Insulte între Trump și Doug Ford, premierul provinciei Ontario, pe fondul războiului comercial SUA-Canada
Disputa comercială dintre Canada și SUA, declanșată de tarifele impuse de Washington aliatului său, a escaladat luni într-un război deschis de replici între președintele SUA, Donald Trump, și premierul provinciei Ontario, Doug Ford, informează EFE.
Ford a dat startul ostilităților în momentul în care, într-un interviu radio, i-a sugerat lui Trump unde să-l pupe, după ce președintele SUA a anunțat că tarifele pentru automobilele, piesele auto și oțelul canadiene vor crește la 50% începând cu ianuarie 2027.
Liderul provinciei Ontario, unde este concentrată o mare parte din industria auto canadiană, a cerut, de asemenea, utilizarea 'tuturor instrumentelor disponibile' împotriva Washingtonului, inclusiv posibila restricționare a vânzărilor de electricitate și minerale critice către SUA.
Trump a răspuns pe rețelele de socializare, numindu-l pe Ford ''lacheu'' al prim-ministrului canadian Mark Carney și fratele ''mai puțin carismatic, inteligent și, în general, puțin impresionant'' al ''răposatului și marelui Rob Ford'', care a fost primar al orașului Toronto, capitala Ontario și cel mai mare oraș al țării, din 2010 până în 2014.
Doug Ford, liderul Partidului Conservator din Ontario, a ripostat la scurt timp după aceea, numindu-l pe Trump ''dictator'', ''tiran'', ''rege al falimentelor'' și ''ratat''.
''Am avut de-a face cu tipi ca tine toată viața mea și știi ce? Toți ajung să piardă, pentru că tu ești un ratat'', i-a transmis Ford lui Trump în fața camerelor de luat vederi.
Premierul provinciei Ontario a amenințat că va impune tarife la exporturile de energie electrică și va întrerupe furnizarea de minerale esențiale către Statele Unite.
Referirea lui Trump la Rob Ford a readus în discuție una dintre cele mai controversate figuri din politica canadiană recentă.
În timp ce era primar al orașului Toronto, Rob Ford a câștigat notorietate internațională în 2013, după ce a recunoscut că a fumat crack, despre care a spus că s-a întâmplat în timpul unuia dintre episoadele sale de beție. Dezvăluirea a urmat lunilor de controverse legate de un videoclip în care ar fi apărut consumând drogul.
Ford a refuzat să demisioneze în ciuda scandalurilor legate de droguri, alcool și prostituate, iar Consiliul Local din Toronto l-a deposedat în cele din urmă de o mare parte din puterea sa executivă. Rob Ford a murit de cancer în 2016.
Pe de altă parte, relația dintre Trump și Doug Ford, ale cărui politici au fost descrise drept populiste de către comentatorii politici ai țării, nu a fost întotdeauna ostilă.
În noiembrie 2016, la scurt timp după ce Trump a câștigat primul său mandat de președinte al SUA, Ford a declarat că ar fi votat pentru republican, în ciuda comentariilor sale denigratoare la adresa femeilor și mexicanilor.
Trei ani mai târziu, în 2019, Ford și-a declarat din nou sprijinul pentru Trump: ''Dumnezeu să-l binecuvânteze pe președinte și să nu vă înșelați. Sunt un mare republican, sunt un susținător al lui, cu o mentalitate conservatoare''.
Însă politicile protecționiste ale lui Trump l-au făcut pe Ford să-și înăsprească poziția împotriva liderului republican în 2020, când Washingtonul a impus tarife vamale la exporturile de aluminiu canadiene.
Ruptura finală a venit în octombrie 2025, când Ford a decis să folosească fragmente dintr-un discurs al fostului președinte Ronald Reagan în reclamele de televiziune din SUA pentru a ataca tarifele vamale ale lui Trump.
Președintele SUA a reacționat prin suspendarea negocierilor comerciale cu Canada și, ulterior, prin creșterea tarifelor vamale pentru țara vecină. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf
Comitetul Nobel 'nu este un tribunal', afirmă președintele său, întrebat în legătură cu existența unui genocid în Gaza
Jurgen Watne Frydnes, președintele Comitetului Nobel norvegian, care i-a decernat vineri Premiul Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, a
Polonia: O comisie parlamentară cere trimiterea guvernatorului Băncii Centrale în fața instanței
O comisie parlamentară poloneză, condusă de un membru al partidului premierului liberal Donald Tusk, a cerut vineri ca guvernatorul Băncii Centrale, Adam Glapinski, un apropiat al liderului partidului naționalist care a pierdut puterea în 2023, să fie deferit justiției pentru a răspunde unor acuzații de încălcare a Constituției în exercitarea atribuțiilor,
ONU, CPI și UE salută decernarea Premiului Nobel pentru Pace juristei sud-africane Navi Pillay
Organizația Națiunilor Unite (ONU), Curtea Penală Internațională (CPI) și Uniunea Europeană (UE) au salutat vineri decernarea de către Comitetul Nobel norvegian a Premiului Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay
Ambasadorul SUA condamnă acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova
Ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, a condamnat vineri acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova, inclusiv încălcarea spațiului aerian de către drone, atacurile cibernetice și tentativele de ingerință în alegeri. Într-un discurs rostit la Forumul de Securitate de la Chișinău, diplomatul american a avertizat că aceste
Nobel/'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu Trump', glumește Navi Pillay
'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu (președintele american Donald) Trump', a glumit vineri jurista sud-africană Navanethem 'Navi' Pillay, după ce a aflat, în aplauze furtunoase, că a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, informează AFP. 'Dar, ca avocat și judecător, tot vreau să v
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza nu are un adăpost adecvat înainte de sosirea iernii (ONU)
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza, adică două milioane de persoane, este lipsită de adăposturi adecvate înainte de venirea iernii, a avertizat vineri ONU, cerând acces pentru livrarea de ajutoare în enclavă, relatează AFP. Aproximativ 1,8 milioane din cei două milioane de palestinieni din Fâșia Gaza
Consiliul UE a prelungit până la 9 octombrie 2027 măsurile restrictive ca răspuns la activitățile hibride ale Rusiei
Consiliul Uniunii Europene a decis joi să prelungească cu un an, până la 9 octombrie 2027, măsurile restrictive individuale împotriva celor responsabili pentru acțiunile destabilizatoare ale Rusiei în străinătate, având în vedere activitățile hibride intensificate și susținute ale Rusiei, inclusiv acțiunile străine de manipulare a inform









