Înaltul reprezentant pentru Gaza se teme că soluția celor două state va deveni imposibilă
Absența progresului în Gaza, conjugată cu recrudescența violențelor în Cisiordania, amenință să facă 'imposibilă' soluția celor două state, a avertizat luni Nikolai Mladenov, înaltul reprezentant pentru Gaza al 'Consiliului pentru pace' format la inițiativa lui Donald Trump, relatează AFP.
'Dacă situația în Gaza persistă sau dacă nu se avansează în instituirea planului de pace (...), soluția celor două state va deveni practic imposibilă', a declarat diplomatul bulgar la Abu Dhabi, unde are loc Forumul Hili.
'Ținând cont de ceea ce se petrece în Cisiordania și știind că peste 50% din Gaza este acum sub controlul armatei israeliene, că mai puțin de 50% este sub controlul Hamas, nu există nicio cale credibilă spre o soluționare pașnică a conflictului', a adăugat el.
Președintele american Donald Trump încearcă să obțină un acord de pace pentru a pune capăt războiului declanșat de Israel în Gaza după atacurile fără precedent de la 7 octombrie 2023 comise de mișcarea Hamas și de alte grupări palestiniene.
Însă premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins luna trecută ultimul capitol al planului care a fost acceptat de Hamas și prevede o retragere israeliană progresivă, în paralel cu dezarmarea mișcării islamiste, în versiunea publicată de 'Consiliul pentru pace'.
Această dezarmare trebuie să fie supervizată de Forța internațională de stabilizare (ISF), o unitate în curs de constituire condusă de generalul american Jasper Jeffers și care va fi desfășurată în Gaza când situația se va ameliora.
'Singurul mod de a reuși este de a instala o guvernanță de tranziție, de a trece la dezarmare și la retragere (a trupelor israeliene - n.r.) în Gaza', a subliniat Nikolai Mladenov.
'Facem apel la dl Mladenov să-și asume rolul făcând presiune asupra Israelului pentru ca acesta să respecte ceea ce a fost convenit', a reacționat purtătorul de cuvânt al Hamas, Hazem Qassem.
Duminică, trimisul special Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, a părut să pună presiune asupra Israelului declarând pe marginea deplasării sale în Ucraina că perspectiva viitoarelor alegeri legislative în țară îi face pe lideri 'întrucâtva iraționali'.
Însă el a spus că este de acord cu ei privind obiectivul final al dezarmării. 'Începem acum să înțelegem amploarea militarizării Gaza. Asta depășește înțelegerea. Nu se poate intra acolo dacă există arme. În consecință, dazarmarea nu va fi un lucru ușor', a recunoscut el.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grecia: Armata germană va testa sistemul IRIS-T în cadrul unui exercițiu cu muniție reală în Creta
Armata germană va testa sistemul de apărare aeriană IRIS-T SLM în cadrul unui exercițiu cu muniție reală pe insula greacă Creta, relatează miercuri dpa. Sistemul, dezvoltat de compania germană de apărare Diehl Defence și deja utilizat în Ucraina, consolidează capacitatea forțelor aeriene germane de a neutraliza ținte aeriene cu rază medie de acțiun
Germania: Începe procesul ucraineanului acuzat de implicare în atacurile asupra conductelor Nord Stream
Un fost ofițer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de pe fundul Mării Baltice în urmă cu patru ani, urmează să fie judecat în Germania începând de miercuri, în primul proces intentat unuia dintre presupușii făptași, relatează dpa. Bărbatul - identificat doar drept
SpaceX limitează operațiunile Starlink în Ucraina, ceea ce perturbă misiunile militare (consilier prezidențial)
Compania SpaceX, condusă de miliardarul Elon Musk, a introdus o limitare pentru unele servicii Starlink în Ucraina, întrerupând funcționarea versiunii destinate uzului militar la viteze de peste 160 km/h și perturbând astfel misiunile de luptă, a declarat miercuri consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Serhii Beskrestnov, informează R
SUA: Un judecător garantează temporar accesul CNN, MSNBC și Politico la Casa Albă
Un judecător federal american a dat câștig de cauză marți jurnaliștilor de la CNN, MSNBC și publicația online Politico pe care președintele Donald Trump îi declarase 'persona non grata' și a dispus, cu titlu provizoriu, ca aceștia să nu fie excluși de la Casa Albă, relatează AFP și Reuters. Judecătorul Timothy Kelly a decis să mențină statu
Trump anunță lansarea de activități 'masive' de explorare de petrol, gaze și minereuri în 'noua și frumoasa noastră Groenlandă'
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat miercuri că urmează să înceapă activități 'masive' de explorare de petrol, gaze și minereuri în Groenlanda, relatează Reuters. 'Este pe cale să înceapă o amplă activitate de explorare a resurselor de petrol, gaze și minerale în noua și frumoasa noastră Groenlandă!', a postat Trum
Un nou pod între China și Coreea de Nord va fi inaugurat joi (presă)
Un nou pod va fi inaugurat joi între China și Coreea de Nord peste fluviul Yalu, care marchează frontiera între cele două țări, a relatat miercuri presa publică chineză, relatează AFP. Deschiderea acestui pod între orașul chinez Dandong și una dintre cele mai izolate țări din lume continuă recenta consolidare a legăturilor fizice dintre Coree
Trump distribuie un video cu un bărbat ucis de un tigru într-o grădină zoologică din Marea Britanie
Președintele american Donald Trump a distribuit marți pe rețeaua sa de socializare Truth Social un video care arată secundele premergătoare morții unui bărbat atacat de un tigru la o grădină zoologică britanică, cu titlul: 'Nu te juca niciodată cu natura!', relatează AFP. În ciuda indignării online stârnite de această postare, Trump a insis
#Ucraina: Infrastructura energetică, lovită de rachete rusești la Kiev (autorități)
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete rusești, conform autorităților, inclusiv infrastructura energetică din Kiev, în ciuda anunțului președintelui american Donald Trump privind un armistițiu în ceea ce privește astfel de lovituri, relatează AFP. Jurnaliștii AFP din Kiev au auzit explozii puternice. Primarul
Diplomație și afaceri pentru Rubio în Asia Centrală și de Sud săptămâna viitoare
Secretarul de stat american Marco Rubio va conduce o delegație numeroasă de oameni de afaceri în Uzbekistan săptămâna viitoare, unde va participa, de asemenea, la o reuniune ministerială a cinci țări din Asia Centrală, a anunțat marți diplomația americană, citată de AFP. 'Cu ocazia acestei vizite istorice, secretarul Rubio va c
Procedura de aderare a Ucrainei și Republicii Moldova la UE: Von der Leyen salută o nouă etapă
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina și Republica Moldova, Bruxellesul și Kievul salutând o nouă etapă în drumul lung spre aderarea la blocul celor 27 de state membre, notează AFP. 'Viitorul Ucrainei și al Republicii Moldova este în Uniunea noastră. Și le vom însoți la fiecare pas pe
Skopje cere arestarea unei femei fugită în Bulgaria, tensiuni între cele două țări
Macedonia de Nord a lansat marți un mandat internațional de arestare pe numele unei femei care a fugit în Bulgaria în timp ce era judecată pentru un accident rutier mortal, un caz care tensionează și mai mult relațiile dintre cele două țări, notează AFP. Iva Mihailova, 23 de ani, cu dublă cetățenie macedoneană și bulgară, este jude
Andy Burnham îl va primi miercuri pe Volodimir Zelenski la Downing Street
Premierul britanic Andy Burnham îl va primi miercuri pe Volodimir Zelenski la Downing Street, dorind să-și arate sprijinul 'neclintit' pentru șeful statului ucrainean, criticat recent de președintele american Donald Trump, a anunțat guvernul britanic, relatează AFP. Liderul laburist va promite în cadrul acestei întâlniri 'să
Două nave lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz (agenție maritimă)
Un tanc petrolier și un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul conflictului dintre Statele Unite și Iran, a raportat marți agenția britanică de siguranță maritimă UKMTO, relatează AFP. Investigațiile sunt în desfășurare, a afirmat agenția, fără a preciza dacă a
Cererea de aderare a Ucrainei la UE: O nouă rundă de negocieri
Uniunea Europeană (UE) a deschis marți noi capitole de negociere cu Ucraina, marcând o etapă-cheie în drumul lung al Kievului pentru a se alătura blocului celor 27 de țări membre, notează AFP. Această etapă intervine după ce parlamentarii ucraineni au adoptat o legislație pentru protejarea drepturilor minorităților naționale, elimi
Curtea Supremă va examina un recurs al administrației Trump împotriva accesului la dosarele DOGE
Curtea Supremă a Statelor Unite, cu majoritate conservatoare, a decis marți să examineze în cursul sesiunii sale actuale un recurs al administrației Trump împotriva accesului la dosarele Comisiei pentru Eficiența Guvernamentală (DOGE), lansată în 2025 de miliardarul Elon Musk, notează AFP. Această comisie, însărcinată d














