SUA: Democrații recrutează 100 de observatori pentru alegerile de la jumătatea mandatului
Oficialii democrați din Senat au anunțat că au recrutat și instruit peste 100 de asistenți parlamentari ca observatori electorali înaintea alegerilor legislative, invocând temeri că administrația Trump ar putea perturba scrutinul, relatează AFP.
Observatorii vor fi desfășurați în nouă state ale căror rezultate din 3 noiembrie vor fi monitorizate cu deosebită atenție, precum Ohio, Georgia sau Michigan, au anunțat presei senatorii democrați Chuck Schumer și Alex Padilla.
'Rolul lor este foarte clar: să observe, să documenteze și să raporteze faptele', a declarat Chuck Schumer, liderul minorității democrate din Senat.
Ei vor trebui în special să raporteze orice tentativă de intimidare în preajma secțiilor de votare, în special din partea autorităților, precum și amenințările la adresa agenților responsabili cu desfășurarea alegerilor sau neregulile în numărarea voturilor.
Inițiativa vine pe fondul temerilor tot mai mari în rândul opoziției democrate și al asociațiilor pentru drepturile civile că administrația Trump ar putea decide să interfereze în procesul electoral. De mulți ani, președintele republican repetă obsesiv, dar fără temei, acuzații de înșelăciune și fraudă electorală comise, în opinia sa, de către democrați.
Președintele Donald Trump a lăsat astfel să se înțeleagă că ar putea fi luate măsuri extraordinare în cadrul viitoarelor alegeri.
'Nu exclud nimic. Vom vedea', a declarat el într-un interviu acordat revistei Time în septembrie.
Pentru Chuck Schumer, 'Donald Trump nu are dreptul să decidă cine votează'.
Observatorii ar putea rămâne la fața locului câteva zile, sau chiar câteva săptămâni dacă va fi necesar, a afirmat senatorul californian Alex Padilla, potrivit căruia democrații se pregătesc ca rezultatele electorale să fie contestate de către republicani.
La rândul său, Departamentul de Justiție asigură că guvernul dorește să își sporească supravegherea procesului de vot cu unicul scop de a se asigura de respectarea legilor electorale și de a proteja integritatea alegerilor.
Organizațiile americane pentru drepturile civile au început recent să trimită voluntari în jurul secțiilor de votare, de teama unei mobilizări a agenților federali care i-ar putea descuraja pe alegători să vină la vot.
Chuck Schumer a dat asigurări în fața presei că alegerile din Statele Unite rămân sigure, dar că democrații se pregătesc să se asigure că acestea vor rămâne așa. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Trump îi urează însănătoșire grabnică papei Leon al XIV-lea
Președintele american Donald Trump i-a urat miercuri însănătoșire grabnică papei Leon al XIV-lea care a fost operat de cancer la plămâni, relatează AFP. 'Îi urez papei Leon însănătoșire grabnică', a declarat președintele SUA jurnaliștilor în marja unei vizite de campanie în Arizona. 'Dorim pur și
Coreea de Nord a efectuat teste de lansare a unor rachete de croazieră strategice de pe submarine (KCNA)
Coreea de Nord a efectuat tiruri de testare pentru două tipuri de rachete de croazieră strategice lansate de pe submarine, a anunțat joi agenția oficială de presă KCNA, citată de AFP. Rachetele au fost trase miercuri în direcția Mării Japoniei, fără 'niciun impact negativ asupra securității țărilor vecine', a adăugat KCNA.
Administrația Trump contestă decizia care a restabilit accesul la Casa Albă pentru CNN, MS NOW și Politico
Administrația Trump i-a notificat miercuri unui judecător federal că face apel la decizia acestuia care garanta până la noi ordine accesul la Casa Albă al jurnaliștilor de la CNN, MSNBC și publicația online Politico, pe care președintele american Donald Trump îi declarase 'persona non grata', relatează AFP. Judecătorul Timo
#Ucraina: Musk sugerează că guvernul american este responsabil pentru o potențială încetinire a rețelei militare securizate Starshield
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a rețelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, nu companiei sale SpaceX, relatează AFP. 'Sistemele Starshield sunt deținute și controlate de guvernul american. Orice limitări de lățime de bandă sau de utilizare sunt decise de armata americană și, &ici
Israelul și-a 'consolidat efectivele' pe toate fronturile, spune șeful armatei sale
Șeful statului major al armatei israeliene, generalul-locotenent Eyal Zamir, a declarat miercuri că Israelul și-a 'consolidat efectivele pe toate fronturile (...) și a ridicat nivelul de pregătire', având în vedere 'multiplicarea alertelor' și 'sensibilitatea perioadei actuale', notează AFP. 'Riscul de e
#Ucraina:Conexiunea Starlink 's-a îmbunătățit', dar SpaceX menține o limită de viteză de 161 km/h (Ministerul Apărării)
Conexiunea la rețeaua Starlink a SpaceX s-a îmbunătățit, a anunțat miercuri seara Ministrul ucrainean al Apărării, precizând că firma lui Elon Musk menține o limită de viteză de 161 km/h pentru utilizarea în mișcare, notează AFP. 'SpaceX continuă să mențină o limită de 161 km/h. În timpul zilei (miercuri), limitele
Macron în patru țări din Golf, între 19 și 21 octombrie, pentru securizarea aprovizionărilor energetice
Președintele francez Emmanuel Macron se va duce în patru țări din Golf - Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrein și Qatar - între 19 și 21 octombrie pentru a securiza aprovizionări în 'motorină și petrol' susceptibile să facă să scadă prețurile la pompă în Franța, a anunțat miercuri Palatul Elysee, citat de AFP.
VIDEO Volodimir Zelenski 'contează pe parteneriatul' cu Washingtonul, chiar dacă s-a simțit trădat
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat miercuri, la Londra, că 'contează pe parteneriatul cu SUA', chiar dacă s-a simțit trădat de recentele anunțuri ale lui Donald Trump, relatează AFP. El a solicitat de asemenea lui Elon Musk, patronul Starlink, restabilirea acestei rețele de sateliți, utilizată pentru comunicații pe fro
Volodimir Zelenski îi solicită lui Elon Musk să restabilească rețeaua Starlink în #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat miercuri restabilirea serviciilor Starlink, rețeaua de sateliți aparținând lui Elon Musk, într-un interviu acordat jurnalistului Piers Morgan, din care unele extrase au fost difuzate online, relatează AFP. 'Oameni vor muri, desigur dacă atacurile continuă și Starlink nu func
FBI afirmă că directorul său, Kash Patel, s-ar afla în statul american Virginia, nu în Rusia
Directorul Biroului Federal de Investigații al SUA (FBI), Kash Patel, s-a deplasat în statul american Virginia pentru un eveniment legat de forțele de ordine, a indicat FBI miercuri, infirmând astfel o informație apărută anterior în presă potrivit căreia acesta ar fi călătorit în Rusia, relatează Reuters. O înregi
Marine Le Pen și Jean-Luc Melenchon își consolidează pozițiile în preferințele electoratului francez (sondaj)
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen și rivalul său de extremă stânga Jean-Luc Melenchon își consolidează primele două poziții în preferințele electoratului în perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor din Franța, indică un sondaj de opinie publicat miercuri, transmite Reuters. Sondajul, realizat de a
Ungaria a salutat deblocarea a 4.2 miliarde de euro și revenirea accesului la programul universitar Erasmus+
Guvernul Ungariei a sărbătorit miercuri deblocarea a 4,2 miliarde de euro din fonduri europene și redobândirea accesului la programele Erasmus+ și Orizont Europa, suspendat din cauza încălcării statului de drept de către fostul executiv ultranaționalist condus de premierul Viktor Orban, transmite EFE. 'Acesta este, pentru mine,
Marea Neagră devine din ce în ce mai mult un teatru de război, avertizează ministrul german de externe
Marea Neagră devine din ce în ce mai mult un teatru de război, a avertizat miercuri ministrul german de externe, Johann Wadephul, în urma unor atacuri puternice asupra unor nave comerciale în largul coastelor bulgare, relatează dpa. 'Nu trebuie să permitem pur și simplu ca această escaladare, această agresiune din partea
Kremlinul neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic dintre Rusia și Ucraina pentru că acordul nu a fost niciodată încheiat
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistițiul energetic dintre Rusia și Ucraina, anunțat de președintele american Donald Trump, nu a fost niciodată finalizat, așa că nu se poate spune că Rusia îl încalcă, informează EFE. 'Nu a ajuns să fie concretizat acordul, așa că nu se poate spune că Rusia nu îl respect













