Trump a dăruit 135.000 de dolari în numerar către trei consilieri ai Casei Albe,între care Natalie Harp
Președintele american Donald Trump a oferit cadouri în numerar în valoare totală de 135.000 de dolari către trei dintre cei mai apropiați consilieri ai săi de la Casa Albă, conform declarațiilor financiare ale oficialilor, situație care a ridicat semne de întrebare în rândul experților în etică cu privire la legalitatea acestor plăți, informează miercuri EFE.
Natalie Harp, Margo Martin și Chamberlain Harris, trei tinere consiliere cu acces regulat la președinte, au declarat că au primit câte 45.000 de dolari de la Trump drept 'cadou în numerar de sărbători', conform investigațiilor unor publicații precum Washington Post și Politico.
Aceste sume reprezintă aproximativ 30% din cei 150.000 de dolari pe care fiecare femeie îi primește anual pentru funcția sa la Casa Albă, conform documentelor publicate de presa locală.
Declarațiile financiare, publicate de administrație săptămâna trecută, îl identifică pe Trump ca sursă a plăților.
Harp, în vârstă de 35 de ani, este cea mai cunoscută dintre cele trei, devenind protagonista unei controverse majore după ce senatorul democrat Jon Ossoff a comentat relația strânsă dintre această femeie și Trump, stârnind critici din partea aliaților președintelui și discuții ample pe rețelele de socializare și în presă.
Martin, în vârstă de 31 de ani, este consilieră în comunicare și îl însoțește adesea pe Trump la filmarea conținutului pentru conturile sale de socializare, în timp ce Harris, în vârstă de 26 de ani, este asistentă executivă a președintelui.
Plățile au generat controverse deoarece legea federală interzice în mod clar plățile suplimentare la salariile angajaților publici.
Potrivit Washington Post, Trump i-a dat 20.000 de dolari și lui Walt Nauta, directorul de operațiuni al Biroului Oval, conform declarațiilor sale financiare.
Nauta, care câștigă un salariu anual de 175.000 de dolari, a fost asistentul personal al lui Trump în timpul primului său mandat și unul dintre asistenții care l-au însoțit pe președinte într-o călătorie recentă în Turcia, legată de o posibilă amenințare de asasinat.
Experții consultați de Washington Post au indicat că nu își amintesc de alte cazuri publice în care un președinte american să fi dat sume similare de bani angajaților Casei Albe. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Țările NATO 'trebuie să facă mai mult' pentru a ajuta Ucraina în privința apărării aeriene (Rutte)
Statele membre ale NATO 'trebuie să facă mai mult', în special în ceea ce privește apărarea aeriană, pentru a ajuta Ucraina, în contextul în care Rusia își intensifică atacurile mortale, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Mark Rutte, relatează AFP. 'Odată cu apropierea iernii și în contextul în
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje 'înșelătoare' privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană a anunțat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de a 'corecta și contracara' presupuse 'campanii de denigrare' desfășurate de aceasta în Germania și Franța împotriva unui vaccin antigripal concurent, închizând astfel un caz deschis în iunie, relatează dpa și EFE.
Meloni afirmă că acordul dintre SUA și Rusia privind motorina este o 'alegere foarte riscantă'
Acordul dintre Statele Unite și Rusia ce permite exporturile rusești de motorină este o 'alegere foarte riscantă', care contravine eforturilor de a-l determina pe președintele rus Vladimir Putin să se așeze la masa negocierilor cu Ucraina, a declarat miercuri premierul italian Giorgia Meloni, relatează Reuters. Statele Unite și Rusia au convenit săptăm
SUA: Un angajat al OpenAI a fost arestat sub suspiciunea că a plasat un microfon într-o sală de conferințe
Un cetățean saudit angajat al OpenAI, compania care a dezvoltat ChatGPT, a fost arestat sub suspiciunea că a plasat un dispozitiv de ascultare într-o sală de conferințe unde se discută frecvent secrete ale companiei, au anunțat marți reprezentanții firmei și Departamentul de Justiție al SUA, relatează dpa, Reuters și AFP. FBI investighează cazul. Dispozi
Grecia: Demiterea ambasadoarei SUA declanșează o dispută politică
Partidele de opoziție din Grecia au cerut miercuri explicații din partea guvernului conservator, după demiterea ambasadoarei SUA la Atena, acuzată de implicare în interese economice, în special în sectorul energetic al țării, relatează AFP. Dimitris Mantzos, secretarul pentru afaceri externe al principalului partid de opoziție grec, PASOK (so
Zelenski acuză Rusia de 'dispreț' față de SUA, după atacurile asupra infrastructurii energetice din #Ucraina
Un atac masiv lansat miercuri de Rusia a lăsat 600.000 de persoane fără electricitate în Ucraina și s-a soldat cu șapte morți, fapt ce demonstrează un 'dispreț ostentativ' al Moscovei față de Statele Unite, care anunțaseră un armistițiu energetic între Rusia și Ucraina, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP și Reuters.
Franța: O eseistă care s-a făcut cunoscută în media își anunță candidatura la alegerile prezidențiale
Eseista Natacha Polony și-a anunțat miercuri candidatura la alegerile prezidențiale din 2027 din Franța, declarând că scopul său este 'să-i unească pe orfanii politicii' și 'să propună o politică de producție pe teritoriul francez', relatează AFP. După zece ani la putere, președintele Emmanuel Macron nu poate candida din nou la alegerile
Polonia investighează fragmente de dronă găsite pe o plajă de la Marea Baltică, care ar proveni dintr-un test militar
Poliția militară poloneză investighează un obiect - cel mai probabil o dronă poloneză - găsit marți pe o plajă de la Marea Baltică, au anunțat miercuri autoritățile, informează Reuters. Postul de radio privat RMF FM a relatat că un trecător a descoperit un obiect care semăna cu o dronă și a alertat poliția, la fața locului sosind ulterior geniști militari și e
Rusia a lansat 39 de rachete balistice într-un atac asupra sistemului energetic ucrainean: 600.000 de oameni fără curent
Rusia a lansat 39 de rachete balistice și 120 de drone de atac, unele purtând muniții cu fragmentație, în noaptea de marți până miercuri. Atacurile au vizat în principal sistemul energetic și alte infrastructuri critice din regiunile Kiev și Harkov, potrivit unei declarații postate pe platforma X de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, informeaz
Lupta împotriva foametei la nivel mondial stagnează, în timp ce situația se agravează în Africa subsahariană (raport)
Progresele în lupta împotriva foametei au stagnat în mare parte la nivel mondial, situația din Africa subsahariană agravându-se începând cu anul 2018, atenționează două rapoarte publicate înaintea Zilei Mondiale a Alimentației, marcată pe 16 octombrie, informează miercuri dpa. Șapte dintre cele opt țări în care n
Slovacia și Rusia își reiau contactele la nivel de atașat militar
Slovacia și Rusia și-au restabilit contactele diplomatico-militare, odată cu trimiterea a doi atașați militari slovaci la Moscova și a unui atașat rus la Bratislava, pe fondul criticilor din partea opoziției proeuropene, care avertizează asupra potențialelor riscuri de spionaj, a relatat marți ziarul online ceh Ekonomicky Denik, preluat de EFE. Guvernele de la
Turcia: Poliția a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției
Poliția turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziției, Halk TV, și a întrerupt transmisiunea în direct a acestuia, a anunțat postul miercuri dimineață, relatează AFP. 'Poliția se află în clădirea Halk TV. A fost numit un administrator (pentru a prelua controlul asupra canalului). Transmis
Rusia afirmă că a doborât în cursul nopții peste 900 de drone ucrainene
Rusia a anunțat miercuri că a doborât în cursul nopții 902 drone ucrainene, dintre care 180 au fost neutralizate în apropierea Moscovei, relatează AFP. 'În cursul nopții, sistemele de apărare aeriană au distrus 902 drone ucrainene' deasupra a aproximativ 20 de regiuni rusești și a Peninsulei Crimeea anexate, a anunțat Ministerul
Grecia: Armata germană va testa sistemul IRIS-T în cadrul unui exercițiu cu muniție reală în Creta
Armata germană va testa sistemul de apărare aeriană IRIS-T SLM în cadrul unui exercițiu cu muniție reală pe insula greacă Creta, relatează miercuri dpa. Sistemul, dezvoltat de compania germană de apărare Diehl Defence și deja utilizat în Ucraina, consolidează capacitatea forțelor aeriene germane de a neutraliza ținte aeriene cu rază medie de acțiun
Germania: Începe procesul ucraineanului acuzat de implicare în atacurile asupra conductelor Nord Stream
Un fost ofițer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de pe fundul Mării Baltice în urmă cu patru ani, urmează să fie judecat în Germania începând de miercuri, în primul proces intentat unuia dintre presupușii făptași, relatează dpa. Bărbatul - identificat doar drept










