logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Statele Unite nu au putut verifica avertismentele israeliene privind comploturile Iranului împotriva lui Trump (surse)

Image

SUA au primit, în ultimul an, mai multe avertismente din partea Israelului potrivit cărora Iranul intenționa să-l asasineze pe președintele Donald Trump, inclusiv înaintea unei operațiuni secrete de diversiune cu Air Force One în Turcia, pe care oficialii serviciilor de informații americane nu au putut să o verifice independent, potrivit unui actual oficial american și a doi foști oficiali, transmite Reuters vineri.

Avertismentele, transmise agențiilor de informații americane și, în unele cazuri, direct de oficiali israelieni unor înalți oficiali de la Casa Albă, includeau posibile comploturi pentru a-l împușca pe Trump cu o pușcă cu lunetă sau pentru a recruta o persoană care să-l atace cu un cuțit la un eveniment public de amploare, au spus sursele. Aceste informații au început să apară în perioada premergătoare războiului de 12 zile dintre Israel și Iran din iunie 2025 și s-au intensificat înaintea deciziei SUA de a intra în război cu Iranul în februarie, au spus sursele.

Cel mai detaliat avertisment a venit înaintea summitului NATO de la Ankara, în iulie, potrivit unor persoane familiarizate cu situația. Oficialii israelieni au prezentat Casei Albe informații potrivit cărora Iranul ar putea încerca să-l ucidă pe Trump, potențial cu o rachetă lansată de pe umăr, în timp ce acesta călătorea la bordul Air Force One pentru summit.

Comunitatea de informații a SUA a evaluat de mult timp că Iranul vrea să se răzbune pentru uciderea comandantului militar iranian Qassem Soleimani de către Trump în 2020. Însă Agenția Centrală de Informații (CIA) nu a fost capabilă să coroboreze unele dintre amenințările specifice la adresa vieții lui Trump transmise de serviciile de informații israeliene încă de la începutul anului trecut, potrivit surselor.

În cazul episodului legat de summitul NATO, un oficial turc a spus că serviciile de informații ale țării nu au avut, de asemenea, nicio dovadă care să coroboreze afirmația Israelului privind amenințarea la adresa vieții lui Trump, evaluare pe care țara gazdă a împărtășit-o cu americanii.

În ciuda lipsei verificării, oficialii Casei Albe și Serviciul Secret al SUA (Secret Service) au luat măsuri pentru a reduce amenințările, din precauție sporită, inclusiv o operațiune neobișnuită de diversiune în timpul călătoriei în Turcia, care a presupus transferarea lui Trump de pe Air Force One într-o altă aeronavă pentru zborul de întoarcere din țară.

Episodul evidențiază modul în care serviciile de informații israeliene influențează procesul decizional al administrației Trump în privința Iranului, într-un moment de tensiuni sporite cu Teheranul și de neînțelegeri mai ample între evaluările serviciilor de informații din SUA și Israel cu privire la nivelul general al amenințării reprezentate de Iran.

La începutul acestui an, agențiile americane de informații au evaluat că Iranul nu construia în mod activ o armă nucleară, chiar în timp ce Israelul susținea că Teheranul reprezenta o amenințare urgentă. În ciuda rapoartelor comunității de informații din SUA, Trump a decis totuși să lanseze loviturile asupra Iranului în februarie. Trump a luat, de asemenea, în considerare informații transmise de Israel potrivit cărora Teheranul încercase să-l asasineze înainte de lansarea campaniei militare, a relatat anterior Reuters.

Un purtător de cuvânt al ambasadei Israelului a contestat faptul că Israelul și-ar folosi serviciile de informații pentru a influența politica SUA față de Iran.

''Aceiași oameni care susțin că Israelul încearcă să influențeze politica SUA prin presupusa transmitere de informații ar acuza la fel de repede Israelul că ascunde informații esențiale dacă acest lucru le-ar servi propriei agende'', a declarat purtătorul de cuvânt.

Casa Albă și CIA au refuzat ambele să comenteze.

Purtătorul de cuvânt al Secret Service, Anthony Guglielmi, a refuzat să discute chestiuni specifice de informații, dar a spus că agenția rămâne concentrată pe securitatea lui Trump, pe fondul tentativelor recente de asasinare și al creșterii numărului de amenințări la adresa președintelui.

''Secret Service analizează în permanență o gamă largă de informații pentru a ne ghida operațiunile de protecție în timp real și în fiecare locație pe care o securizăm'', a declarat el.

SUA se bazează de mult timp în mare măsură pe serviciile de informații israeliene în chestiuni legate de Orientul Mijlociu, în special în privința Iranului.

Potrivit actualului și foștilor oficiali, informațiile israeliene despre Iran ajung, de regulă, la CIA sau la Agenția Națională de Securitate (NSA) prin canale oficiale și sunt ulterior analizate.

Agențiile americane de informații nu pot adesea verifica informațiile israeliene, dar folosesc alte tipuri de informații pentru a evalua autenticitatea și acuratețea acestora.

În mai multe cazuri, pe parcursul celor două ofensive militare americane împotriva Iranului, CIA a evaluat cu un grad scăzut de încredere informațiile israeliene privind amenințările reprezentate de Iran, inclusiv eventuale planuri de asasinare a lui Trump, potrivit unui fost oficial american și unei alte persoane familiarizate cu situația.

Nu este clar cât de larg au fost distribuite aceste evaluări în cadrul administrației. NSA a refuzat să comenteze.

Doi dintre foștii oficiali citați de Reuters au descris mai multe situații în care, în ultimul an, oficiali israelieni de rang înalt și reprezentanți ai Israelului au sunat la Casa Albă, inclusiv în Situation Room, pentru a informa direct înalți oficiali ai administrației Trump cu privire la amenințările iraniene.

Această implicare directă are loc pe fondul unei rupturi în ceea ce privește schimbul de informații în cadrul administrației Trump.

Anul trecut, pe fondul tensiunilor sporite cu Biroul Directorului pentru Informații Naționale (ODNI), CIA a încetat să se coordoneze și să facă schimb de informații cu Consiliul Național de Informații (NIC), grupul de elită al comunității de informații americane, responsabil de analiză și aflat sub supravegherea ODNI. CIA era cel mai mare furnizor de informații pentru evaluările NIC.

În prezent, NIC produce mai puține evaluări cuprinzătoare ale comunității de informații, inclusiv evaluări axate pe Iran, au spus oficialii și o altă persoană familiarizată cu situația. AGERPRES/(AS - redactor: luca, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 474

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 12-10-2026 00:42

Brazilia: Lula mizează pe reducerea săptămânii de lucru înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale

Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a condus duminică o mare manifestație la Sao Paulo pentru a apăra o zi suplimentară de odihnă săptămânală și o reducere a săptămânii de lucru, în contextul apropierii celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale unde se află într-o poziție dificilă, relatează AFP. P

Politic Ex 12-10-2026 00:10

Carney afirmă că susține un 'armistițiu energetic' între Kiev și Moscova într-un apel telefonic cu Trump

Premierul canadian Mark Carney a declarat duminică că susține 'ferm' un 'armistițiu energetic' între Ucraina și Rusia, în cursul unei convorbiri telefonice cu președintele american Donald Trump, notează AFP. Carney 'a exprimat sprijinul ferm al Canadei pentru acest acord' și a îndemnat 'Rusia să &i

Politic Ex 11-10-2026 23:48

Coaliția saudită anti-Houthi anunță că a doborât o dronă în estul regatului

Coaliția condusă de Arabia Saudită, care luptă împotriva rebelilor houthi în Yemen, a declarat că a doborât o dronă în estul regatului, acolo unde autoritățile raportaseră anterior un atac împotriva aeroportului din Dammam, transmite AFP. Un purtător de cuvânt al coaliției, generalul Turki al-Malki, a raport

Politic Ex 11-10-2026 23:23

#Ucraina: Regatul Unit susține 'apelul' lui Trump pentru un 'armistițiu energetic durabil', afirmă Burnham

Premierul britanic Andy Burnham a afirmat duminică că țara sa susține 'apelul' președintelui american Donald Trump pentru 'un armistițiu energetic durabil, fără întârziere' între Rusia ți Ucraina, după anunțul unui încetări a focului în sectorul energetic între Kiev și Moscova făcut de către liderul de la Casa Albă,

Politic Ex 11-10-2026 22:34

Ministrul german al economiei este blocat la Riad după atacurile împotriva aeroportului

Ministrul german al economiei, Katherina Reiche, este blocată la Riad după atacul mortal asupra aeroportului atribuit rebelilor houthi din Yemen și va rămâne în oraș până marți, cu o zi mai mult decât era planificat, a indicat ministerul său pentru AFP duminică. 'Din cauza închiderii aeroportului, călătoria de

Politic Ex 11-10-2026 21:55

Prim-ministrul canadian a denunțat acordul privind motorina rusească în cadrul unei convorbiri telefonice cu Zelenski

Prim-ministrul canadian Mark Carney a denunțat duminică acordul dintre Washington și Moscova privind livrarea de motorină rusească, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând că acesta 'subminează tocmai eforturile de instaurare a păcii' în Ucraina, informează AFP. '

Politic Ex 11-10-2026 21:49

Premierul britanic condamnă planurile 'odioase' de a transmite în direct o execuție în SUA

Premierul britanic Andy Burnham a calificat drept 'odioase' execuțiile publice și a declarat că 'nu ar susține niciodată' o astfel de măsură, în contextul în care autoritățile americane iau în calcul să transmită în direct execuția prin împușcare a autorului unui atentat împotriva unor militari americani în 20

Politic Ex 11-10-2026 21:23

Premierul israelian ordonă investigarea și urmărirea penală a participanților la documentarul 'NAZA'

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat duminică investigarea și urmărirea penală, pentru 'crime grave împotriva securității Israelului', a participanților la documentarul 'NAZA', care relatează uciderea în masă de civili din Gaza prin mărturiile a 24 de militari și de oficiali din serviciile secrete israeliene, potrivit unui

Politic Ex 11-10-2026 21:13

VIDEO Zelenski: Rusia a atacat instalații energetice din Ucraina DUPĂ anunțul lui Trump privind armistițiul

Rusia a atacat instalații energetice din Ucraina după anunțul surpriză al președintelui SUA, Donald Trump, privind un armistițiu energetic, despre care a spus că a fost încheiat între Kiev și Moscova, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP.

Politic Ex 11-10-2026 21:00

SUA amenință să blocheze livrările de armament către Ucraina din cauza atacurilor asupra rafinăriilor ruse (presă)

SUA amenință să oprească sistemul de achiziții prin care Ucraina primește armament, cu scopul de a exercita presiuni asupra Kievului pentru a înceta atacurile în profunzime asupra infrastructurii energetice ruse, a relatat duminică Financial Times,

Politic Ex 11-10-2026 20:53

Execuția lui Nidal Hasan/ Un oficial american nu vede niciun 'risc crescut' în cazul transmiterii publice

Secretarul american pentru securitate internă Markwayne Mullin a declarat duminica aceasta că nu vede niciun 'risc crescut' dacă execuția autorului unui atac letal asupra unor soldați americani ar fi transmisă public, o posibilitate care a stârnit indignare în Statele Unite și în afara ei, informează AFP. 'Nu văd

Politic Ex 11-10-2026 20:24

VIDEO Trump: Germania a fost 'la două zile de colaps' din cauza energiei verzi

Președintele SUA, Donald Trump, a susținut, în cadrul unui miting electoral desfășurat în weekend, că tranziția energetică a adus Germania aproape de pragul colapsului, relatează duminică dpa. De asemenea, el l-a amenințat pe președintele francez Emmanuel Macron cu tarife vamale de 250% și a făcut remarci denigratoare la adresa unu

Politic Ex 11-10-2026 20:19

VIDEO Un senator republican influent consideră că acordul lui Trump cu Rusia privind motorina ar putea fi ilegal

Acordul președintelui american Donald Trump cu Rusia privind furnizarea de motorină ar putea fi ilegal și ar putea pune în pericol vieți americane, a declarat duminică senatorul republican Thom Tillis, alăturându-se astfel criticilor venite din ambele tabere politice la adresa înțelegerii anunțate vineri de președintele SUA, informează Reuters.

Politic Ex 11-10-2026 19:56

VIDEO/ De Ziua lui Columb, Trump îi felicită pe italo-americanii care 'au suferit' din cauza 'stângii radicale'

Președintele SUA, Donald Trump, le-a urat duminică americanilor, și în special comunității italo-americane, 'la mulți ani' de Ziua lui Cristofor Columb, deplângând faptul că această comunitate a fost nevoită 'să sufere' distrugerea în țară a simbolurilor legate de navigatorul genovez de către aceia pe care republicanul i-a cali

Politic Ex 11-10-2026 19:41

Franța: Europarlamentarul Raphael Glucksmann va fi candidatul stângii social-democrate la alegerile prezidențiale din 2027

Europarlamentarul Raphael Glucksmann, în vârstă de 46 de ani, va fi candidatul stângii social-democrate franceze la alegerile prezidențiale din aprilie și mai 2027, după o victorie zdrobitoare, duminică, din primul tur al alegerilor primare organizate în principal de Partidul Socialist (PS) și care a reunit 120.787 votanți, informează EFE și A