logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Senatul american l-a confirmat pe Todd Blanche în funcția de procuror general al Statelor Unite

Image

Senatul american l-a confirmat sâmbătă pe Todd Blanche în funcția de procuror general al Statelor Unite, echivalentul ministrului justiției, încheind una dintre cele mai controversate proceduri de numire din al doilea mandat al președintelui Donald Trump, transmit Reuters, AFP și dpa.

Blanche a fost confirmat cu 50 de voturi la 49. Doi senatori republicani, Susan Collins și Lisa Murkowski, au votat împotriva confirmării, alăturându-se democraților, care s-au opus ferm numirii și au acuzat administrația Trump de folosirea Departamentului Justiției ca instrument politic împotriva adversarilor președintelui.

Fost avocat personal al lui Trump, Blanche asigura deja interimatul funcției din aprilie.

Nominalizarea sa a întâmpinat opoziția unor senatori republicani, care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la independența sa. Doi senatori republicani, John Cornyn și Thom Tillis, au cerut garanții din partea administrației Trump privind abandonarea definitivă sau limitarea unor inițiative controversate pentru a debloca procedura.

Una dintre acestea viza un fond de aproape 1,8 miliarde de dolari destinat compensării unor aliați ai lui Donald Trump pentru procedurile judiciare inițiate în timpul administrației Biden, denunțat de democrați drept o 'casă de bani negri'. Cealaltă urmărea acordarea unei imunități fiscale președintelui și apropiaților săi.

Administrația Trump a anunțat că renunță la proiectul fondului de despăgubire, însă cei doi senatori au cerut garanții scrise că acesta nu va fi reluat în viitor. Todd Blanche le-a oferit în cele din urmă aceste garanții, ceea ce a permis marți Comisiei judiciare a Senatului să aprobe nominalizarea și să deschidă calea votului în plen.

Todd Blanche a devenit cunoscut publicului larg în calitate de avocat personal al lui Donald Trump în trei dintre dosarele penale care îl vizau pe miliardar înainte de revenirea acestuia la Casa Albă, inclusiv dosarul privind plățile ascunse către fosta actriță de filme pentru adulți Stormy Daniels. Cazul s-a încheiat în primăvara lui 2024 cu condamnarea penală a lui Trump, o premieră pentru un fost președinte american.

După revenirea lui Trump la Casa Albă, Blanche a fost numit adjunct al procurorului general, alături de alți foști consilieri juridici ai președintelui, inclusiv Pam Bondi, care ocupa funcția de procuror general.

La începutul lui aprilie 2026, Trump a revocat-o pe Bondi în contextul scandalului legat de Jeffrey Epstein și i-a încredințat imediat lui Blanche interimatul conducerii Departamentului Justiției. Blanche se afla deja în prima linie a dosarului Epstein.

Senatorul democrat Dick Durbin l-a acuzat pe Blanche că 'acționează în continuare ca avocat personal al președintelui', folosind Departamentul Justiției 'ca un cabinet care nu servește decât unui singur client: președintele'.

Întrebat în timpul audierii din Comisia judiciară a Senatului despre relația sa cu Trump, Blanche a spus inițial: 'Sunt avocatul lui', pentru a se corecta imediat: 'Am fost avocatul lui'.AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 5942

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 30-10-2026 21:59

SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari

Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed

Politic Ex 30-10-2026 21:33

SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja

Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor

Politic Ex 30-10-2026 20:55

Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional

Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin

Politic Ex 30-10-2026 19:49

Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel

Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G

Politic Ex 30-10-2026 19:48

Moscova spune că Ucraina atacă din nou rafinăriile rusești

Potrivit autorităților de la Moscova, armata ucraineană și-a reluat atacurile asupra rafinăriilor rusești, relatează vineri dpa. 'Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile ... au fost reluate, iar facilitățile noastre funcționează cu măsuri de protecție,' transmite agenția de știri rusă RIA Novosti, citând declarația d

Politic Ex 30-10-2026 19:30

Canada intenționează să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro al UE pentru #Ucraina

Canada și-a anunțat vineri intenția de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la finalul unui summit de două zile desfășurat la Montreal, transmit France Presse și Reuters. Potrivit premierului canadian Mark Carney, țara sa va furniza 500 de milioane de euro în cadrul acestui &ici

Politic Ex 30-10-2026 19:23

Kievul cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la recentul atac masiv al Rusiei

Ucraina a solicitat Consiliului de Securitate al ONU o ședință de urgență cu privire la atacul masiv al Rusiei cu rachete și drone de joi asupra teritoriului ucrainean, în urma căruia au fost ucise cel puțin 20 de persoane, iar alte peste 80 au fost rănite, potrivit declarației ministrului ucrainean de externe, Andrii Sibiga, citat de EFE.

Politic Ex 30-10-2026 18:57

#Ucraina: Operațiunea umanitară din Oleșki s-a încheiat, anunță o responsabilă rusă

Evacuările umanitare din Oleșki - oraș aflat sub ocupație rusă în sudul Ucrainei, confruntat de săptămâni în șir cu grave penurii de alimente și medicamente și unde o încetare a focului este în vigoare până duminică - s-au încheiat, a anunțat vineri avocata rusă pentru drepturile omului Iana Lantratova, citată de AFP.

Politic Ex 30-10-2026 18:39

Democrații îi cer lui Trump să păstreze conversațiile cu Grok despre operațiunea de capturare a președintelui Maduro în Venezuela

Aleși democrați din Camera Reprezentanților i-au cerut președintelui american Donald Trump să păstreze conversațiile sale oficiale cu chatbotul de inteligență artificială Grok, dezvoltat de o companie a lui Elon Musk, despre operațiunea de capturare a președintelui Nicolas Maduro în Venezuela, informează vineri EFE. Scrisoarea, datată mi

Politic Ex 30-10-2026 17:57

Închiderea Novaia Gazeta face parte din 'campania militară' a Kremlinului (laureatul premiului Nobel, Dmitri Muratov)

Co-fondatorul și fostul redactor șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, a declarat pentru AFP vineri că închiderea acestui bastion al presei independente din Rusia face parte din 'gigantica campanie militară' pe care Kremlinul o desfășoară din 2022. 'Suntem oponenți înverșunați ai războiului

Politic Ex 30-10-2026 17:44

Canada și UE deschid summitul comun cu hotărârea de a construi o relație fără precedent

Canada și Uniunea Europeană au deschis vineri în mod oficial summitul de la Montreal cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană, pe care liderii lor au prezentat-o ca pe o cale de a-și consolida suveranitatea și reziliența în fața crizelor internaționale, informează EFE. Pri

Politic Ex 30-10-2026 17:07

Volodimir Zelenski va efectua o vizită sâmbătă în Turcia pentru a se întâlni cu Erdogan

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va efectua o vizită, sâmbătă, în Turcia, pentru a discuta cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan despre războiul Rusiei în Ucraina și securitatea de la Marea Neagră, a anunțat vineri președinția turcă, citată de AFP. 'Discuțiile de la Istanbul vor viza măsurile de luat pentru a

Politic Ex 30-10-2026 16:46

Bulgaria aderă la inițiativa NATO de contracarare a amenințărilor aeriene la altitudine joasă

Ministrul bulgar al apărării Dimităr Stoianov a semnat o notă privind aderarea Bulgariei la o inițiativă a NATO menită să dezvolte capacitățile de contracarare a amenințărilor aeriene la altitudine joasă, a anunțat vineri Ministerul apărării de la Sofia, citat de BGNES.COM. Documentul marchează aderarea la un memorandum de cooperare semnat de

Politic Ex 30-10-2026 16:44

Comitetul Nobel condamnă închiderea ziarului rus de opoziție Novaia Gazeta

Comitetul Nobel norvegian și-a exprimat vineri 'îngrijorarea profundă' în legătură cu închiderea ziarului rus de opoziție Novaia Gazeta, al cărui ex-redactor-șef Dmitri Muratov a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 2021, condamnând un atac la adresa libertății de exprimare în Rusia, relatează EFE.

Politic Ex 30-10-2026 16:01

Papa a votat la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, anunță Vaticanul

Papa Leon al XIV-lea - primul suveran pontif american din istorie - a votat la alegerile intermediare (midterm) din SUA, ca 'de fiecare dată când a avut ocazia', afirmă vineri serviciul de presă al Vaticanului într-un comunicat, citat de ANSA și AFP. 'Papa Leon al XIV-lea și-a exercitat dreptul de vot în calitate