UE promite continuarea sprijinului pentru #Ucraina, care sărbătorește luni Ziua Independenței
Uniunea Europeană a promis continuarea sprijinului pentru Ucraina, țară ce sărbătorește luni Ziua Independenței, și a amenințat Moscova cu sancțiuni, la patru ani și jumătate de la începerea invaziei ruse, transmite dpa.
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, este așteptat la Kiev luni pentru a asista la ceremoniile organizate cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei.
Costa a declarat că, de la lansarea agresiunii ruse contra Ucrainei în 24 februarie 2022, Uniunea Europeană și statele sale membre i-au promis Kievului sprijin politic, financiar, umanitar, militar și diplomatic în valoare de sute de miliarde de euro.
''Vom continua să furnizăm cât de mult sprijin este necesar, atât timp cât va fi nevoie - în timpul războiului, în negocierile de pace și în timpul reconstrucției. Viziunea UE nu se limitează la război'', a dat asigurări Costa.
Înaltul demnitar european a accentuat că viitorul Ucrainei în interiorul Uniunii Europene este cea mai bună garanție a stabilității pe termen lung și a securității ''pentru Ucraina și pentru Europa în ansamblul său''.
De asemenea, Antonio Costa a remarcat că sancțiunile europene împotriva Moscovei au impact. ''Ne vom intensifica presiunea până când Rusia pune capăt crimelor, dă dovadă de un angajament real față de pace și se mută de pe front la masa negocierilor'', a adăugat reprezentantul UE.
Ziua Independenței Ucrainei marchează semnarea declarației de independență față de Uniunea Sovietică, la 24 august 1991.
La Kiev sunt așteptați luni mai mulți lideri occidentali, printre care premierul britanic Andy Burnham. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Macron îi transmite premierului Irakului că Franța poate juca un 'rol de echilibru' în Orientul Mijlociu
Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat luni că Franța poate juca un 'rol de echilibru' în Orientul Mijlociu în timpul unei întâlniri cu prim-ministrul irakian Ali Faleh Al-Zaidi, care a ales Franța ca prima etapă a turneului său european, informează EFE. 'O alegere care contează și arată că Franța po
Temeri legate de IA: ONU face apel la o 'acțiune urgentă' în fața unor 'riscuri fără precedent'
Înaltul Comisar ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a făcut apel luni la o 'acțiune urgentă' pentru încadrarea inteligenței artificiale (IA) în fața unor 'riscuri fără precedent' puse de cele mai avansate sisteme, relatează AFP. 'Fac apel la state și întreprinderi să se mobilizeze de urgență &
Iranul extinde la 77 numărul navelor care ar putea întâmpina restricții la traversarea Strâmtorii Ormuz
Iran a extins luni la 77 numărul navelor incluse pe lista sa neagră de vase 'infractoare' pentru nerespectarea protocoalelor sale de navigație în Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că acestea vor fi supuse unor restricții în tranzitele viitoare și pot fi amendate, reținute sau confiscate, informează EFE. 'Navele car
Europa are nevoie de mai multe spărgătoare de gheață în Arctica, declară șefa diplomației UE
Europa are nevoie de mai multe spărgătoare de gheață în Arctica, a declarat luni șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, într-o conferință de presă cu ocazia Summitului European privind Regiunea Arctică de la Rovaniemi, informează France Presse. ''Ținând cont de situația actuală, dar și de schimbările climatic
Ungaria: Magyar continuă 'politica anti-migrație' strictă a lui Orban (Le Soir)
Politicile premierului ungar Peter Magyar privind permiterea accesului migranților în țară sunt la fel de stricte precum cele ale predecesorului său, Viktor Orban, a afirmat jurnalistul Joel Le Pavous într-un articol de opinie publicat luni în cotidianul belgian Le Soir, citat de agenția ungară de presă MTI. În același
Groenlanda: Șefa guvernului danez, optimistă cu privire la discuțiile cu SUA
Discuțiile din cadrul grupului de lucru înființat la începutul anului între Groenlanda, Danemarca și SUA privind insula arctică suscită un optimism prudent, a apreciat luni șefa guvernului danez Mette Frederiksen, transmit AFP și Reuters. ''Este prea devreme pentru a trage concluzii, dar sunt destul de optimistă că pu
Reunite în Arctica, 12 țări fac apel la UE să-și întărească prezența în fața amenințării ruse
Douăsprezece țări reunite luni în nordul Finlandei au făcut apel către Uniunea Europeană să-și consolideze prezența în Arctica, unde tensiunile geopolitice sunt puternice, pendulând între amenințările ruse și dorințele lui Donald Trump, și au cerut UE 'un rol strategic și mai proactiv', relatează France Presse.
Fostul șef al NATO Jens Stoltenberg renunță la președinția Conferinței de Securitate de la Munchen
Fostul șef al NATO Jens Stoltenberg a decis să nu preia președinția Conferinței de Securitate de la Munchen, pentru a se concentra asupra rolului său de ministru de finanțe al Norvegiei, a anunțat acesta luni, relatează AFP. Stoltenberg, în vârstă de 67 de ani, a fost numit în 2024 să conducă așa-zisul 'Davos al apărării&
Rutte: NATO dispune de toate opțiunile necesare pentru a răspunde la atacurile hibride ruse
Țările membre ale NATO dispun de toate opțiunile de care au nevoie pentru a contracara atacurile hibride din partea Rusiei, a declarat luni secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, citat de Reuters. ''(Președintele rus Vladimir) Putin știe foarte bine că nu va putea să ne dividă. Și dispunem de toate opțiunile de răsp
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Militari polonezi au scos din mare ceea ce pare să fie o dronă rusească, pe care au descoperit-o în apropiere de coasta poloneză de la Marea Baltică în nordul țării, a declarat luni ministrul polonez al apărării Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, citat de Reuters. Țările de pe flancul estic al NATO au fost scena unor incursiuni repetate cu
Kremlinul a salutat apelul lui Trump către Zelenski de a înceta atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Kremlinul a salutat luni faptul că președintele american Donald Trump i-a cerut omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, să înceteze atacurile asupra rafinăriilor din Rusia deoarece provoacă 'o penurie de motorină', informează EFE. 'Fără îndoială, putem doar să salutăm orice apel către regimul de la Kiev de a &icir
Pesimiști, francezii își doresc o 'schimbare socială și politică reală' la alegerile prezidențiale (sondaj)
Cu șapte luni înaintea alegerilor prezidențiale, francezii se declară mai pesimiști în legătură cu starea țării decât înaintea scrutinului din 2022 și așteaptă o 'schimbare socială și politică reală' odată cu aceste alegeri, potrivit unui studiu amplu realizat pe mai mult de 13.000 de persoane, transmite luni AFP.
Macron îi îndeamnă pe francezi să facă sport pe tot parcursul vieții: Este 'o plăcere, o modalitate de a fi fericit'
Președintele francez Emmanuel Macron i-a încurajat luni pe francezii de toate vârstele să facă sport cu regularitate, în contextul marcării Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la Paris 2024 cu a doua ediție a Festivalului Sportului, informează EFE. Sportul este 'o școală de viață, o plăcere, o modalitate de a fi fericit&
Kremlinul reiterează că atacul asupra trenului de pasageri lângă frontiera cu Polonia s-a produs pe teritoriul ucrainean
Kremlinul a reiterat luni că atacul rusesc cu drone asupra unui tren de pasageri, duminică, în apropierea frontierei cu Polonia, a avut loc pe teritoriul ucrainean, lucru pe care armata rusă va continua să facă, informează EFE. 'Dacă am înțeles bine, vorbim despre teritoriul ucrainean. Personalul nostru militar își î
Grecia: Un mort și 25 de dispăruți în naufragiul unei ambarcațiuni cu migranți lângă Creta
O persoană a murit și alte 25 sunt date dispărute după ce o ambarcațiune cu migranți a naufragiat în largul insulei grecești Gavdos, în apropiere de Creta, a declarat luni pentru AFP un reprezentant al Gărzii de Coastă elene, relatează AFP. '51 de persoane au fost salvate de două nave aflate în apropiere, o navă cargo și














