VIDEO/ De Ziua lui Columb, Trump îi felicită pe italo-americanii care 'au suferit' din cauza 'stângii radicale'
Președintele SUA, Donald Trump, le-a urat duminică americanilor, și în special comunității italo-americane, 'la mulți ani' de Ziua lui Cristofor Columb, deplângând faptul că această comunitate a fost nevoită 'să sufere' distrugerea în țară a simbolurilor legate de navigatorul genovez de către aceia pe care republicanul i-a calificat drept 'stânga radicală', informează EFE.
'La mulți ani tuturor, de ziua lui Columb, în special minunatei noastre comunități italo-americane, care a fost forțată să sufere în timp ce stânga radicală - democrați, socialiști și comuniști - ne-a dărâmat orașele și localitățile, dărâmând aproape toate frumoasele statui ale lui Cristofor Columb', a scris republicanul pe contul său de Truth Social.
Ziua lui Columb este o sărbătoare federală celebrată în Statele Unite în a doua zi de luni din octombrie, pentru a marca sosirea marinarului pe continentul american pe 12 octombrie 1492, într-o expediție finanțată de Coroana Spaniolă.
În timp ce Spania sărbătorește 12 octombrie ca zi națională, cunoscută și sub numele de Dia de la Hispanidad (Ziua Hispanității - n.r.), în Statele Unite, sărbătoarea a fost în mod tradițional legată de comunitatea italo-americană datorită originilor genoveze ale lui Columb.
Administrația anterioară a democratului Joe Biden a schimbat numele și a desemnat a doua zi de luni din octombrie drept Ziua Popoarelor Indigene, ca răspuns la criticile din SUA cu privire la moștenirea lui Columb pentru rolul său în începutul colonizării și sclaviei în cele două Americi.
Această contestare, amplificată în contextul protestelor antirasiste legate de mișcarea 'Black Lives Matter', a dus la răsturnarea sau distrugerea a cel puțin patru statui ale exploratorului genovez în Statele Unite în 2020, în timpul primului mandat al lui Trump.
'Ei bine, acele vremuri de vandalism au apus, iar statuile au revenit, mai magnifice ca oricând. Este o zi importantă pentru minunata noastră comunitate italo-americană și pentru Italia însăși - poate chiar cea mai importantă. Felicitări!', a mai scris pe rețeaua sa de socializare Trump care, după ce a revenit la putere în 2025, a reinstaurat Ziua lui Columb.
Vineri, președintele SUA i-a adus un omagiu exploratorului genovez cu o ceremonie la Casa Albă.
️ Donald Trump: "Cristoforo Colombo ha cambiato per sempre il futuro dell’umanità e, in questa amministrazione, sappiamo che cosa rappresenta Cristoforo Colombo per noi: è un eroe. È un eroe. Lo dico con orgoglio. Qualcuno potrebbe dire: «Oh, è una cosa terribile». Sapete, le fake news. Guardateli, sono tutti laggiù, in fondo alla sala. Lo diranno. Ma io penso che, insieme ad alcune delle persone presenti in questa sala, abbiamo resuscitato Cristoforo Colombo. Cristoforo Colombo. Voglio dire, non si poteva nemmeno pronunciare il suo nome. Se lo pronunciavi, cominciavano a scrivere articoli su di te come se fossi una specie di persona malvagia. Ora invece ne siamo molto orgogliosi e abbiamo una statua di Cristoforo Colombo davanti a uno degli edifici più importanti di Washington, l'Executive Office Building, proprio dall'altra parte della strada, l'Eisenhower Building. E tutti la adorano. Sapete, noi...Mi piacerebbe dirvi...Mi piacerebbe potervi dire che combatto ogni giorno per mantenere quella statua al suo posto, ma nessuno ha mai...Tutto quello che fanno è dire: «Adoro quella statua». Quindi...Ma non dovrei farlo. Renderei le cose troppo facili. Ma è vero. Siamo molto orgogliosi di averla lì. Ho incontrato molte più persone che sono venute da me con commenti positivi, nessuno con commenti negativi. A proposito, quattro o cinque anni fa forse sarebbe stato diverso. Ma mi dicono: «Grazie infinite per aver messo quella statua lì»".
— Dario D'Angelo (@dariodangelo91) October 9, 2026
Administrația sa a instalat recent o fântână în onoarea lui Columb în fața gării din Washington, unde în martie a amplasat și o replică a statuii lângă Casa Albă. Statuia originală a fost dărâmată de protestatari și aruncată în portul Baltimore în 2020. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Execuția lui Nidal Hasan/ Un oficial american nu vede niciun 'risc crescut' în cazul transmiterii publice
Secretarul american pentru securitate internă Markwayne Mullin a declarat duminica aceasta că nu vede niciun 'risc crescut' dacă execuția autorului unui atac letal asupra unor soldați americani ar fi transmisă public, o posibilitate care a stârnit indignare în Statele Unite și în afara ei, informează AFP. 'Nu văd
VIDEO Trump: Germania a fost 'la două zile de colaps' din cauza energiei verzi
Președintele SUA, Donald Trump, a susținut, în cadrul unui miting electoral desfășurat în weekend, că tranziția energetică a adus Germania aproape de pragul colapsului, relatează duminică dpa. De asemenea, el l-a amenințat pe președintele francez Emmanuel Macron cu tarife vamale de 250% și a făcut remarci denigratoare la adresa unu
VIDEO Un senator republican influent consideră că acordul lui Trump cu Rusia privind motorina ar putea fi ilegal
Acordul președintelui american Donald Trump cu Rusia privind furnizarea de motorină ar putea fi ilegal și ar putea pune în pericol vieți americane, a declarat duminică senatorul republican Thom Tillis, alăturându-se astfel criticilor venite din ambele tabere politice la adresa înțelegerii anunțate vineri de președintele SUA, informează Reuters.
Franța: Europarlamentarul Raphael Glucksmann va fi candidatul stângii social-democrate la alegerile prezidențiale din 2027
Europarlamentarul Raphael Glucksmann, în vârstă de 46 de ani, va fi candidatul stângii social-democrate franceze la alegerile prezidențiale din aprilie și mai 2027, după o victorie zdrobitoare, duminică, din primul tur al alegerilor primare organizate în principal de Partidul Socialist (PS) și care a reunit 120.787 votanți, informează EFE și A
Macron: Franța susține 'un armistițiu energetic autentic', pe care Rusia 'continuă să-l refuze'
Franța 'susține pe deplin apelul la un armistițiu energetic autentic, la care Ucraina este dispusă', a reacționat președintele francez Emmanuel Macron după ce președintele american Donald Trump a anunțat un armisti
Președinta Comisiei Europene își exprimă sprijinul deplin pentru Zelenski
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a exprimat duminică sprijinul pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a fost aspru criticat de președintele american Donald Trump, și a susținut apelurile Kievului pentru un armistițiu energetic cu Rusia, informează AFP. Von der Leyen a declarat că susține 'pe deplin ape
Poliția poloneză a reținut un bărbat, după o serie de amenințări la adresa premierului Tusk
Poliția poloneză a reținut un bărbat suspectat că plănuia un atac asupra premierului Donald Tusk, a anunțat duminică ministrul de interne, Marcin Kierwinski, după ce anterior fusese semnalată o amenințare la adresa lui Tusk și a ministrului apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, informează duminică Reuters. 'Bărbatul care a amenințat și a pl
Armistițiu energetic/ Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte (presă)
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică pentru site-ul Axios că nu era la curent cu așa-numitul armistițiu energetic cu Rusia anunțat anterior de omologul său american, Donald Trump, dar s-a declarat gata să-l accepte dacă Moscova face la fel, informează AFP și Reuters. 'Anunțul acestui armistițiu a fost o noutate pen
VIDEO Arabia Saudită: Un nou atac asupra aeroportului din Riad (coaliție)
Coaliția militară condusă de saudiți care susține guvernul recunoscut la nivel internațional al Yemenului a anunțat duminica acesta că a avut loc un nou atac asupra aeroportului din Riad, care a fost vizat și sâmbătă de un atac soldat cu cel puțin 12 morți, informează AFP.
Premierul ceh: Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump și Putin, o 'mare palmă dată Europei'
Prim-ministrul ceh Andrej Babis a calificat acordul dintre SUA și Rusia privind vânzarea de motorină rusească o 'mare palmă dată Europei' și a considerat decizia Washingtonului 'surprinzătoare' după ce a criticat Uniunea Europeană (UE) pentru achizițiile sale de hidrocarburi rusești, relatează duminică EFE. 'Înț
Donald Trump declară că Rusia și Ucraina au încheiat un 'armistițiu energetic'
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat duminica aceasta că Rusia și Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurii energetice a celeilalte părți, informează AFP și Reuters. 'Cu efect imediat, există un ARMISTIȚIU ENERGETIC în războiul dintre Rusia și Ucraina. Ambele părți au căzut de acord. Nu-l &
Comisarul european pentru apărare solicită un plan de pace independent conceput de UE și Ucraina
Uniunea Europeană și Kievul trebuie să ia în considerare dezvoltarea propriei strategii independente pentru pacea în Ucraina, a declarat duminica aceasta comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius, în urma atacurilor președintelui american Donald Trump la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP.
Kremlinul îl consideră pe Zelenski 'isteric' și incapabil să raționeze
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este isteric și incapabil să raționeze, ceea ce îl împiedică să caute o pace negociată în conflictul cu Rusia, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează EFE. 'Zelenski este, desigur, isteric și este puțin probabil să fie capabil să ia
'Este treaba ucrainenilor să-și aleagă liderul', îi răspunde Zelenski lui Trump (interviu pentru ABC)
Este treaba ucrainenilor să-și aleagă liderul, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu difuzat duminică la postul ABC, ca răspuns la apelurile președintelui american Donald Trump pentru o schimbare de șef de stat în Ucraina, informează AFP. 'Cu tot respectul cuvenit președintelui Trump, este treaba













