Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP.
CJP a difuzat în rețelele sociale mesajul 'Abhijeet Dipke arestat!', însoțit de imagini cu scara unui avion cu care liderul mișcării 'gândacilor' a aterizat la New Delhi pentru a participa la protest.
Formațiunea politică a adăugat că au fost arestați și doi purtători de cuvânt.
Poliția nu a confirmat deocamdată arestările.
Opoziția parlamentară indiană și 'gândacii' contestă de câteva săptămâni revizuirea listelor electorale, prin care au fost eliminați 130 de milioane de votanți. Procedura a început anul trecut cu obiectivul declarat de a șterge dublurile, numele celor decedați și ale celor care încearcă să comită fraude.
Contestatarii susțin însă că Partidul Poporului Indian (Bharatiya Janata Party, BJP) al premierului ultranaționalist hindus Narendra Modi încearcă de fapt să reducă participarea la vot a minorităților, în special a musulmanilor.
Comisia Electorală a dezmințit existența oricăror nereguli în procesul de revizuire a listelor.
Potrivit agenției Press Trust of India, preluată de AFP, la New Delhi au fost desfășurați de vineri peste 20.000 de polițiști pentru a împiedica manifestanții să se adune la Jantar Mantar, observatorul astronomic unde au loc de obicei protestele de masă din capitala Indiei. În jurul sitului respectiv au fost închise mai multe stații de metrou, internetul a fost întrerupt și au fost amplasate mai multe garduri galbene, a relatat un jurnalist al AFP; doar câțiva protestatari reușiseră sâmbătă să se apropie.
Mișcarea 'gândacilor', lansată online în mai, și-a asumat ironic această denumire după ce președintele Curții Supreme, Surya Kant, i-a comparat tinerii șomeri și activiștii digitali cu 'gândacii de bucătărie și paraziții sociali'. CJP a anunțat la început că înscrierile sunt permise celor care îndeplinesc patru criterii: îndeplinirea a patru criterii: să fie șomeri, leneși, prezenți online minimum 11 ore pe zi și să aibă capacitatea de a se plânge de locurile de muncă. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie. Conform reglementărilor turce
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 persoane sunt în continuare
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvernat democratic este considerat
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că a purtat o discuție 'de fo
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf
Comitetul Nobel 'nu este un tribunal', afirmă președintele său, întrebat în legătură cu existența unui genocid în Gaza
Jurgen Watne Frydnes, președintele Comitetului Nobel norvegian, care i-a decernat vineri Premiul Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, a
Polonia: O comisie parlamentară cere trimiterea guvernatorului Băncii Centrale în fața instanței
O comisie parlamentară poloneză, condusă de un membru al partidului premierului liberal Donald Tusk, a cerut vineri ca guvernatorul Băncii Centrale, Adam Glapinski, un apropiat al liderului partidului naționalist care a pierdut puterea în 2023, să fie deferit justiției pentru a răspunde unor acuzații de încălcare a Constituției în exercitarea atribuțiilor,








