Iohannis: Pogromul de la Iaşi - episod tragic din capitolul Holocaustului; riscul manifestărilor de ură, antisemitism - nu trebuie neglijat

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul comemorării a 78 de ani de la Pogromul din Iaşi, în care subliniază că nu trebuie neglijat riscul manifestărilor de ură, antisemitismul, rasismul, naţionalismul şi extremismul, menţionând că acţiunile de distrugere a unor cimitire evreieşti confirmă existenţa acestui pericol.
Şeful statului a subliniat că Pogromul din Iaşi a fost "un episod tragic şi întunecat dintr-un dureros şi copleşitor capitol de istorie din trecutul nostru - Holocaustul".
"Acum 78 de ani, pe străzile Iaşiului, era în plină desfăşurare o campanie diabolică de persecuţie, capturare şi exterminare a populaţiei evreieşti. Lichidarea fizică a evreilor din Capitala Moldovei făcea parte dintr-un plan crud şi laş care i-a vizat, de asemenea, pe evreii din Basarabia şi Bucovina. Pe străzile şi în împrejurimile vechiului târg paşnic şi liniştit a avut loc un măcel de o brutalitate greu de imaginat pentru o societate modernă: pe trotuare, în spaţii deschise, în incinta unor instituţii publice, în "trenurile morţii" şi-au dat ultima suflare mulţi dintre cei care astăzi se odihnesc în Cimitirul Evreiesc din Iaşi. Din acel infern al oamenilor - dintre care nu au lipsit bătrâni, femei şi copii - renegaţi de statul care trebuia să-i protejeze, o parte au reuşit să supravieţuiască şi au devenit peste timp mărturisitorii acelor orori, iar moştenirea lor rămâne pe veci, prin amintire, în conştiinţa noastră colectivă", afirmă Iohannis.
Şeful statului menţionează că în prezent există libertatea de a vorbi liber de ceea ce a însemnat Holocaustul şi "nesfârşita tragedie a evreilor europeni".
"Avantajul nepreţuit al timpurilor pe care le trăim este că putem vorbi liber şi deschis despre ce a însemnat cu adevărat Holocaustul şi nesfârşita tragedie a evreilor europeni, putem onora victimele dând glas memoriei lor şi putem restabili adevărul exilând minciuna, interpretarea tendenţioasă, banalizarea crimei. Libertatea de a ne exprima gândurile şi opiniile, de a povesti şi scrie liber, câştigată cu preţul sacrificiului suprem acum 30 de ani, trebuie confirmată şi convertită însă în acţiuni concrete. Este lăudabil demersul autorităţilor locale de a amenaja fosta Chestură a Poliţiei din Iaşi ca un spaţiu sacru al memoriei evreilor ieşeni, unde atâţia şi-au găsit sfârşitul în zilele pogromului", subliniază şeful statului.
Preşedintele arată că "România se schimbă şi generaţiile tinere oferă dovada că înţeleg nevoia de a mărturisi adevărul dureros despre propria istorie", adăugând că va fi în continuare un susţinător al proiectului unui Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului.
"Existenţa unui astfel de muzeu în Capitală ar fi o dovadă de asumare a responsabilităţii, de afirmare a coeziunii dintre noi şi, mai ales, o sursă de speranţă că toleranţa şi nediscriminarea, care au stat la baza edificiului societăţii noastre renăscute în 1989, sunt în continuare valori fundamentale", apreciază şeful statului.
De asemenea, preşedintele Iohannis atrage atenţia că nu trebuie neglijat riscul ca manifestările de ură să-şi croiască drum în societate.
"Riscul ca manifestările de ură, antisemitismul, rasismul, naţionalismul şi extremismul să-şi croiască încet un drum în societatea noastră nu trebuie să fie neglijat. Acţiunile de distrugere a unor cimitire evreieşti care au avut loc recent în România confirmă existenţa acestui pericol. Nu avem voie să lăsăm astfel de momente să umbrească rezultatele pe care le-am obţinut în ultimele decenii. Din acest motiv, trebuie să fim fermi şi să acţionăm energic în lupta împotriva antisemitismului şi a intoleranţei. Educaţia, în spiritul respectului faţă de lege şi al promovării şi apărării drepturilor fundamentale ale omului, este esenţială. Acesta este cel mai sigur instrument pe care îl avem la îndemână pentru a obţine şi garanta securitatea cetăţenilor noştri şi siguranţa unui viitor prosper pentru generaţiile care vor urma", subliniază Klaus Iohannis.
Preşedintele mai menţionează că românii îşi doresc un parcurs european pentru ţara lor, referindu-se la Acordul naţional politic pe care l-a propus.
"Majoritatea cetăţenilor noştri au arătat cu tărie, pe 26 mai, că vor să trăiască într-o ţară în care valorile europene, principiile democraţiei şi ale statului de drept sunt respectate. În perioada următoare, prin Acordul naţional politic pe care l-am propus, mă aştept ca decidenţii politici să respecte, să sprijine şi să susţină demersurile de consolidare a parcursului european al României şi de întărire a proiectului european. În acest parcurs proeuropean intră fără discuţie apărarea memoriei Holocaustului şi sancţionarea acţiunilor extremiste", a adăugat şeful statului.
Iohannis a transmis că toleranţa, respectul şi solidaritatea sunt elemente esenţiale pentru societatea românească contemporană.
"Astăzi, când aducem un pios omagiu victimelor inocente ale pogromului din Iaşi, să ne acceptăm şi să ne sprijinim reciproc. Mesajul meu este că toleranţa, respectul şi solidaritatea sunt elemente esenţiale, definitorii, care stau la baza societăţii româneşti contemporane, principii pe care trebuie să le cultivăm şi să le apărăm. Doar aşa putem menţine pacea socială şi contribui la a păstra nealterată memoria traumatică drept un avertisment că masacre precum cel de la Iaşi nu se vor mai repeta vreodată. Fie ca amintirea victimelor să rămână veşnic în inimile noastre!", arată preşedintele Klaus Iohannis în mesajul privind comemorarea a 78 de ani de la Pogromul din Iaşi. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ambasadorul României în SUA - întâlnire cu emisarul special al președintelui Trump pentru Ucraina
Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a avut o întâlnire cu generalul (r) Keith Kellogg, emisarul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina. Ambasada României în SUA a anunțat, luni, pe Facebook, că ambasadorul Andrei Muraru a abordat la această întâlnire perspectiva soluționăr
UDMR lansează un site pentru cei care doresc să ajute comunitatea din Praid
UDMR a anunțat luni lansarea site-ului ajutapraidul.ro, pe care sunt disponibile informațiile necesare despre asociațiile care primesc donații, precum și răspunsuri la cele mai frecvente întrebări cu privire la situația de la Praid. 'UDMR s-a implicat încă din primele momente în gestion
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz luni pentru conștientizarea bolii Batten
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz, luni, pentru a marca Ziua mondială de conștientizare a bolii Batten. Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat această decizie la solicitarea Comisiei pentru sănătate, în urma cererii adresate, la fel ca în anii precedenți, de Asociația Rebeca Faith Hope Love.
Negocieri pentru viitorul Guvern; președintele Nicușor Dan ar urma să se întâlnească luni cu liderii partidelor pro-europene
O primă schiță a pachetului de măsuri fiscale care ar trebui agreate de partidele ce vor forma viitorul guvern este așteptată luni, așa cum a afirmat săptămâna trecută președintele Nicușor Dan. 'Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare. (...) Nu am discutat de nume (de premier - n.r.) până în mom
Președintele Nicușor Dan estimează că în zece zile România va avea un guvern învestit
Președintele Nicușor Dan estimează că 'în zece zile' România va avea un guvern învestit. 'Suntem într-o fază de discuții... Eu apreciez foarte mult că toți oamenii sunt rezonabili, vorbesc de liderii partidelor. Așteptați-ne să venim cu setul asumat de măsuri. O să fie, să zicem, o schiță, mâine, despr
Președintele Nicușor Dan participă la 'Gala Neagu - Retragerea unei legende'
Președintele Nicușor Dan participă duminică la 'Gala Neagu - Retragerea unei legende'. Evenimentul, care va începe la ora 16:00 la Sala Polivalentă din București, este meciul de retragere al handbalistei Cristina Neagu. Meciul demonstrativ va pune față în față două echipe: Home Legends și World Stars.
Președintele Nicușor Dan - marți, în vizită oficială la Chișinău
Președintele Nicușor Dan va efectua marți o vizită oficială la Chișinău. Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, la ora 13:40 șeful statului român va fi primit de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. După ceremonia primirii oficiale, cei doi președinți au programate convorbiri tete-a-tete și &i
Premierul interimar: Rusaliile sunt despre importanța dialogului, a curajului de a ne deschide spre semeni
Rusaliile sunt despre importanța dialogului, a curajului de a ne deschide spre semeni și a solidarității în viața noastră socială, afirmă premierul interimar Cătălin Predoiu, într-un mesaj transmis duminică, cu prilejul sărbătorii Rusaliilor. 'Sărbătoarea Rusaliilor, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, e
Președintele Ungariei, la Praid: Doresc să exprim solidaritatea națiunii maghiare pentru comunitățile de aici
Președintele Ungariei, Sulyok Tamás, și-a exprimat solidaritatea, duminică, față de comunitățile din zona salinei Praid și le-a transmis oamenilor că se pot baza pe ajutorul și empatia națiunii maghiare. Oficialul de la Budapesta s-a aflat duminică într-o vizită privată la Praid, după ce salina a fost inundată de apele pâr&a
Ministrul Daniel David - în vizită la Chișinău: România susține Republica Moldova în procesul de aderare la UE
Ministrul Educației, Daniel David, a efectuat zilele trecute o vizită la Chișinău, context în care s-a întâlnit cu omologul moldovean, Dan Perciun, și cu ministrul Mediului din țara vecină, Sergiu Lazarencu. 'În perioada acestui mandat de ministru am evitat să fac vizite oficiale frecvente, preferând să mă foc
Manuel Iacob este noul președinte al filialei USR Neamț
Consilierul local Manuel Iacob a fost ales, sâmbătă, în funcția de președinte al filialei USR Neamț, în cadrul conferinței județene organizate la termen. El a obținut 112 voturi, în timp ce contracandidatul său, Cosmin Ancuța, a întrunit 28 de voturi. 'Pornesc cu gândul de a consolida ceea
Deputatul Iulian Bulai: Îl susțin cu toată forța pe Dominic Fritz pentru funcția de președinte al USR
Deputatul Iulian Bulai a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că îl susține 'cu toată forța' pe Dominic Fritz pentru funcția de președinte al USR. 'Este o persoană determinată, a fost confirmat în poziția de primar al Timișoarei, un municipiu cu mari provocări pentru care el are soluții. (...) A avut viziune pentru
Timiș: Sorin Grindeanu spune că PSD nu negociază scăderea veniturilor mici și mijlocii sau a pensiilor
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Timișoara, că în cadrul discuțiilor cu celelalte partide politice pentru formarea viitorului guvern social-democrații nu vor negocia scăderea veniturilor mici și mijlocii sau a pensiilor. 'Noi am spus până acum lucruri care, din punctul nostru de vede
Camera Deputaților: USR solicită votarea proiectului ce prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP
USR solicită public votarea, săptămâna viitoare, a proiectului care prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP (Autoritățile Teritoriale de Ordine Publică). Într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, USR solicită Comisiei de apărare să dea raport favorabil proiectului și conducerii Camerei Deputaților să int
Nicușor Dan: Tragedia de la Praid ne reamintește cât de vulnerabile sunt comunitățile în fața fenomenelor naturale extreme
Președintele Nicușor Dan a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea Societății de Geografie din România, context în care a subliniat că degradarea mediului, schimbările climatice, urbanizarea accelerată, riscurile naturale sau tensiunile geopolitice sunt provocări care nu pot fi înțelese și ab