MAE confirmă decesul a doi cetăţeni români într-un accident pe fluviul Rin, la frontiera franco-germană

Doi cetăţeni români au decedat, iar altul a fost rănit uşor, în urma unui accident maritim produs joi în zona localităţii franceze Gerstheim, incident în care ar fi fost implicată o ambarcaţiune care transporta şi cetăţeni români, potrivit datelor preliminare obţinute de către Consulatul General al României la Strasbourg, informează MAE.
Reprezentanţii consulatului au efectuat demersuri în vederea identificării şi notificării familiilor. Cetăţeanul român rănit a fost transportat la o unitate medicală din zonă pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate.
Reprezentanţii oficiului consular au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la cetăţenia şi identitatea persoanelor afectate, starea de sănătate a acestora şi circumstanţele producerii accidentului.
Cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Strasbourg: +33 369.321.938, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular: +33 6 27 05 00 22.
Consulatul General al României la Strasbourg monitorizează cu prioritate situaţia şi este în contact cu autorităţile locale, cu unitatea medicală unde este internat cetăţeanul român, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsufleţite şi a certificatelor de deces.
Cel puţin trei persoane au murit joi după răsturnarea unei ambarcaţiuni gonflabile pe fluviul Rin, la frontiera franco-germană, una dintre victime fiind o fetiţă germană dintr-un grup în care se aflau şi români, au relatat agenţiile AFP şi DPA. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bolojan: Viața departe de casă nu e ușoară; statul are obligația să fie atent și deschis față de diaspora
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni în care arată că statul român are obligația să fie 'prezent, atent și deschis față de diaspora', să asculte,
Abrudean, românilor de pretutindeni: România e acasă pentru fiecare dintre voi, iar vocea voastră contează
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni. 'Cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, transmit tuturor celor care trăiesc, muncesc și cont
Predoiu: Sunt încrezător că Guvernul va dezvolta politici care să sprijine mai eficient românii din afară
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, în care se declară încrezător că Guvernul care se va instala în curând va dezvolta politici care să sprij
Nicușor Dan, în Polonia: Credeți în victoria voastră, așa cum noi am crezut în victoria noastră
Președintele ales Nicușor Dan a declarat, duminică, la Varșovia că își dorește să lucreze cu Rafal Trzaskowski, în calitate de președinte al Poloniei, pentru o colaborare între țările noastre și pentru o Uniune Europeană puternică.
Nicuşor Dan spune că România are nevoie de vocea şi implicarea românilor din străinătate
Preşedintele ales Nicuşor Dan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, în care arată că gândurile sale se îndreaptă către toţi cei care trăiesc peste hotare. "România are nevoie
Președintele ales Nicușor Dan, primit de premierul Poloniei
Președintele ales Nicușor Dan a fost primit, duminică, de premierul polonez, Donald Tusk, cu ocazia vizitei pe care o efectuează în această țară. Cancelaria premierului Poloniei a anunțat, duminică, pe
Ministerul Afacerilor Externe: Relația cu Africa - o prioritate a acțiunii externe a României
Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea, la 25 mai, a Zilei Africii, simbol al unității africane și al importanței la nivel global a acestui continent, informează un comunicat transmis, duminică, AGERPRES Tema stabilită de Uniunea Africană (UA) pentru marcarea, în 2025, a Zilei Africii este 'Anul justiției pentru africani și
Hurezeanu: Niciodată diaspora, oriunde s-ar afla, nu a fost mai aproape de țară
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, în care subliniază că acest moment amintește de valorile fundamentale în care credem și care ne
Predoiu: PNL are datoria morală să-și continue misiunea în slujba României, să se modernizeze pe sine însuși
PNL are datoria morală să își continue misiunea sa în slujba României și a cetățenilor ei și să se modernizeze pe sine însuși, a declarat, sâmbătă, președintele interimar al liberalilor, Cătălin Predoiu, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea partidului. 'Astăzi, se împlinesc 1
MApN: Securitatea regională, pe agenda discuțiilor dintre ministrul Apărării, Angel Tîlvăr și omologul belgian
Securitatea regională cu accent pe situația din regiunea Mării Negre, în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, a fost una dintre temele abordate în cadrul întâlnirii dintre ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr și ministrul belgian al apărării, Theo Franken. Potrivit u
Ilie Bolojan, la 150 de ani de la înființarea PNL: Vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor
Președintele interimar al Românie, Ilie Bolojan, a declarat, sâmbătă, la evenimentul de marcare a 150 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, că vremea vorbelor a trecut și a venit vremea faptelor pentru liberali. Prezent la evenimentul aniversar de la Muzeul Național Brătianu - Vila Florica, Ilie Bolojan a ream
Nicușor Dan: Negocierile pentru formarea guvernului încep marți; sunt patru partide la masă și minoritățile
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt 'patru partide la masă, plus minoritățile' și va fi o discuție. El a mai spus, referitor la posibilitatea rămâneri
Nicușor Dan - vizită, duminică, în Polonia: îl sprijin pe primarul Varșoviei la prezidențiale
Președintele ales, Nicușor Dan, va face, duminică, o vizită în Polonia pentru a participa la un eveniment electoral în sprijinul candidaturii primarului Varșoviei la alegerile prezidențiale din această țară. 'Da. Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte. La invitația colegilor polonezi o să merg l
Nicușor Dan: În foarte multe locuri, statul este de la neglijent până la capturat; e nevoie de o presiune a societății
Președintele ales, Nicușor Dan, susține că statul român este, în foarte multe locuri, 'de la neglijent până la capturat', fiind necesară o presiune din partea societății pentru ca lucrurile să fie corectate. Nicușor Dan a participat, sâmbătă, la Congresul Studenților din România - 'Student în Uni
Prezidențiale2025/AUR solicită comisiilor de specialitate să verifice 'motivul' vizitei șefului serviciilor externe ale Franței în România
AUR solicită Comisiilor parlamentare de control ale SRI și SIE să verifice 'motivul vizitei șefului serviciilor externe ale Franței în România' și cere acestora un răspuns 'oficial' și 'nesecret'. 'Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis astăzi, prin reprezentanții săi în cele două c