logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Rusia declară că nu exclude reluarea negocierilor de pace cu #Ucraina și Statele Unite

Image

Kremlinul a declarat luni că nu exclude reluarea negocierilor de pace dintre Rusia, Ucraina și Statele Unite, după o vizită a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner la Moscova, însă a precizat că este prea devreme pentru a spune când și unde ar putea avea loc astfel de discuții, relatează Reuters și AFP.

'Nu excludem reluarea formatului tripartit, însă este încă prea devreme să vorbim despre un loc și date exacte', le-a declarat jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

El a afirmat că 'orice încercare (...) constituie fără îndoială un pas către pace' și le-a mulțumit negociatorilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, care au sosit sâmbătă la Moscova, unde s-au întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin, iar apoi, pentru prima dată, au mers duminică la Kiev, unde s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Moscova nu a primit încă nicio informație despre contactele de duminică de la Kiev dintre emisarii americani și oficialii ucraineni, a mai spus Peskov.

Potrivit unui înalt oficial al președinției ucrainene, emisarii președintelui american Donald Trump au prezentat noi propuneri 'mai eficiente' pentru a pune capăt războiului. Sursa nu a specificat care sunt aceste propuneri.

Eforturile de mediere întreprinse de Statele Unite de la revenirea la putere a lui Donald Trump au condus la mai multe runde de discuții între Moscova și Kiev în 2025, dar acestea nu au reușit să producă rezultate, iar procesul a stagnat de la începutul războiului din Orientul Mijlociu în februarie.

În timpul negocierilor anterioare, Moscova și Kievul și-au menținut în mare măsură pozițiile, discuțiile blocându-se în special pe problema teritoriilor ucrainene pe care Rusia pretinde că le-a anexat.

Președintele ucrainean a declarat duminică că se teme că războiul ar putea continua în această iarnă, o perioadă critică în care țara riscă să se confrunte cu un alt atac devastator rusesc asupra sectorului său energetic.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 266

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 07-09-2026 14:44

#11septembrie/ La 25 de ani de la atacurile din 11 septembrie, presupusul 'creier' al atentatelor încă așteaptă procesul

La 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite, presupusul 'creier' al atacurilor și alți trei inculpați încă așteaptă procesul, care este programat să înceapă la 5 iunie 2028, după ce procedurile judiciare au fost blocate mai bine de un deceniu în faza preliminară, scrie EFE. Cei patru inculpați - Khalid Sheik

Politic Ex 07-09-2026 14:16

AfD este dispusă să formeze un guvern minoritar în landul german Saxonia-Anhalt

Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) intenționează să guverneze în landul est-german Saxonia-Anhalt, după victoria obținută duminică în alegerile legislative, deschizând perspectiva formării unui guvern minoritar, a declarat luni co-liderul formațiunii, Tino Chrupalla, transmite dpa. Tino Chrupalla, co-lider al formaț

Politic Ex 07-09-2026 14:11

#11septembrie /Atacurile din 2001, o trezire dureroasă care a schimbat cursul lumii

Atacurile din 11 septembrie 2001 au trezit Occidentul din visul de pace și prosperitate în care se cufundase, au dus la un război împotriva terorismului care a contribuit la declinul hegemoniei globale a SUA și a coincis cu ascensiunea Chinei, ba chiar au modelat lumea în care trăim astăzi, sceptică la adresa multilateralismului, comentează EFE, cu ocazia &

Politic Ex 07-09-2026 14:00

Rusia condamnă desfășurarea în Norvegia de rachete americane cu rază scurtă și medie de acțiune

Ministerul rus de Externe a condamnat luni 'caracterul destabilizator' al desfășurării sistemelor americane capabile să lanseze rachete cu rază intermediară și scurtă în Norvegia, informează EFE. 'Considerăm desfășurarea de lansatoare de rachete cu rază medie și scurtă (INF) americane în Europa ca un pas în plus într-o serie

Politic Ex 07-09-2026 13:18

UE renunță să formeze un grup de experți care ar fi trebuit să identifice modalități de consolidare a apărării europene

Uniunea Europeană a renunțat să formeze un grup de experți pentru a-și consolida apărarea, după opoziția exprimată de mai multe țări, printre care Italia, au declarat luni surse diplomatice, transmite AFP. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a anunțat săptămâna trecută în Irlanda formarea unui grup de experți la înalt niv

Politic Ex 07-09-2026 11:58

Serbia: Mulțimea se adună la Belgrad pentru funeraliile criminalului de război Ratko Mladic

O mulțime de sârbi a început luni la Belgrad să treacă prin fața sicriului lui Ratko Mladic, înainte funeraliilor criminalului de război decedat în 27 august în închisoare la vârsta de 84 de ani, relatează AFP. Mladic a murit în timp ce era închis pe viață la Haga pentru genocid, crime de r

Politic Ex 07-09-2026 11:08

SUA: Candidata democrată la funcția de guvernator al statului Ohio a fost atacată la un târg local

O persoană înarmată a atacat-o duminică pe candidata la funcția de guvernator al statului Ohio, Amy Acton, la Târgul de la Canfield, lângă Youngstown, potrivit echipei sale de campanie, informează Reuters. Amy Acton, candidată democrată la funcția de guvernator, a scăpat nevătămată. Atacatorul s-a repezit spre

Politic Ex 07-09-2026 10:30

India: Operațiuni de salvare după prăbușirea unei clădiri în New Delhi, soldată cu șase morți

Echipele de salvare continuă luni operațiunile de căutare printre dărâmăturile unei clădiri din New Delhi care s-a prăbușit duminică, incident în care și-au pierdut viața șase persoane, potrivit autorităților indiene, transmite AFP. Clădirea cu cinci etaje este situată în cartierul Satya Niketan, în sudul capitalei indi

Politic Ex 07-09-2026 10:25

Elon Musk felicită AfD după victoria extremei drepte în alegerile din landul german Saxonia-Anhalt

Multimiliardarul Elon Musk a felicitat partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) după victoria acestuia de duminică în alegerile din landul german Saxonia-Anhald, transmite luni dpa. Magnatul din domeniul înaltei tehnologii își exprimase și în trecut susținerea pentru AfD, pentru care a făcut campani

Politic Ex 07-09-2026 10:24

Partidul de extremă dreaptă AfD câștigă Saxonia-Anhalt, dar nu obține mult-râvnita majoritate absolută; primele reacții(sinteză)

Partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat alegerile de duminică din landul Saxonia-Anhalt, din estul Germaniei, și, deși nu a obținut mult-râvnita majoritate absolută necesară pentru a guverna singur pentru prima dată într-un land german, a înregistrat un rezultat-record care zguduie peisajul politic al țării eur

Politic Ex 07-09-2026 09:15

Benjamin Netanyahu ordonă desființarea unor avanposturi ale coloniștilor evrei din Cisiordania

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat desființarea unor avanposturi neautorizate de stat ale coloniștilor evrei din Cisiordania, au declarat duminică două surse informate despre subiect ale agenției Reuters. Site-ul de internet Ynet afirmase anterior că ordinele vizează circa 100 de avanposturi din teritoriul palestinian ocupat de I

Politic Ex 07-09-2026 08:27

SUA: Donald Trump sugerează ca statul New Mexico să fie redenumit New America

Președintele american Donald Trump a sugerat duminică ca statul New Mexico să fie redenumit New America după sugestii similare care au vizat un lac, o strâmtoare și un golf, demers perceput mai degrabă ca o distragere a atenției populației de la subiectele nepopulare din prezent, transmite luni AFP. 'Mulți oameni au sugerat să schimb

Politic Ex 07-09-2026 05:48

Germania: Cancelarul Merz în impas după un triumf electoral al extremei drepte

Cancelarul german Friedrich Merz se confruntă luni cu provocarea de a reacționa la triumful electoral al formațiunii anti-imigrație și proruse AfD (Alternativa pentru Germania) în Saxonia-Anhalt, un scrutin care plasează extrema dreaptă într-o poziție favorabilă pentru a conduce un land german pentru prima dată din 1945, comentează AFP.

Politic Ex 07-09-2026 01:48

VIDEO Explozii într-un depozit militar din Bolivia: Bilanțul urcă la șase morți, 11 dispăruți

Ministerul bolivian al Apărării a ridicat duminică la șase numărul morților în urma exploziilor survenite pe un sit militar unde era depozitat material pirotehnic, relatează AFP. Deflagrațiile s-au produs vineri după-amiază la Viacha, un oraș cu 100.000 de locuitori situat la circa 30 de kilometri de La Paz. Echipele de sa