Preşedintele AEP se va întâlni pe 19 august cu reprezentanţii asociaţiilor civice care doresc promovarea votului în străinătate

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, va avea pe 19 august, la ora 10.00, o întâlnire cu reprezentanţii a 29 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri civice care au redactat o scrisoare deschisă prin care solicită intensificarea măsurilor de promovare a votului în străinătate.
Conform unui comunicat AEP, întâlnirea de vineri dintre preşedintele autorităţii şi reprezentanţii asociaţiilor nu a mai avut loc, deoarece liderii organizaţiilor nu au putut fi prezenţi. Drept urmare, întrevederea a fost reprogramată.
"AEP aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că astăzi, 9 august, nu a participat niciun reprezentant al celor 29 de asociaţii civice invitate de preşedintele AEP la o discuţie pe tema problemelor ridicate de acestea în scrisoarea deschisă adresată luni, 5 august 2019, atât Autorităţii, cât şi Ministerului Afacerilor Externe (MAE). În dimineaţa zilei de 9 mai, unul dintre semnatarii scrisorii deschise, preşedintele asociaţiei Rezist Zurich, a solicitat reprogramarea întâlnirii peste 10 zile, motivând că termenul a fost prea scurt, iar pentru semnatarii din diaspora deplasarea la Bucureşti a fost greu de realizat din punct de vedere logistic", se arată în comunicatul AEP.
Conform aceleiaşi surse, invitaţia a fost lansată de preşedintele AEP pe 5 august, prin intermediul unui comunicat de presă emis ca răspuns la scrisoarea deschisă apărută în presă în dimineaţa aceleiaşi zile. Prin intermediul documentului remis presei, cele 29 de asociaţii civice au solicitat AEP şi MAE informaţii privind măsurile întreprinse pentru promovarea modalităţilor de vot pe care le au la dispoziţie alegătorii din străinătate la alegerile prezidenţiale. La întâlnirea care ar fi trebuit să aibă loc vineri la sediul AEP au fost prezenţi şi oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe şi ai Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), reiese din comunicat.
"Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, transmite celor 29 de asociaţii civice preocupate de votul românilor din străinătate la alegerile prezidenţiale din acest an că rămâne deschis dialogului şi că va da curs oricărei invitaţii venite din partea acestora, în ţară sau în străinătate, la o dată agreată de reprezentanţii lor", se mai arată în comunicat.
Pe 5 august un număr de 29 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri civice au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, şi ministrului Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, prin care atrag atenţia că, dacă se menţine ritmul actual de înscriere, până la împlinirea termenului limită se vor pre-înregistra doar 40.000 de cetăţeni pentru votul în diaspora. Semnatarii susţineau că procedura electorală propusă de AEP este "insuficient cunoscută", subliniind totodată că informaţiile de interes public şi comunicarea dinspre instituţiile statului pot fi îmbunătăţite.
În aceeaşi zi, AEP anunţa că, alături de Ministerul Afacerilor Externe, va da detalii suplimentare cetăţenilor din diaspora privind scrutinul pentru prezidenţiale începând cu data de 28 august, când debutează perioada electorală.
Autoritatea menţiona că a lansat portalul www.votstrainatate.ro "încă dinaintea promulgării Legii nr. 148/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, iar acesta a devenit funcţional în aceeaşi zi în care a intrat în vigoare această lege, mai exact în data de 28 iulie 2019, ora 12,00".
Sursa citată adăuga că, pe parcursul lunii august, conducerea AEP, alături de reprezentanţii MAE şi ai Ministerul Românilor de Pretutindeni, va participa la întâlniri cu reprezentanţii comunităţilor de români din străinătate, organizate la sediile misiunilor diplomatice din principalele oraşe europene, precum şi la întâlniri cu reprezentanţii comunităţilor de români din străinătate aflaţi în vacanţă în România. AEP mai arăta că, alături de MAE şi MRP, se află "în proces de elaborare a mai multor tipuri de materiale informative destinate alegătorilor şi anume clipuri de informare şi materiale tipărite (broşuri, pliante şi ghiduri)". AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, imagine: Alfred Schupler, redactor video: Mihuț Năstăsache, grafician: Andrei Cârlan, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ambasadorul României în SUA - întâlnire cu emisarul special al președintelui Trump pentru Ucraina
Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a avut o întâlnire cu generalul (r) Keith Kellogg, emisarul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina. Ambasada României în SUA a anunțat, luni, pe Facebook, că ambasadorul Andrei Muraru a abordat la această întâlnire perspectiva soluționăr
UDMR lansează un site pentru cei care doresc să ajute comunitatea din Praid
UDMR a anunțat luni lansarea site-ului ajutapraidul.ro, pe care sunt disponibile informațiile necesare despre asociațiile care primesc donații, precum și răspunsuri la cele mai frecvente întrebări cu privire la situația de la Praid. 'UDMR s-a implicat încă din primele momente în gestion
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz luni pentru conștientizarea bolii Batten
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz, luni, pentru a marca Ziua mondială de conștientizare a bolii Batten. Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat această decizie la solicitarea Comisiei pentru sănătate, în urma cererii adresate, la fel ca în anii precedenți, de Asociația Rebeca Faith Hope Love.
Negocieri pentru viitorul Guvern; președintele Nicușor Dan ar urma să se întâlnească luni cu liderii partidelor pro-europene
O primă schiță a pachetului de măsuri fiscale care ar trebui agreate de partidele ce vor forma viitorul guvern este așteptată luni, așa cum a afirmat săptămâna trecută președintele Nicușor Dan. 'Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare. (...) Nu am discutat de nume (de premier - n.r.) până în mom
Președintele Nicușor Dan estimează că în zece zile România va avea un guvern învestit
Președintele Nicușor Dan estimează că 'în zece zile' România va avea un guvern învestit. 'Suntem într-o fază de discuții... Eu apreciez foarte mult că toți oamenii sunt rezonabili, vorbesc de liderii partidelor. Așteptați-ne să venim cu setul asumat de măsuri. O să fie, să zicem, o schiță, mâine, despr
Președintele Nicușor Dan participă la 'Gala Neagu - Retragerea unei legende'
Președintele Nicușor Dan participă duminică la 'Gala Neagu - Retragerea unei legende'. Evenimentul, care va începe la ora 16:00 la Sala Polivalentă din București, este meciul de retragere al handbalistei Cristina Neagu. Meciul demonstrativ va pune față în față două echipe: Home Legends și World Stars.
Președintele Nicușor Dan - marți, în vizită oficială la Chișinău
Președintele Nicușor Dan va efectua marți o vizită oficială la Chișinău. Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, la ora 13:40 șeful statului român va fi primit de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. După ceremonia primirii oficiale, cei doi președinți au programate convorbiri tete-a-tete și &i
Premierul interimar: Rusaliile sunt despre importanța dialogului, a curajului de a ne deschide spre semeni
Rusaliile sunt despre importanța dialogului, a curajului de a ne deschide spre semeni și a solidarității în viața noastră socială, afirmă premierul interimar Cătălin Predoiu, într-un mesaj transmis duminică, cu prilejul sărbătorii Rusaliilor. 'Sărbătoarea Rusaliilor, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, e
Președintele Ungariei, la Praid: Doresc să exprim solidaritatea națiunii maghiare pentru comunitățile de aici
Președintele Ungariei, Sulyok Tamás, și-a exprimat solidaritatea, duminică, față de comunitățile din zona salinei Praid și le-a transmis oamenilor că se pot baza pe ajutorul și empatia națiunii maghiare. Oficialul de la Budapesta s-a aflat duminică într-o vizită privată la Praid, după ce salina a fost inundată de apele pâr&a
Ministrul Daniel David - în vizită la Chișinău: România susține Republica Moldova în procesul de aderare la UE
Ministrul Educației, Daniel David, a efectuat zilele trecute o vizită la Chișinău, context în care s-a întâlnit cu omologul moldovean, Dan Perciun, și cu ministrul Mediului din țara vecină, Sergiu Lazarencu. 'În perioada acestui mandat de ministru am evitat să fac vizite oficiale frecvente, preferând să mă foc
Manuel Iacob este noul președinte al filialei USR Neamț
Consilierul local Manuel Iacob a fost ales, sâmbătă, în funcția de președinte al filialei USR Neamț, în cadrul conferinței județene organizate la termen. El a obținut 112 voturi, în timp ce contracandidatul său, Cosmin Ancuța, a întrunit 28 de voturi. 'Pornesc cu gândul de a consolida ceea
Deputatul Iulian Bulai: Îl susțin cu toată forța pe Dominic Fritz pentru funcția de președinte al USR
Deputatul Iulian Bulai a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că îl susține 'cu toată forța' pe Dominic Fritz pentru funcția de președinte al USR. 'Este o persoană determinată, a fost confirmat în poziția de primar al Timișoarei, un municipiu cu mari provocări pentru care el are soluții. (...) A avut viziune pentru
Timiș: Sorin Grindeanu spune că PSD nu negociază scăderea veniturilor mici și mijlocii sau a pensiilor
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Timișoara, că în cadrul discuțiilor cu celelalte partide politice pentru formarea viitorului guvern social-democrații nu vor negocia scăderea veniturilor mici și mijlocii sau a pensiilor. 'Noi am spus până acum lucruri care, din punctul nostru de vede
Camera Deputaților: USR solicită votarea proiectului ce prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP
USR solicită public votarea, săptămâna viitoare, a proiectului care prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP (Autoritățile Teritoriale de Ordine Publică). Într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, USR solicită Comisiei de apărare să dea raport favorabil proiectului și conducerii Camerei Deputaților să int
Nicușor Dan: Tragedia de la Praid ne reamintește cât de vulnerabile sunt comunitățile în fața fenomenelor naturale extreme
Președintele Nicușor Dan a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea Societății de Geografie din România, context în care a subliniat că degradarea mediului, schimbările climatice, urbanizarea accelerată, riscurile naturale sau tensiunile geopolitice sunt provocări care nu pot fi înțelese și ab