Kelemen Hunor: UDMR va avea candidat la prezidenţiale; va fi desemnat în 28 august

UDMR va avea candidat propriu la alegerile prezidenţiale, a declarat, vineri, liderul Uniunii, Kelemen Hunor, precizând că acesta va fi desemnat în 28 august şi că nu-l tentează să fie el ''neapărat'' candidatul.
"Aşa cum din 1996 încoace de fiecare dată am avut candidat la alegerile prezidenţiale, vom avea şi în anul 2019. Atâta pot să vă spun în acest moment, că sigur va exista un candidat din partea noastră. Pe 28 august vom avea o şedinţă şi atunci vom lua decizia nominală, vom face nominalizarea", a afirmat Kelemen Hunor, la RFI.
El a menţionat că, imediat după alegerile europarlamentare, conducerea UDMR şi preşedinţii organizaţiilor teritoriale au decis că Uniunea va avea candidat şi urmează să stabilească cine va candida.
"Cel mai comod este să meargă liderul de partid, e cea mai simplă variantă, hai să spunem aşa, cu cele mai puţine complicaţii în interior, dar, după ce de două ori eu am fost, nu mă tentează în sensul că trebuie să fiu eu neapărat. Vom vedea ce spun şi colegii, dar este competiţia deschisă sau posibilitatea să se înscrie oricine doreşte până în 28 august există, nu am stabilit înainte şi nu vom stabili înainte de 28", a spus liderul UDMR, întrebat dacă îl tentează să candideze.
El a mai afirmat că UDMR a avut permanent un discurs responsabil, şi nu radical, subliniind, însă, că atunci când sunt chestiuni care trebuie spuse tranşant, nu este de acord să se "ascundă după degete".
"Discursul nostru este un discurs constant de aproape 30 de ani, discurs care permanent a fost un discurs responsabil şi faţă de comunitatea noastră, şi faţă de România. Deci, eu nu cred că UDMR are un discurs mai radical. Sigur, când sunt chestiuni care trebuie spuse tranşant, vom spune tranşant. Eu nu sunt de acord că trebuie să mă ascund după degete şi permanent trebuie să formulez mesajele extrem-extrem de diplomatic", a adăugat Kelemen Hunor, întrebat dacă discursul politic al formaţiunii a devenit mai radical în ultimii ani. AGERPRES/(A, AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Victor Negrescu: Apel la calm și seriozitate; oamenii politici să fie mai puțin radicali în pozițiile lor
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu face apel la calm și seriozitate, îndeamnă politicienii să 'fie mai prudenți' în declarații și pledează pentru 'negocieri la vedere' pentru interesul public. 'Apel la calm și seriozitate. Într-un context politic în continuare extrem de volatil, este important ca oamenii politici
Radu Miruță (USR): Alunecare de teren la cariera Tismana; 20 de hectare de pădure au îngropat linia de transport a cărbunelui
Deputatul Radu Miruță (USR) anunță că o alunecare de teren a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la cariera Tismana, aparținând Complexului Energetic Oltenia. Potrivit acestuia, ar fi existat presiuni asupra angajaților, astfel încât informațiile să nu apară în spațiul public. '20 hectare de păd
MAE pledează pentru o soluție negociată verificabilă privind programul nuclear iranian
Ministerul Afacerilor Externe ( MAE) își exprimă îngrijorarea cu privire la escaladarea situației de securitate din Orientul Mijlociu și pledează pentru eforturi diplomatice în găsirea unei soluții negociate verificabile privind programul nuclear iranian. 'Ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la escaladarea situației de secur
Fechet: Sperăm să nu fim nevoiți să discutăm și de un dezastru ecologic pe lângă tot ceea ce s-a întâmplat
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, sâmbătă, la Târnăveni, că pe râul Târnava Mică și pe pârâul Corund se înregistrează mortalitate piscicolă însemnată din cauza concentrațiilor mari de sare, fapt ce pune o presiune majoră pe habitat și că speră ca autoritățile să nu fie nevoite să discut
AUR a transmis o solicitare de sesizare a CCR privind un eventual conflict juridic între președintele țării și Parlament
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis președintelui Camerei Deputaților o solicitare oficială de sesizare a Curții Constituționale a României (CCR), în vederea constatării existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Președintele României și Parlamentul României. Potrivit unui
Ministrul Fechet, la Praid: În continuare, suntem profund îngrijorați în legătură cu creșterea alarmantă a concentrațiilor de cloruri
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat sâmbătă, la Praid, unde s-a aflat într-o vizită de lucru, că există în continuare îngrijorări legate de creșterea alarmantă a concentrațiilor de cloruri atât din cursurile de apă Corund și Târnava Mică, cât și din Târnava Mare și Mureș, fiind notificate și autor
MAE: România - angajată față de stabilitatea în Orientul Mijlociu; îndeamnă toate părțile să dea dovadă de reținere
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, 'profunda îngrijorare' cu privire la posibilele repercusiuni asupra situației de securitate din regiunea Orientului Mijlociu, în urma loviturilor lansate în noaptea de 13 iunie și a represaliilor. 'Orice escaladare suplimentară poate avea consecințe dramatice înt
Hurezeanu: Spațiul Schengen - rol în consolidarea unității și rezilienței proiectului european; apartenența României - de importanță istorică
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a participat, sâmbătă, la ceremonia aniversară de marcare a 40 de ani de la instituirea Spațiului Schengen, cu acest prilej fiind inaugurate, după renovare, Muzeul European Schengen și vaporul Princesse Marie-Astrid Europa, pe care a avut loc ceremonia de semnare a Acordului Schengen. Potrivit unui comunicat
MAE reamintește cetățenilor români din Israel și Iran să anunțe ambasadelor României prezența în aceste țări
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le reamintește cetățenilor români aflați în Israel sau Iran recomandarea de a-și anunța prezența la misiunile diplomatice românești din aceste două țări, în contextul evoluțiilor recente ale situației de securitate 'În contextul celor mai recente evoluții ale situației de securitate care afe
Nicușor Dan: Suntem pregătiți să colaborăm cu președintele Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului nostru
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic cu SUA. 'Astăzi sărbătorim 145 de ani de relații diplomatice c
Predoiu: 40 de ani de la semnarea Acordului Schengen - o piatră de temelie a unității europene
Premierul interimar, Cătălin Predoiu, a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 40 de ani de la semnarea Acordului Schengen, că acest acord reprezintă 'o piatră de temelie a unității europene', menționând că di
Proiect USR: Persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupție să nu mai beneficieze de pensii speciale
Deputatul USR Ștefan Tanasă a depus la Parlament o inițiativă legislativă care prevede că persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupție nu vor mai beneficia de pensii speciale. 'Dacă o persoană, beneficiar al pensiei speciale în sensul prezentei legi, este condamnată pentru fapte de corupție, aceasta își va pierde acest beneficiu, &i
Predoiu, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să intensificăm cooperarea
Premierul interimar, Cătalin Predoiu, a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice dintre România și Statele Unite, că țara noastră este pregătită să intensifice cooperarea cu 'partenerul strategic cheie' în domeniile apărării, securității, economic. 'Acum 145 de ani România și Statele Unite a
MAE reafirmă angajamentul pentru continuarea cooperării apropiate cu SUA și consolidarea Parteneriatului Strategic
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice dintre România și Statele Unite ale Americii, angajamentul ferm pentru continuarea cooperării apropiate dintre cele două diplomații și disponibilitatea de consolidare a Parteneriatului Strategic dintre cele două state. 'Astăzi, 14 iu
Ambasada României la Londra: Întâlniri cu autoritățile din Irlanda de Nord privind stoparea violențelor
Un diplomat român de la Consulatul General al României la Edinburgh s-a deplasat la Ballymena, unde a avut întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale din Mid and East Antrim, în contextul violențelor care au avut loc în ultimele zile în Irlanda de Nord, informează, vineri, Ambasada României la Londra.