Iohannis: România a sprijinit întotdeauna politica de extindere a Uniunii Europene în Balcani

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj în cadrul deschiderii Conferinţei şefilor Statelor Majore ale Apărării, respectiv Statelor Majore Generale din ţările din Balcani, pe probleme de cooperare militară - CHODs Balcani, ocazie cu care a susţinut că dialogul în acest cadru aduce valoare adăugată cooperării regionale şi ajută la consolidarea stabilităţii şi securităţii în Balcani.
În mesajul prezentat de către Mihai Şomordolea, consilier de stat, de la Departamentul Securităţii Naţionale - secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, se arată că acest format de cooperare reuneşte state prietene României din regiunea Balcani - Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia şi Turcia.
"Ca ţară membră a Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice, România acordă o atenţie specială statelor din această regiune şi susţine apropierea acestora de familia europeană şi de cea euroatlantică. Pe palierul european, România a sprijinit întotdeauna politica de extindere a Uniunii Europene în Balcani, iar în contextul exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al acestui an, am tratat cu prioritate extinderea Uniunii în Balcanii de Vest. Totodată, România va rămâne un susţinător ferm al politicii "uşilor deschise" a Alianţei Nord-Atlantice şi ne bucură evoluţiile pozitive semnificative în acest domeniu ale ţărilor din Balcani. Felicit şi cu această ocazie aderarea Muntenegrului la NATO în anul 2017", a subliniat Iohannis în mesaj.
Şeful statului a mai arătat că perspectiva aderării Macedoniei de Nord la NATO şi încurajările adresate Bosniei şi Herţegovinei de către Alianţa Nord-Atlantică la Summitul NATO de la Bruxelles, de anul trecut, reprezintă succese suplimentare pentru cele două ţări şi NATO, pe care România le-a susţinut.
"România este preocupată de climatul de securitate din regiunea Balcanilor de Vest şi doreşte stabilizarea ireversibilă a acestei zone. Militarii români au participat de-a lungul timpului la diferitele misiuni ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene desfăşurate în zonă. Suntem şi vom rămâne un contributor important în teatrul de operaţii Balcanii de Vest, în cadrul misiunii NATO KFOR din Kosovo şi a operaţiei EUFOR ALTHEA, a Uniunii Europene, în Bosnia şi Herţegovina, şi vom continua să sprijinim eforturile pentru creşterea stabilităţii şi securităţii în regiunea Balcanilor de Vest", a spus Iohannis.
Şeful statului a menţionat că participarea la cea de-a 13-a reuniune a conferinţei dovedeşte utilitatea acestui format de cooperare, la nivelul şefilor Statelor Majore ale Apărării, respectiv Statelor Majore Generale. Iohannis a arătat că dialogul în acest cadru generează valoare adăugată cooperării regionale şi ajută la consolidarea stabilităţii şi securităţii în Balcani.
"Temele de dezbatere ale conferinţei din acest an - cooperarea militară, gestionarea crizelor, provocările şi limitările misiunilor de menţinere a păcii sub egida ONU - sunt de un real interes pentru România şi pentru toţi participanţii la această reuniune. Cooperarea militară, precum şi schimbul de opinii şi bune practici în domeniul gestionării crizelor, la nivelul Aliaţilor şi partenerilor NATO sunt necesare astăzi, date fiind schimbările tot mai accentuate ale mediului de securitate şi caracterului impredictibil al riscurilor la adresa stabilităţii şi securităţii regiunii. Totodată, rolul ONU în gestionarea crizelor a fost şi va rămâne determinant pentru menţinerea păcii la nivel global", a apreciat Iohannis.
Şeful statului a evidenţiat responsabilitatea principală a Consiliului de Securitate pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, în conformitate cu prevederile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite.
"Deoarece multe crize au astăzi un caracter multidimensional accentuat, Consiliul de Securitate al ONU trebuie să-şi asume un rol mai important în soluţionarea multor aspecte care afectează securitatea internaţională. Reiterez susţinerea României pentru multilateralism, inclusiv pentru sprijinirea Organizaţiei Naţiunilor Unite. Acest angajament de durată în favoarea păcii, justiţiei şi dezvoltării durabile reprezintă esenţa poziţiei ţării noastre", a mai transmis Iohannis în mesaj. AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bolojan: Este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la o pace durabilă și justă în Ucraina
Președintele interimar Ilie Bolojan a subliniat sâmbătă, în cadrul Summitului 'Coaliției de Voință', că este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la o pace durabilă și justă în Ucraina. 'Astăzi, la Summitul 'Coaliției de Voință', am subliniat că este în interesul Rom&aci
Predoiu: Să păstrăm viu idealul de independență și să fim la înălțimea celor care au făcut posibilă România de azi
Independența câștigată în 1877 ne obligă și în prezent să rămânem consecvenți valorilor care stau la temelia apartenenței noastre: libertate, stat de drept, solidaritate, respect pentru demnitatea umană și angajament pentru pace, a afirmat prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Independenței Naț
Bolojan: Valorile care au făcut posibile Independența României și Marea Unire ne ghidează și astăzi ca națiune
Independența României și Marea Unire rămân repere ale istoriei noastre, iar valorile care le-au făcut posibile - libertatea, demnitatea, unitatea și suveranitatea - ne ghidează și astăzi ca națiune, a transmis președintele interimar Ilie Bolojan cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României. 'Sărbătorim astăzi 148
Președintele interimar Ilie Bolojan participă , în regim de videoconferință, la Summitul 'Coaliției de voință'
Președintele interimar Ilie Bolojan va participa sâmbătă, în regim de videoconferință, la Summitul 'Coaliției de voință' (Coalition of the Willing), care are loc la Kiev, informează Administrația Prezidențială. Ucraina va găzdui sâmbătă o reuniune a liderilor din țările așa-numitei 'coaliții a voluntarilor' dispuși să-i ofere
Ziua Europei/Crin Antonescu: Europa e sub atac, dinăuntru și din afară; Dumnezeu să ne dea puterea să o apărăm
Europa este o istorie, un spirit, o civilizație, nu un monopol, o lozincă, o caricatură, a declarat vineri Crin Antonescu, cel care a reprezentat Alianța ''România Înainte'' în alegerile prezidențiale din acest an. El a transmis un mesaj de
Prezidențiale2025/BEC a stabilit machetele buletinelor de vot pentru turul 2 de scrutin
Biroul Electoral Central a stabilit, vineri, machetele buletinelor de vot pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale, ordinea de înscriere a candidaților fiind cea în funcție de numărul voturilor valabil exprimate obținute la primul tur de scrutin, respectiv primul - George Simion și al doilea - Nicușor Dan. Procesul verbal încheiat de BEC me
Atenționare de călătorie MAE: Slovacia - actualizarea restricțiilor de trecere a frontierei în contextul focarelor de febră aftoasă
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Slovacă asupra faptului că, în contextul focarelor de febră aftoasă, autoritățile slovace au decis prelungirea controalelor la frontierele cu Ungaria și Austria, până la data de 7 iulie, la miezul nopții.
Prezidențiale2025/ MAE: 3.600.000 de buletine de vot vor fi trimise în străinătate pentru turul al doilea
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite vineri că pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale urmează să fie trimise 3.600.000 de buletine de vot, același număr ca la primul tur. Precizarea MAE vine ca răspuns la 'vehicularea prin postări social media a unor afirmații false menite să manipuleze publicul și să genereze nemulțumire, neîncr
Ziua Europei/Petrețchi: Europa - sărbătoarea și garanția libertății noastre; apartenența noastră trebuie apărată
Deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, președinte al Uniunii Ucrainenilor din România, a transmis, vineri, că Europa este 'leagănul nașterii, sărbătoarea și garanția libertății' în țara noastră, menționând că apartenența la ea trebuie apărată, deoarece 'primejdiile care o amenință au ajuns, hibrid, și în România'. &
Ministrul Cseke Attila: Discutăm cu CE, pe PNRR, posibilitatea transferării de pe împrumut pe grant, pentru că am fost performanți
Ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat vineri, la Bistrița, că se poartă discuții cu Comisia Europeană, legate de investițiile derulate de minister prin Planul Național de Redresare și Reziliență, despre posibilitatea transferării de pe împrumut pe grant, 'pentru că am fost performanți'.
Prezidențiale2025/Hotărârea CCR de validare a rezultatului primului tur, în Monitorul Oficial; a început campania pentru al doilea tur
Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale a început vineri, imediat după validarea de către Curtea Constituțională a României a rezultatului primului tur de scrutin și publicarea hotărârii CCR în Monitorul Oficial.
Prezidențiale2025/AEP: Începe campania pentru turul 2; competitorii să contribuie la desfășurarea unei campanii corecte, integre, transparente
Autoritatea Electorală Permanentă a precizat că vineri începe campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale și îi îndeamnă pe competitorii electorali să contribuie la desfășurarea unei 'campanii corecte, integre și transparente, care să răspundă așteptărilor democratice ale cetățenilor'. Potrivit unui comunica
Predoiu: Reforma fiscală nu poate fi asumată de un guvern interimar la nivel de lege, doar prin Parlament (surse)
Premierul interimar Cătălin Predoiu consideră că în măsura în care reforma fiscală asumată prin Planul de Redresare și Reziliență presupune un act normativ cu rang de lege, acest lucru nu poate fi făcut de un guvern interimar, ci doar prin Parlament, având în vedere că PNRR reprezintă un obiectiv de țară, au precizat surse guvernamentale.
Președintele interimar Ilie Bolojan a discutat cu vicepreședinta CE Roxana Mînzatu de recuperarea întârzierilor din PNRR
Președintele interimar Ilie Bolojan a primit-o, vineri, pe vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale, competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, cei doi abordând inclusiv situația fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit unui comunicat al Administrației Preziden
Ziua Europei/ Negrescu: Lansez 'EU Story' - un proiect prin care să spunem ce înseamnă concret apartenența la UE
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat, cu ocazia Zilei Europei, lansarea 'EU Story', un proiect prin care să spună, pe înțelesul tuturor, ce înseamnă concret apartenența la Uniunea Europeană. '9 Mai - Ziua Europei este mai mu