Trump asigură că se va întâlni anul acesta cu Kim Jong Un și estimează la 57 numărul armelor nucleare nord-coreene
Președintele american Donald Trump a afirmat miercuri că se va întâlni până la sfârșitul acestui an cu liderul nord-coreean Kim Jong Un și a menționat că Phenianul deține în prezent 57 de arme nucleare ''foarte puternice'', prima dată când Washingtonul precizează oficial dimensiunea acestui arsenal, relatează agențiile AFP și Reuters.
''Da, îl voi întâlni'', a răspuns Trump când a fost întrebat de presă despre posibilitatea unei reuniuni cu liderul nord-coreean, declarație făcută în timp ce prezenta unui mic grup de ziariști proiecte aflate în curs de construcție la Casa Albă.
Potrivit mai multor comentatori, întâlnirea Trump-Kim ar putea avea loc în marja summitului APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific), care se va desfășura în noiembrie în China.
Pe de altă parte, președintele american a dezvăluit în premieră o estimare oficială și neobișnuit de precisă a arsenalului nuclear nord-coreean, afirmând că Phenianul deține ''57 de arme nucleare foarte puternice''.
''Asta nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată'', a completat Trump, susținând totuși că se înțelege ''foarte bine'' cu liderul nord-coreean. ''Îl cunosc foarte bine pe Kim Jong Un și el va fi în regulă atât timp cât noi avem un președinte inteligent'', a mai spus Trump, ultima referire fiind la el însuși.
Relația lor a fost o temă dominantă în timpul primului mandat al lui Trump, când s-au întâlnit de două ori și de asemenea au făcut schimburi de scrisori, dar a primit mai puțină atenție în al doilea mandat, iar negocierile asupra programului nuclear nord-coreean au încetat.
Trump a susținut luni că liderul nord-coreean Kim Jong Un i-a răspuns în mod pozitiv unei inițiative de dialog, după ce a ordonat armatei americane să 'reducă substanțial' exercițiile militare comune cu Coreea de Sud, în pofida alianței de lungă durată dintre Washington și Seul.
Totuși, sora lui Kim Jong Un, Kim Yo Jong, care deține o poziție privilegiată în cadrul regimului de la Phenian, a afirmat miercuri mai devreme într-un comunicat că ''politica ostilă'' a Statelor Unite față de Coreea de Nord nu s-a schimbat, în ciuda ordinului președintelui Trump de a reduce participarea SUA la exercițiile militare comune cu Coreea de Sud.
Kim Yo Jong a afirmat de asemenea că nu are cunoștință despre contacte recente între fratele ei și Donald Trump, după ce președintele american a sugerat că ar fi existat astfel de contacte.
''În ceea ce privește recentele informații provenite de la Washington cu privire la discuții între liderii Coreei de Nord și Statelor Unite, nu am absolut nicio cunoștință despre ele, iar aceasta este fără îndoială singura chestiune de politica externă a celor mai înalte autorități ale noastre asupra căreia eu nu sunt la curent'', a transmis Kim Yo Jong în comunicatul difuzat prin intermediul agenției publice de presă nord-coreene KCNA. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ungaria/Ministrul sănătății comemorează victimele pandemiei de coronavirus, amintind că cei care au profitat de pe urma ei trebuie trași la răspundere
Ministrul ungar al sănătății, Zsolt Hegedus, a comemorat sâmbătă într-o postare pe Facebook victimele pandemiei de coronavirus, menționând că, potrivit datelor oficiale, numărul deceselor se ridică la 49.124, dar și că în timpul pandemiei s-au cheltuit sute de milioane din fonduri publice pentru achiziționarea de echipamente medicale, din care
Franța/mobilizare socială: Ministrul de interne spune că manifestațiile 's-au desfășurat bine', în ciuda 'violenței incredibile' a unor agitatori
Ministrul de francez de interne, Laurent Nunez, a declarat sâmbătă că manifestațiile - al treilea val de proteste împotriva costului ridicat al vieții în Franța - 's-au desfășurat bine', în ciuda unei 'violențe incredibile' din partea unor grupuri de agitatori, relatează AFP. Ministrul a denunțat î
Secretarul de stat american a discutat cu omologul său rus despre o întâlnire Putin-Trump la următorul summit APEC
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat sâmbătă că a discutat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, despre posibilitatea unei interacțiuni între președintele american Donald Trump și cel rus Vladimir Putin în timpul viitorului summit APEC, programat pentru jumătatea lunii noiembrie în China, informează AFP.
VIDEO Interes în creștere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio; Erdogan îndeamnă Rusia și Ucraina la responsabilitate
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunității internaționale pentru facilitarea unei încetări a focului limitate în Marea Neagră, cu scopul de a asigura transporturile neîngrădite de energie și cereale dinspre Rusia și Ucraina, transmite Reuters. Rubio
Rusia: FSB spune că SUA au avertizat Rusia cu privire la un atac planificat la Moscova
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat sâmbătă că a primit informații din partea Statelor Unite ale Americii, prin canalele de parteneriat consacrate, cu privire la pregătirea unui atac terorist la Moscova, a consemnat agenția de presă rusă RIA. FSB a asigurat că ia măsurile corespunzătoare, notează Reuters și AFP. Într-o declara
Polonia: Bărbat înarmat reținut în fața Tribunalului Constituțional, pe fondul escaladării disputei politice legate de justiție
Poliția din Varșovia a reținut sâmbătă un bărbat care avea asupra sa un cuțit și un pistol cu gloanțe oarbe, în timpul unei manifestații desfășurate în fața Tribunalului Constituțional al Poloniei, pe fondul disputei politice tot mai intense legate de judecătorii acestei instanțe, relatează dpa. Potrivit poliției, o femeie care participa la o
Regele Charles al III-lea a reflectat asupra atrocităților coloniale în timpul vizitei în Guyana
Regele Charles al III-lea a reflectat vineri la atrocitățile coloniale cu prilejul vizitei în Guyana, o fostă colonie britanică, informează AFP. Însoțit de prim-ministrul din Guyana, Mark Phillips, Charles a depus coroane de flori la mormintele soldaților care au luptat pentru Regatul Unit înainte de proclamarea independenței, într-un c
UPDATE Rusia a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei, anunță președintele Volodimir Zelenski
Drone lansate de forțele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând fără curent electric circa 280.000 de familii ucrainene din regiunile Kiev și Dnipropetrovsk, a anunțat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. ''Aceste lovituri ruse au creat o s
Criză politică în Polonia: Ambasadorii din România și China și-au anunțat demisia
Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia ca răspuns la disputa interinstituțională de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, chestiune care a escaladat în cursul nopții, transmite dpa. ''Dată fiind tentativa de preluare ilegală a Tribunalului Constituțional, nu mai văd nicio posibilitate de a cont
UPDATE Criză politică în Polonia: Președintele Karol Nawrocki face apel la 'restabilirea statului de drept'
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat sâmbătă dimineață că disputa cu guvernul legată de Tribunalul Constituțional reprezintă o amenințare pentru securitatea internă a țării, după ce diferendul a escaladat vineri noaptea, transmit AFP și dpa. Adresându-se protestatarilor adunați în afara sediului Tribunalului Constituționa
Turcia propune un candidat la funcția de secretar general al ONU
Turcia a propus vineri candidatura actualului secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Feridun Sinirlioglu, la postul de secretar general al Națiunilor Unite, informează AFP. Potrivit unor surse din MAE turc, scrisoarea de nominalizare de către președintele Recep Tayyip Erdogan a fost transmisă vineri preș
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed
SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin
Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G













