ordine al oricărei guvernări responsabile. Dar, cum am văzut în ultimii ani, din păcate, orice numai predictibilitate nu am avut. Nu am să insist acum asupra degringoladei generate de PSD în sectoare esenţiale ale economiei naţionale şi nici asupra incapacităţii acestui partid de a înţelege că administraţia trebuie să sprijine mediul de afaceri, nu să îi distrugă speranţa şi perspectivele", a afirmat Iohannis, la expo-conferinţa GoTech World, desfăşurată la Romexpo.

 


Preşedintele a subliniat că sectorul digital este "marea revelaţie a economiei româneşti", având în vedere că în ultimul deceniu industria IT&C a ajuns la 6% din PIB, "într-un timp record". Potrivit lui Iohannis, există peste 140.000 de profesionişti angajaţi în domeniu, iar piaţa autohtonă de profil are în prezent o valoare de circa 4,5 miliarde de euro.

"Ieri am fost în Belgia, în Bruxelles, unde România participă la un mega-eveniment cultural, Europalia, şi am avut ocazia să discut cu Majestatea Sa Regele Belgiei şi cu câţiva miniştri din Guvernul belgian. Le-am spus exact aceste lucruri. La noi, în mai puţin de un deceniu, IT&C a crescut de la practic 0 la 6% şi m-au întrebat de două ori 'la 6%?!'. Deci, oamenii au fost extrem de impresionaţi de această performanţă nemaipomenită a României. Şi acest lucru vi se datorează", le-a transmis şeful statului participanţilor la eveniment.

El a vorbit despre nevoia de "multiplicare a eforturilor în domeniul infrastructurii digitale" şi despre importanţa unui mediu de afaceri favorabil investiţiilor în creativitate, inovare şi tehnologie.

"Faptul că suntem azi, aici, arată hotărârea noastră de a lucra împreună pentru a schimba lucrurile în bine, în această direcţie", a spus preşedintele.

Potrivit lui Iohannis, "de la an la an, iniţiativele orientate spre digitalizare în economia şi în societatea românească devin tot mai numeroase şi mai consistente" iar statul trebuie să încurajeze şi să susţină, prin cadrul legislativ, acest proces de modernizare.

"Inteligenţa artificială, automatizarea, tehnologiile 3D şi altele asemenea au deschis noi perspective în industrie, transporturi, energie, agricultură, dar şi în administraţie şi în sfera serviciilor publice. Competenţele viitorului evoluează încet, dar sigur, de la abordări teoretice la iniţiative foarte concrete. Astfel ajungem la o calitate a vieţii mai bună, la afaceri prospere, profitabile, şi la o dezvoltare durabilă", a evidenţiat el.

Şeful statului s-a declarat încântat să vadă în cadrul evenimentului nu doar companii competitive, ale căror produse sunt prezente în toată lumea, ci şi mulţi tineri care şi-au încercat "talentul tehnologic şi antreprenorial" prin construirea de start-up-uri inovatoare.

"În ecuaţia progresului, eu cred că cea mai puternică forţă este cea a ideilor transformate în realitate. De aceea, astăzi, poate mai mult ca oricând este nevoie ca liderii comunităţii de afaceri să devină un exemplu şi totodată un punct de sprijin pentru tinerii antreprenori. Sectorul IT&C trebuie să devină un vârf de lance în dezvoltarea economiei şi a societăţii, atât prin liderii consacraţi, cât şi prin cei intraţi recent pe piaţă", a afirmat el.

Klaus Iohannis a precizat că a oferit Înaltul Patronaj proiectului "România TechNation", care va demara săptămâna viitoare şi este "dedicat impulsionării transformării României prin tehnologie". AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, imagine: Marian Vlăduț, montaj: Traian Codruț Arsenescu, redactor-video: Mihuț Năstăsache, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 11

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 11-06-2025 22:42

Nicușor Dan, discuții cu reprezentanții comunității românești din sudul Ucrainei

Președintele Nicușor Dan a discutat, miercuri, la Odesa, cu reprezentanții comunității românești din sudul Ucrainei, pe care i-a asigurat că România 'le rămâne aproape prin dialog constant, acțiuni concrete și susținere instituțională'. 'Astăzi, la Odesa, am avut o discuție foarte bună cu reprezentanții comunități

Politic 11-06-2025 21:11

MAE - Atenționare de călătorie pentru Bulgaria: Suspendarea temporară a circulației rutiere pe Podul Giurgiu-Ruse, joi și vineri

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în perioada 12 iunie, ora 20:00 - 13 iunie, ora 4:00, autoritățile din țara vecină vor aplica măsura suspendării temporare a circulației rutiere pe Podul Ruse - Giurgiu pentru toate categoriile de autovehicule.

Politic 11-06-2025 20:36

Constanța/Huțucă (PNL), după ce primarul i-a cerut viceprimarului demisia: Discuția trebuia purtată inițial la partid

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, face apel la rațiune după ce, miercuri, primarul liberal al municipiului reședință, Vergil Chițac, i-a cerut public demisia din funcție viceprimarului Ionuț Rusu, care face parte din același partid. Anunțul a fost făcut de Chițac într-o conferință de presă organizată de Clubul Sportiv

Politic 11-06-2025 18:56

Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est/ Nicușor Dan: Trebuie să fim fermi în denunțarea acțiunilor Rusiei

Odesa - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Nicușor Dan a cerut fermitate, miercuri, la Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est, în denunțarea acțiunilor Rusiei, care folosește 'strategii de amânare și sabotare a procesului de pace'. El a arătat că 'singurul limbaj pe care Rusia îl

Politic 11-06-2025 18:10

Ministrul Muncii: Vrem să ajutăm persoanele vulnerabile, după încetarea plafonării la energie; propunere - tichet de 71 lei/lună

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, afirmă că se lucrează la o modalitate de sprijinire a persoanelor vulnerabile după încetarea, la 1 iulie, a plafonării prețurilor la energie, iar în acest moment există ca propunere introducerea unui tichet de 71 de lei pe lună. 'Astăzi, când discutăm, suntem într-o fază matu

Politic 11-06-2025 16:56

MAE: SUA nu au notificat partea română în legătură cu relocarea unor cetățeni români de pe teritoriul american

Statele Unite ale Americii nu au notificat partea română în legătură cu intenții de relocare a unor cetățeni români de pe teritoriul american în alte instituții, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE). 'România și SUA au un parteneriat activ de cooperare în materie de securitate dezvoltat pe parc

Viata Parlamentara 11-06-2025 16:00

USR: Președinta ANAF - chemată la Comisia de buget a Camerei Deputaților să explice pierderile provocate de evaziunea fiscală

Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților a aprobat audierea președintei ANAF, Nicoleta-Mioara Cîrciumaru, au anunțat, miercuri, într-un comunicat, reprezentanții Uniunii Salvați România (USR). Conform sursei citate, solicitarea în acest sens a fost formulată de deputatul USR Cezar Drăgoescu și adopta

Viata Parlamentara 11-06-2025 15:06

Senat: Procedura de alegere a unui judecător la CCR, declanșată

Biroul permanent al Senatului a declanșat, miercuri, procedura de numire a unui judecător la Curtea Constituțională din partea acestui for legislativ, termenul de depunere a candidaturilor fiind 20 iunie. Candidații vor fi audiați de Comisia juridică pe 23 iunie, în aceeași zi urmând să fie votat și numit în plenul Senatului

Viata Parlamentara 11-06-2025 14:44

Cameră: Mandatul judecătorului CCR Varga Attila expiră; votul pentru numirea noului judecător - în 25 iunie

Curtea Constituțională a României (CCR) a informat, miercuri, conducerea Camerei Deputaților privind expirarea în data de 12 iulie a mandatului judecătorului Varga Attila, iar Biroul permanent a decis calendarul numirii unui nou judecător, votul în plen urmând să aibă loc în data de 25 iunie. 'Vă informăm că,

Viata Parlamentara 11-06-2025 13:46

Csoma Botond (UDMR): În acest moment, trebuie să avem o largă majoritate parlamentară

Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a afirmat, miercuri, că ar trebui să se formeze un Guvern cu 'o largă' majoritate parlamentară din partidele cu orientare pro-europeană. Întrebat la Parlament dacă un Guvern fără USR ar fi posibil, în condițiile în care lideri PSD au avansat în ultimele zile acest scenariu, el a susținut c

Viata Parlamentara 11-06-2025 13:30

Camera Deputaților: 2026 - Anul 'Nadia Comăneci'

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care instituie anul 2026 drept Anul 'Nadia Comăneci'. Potrivit proiectului, adoptat cu unanimitate de voturi, se desemnează Comitetul Olimpic și Sportiv Român ca instituție coordonatoare a întregii activități derulate pe perioada

Viata Parlamentara 11-06-2025 13:04

Camera Deputaților/Măsuri de prevenire și combatere a antisemitismului, xenofobiei, discursului instigator la ură în mediul online - adoptate

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, inițiat de președintele Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Silviu Vexler. Deputații au adoptat, cu 199 de voturi 'pentru', 99

Politic 11-06-2025 13:02

Peiu (AUR): Pare aproape imposibil de convenit asupra unui guvern; singura soluție - alegeri anticipate

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, consideră că 'singura soluție' la problemele economice ale țării sunt alegerile anticipate, apreciind că 'pare aproape imposibil' de convenit asupra unui guvern 'care să facă ceva' pentru reechilibrarea bugetului statului. 'Se pare că lipsește liantul natural între cele

Politic 11-06-2025 12:07

Predoiu: Revoluționarii pașoptiști ne-au lăsat o moștenire de onoare - România se clădește prin valori, sacrificiu și solidaritate

Revoluția de la 1848 a marcat apariția unei generații de vizionari și luptători care a pus, prin curaj și idealuri, temelia României moderne, a transmis, miercuri, premierul interimar Cătălin Predoiu, cu prilejul

Politic 11-06-2025 11:08

Sorin Grindeanu: Dacă am face impozit progresiv nu ar mai fi nevoie să creștem TVA

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, la Curtea de Argeș, că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creșterea TVA. 'Există niște recomandări de la instituțiile financiare internaționale, chiar și de la Comisie (Comisia Europeană - n.r.), vă rog să vă uitați ce a spus FMI în urmă cu două sau tr