OIM: Milioane de ucraineni riscă să fie din nou strămutați în această iarnă
Mai multe milioane de ucraineni care s-au întors acasă după ce au fugit din cauza luptelor riscă să fie din nou strămutați în această iarnă, a avertizat vineri Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), agenție a ONU cu sediul la Geneva, relatează AFP.
''Pentru milioane de ucraineni, întrebarea nu este numai dacă pot să se întoarcă acasă, ci dacă pot rămâne în deplină siguranță. Ori condițiile actuale fac ca acest lucru să fie dificil'', a declarat Arthur Erken, director regional al OIM pentru Europa și Asia centrală.
Locuințe avariate, atacuri repetate asupra infrastructurilor energetice și costul inacceptabil al încălzirii împinge numeroase familii să se gândească să-și părăsească domiciliul, explică OIM, subliniind că ''intenția de a pleca din nou este cea mai accentuată în rândul persoanelor revenite în cursul ultimelor trei luni''.
Organizația estimează că aproape 3,6 milioane de persoane rămân strămutate în interiorul Ucrainei, în timp ce aproximativ 3,8 milioane de persoane s-au întors în locul lor de reședință după ce au fost strămutate din februarie 2022.
Circa 1,45 de milioane de persoane care s-au reîntors la locuințele lor trăiesc acum în zone apropiate de linia frontului, dintre care 565.000 în regiunea Harkov.
''În zonele rurale situate aproape de linia frontului, trei persoane din patru care s-au întors la domiciliu au nevoie de materiale pentru a repara ziduri avariate, în timp ce aproape două din trei au nevoie de materiale pentru acoperiș și izolații'' și ''chiar atunci când încălzirea este disponibilă, numeroase familii nu au mijloace de a se încălzi'', a precizat OIM.
În cursul ultimului sezon rece, numai 32% din gospodării au declarat că sunt în măsură să-și încălzească convenabil locuința. Această cifră scade la o gospodărie din patru în zonele apropiate de linia frontului.
În întreaga țară, OIM estimează că 2,1 milioane de persoane în vârstă trăiesc singure în imobile colective, ''ceea ce le face pe multe dintre ele în mod special vulnerabile în fața întreruperilor prelungite ale încălzirii și electricității''.
OIM face apel la un sprijin urgent pentru ''repararea locuințelor avariate, îmbunătățirea izolației și menținerea serviciilor esențiale, investind totodată în soluții energetice durabile și descentralizate, pentru a ajuta comunitățile să facă față viitoarelor perturbări''.
Organizația, al cărei plan de răspuns la criza din Ucraina este finanțat în proporție mai mică de 7%, face apel la o susținere suplimentară ''înainte ca condițiile de iarnă să nu agraveze nevoile existente și să nu expună mai mult familiile unui risc de strămutare''. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Albania: Premierul acuză ''mâini străine'' de instigarea la violențe
Premierul albanez Edi Rama a lansat un apel la calm vineri, acuzând ''mâini străine'' că s-ar afla la originea mai multor zile de tulburări, în timp ce manifestanți s-au adunat din nou în capitală și în alte orașe ale țării, relatează AFP. Manifestații violente zguduie Tirana de marți, mii de prote
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, reafirmă sprijinul UE pentru #Ucraina
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a reafirmat vineri, la Bruxelles, sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina și a subliniat că sancțiunile și presiunea asupra Rusiei trebuie să continue pentru ca Moscova să accepte o încetare a focului reală, indică un comunicat difuzat pe website-ul Consiliului. ''Mesajul nostru
Irak: Premierul a finalizat guvernul, incluzând, cu aprobarea Washingtonului, facțiuni de pe lista neagră a SUA (surse diplomatice)
Prim-ministrul irakian Ali al-Zaidi a finalizat lista guvernului, incluzând, cu aprobarea Washingtonului, facțiuni plasate pe o listă neagră a SUA, într-un demers care vizează dezarmarea grupărilor armate proiraniene, au declarat vineri surse diplomatice pentru AFP. Al-Zaidi ''a obținut aprobarea tacită a Statelor Unite'
Zelenski, invitat la Budapesta cu ocazia comemorării Revoluției ungare din 1956
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost invitat la Budapesta pentru a participa la evenimentele care marchează 70 de ani de la Revoluția ungară din 1956, liderul de la Kiev urmând să efectueze o vizită în capitala Ungariei săptămâna viitoare, a declarat vineri Ihor Jovkva, adjunctul șefului administrației prezidențiale ucrainene, într-un inte
Cisiordania/Coloniști israelieni au dat foc măslinilor dintr-un sat palestinian și au rănit două persoane, inclusiv o jurnalistă
Zeci de coloniști israelieni, îmbrăcați în negru și cu fețele mascate, au dat foc măslinilor și au aruncat cu pietre împotriva palestinienilor într-un atac coordonat, vineri, care a vizat recoltarea anuală într-un sat din Cisiordania, rănind cel puțin două persoane, inclusiv o jurnalistă, relatează Reuters. În jur de
NATO este mult superioară Rusiei din punct de vedere militar, susține comandantul suprem al Alianței
Capabilitățile militare ale NATO sunt în mod clar superioare celor ale Rusiei, a declarat comandantul suprem aliat al Alianței Nord-Atlantice, generalul american Alexus Grynkewich, pentru revista germană Der Spiegel, relatează vineri dpa. Capabilitățile militare pe care Alianța le va desfășura într-un conflict major 'le depășesc cu mult pe cele
Italia prelungește suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul guvernului italian, relatează Reuters și Ansa. Prelungirea se aliniază cu o măsură similară luată de autoritățile de la Madrid, care au suspendat acordul Schengen cu Roma până la 22 octombrie. &
Beijingul o invită pe Zacharia să vină 'mai des' în vizită după declarațiile ei privind toaletele din China
Beijingul a invitat-o vineri pe noua secretară de presă a Casei Albe, Katie Zacharia, să viziteze 'mai des' China după declarațiile ei despre 'toaletele inadecvate' din țară pe vremea când ea locuia acolo, relatează AFP. 'O invităm să viziteze China mai des, ori de câte ori are ocazia', a declarat zâmbind Mao Ning, pur
SUA: Kristi Noem nu mai este trimis special pentru Scutul Americilor (presă)
Fostul secretar american pentru securitate internă, Kristi Noem, nu mai este trimis special al administrației președintelui Donald Trump pentru inițiativa Scutul Americilor, după ce numirea sa a expirat în septembrie, a relatat joi CBS News, citând un oficial al Departamentului de Stat, transmite EFE. 'Numirea lui Noem ca trimis special a expir
Președinții parlamentelor din Ungaria și #Ucraina s-au întâlnit pentru prima dată de la izbucnirea războiului
Agnes Forsthoffer, președinta parlamentului Ungariei, s-a întâlnit joi, la Roma, cu omologul său ucrainean, Ruslan Stefanciuk, aceasta fiind prima întrevedere între cei doi oficiali de la declanșarea războiului dintre Rusia și Ucraina, relatează vineri MTI. Într-o
Bulgaria cere NATO avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din largul Mării Negre
Bulgaria a solicitat NATO să desfășoare avioane de vânătoare, sisteme antirachete și echipamente antidrone pentru a-și consolida apărarea împotriva valului de atacuri asupra navelor comerciale din Marea Neagră, a anunțat vineri ministrul apărării bulgar, Dimitar Stoianov, informează EFE. 'Am trimis o solicitare secretarului general al NATO și c
Noua purtătoare de cuvânt a lui Trump afirmă că în China nu existau 'toalete adecvate' când a locuit acolo
Noua secretară de presă a Casei Albe, Katie Zacharia, care a locuit în China la începutul anilor 2010, a declarat într-un interviu difuzat joi că în China nu existau 'toalete adecvate' la acea vreme, relatează AFP. Zacharia, în vârstă de 41 de ani, care s-a alăturat de curând echipei de la Casa Albă, es
Ordinul de a limita serviciul SpaceX Starshield pentru #Ucraina a venit din interiorul Casei Albe (surse)
Ordinul de a limita un sistem prin satelit, utilizat de Ucraina pentru comunicații pe câmpul de luptă și pentru operațiuni cu drone, a venit din interiorul Casei Albe, potrivit a doi oficiali americani și a unui oficial occidental informați cu privire la această chestiune, relatează Reuters. Oficialii au declarat că responsabili din cadrul Departamentulu
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franța, Germania, Suedia și Olanda sub administrare temporară, potrivit unui decret al președintelui rus Vladimir Putin, în contextul în care relațiile cu UE au ajuns la un nou minim istoric din cauza sprijinului pentru Ucraina, relatează vineri Reuters. Decretul de joi conține active ale fabricant






