logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Liderul cartelului de traficanți de droguri Kinahan a fost inculpat în Irlanda după extrădarea din Dubai

Image

Daniel Kinahan, liderul unui cartel de traficanți de droguri, a fost inculpat și arestat preventiv duminică de justiția din Irlanda, după ce fusese extrădat din Dubai, transmite AFP.

Așa-numitul Grup Criminal Organizat Kinahan (KOCG, Kinahan Organised Crime Group), cunoscut și ca 'mafia irlandeză', este acuzat de Statele Unite și de Uniunea Europeană de activități infracționale de mare amploare, în special trafic de droguri și arme, spălare de bani și implicare în numeroase omoruri. Se presupune că KOCG dispune de peste un miliard de dolari.

Daniel Kinahan, în vârstă de 49 de ani, a fugit în urmă cu zece ani din Spania în Dubai, unde a fost arestat acum cinci luni și i-au fost respinse toate recursurile împotriva extrădării. El a fost repatriat cu un avion al guvernului de la Dublin.

Duminică, după o audiere de câteva minute, el a fost trimis la închisoarea de înaltă securitate din Portlaoise, unde sunt închiși mulți deținuți celebri din Irlanda. Instanța l-a inculpat pentru că a condus o organizație infracțională - în speță, KOCG - din octombrie 2015 până în aprilie 2017.

Conform presei irlandeze, următorul termen de judecată a fost stabilit în 5 octombrie.

Procesul va fi desfășurat de o curte specială pentru terorism și crimă organizată, fiind judecat de trei magistrați, fără juriu.

SUA adoptaseră sancțiuni împotriva lui Kinahan și ofereau o recompensă de cinci milioane de dolari pentru orice informații care ar fi dus la arestarea lui. Autoritățile americane îl acuză că aducea droguri din America Latină în Irlanda, iar de acolo în Regatul Unit și în toată Europa, mai ales în Spania.

Din Dubai a fost extrădat în Irlanda în 2025 un alt lider al KOCG, Sean McGovern, condamnat în iunie anul trecut la 24 de ani de închisoare, după ce și-a recunoscut vinovăția.

Emiratul din Golf a fost considerat multă vreme de traficanții europeni de droguri o bază de refugiu ideală pentru conducerea operațiunilor, inclusiv a spălării de bani. În ultimii ani însă, Dubaiul a extrădat mai multe personaje marcante legate de infracțiunile organizate, ameliorându-și cooperarea judiciară cu alte state.

Ministerele Justiției din Emiratele Arabe Unite și Irlanda au afirmat într-un comunicat comun că extrădarea lui Kinahan este 'un mesaj clar: presupușii autori ai unor infracțiuni grave și organizate nu vor găsi niciun adăpost pentru a scăpa de justiție'. Ministrul justiției din emirat, Abdullah bin Sutan bin Awad Al Nuaimi, a apreciat că demersul subliniază 'angajamentul neabătut (al Emiratelor Arabe Unite) de a susține eforturile mondiale de luptă cu criminalitatea transnațională organizată'. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 861

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 30-08-2026 21:01

Trump cere raportarea unei jurnaliste la Comisia Federală pentru Comunicații

Președintele american Donald Trump a cerut duminică într-un mesaj în rețeaua sa Truth Social raportarea unei jurnaliste la Comisia Federală pentru Comunicații în vederea unei 'mustrări sau sancționări' după ce aceasta relatase că liderul de la Casa Albă a obținut și rezultate slabe la susținerea unor candidați republicani, transmite Reuters.

Politic Ex 30-08-2026 18:08

Hărțile Google afișează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump

Platforma Google Maps a schimbat pe hărți numele Lacului Ontario în Lacul America pentru utilizatorii din Statele Unite, conform ordinului executiv de redenumire geografică semnat de președintele american Donald Trump, a anunțat compania Google într-un comunicat preluat duminică de Reuters. Trump și-a anunțat joi decizia de a schim

Politic Ex 30-08-2026 17:54

Președintele Trump afirmă că SUA își vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela

Președintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit pentru refacerea rezervei strategice a Statelor Unite, care scăzuse mult în ultimii ani în contextul perturbării fluxurilor internaționale și al prețurilor ridicate ale energiei, transmite duminică agenția Reuters.

Politic Ex 30-08-2026 17:46

Paramilitarii ruși au ajutat junta din Niger să reprime o revoltă a soldaților

Paramilitarii ruși din Corpul African au ajutat junta militară din Niger să reprime o revoltă a soldaților, a declarat duminică ambasadorul Rusiei la Niamey agenției de presă de stat TASS, preluată de dpa. Militarii aflați la putere în Niger după puciul din iulie 2023 au cerut ajutorul forței ruse, a precizat diplomatul Viktor Voropaev,

Politic Ex 30-08-2026 15:07

Norvegienii îl comemorează pe regele Harald al V-lea (GALERIE FOTO)

Familia regală norvegiană l-a comemorat duminică pe regele Harald al V-lea, decedat vineri dimineaţa; în întreaga Norvegie au loc evenimente similare, relatează dpa.

Politic Ex 30-08-2026 14:59

Turcia găzduiește luni prima reuniune a țărilor din Pactul de Apărare de la Mecca

Turcia va găzdui luni, la Istanbul, prima reuniune a miniștrilor apărării și de externe din țările semnatare ale Pactului de Apărare de la Mecca, au anunțat duminică surse ministeriale turce, conform AFP. Acordul de apărare dintre cele trei mari puteri sunnite a fost semnat pe 7 august la Mecca, în Arabia Saudită, de către prim-ministrul

Politic Ex 30-08-2026 14:09

Scrutin prezidențial în Franța: Socialistul Olivier Faure, candidat la alegerile primare ale stângii

Liderul Partidului Socialist (PS) din Franța, Olivier Faure, și-a anunțat parlamentarii din grupul său că va candida la alegerile primare ale stângii în vederea scrutinului prezidențial din 2027, relatează AFP. ''Am decis să candidez la aceste alegeri primare'', a scris el într-un mesaj, precizând că va

Politic Ex 30-08-2026 12:30

#Ucraina: Bilanțul atacului rusesc asupra unui depozit de muniții a crescut la 38 de morți; zona, ''contaminată''

Numărul morților în urma atacului aerian rusesc asupra unui depozit de muniții din apropierea orașului Kiev a crescut la 38, a anunțat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că zona este ''semnificativ contaminată'', relatează AFP. Rusia a folosit o dronă pentru a ataca depozitul armatei ucrain

Politic Ex 30-08-2026 11:44

Islandezii resping prin referendum reluarea negocierilor de aderare la UE

Islandezii au votat pentru a rămâne în afara Uniunii Europene, a relatat duminică postul de televiziune RUV, populația respingând prin referendum o inițiativă a guvernului de a redeschide discuțiile de aderare și plasându-se de partea celor care au spus că apele de pescuit ale Islandei sunt prea importante pentru a fi supuse riscului, relateaz

Politic Ex 30-08-2026 11:03

Rusia susține că pregătește ''atacuri masive'' împotriva ''sectorului energetic'' al Ucrainei

Rusia a anunțat duminică faptul că pregătește ''atacuri masive'' împotriva ''instalațiilor din sectorul energetic'' din Ucraina, pe fondul unei escaladări accentuate a loviturilor din ultimele luni, relatează AFP. ''Forțele armate ruse au început pregătirile pentru atacuri masive împotr

Politic Ex 30-08-2026 10:50

Liderul suprem al Iranului face apel la unitate între țările musulmane

Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a cerut țărilor musulmane să se unească împotriva Statelor Unite și a Israelului într-un mesaj scris transmis duminică, la șase luni de la începerea războiului din Orientul Mijlociu, relatează AFP. Mojtaba Khamenei, care i-a succedat tatălui său, Ali Khamenei, ucis în prima

Politic Ex 30-08-2026 09:49

Referendum privind UE în Islanda: Votul ''Nu'' este în frunte, pe măsură ce numărătoarea se apropie de sfârșit

Votul ''Nu'' conduce în referendumul organizat sâmbătă în Islanda privind reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, conform cifrelor online publicate duminică, în timp ce numărarea voturilor se apropie de finalizare, relatează AFP. Cu 51,8% la 48,2%, votul ''Nu'' este cu 3,6

Politic Ex 30-08-2026 08:40

Coreea de Nord: Kim Jong Un remaniază Statul Major și îl demite pe ministrul apărării

Liderul nord-coreean Kim Jong Un l-a demis pe ministrul apărării, No Kwang Chol, într-o remaniere amplă a Statului Major militar anunțată duminică de agenția oficială de știri KCNA, conform AFP. Această remaniere are loc în contextul în care Phenianul, care deține arme nucleare, își etalează din ce în ce mai mult

Politic Ex 30-08-2026 08:32

Fostul cancelar Angela Merkel îi îndeamnă pe germani să ''lupte pentru această democrație''

Cu o săptămână înainte de alegerile din landul german Saxonia-Anhalt, fostul cancelar Angela Merkel a făcut apel la cetățeni să apere democrația, relatează dpa. ''Cred că acum, încă o dată - lucru pe care nu a trebuit să-l facem de multe decenii -, trebuie să luptăm cu adevărat pentru această democrație, pur și simplu

Politic Ex 29-08-2026 21:56

VIDEO Norvegia: Noul rege Haakon al VIII-lea i-a adus un omagiu emoționant tatălui său în primul său discurs

Noul rege norvegian Haakon al VIII-lea i-a adus sâmbătă un omagiu emoționant tatălui său răposat, fostul rege Harald al V-lea, în primul său discurs către țară de la accederea la tron, relatează dpa. 'Mulțumesc că ai fost un tată atât de bun pentru Martha și pentru mine', a spus regele Haakon sâmbătă seară &icir