Atacurile din 11 septembrie 2001 din SUA și invazia Irakului de către coaliția condusă de Statele Unite, în 2003, au împărțit Uniunea Europeană în două tabere, pro și contra războiului, dar au împins totodată Bruxelles-ul să-și găsească propria voce în materie de securitate și politică externă. În același timp, aceste evenimente au alimentat o neîncredere față de Washington, care nu a făcut decât să se agraveze în ultimii ani, comentează EFE.

Atacurile asupra Turnurilor Gemene și răspunsul Statelor Unite prin așa-numitul 'War on Terror' ('Războiul împotriva terorismului' - n.r.) au avut consecințe de durată și pentru Uniunea Europeană, afectându-i proiecția externă, cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne, precum și relația cu aliatul său de peste Atlantic - efecte care se resimt și în prezent, 25 de ani mai târziu.

Diviziunea internă

Invadarea Irakului, inițiată de președintele american George W. Bush, a generat o diviziune profundă în cadrul UE. Franța și Germania au condus opoziția față de unilateralismul american, în timp ce în fruntea sprijinului pentru intervenție s-au aflat Spania, Regatul Unit, Portugalia - participante, alături de Statele Unite, la memorabilul Summit din Azore, din martie 2003, unde liderii au discutat ultimele demersuri înaintea invaziei - și Italia.

Secretarul american al apărării de la acea vreme, Donald Rumsfeld, a descris această diviziune ca fiind una între 'Vechea Europă' - opusă războiului și centrată pe axa Parisului și Berlinului - și 'Noua Europă', 'cu un centru de greutate deplasat spre est', unde se aflau atunci mulți dintre noii aliați din NATO.

Rumsfeld a subliniat atunci faptul că multe dintre statele devenite recent membre ale UE și NATO au preferat să se alinieze cu Statele Unite, atrase de garanțiile de securitate oferite de Washington, în loc să parieze pe 'Politica Externă și de Securitate Comună a UE, emergentă și încă nedovedită', potrivit unui raport al Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm.

Bruxelles-ul a abordat această fragmentare, pariind pe Strategia sa de Securitate Europeană, adoptată în 2003, când Javier Solana era Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate.

Prin acest plan, Bruxelles-ul a căutat să-și creeze propria doctrină, numită de Solana 'multilateralism eficient', un răspuns clar la unilateralismul american, care promova o ordine internațională bazată pe cooperare și instituții precum Națiunile Unite.

Încredere distrusă

Experții consideră războaiele din Afganistan și, mai ales, pe cel din Irak, lansate de Washington în urma atacurilor de la 11 septembrie, drept un punct fără întoarcere în relațiile dintre cele două maluri ale Atlanticului, din cauza deraierii acestor două campanii și a justificărilor invocate de Statele Unite.

Încălcarea de către SUA a regulilor internaționale în cazul invaziei Irakului 'a erodat statutul său hegemonic', remarcă Zachary Paikin într-un articol pentru Centrul pentru Studii de Politică Europeană.

'Niciun dezacord anterior în relațiile transatlantice nu a fost atât de toxic pentru încredere și solidaritate', se arată pe de altă parte într-un raport publicat de Institutul de Studii de Securitate al UE în 2020.

Deși au existat încercări ulterioare de a repara legăturile din partea administrațiilor americane, cum a fost cazul celei a președintelui democrat Barack Obama, sosirea lui Donald Trump la Casa Albă în 2017 și disprețul său față de multilateralism, dreptul internațional și proiectul european - intensificate în timpul celui de-al doilea mandat - au împins relațiile transatlantice la cel mai scăzut nivel al lor și au forțat UE să caute o mai mare autonomie strategică.

Terorismul în centrul atenției

Atacurile din 11 septembrie 2001 au atras după ele o transformare radicală a arhitecturii de securitate internă a Uniunii Europene, prin crearea unei rețele de cooperare polițienească, judiciară și penală care a armonizat domenii care anterior fuseseră clar compartimentate la nivel național și unde aveau loc puține schimburi de informații.

În acest sens, se remarcă în mod special crearea Mandatului European de Arestare în 2002, care a înlocuit calea diplomatică și procesele lente de extrădare utilizate anterior cu un proces mai agil și automat, eficient la nivel comunitar.

De asemenea, UE a decis să își consolideze 'brațele' operative judiciare și polițienești. Europol și Eurojust și-au văzut puterile extinse în ceea ce privește informațiile partajate, combaterea finanțării terorismului și controlul frontierelor.

Expunerea clubului european la amenințarea teroristă s-a materializat în atentatele cu bombă de la Madrid din 2004, soldate cu aproape 200 de morți, și în atentatele cu bombă de la Londra din 2005, care au curmat aproximativ 50 de vieți. Aceste atacuri au oferit impulsul definitiv pentru o nouă politică de securitate internă și au condus la prima strategie antiteroristă a UE în același an. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)