#11Septembrie/'Nu vom uita niciodată': SUA au comemorat victimele atentatelor de acum 25 de ani la New York și Pentagon
La 25 de ani de la evenimentele din 11 septembrie 2001 din SUA, președinți americani, atât cel în funcție, cât și foști președinți, au comemorat victimele atentatelor fără precedent în care avioane deturnate s-au prăbușit peste World Trade Center, Pentagon și un câmp din Pennsylvania, relatează sâmbătă BBC.
Președintele Donald Trump a condus o ceremonie la Pentagon, în timp ce vicepreședintele SUA, JD Vance, a participat la o comemorare la locul unde se afla World Trade Center, în New York, alături de toți cei patru foști președinți americani aflați încă în viață și soțiile acestora.
Au fost păstrate momente de reculegere la orele corespunzătoare momentelor în care au avut loc atacurile și au fost citite numele celor aproape 3.000 de persoane care și-au pierdut viața.
Două fascicule de lumină au iluminat cerul Manhattanului vineri seară, în cadrul evenimentului 'Tribute in Light' (Omagiu în Lumină), în timp ce alte repere importante din stat au fost iluminate în albastru, în semn de comemorare.

Foto: (c) Olga Fedorova/EPA
George W. Bush, președintele în funcție la momentul atacurilor, li s-a alăturat foștilor președinți Joe Biden, Barack Obama și Bill Clinton la ceremonia de vineri, desfășurată pe locul unde s-a aflat World Trade Center.

Foto: (c) Barry Williams/EPA
La Pentagon, președintele Trump a participat la o ceremonie comemorativă alături de membri ai cabinetului și de Condoleezza Rice, care ocupa funcția de consilier pentru securitate națională la data de 11 septembrie 2001.
'Astăzi reînnoim jurământul sacru pe care l-am depus pentru prima dată în numele lor, în urmă cu un sfert de secol', a declarat Trump. 'Nu vom uita niciodată, sub nicio formă. De aceea luptăm astăzi'.
El a încercat să stabilească o legătură între 'războiul împotriva terorismului' declanșat după 11 septembrie - care a antrenat implicarea SUA, timp de mai mulți ani, în conflicte din Orientul Mijlociu - și actuala sa confruntare cu Iranul; Trump a subliniat în fața mulțimii că republica islamică 'nu va deține niciodată, sub nicio formă, o armă nucleară'.

Foto: (c) ANNABELLE GORDON/EPA
Ceremonii comemorative au avut loc și la Shanksville, în statul Pennsylvania, unde s-a prăbușit zborul 93 al United Airlines, după ce pasagerii au ripostat împotriva atacatorilor care preluaseră controlul avionului.
În fiecare an, pe 11 septembrie, se trag clopote pentru a marca momentul exact al prăbușirii fiecăruia dintre cele patru avioane, precum și momentul exact al prăbușirii Turnurilor Gemene. După fiecare dintre cele șase clopote urmează un moment de reculegere, amintește BBC.
Anul acesta, a fost tras un al șaptelea clopot în memoria miilor de persoane care au murit din cauza unor boli - inclusiv cancer - apărute în urma atacurilor.
Afecțiunile cauzate de praful și fumul rezultate în urma prăbușirii turnurilor au curmat de atunci de peste trei ori mai multe vieți decât cele aproape 3.000 pierdute în timpul atacurilor, afirmă oficiali americani din domeniul sănătății.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Emmanuel Macron asistă la un test cu rachetă nucleară lansată fără încărcătură de pe un submarin
Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la un 'prim tir' de testare a unei rachete intercontinentale, care a fost lansată de pe un submarin nuclear purtător de rachete balistice în largul departamentului Finistere, au anunțat Palatul Elysee și Ministerul Apărării francez, relatează AFP. Șeful statului a a
Comitetul Nobel pentru Pace, preocupat de reconfigurarea ordinii mondiale
Comitetul Nobel pentru Pace urmărește cu atenție reconfigurarea unei ordini mondiale aflate în plină transformare, precum și eforturile celor care promovează noi modalități de cooperare aliniate la obiectivele premiului, afirmă secretarul organizației, Kristian Berg Harpviken, într-un interviu difuzat marți de agenția Reuters. Secr
Kremlinul avertizează Lituania că decizia sa de a ridica interdicția privind armele nucleare riscă să ducă la o escaladare suplimentară
Kremlinul a avertizat marți că decizia preliminară a Lituaniei, țară membră NATO, de a ridica interdicția constituțională privind găzduirea de arme nucleare pe teritoriul său ar putea duce la o nouă escaladare în regiune, relatează Reuters. Parlamentul Lituaniei a votat marți în favoarea ridicării interdicției, în primul din
Eurodeputații au aprobat noul program UE de inovare rapidă în domeniul apărării AGILE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a aprobat marți crearea unui program pentru inovarea agilă și rapidă în domeniul apărării (AGILE), un nou instrument de 115 milioane de euro conceput pentru a oferi sprijin financiar rapid, agil și specific între
Condamnări după sugestiile lui Trump privind posibile atacuri iraniene asupra unor orașe americane
Declarațiile președintelui american Donald Trump referitoare la ideea unor posibile atacuri ale Iranului asupra celor mai mari orașe din California, Los Angeles și San Diego, au atras condamnări vehemente din partea liderilor politici din acest stat, potrivit publicației Los Angeles Times, relatează marți Xinhua. În timpul unui miting el
Ungaria desecretizează dosarele informatorilor din perioada comunistă
Ungaria va începe în curând desecretizarea a zeci de mii de dosare ale poliției comuniste, care vor fi accesibile într-o bază de date publică; în documentele depozitate în prezent într-un subsol imens al arhivelor vor putea fi identificați informatorii și colaboratorii fostelor servicii de securitate, transmite marți agenția
Regatul Unit: Premierul Burnham ia în calcul amânarea planului de creștere a cheltuielilor pentru apărare
Premierul britanic Andy Burnham ia în considerare amânarea anunțului privind modul și momentul în care Regatul Unit va majora cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB, a relatat marți publicația The Times. Acest lucru ar însemna amânarea unui reper-cheie pe drumul către atingerea obiectivului NATO de 3,5% până în 2035, a con
Germania: Un fost șef al serviciului de informații externe, arestat sub suspiciunea de spionaj (parchet)
Fostul șef al Serviciului de Informații Externe al Germaniei (BND), August Hanning, a fost reținut marți sub suspiciunea de spionaj, trădare și obținere de informații clasificate pentru o putere străină, potrivit informațiilor furnizate de Parchetul General german, citat de Reuters, AFP, DPA și EFE. El a comis aceste delicte după ce își
Premierul Radev: Două nave comerciale, atacate cu drone navale și aeriene în zona economică exclusivă a Bulgariei
Bulgaria desfășoară o operațiune de salvare la aproximativ 70 de mile marine est de orașul de coastă Byala, în zona sa economică exclusivă din Marea Neagră, după ce două nave comerciale au fost atacate cu drone navale și aeriene în jurul orei 03:00 dimineața, ambele suferind avarii, iar una dintre ele scufundându-se, a declarat marți premierul bulga
Australia: OpenAI își cere scuze în fața Parlamentului pentru infiltrarea pe platforme guvernamentale
Un angajat al OpenAI a recunoscut marți în fața parlamentarilor australieni că gigantul american a gestionat în mod defectuos incidentul în care un agent AI al său autonom s-a infiltrat pe un site guvernamental în luna iunie, transmite AFP. Directorul de strategie al OpenAI, Jason Kwon, a fost audiat la Sydney de o comi
Ursula von der Leyen: UE trebuie să ajute statele membre în fața creșterii prețului energiei
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Uniunea Europeană trebuie să acționeze pe termen scurt pentru a ajuta statele membre să răspundă problemelor cauzate de creșterea prețului energiei, iar pe termen lung trebuie să trateze problemele structurale de pe piața energiei, astfel încât combustibilii fosili să fie înlocui
Parlamentul Lituaniei spune 'da' ridicării interdicției privind armele nucleare, în primul din două voturi
Parlamentul Lituaniei a votat marți în favoarea ridicării interdicției constituționale asupra armelor nucleare în țară în primul dintre cele două voturi necesare pentru această modificare, relatează Reuters. Președintele lituanian Gitanas Nauseda a declarat în iulie că partidele politice au convenit asupra unui plan de
Secretarul general al ONU Antonio Guterres în Pakistan pentru discuții pe teme regionale, inclusiv medierea SUA-Iran
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a sosit marți în Pakistan pentru a avea discuții despre actualitatea regională și internațională, iar efortul Islamabadului de mediere între Statele Unite și Iran se va număra printre temele ce vor fi abordate, informează EFE. 'Secretarul general al ONU, E.S. Antonio Guterres, a sosi
AfD se pregătește să-și instaleze primul președinte al unui parlament de land
Noul parlament ales al landului Saxonia-Anhalt urmează să se reunească în prima sa sesiune marți, în timp ce partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) aspiră la funcția de președinte al forului legislativ după ce a câștigat alegerile regionale cu aproape 44% din voturi, relatează dpa. AfD l-a desemnat pe T
Două nave, atacate de drone în apele Bulgariei: Una dintre nave s-a scufundat
Două nave de mărfuri generale au fost lovite de drone în apele bulgare ale Mării Negre: un feribot sub pavilion bulgar a salvat echipajul format din 18 persoane al uneia dintre nave, în timp ce cealaltă s-a scufundat în largul coastei, în apropierea orașului Byala, informează marți BGNES. Incidentul a fost descris drept













