logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Australia: Opoziția conservatoare promite 'cea mai mare reducere a imigrației' din istoria țării

Image

Coaliția conservatoare de opoziție din Australia a propus reducerea drastică a numărului de vize temporare și umanitare, acordând în același timp prioritate lucrătorilor calificați, într-o măsură descrisă drept 'cea mai mare reducere a imigrației' din istoria țării, relatează marți Reuters.

Politica de migrație a Coaliției Liberale Naționale ar reduce numărul vizelor temporare cu 650.000 pe parcursul a patru ani și ar scădea migrația netă anuală din străinătate la 100.000 de persoane timp de doi ani - circa o treime din nivelul actual.

Această propunere amplă survine pe fondul sentimentelor antiimigrație tot mai pronunțate în Australia, cauzate de costurile ridicate ale vieții și de deficitul de locuințe.

Coaliția se află sub presiunea partidului de extremă-dreapta antiimigrație One Nation, care a depășit-o în sondajele recente și a promis reducerea migrației temporare cu 750.000 de persoane în decurs de trei ani.

'Ceea ce propunem astăzi reprezintă cea mai mare reducere a imigrației din istoria acestei țări', a declarat marți, într-o conferință de presă, liderul opoziției, Angus Taylor. 'Această măsură va pune Australia pe primul loc și va prioritiza interesul nostru național.'

'Cifrele privind migrația netă din străinătate vor fi de 100.000 în primul an, 100.000 în al doilea an, urmând să ajungă la 160.000 în al patrulea an. Acest lucru va reduce presiunea asupra rețelei rutiere, a școlilor, a infrastructurii și a pieței locuințelor, oferind țării noastre răgazul de care are nevoie', a explicat politicianul.

Conform planului Coaliției, numărul locurilor pentru vizele umanitare ar urma să fie redus la jumătate, ajungând la 10.000. De asemenea, s-ar reduce numărul studenților străini înscriși la 240.000 și s-ar elimina programul australian de vize temporare pentru absolvenți, care permite studenților să locuiască, să studieze și să lucreze în țară după finalizarea studiilor.

Coaliția a mai promis creșterea cu 100.000 a numărului de vize temporare pentru lucrători calificați și soluționarea restanțelor privind cererile de viză pentru lucrătorii din construcții.

'Am observat că sub guvernarea laburistă s-a trecut de la migrația bazată pe competențe la migrația în masă. Noi vom inversa această tendință', a mai promis Taylor.

Planul merge mai departe decât reducerile propuse luna trecută de guvernul laburist de centru-stânga, care vizează scăderea migrației nete anuale la 225.000 de persoane până în 2028.

Migrația a crescut brusc după ce Australia și-a redeschis granițele în februarie 2022, în urma a aproape doi ani de restricții impuse din cauza pandemiei de COVID-19, fiind alimentată în mare măsură de studenți străini, turiști cu buget redus (backpackers) și lucrători temporari.

Cu toate acestea, cifrele au scăzut în ultimii doi ani. Migrația netă din străinătate a fost de 306.000 de persoane în anul încheiat pe 30 iunie 2025.

Următoarele alegeri generale din Australia sunt prevăzute pentru anul 2028. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 233

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 06-10-2026 11:47

Ursula von der Leyen: UE trebuie să ajute statele membre în fața creșterii prețului energiei

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Uniunea Europeană trebuie să acționeze pe termen scurt pentru a ajuta statele membre să răspundă problemelor cauzate de creșterea prețului energiei, iar pe termen lung trebuie să trateze problemele structurale de pe piața energiei, astfel încât combustibilii fosili să fie înlocui

Politic Ex 06-10-2026 11:02

Secretarul general al ONU Antonio Guterres în Pakistan pentru discuții pe teme regionale, inclusiv medierea SUA-Iran

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a sosit marți în Pakistan pentru a avea discuții despre actualitatea regională și internațională, iar efortul Islamabadului de mediere între Statele Unite și Iran se va număra printre temele ce vor fi abordate, informează EFE. 'Secretarul general al ONU, E.S. Antonio Guterres, a sosi

Politic Ex 06-10-2026 11:00

AfD se pregătește să-și instaleze primul președinte al unui parlament de land

Noul parlament ales al landului Saxonia-Anhalt urmează să se reunească în prima sa sesiune marți, în timp ce partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) aspiră la funcția de președinte al forului legislativ după ce a câștigat alegerile regionale cu aproape 44% din voturi, relatează dpa. AfD l-a desemnat pe T

Politic Ex 06-10-2026 10:35

Două nave, atacate de drone în apele Bulgariei: Una dintre nave s-a scufundat

Două nave de mărfuri generale au fost lovite de drone în apele bulgare ale Mării Negre: un feribot sub pavilion bulgar a salvat echipajul format din 18 persoane al uneia dintre nave, în timp ce cealaltă s-a scufundat în largul coastei, în apropierea orașului Byala, informează marți BGNES. Incidentul a fost descris drept

Politic Ex 06-10-2026 10:16

Secretarul general al ONU, la trei ani după atacurile din 7 octombrie: 'Ororile nu trebuie să se repete niciodată'

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel luni la un viitor pașnic pentru israelieni și palestinieni, în ajunul marcării a trei ani de la atacurile din 7 octombrie ale organizației islamiste Hamas împotriva Israelului, transmite dpa. 'Fie ca această comemorare să nu marcheze doar încă un an de doliu, ci și

Politic Ex 06-10-2026 10:14

Pakistanul și Turcia vor desfășura rapid forțe în Arabia Saudită

Pakistanul, Turcia și Arabia Saudită au convenit să desfășoare rapid forțe și capacități militare în regatul saudit, au anunțat luni cele trei țări într-o declarație comună, după o reuniune de urgență desfășurată la Riad în cadrul pactului de apărare de la Mecca, informează dpa. Cele trei țări au decis să înceapă de&ici

Politic Ex 06-10-2026 10:11

Criza locuințelor în Spania: Mii de oameni au protestat la Barcelona; sindicatele au făcut apel la grevă

Mii de oameni au ieșit luni pe străzile orașului spaniol Barcelona pentru a protesta împotriva crizei locuințelor, relatează marți dpa. Estimările privind numărul participanților au variat considerabil: autoritățile au indicat cifra de 20.000, în timp ce organizatorii au susținut că aproximativ 120.000 de persoane s-au alăturat mit

Politic Ex 06-10-2026 10:06

Ministrul de externe german afirmă că ambițiile Rusiei depășesc Ucraina

Ministrul de externe german Johann Wadephul a declarat luni că Rusia are ambiții mai extinse, dincolo de războiul împotriva Ucrainei, informează marți dpa. Înaintea războiului, Rusia menținea relații bune cu Ucraina, nu se confrunta cu nicio amenințare și avea acorduri de aprovizionare favorabile cu țări precum Germania, a spus Wad

Politic Ex 06-10-2026 09:34

Franța se pregătește pentru o nouă zi de proteste ale liceenilor la nivel național (GALERIE FOTO)

Franța se pregătește marți de o nouă mobilizare la nivel național, în timp ce protestele liceenilor privind condițiile din școli și a problemelor din învățământ intră în a doua săptămână, relatează dpa. Reprezentanți ai acestora au cerut organizarea de mitinguri în toată țara. La Paris, o manifestație este p

Politic Ex 06-10-2026 09:05

Atacuri informatice împotriva Japoniei au obținut date despre milioane de clienți, studenți și profesori

Mai multe companii și o universitate din Japonia au raportat începând de luni atacuri informatice și accesări neautorizate ale datelor a milioane de clienți, angajați, studenți și profesori, transmite Xinuha. Universitatea Metropolitană din Osaka a afirmat că hackerii au obținut probabil datele a cel puțin 130.000 de studenți și pr

Politic Ex 06-10-2026 08:50

Atac ucrainean cu 650 de drone asupra unor ținte din regiunea Moscovei:importantă instalație de petrol, în flăcări

Moscova și regiunea înconjurătoare au fost vizate de un atac ucrainean major, mobilizând aproximativ 650 de drone în timpul nopții de luni spre marți, atac soldat cu un mort la periferia capitalei ruse, potrivit autorităților locale, citate de AFP. Publicația Kyiv Independent, citând martori oculari, a relatat că o instalație de petrol, situat

Politic Ex 06-10-2026 08:26

Kosovo ia în considerare restrângerea competențelor tribunalului său special pentru crime de război

O propunere de lege a fost depusă luni în Parlamentul din Kosovo cu scopul de a reduce competențele tribunalului său special pentru crime de război după ce acesta a pronunțat pedepse grele împotriva fostului președinte Hashim Thaci și a altor figuri din fosta gherilă Armata de Eliberare a Kosovo (UCK), transmite AFP. În septe

Politic Ex 06-10-2026 05:48

Canada: Separatiștii câștigă alegerile în Quebec, o viitoare provocare pentru Carney

Separatiștii din Parti Quebecois (PQ) au câștigat luni alegerile din provincia francofonă a Canadei, conform rezultatelor parțiale, unde promit să organizeze un nou referendum privind independența, notează AFP. Revenirea la putere a acestei formațiuni, care nu a mai condus provincia din 2014, reprezintă o provocare majoră pentru prim-min

Politic Ex 06-10-2026 03:37

Trump aprobă execuția prin împușcare a autorului unui masacru la o bază militară

Președintele american Donald Trump și-a dat acordul pentru execuția prin pluton a autorului masacrului din 2009, soldat cu 13 morți la baza militară Fort Hood din Texas, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, citat de AFP. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, 'a recomandat - iar președintele Donald Trump a a