Columbia: De la Espriella întrerupe tradiția și va susține primul discurs ca președinte nu la Bogota, ci la Cali, în fața militarilor
Președintele ales al Columbiei, Abelardo de la Espriella, va încălca vineri o altă tradiție și își va ține primul discurs ca lider în fața militarilor dintr-un batalion din orașul Cali (sud-vest), și nu în fața Congresului din Bogota, așa cum fac de obicei președinții în ceremonia de învestire, relatează EFE.
Informația a fost comunicată joi de echipa sa care a explicat detaliile ceremoniei de învestire ce va începe pe 7 august cu sesiunea Congresului, mutată de la Capitoliu din Bogota la Arena USC a Universității Santiago de Cali, tot la dorința lui De la Espriella.
Acolo, noul lider al Columbiei va primi eșarfa prezidențială într-o sesiune condusă de președintele Senatului, Honorio Henriquez, din partidul de dreapta Centro Democratico.
După încheierea ceremoniei, despre care nu se cunosc mai multe detalii, De la Espriella se va muta la Batalionul Pichincha al armatei, unde își va susține primul discurs în fața membrilor forțelor militare.
După victoria sa în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, liderul de extremă dreapta își exprimase intenția de a prelua funcția într-o garnizoană militară din Popayan, capitala Departamentului Cauca, pentru a aduce un omagiu 'adevăraților eroi ai patriei' într-o zonă marcată de conflicte armate. A renunțat însă la această opțiune în urmă cu zece zile din cauza riscului unei erupții a vulcanului Purace, aflat în apropiere, pentru care există în prezent o alertă portocalie.
Capitala Columbiei, sediul celor trei puteri ale statului, nu a fost în planurile președintelui ales nici pentru învestitura sa, nici pentru guvernare, deoarece insistă să descentralizeze administrația și de aceea vrea să transforme Barranquilla din zona Caraibelor într-o capitală alternativă a Columbiei, iar Cali și Medellin în sedii satelit ale președinției.
Scena aleasă este Arena USC de la Universitatea Santiago de Cali, un complex modern cu mai multe întrebuințări având o capacitate de peste 2.300 de persoane și care dispune de peste 800 de locuri de parcare, heliport, sisteme de sunet și iluminat de ultimă generație și ecrane LED de înaltă definiție.
Acolo va depune De la Espriella jurământul în fața unei majorități de senatori și deputați, precum și a altor autorități naționale și invitați internaționali, printre care regele Felipe VI și președinții a opt țări latino-americane. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
China afirmă că Israelul ar trebui să oprească 'înființarea forțată' a coloniilor în Cisiordania
Ministrul de externe chinez Wang Yi i-a transmis președintelui israelian Isaac Herzog că Israelul ar trebui să oprească și să anuleze 'înființarea forțată' a coloniilor în Cisiordania, a anunțat vineri Ministerul de Externe chinez într-un comunicat, relatează Reuters. China a susținut permanent că problema palestiniană reprezi
Ucraina a rămas fără rachete americane pentru apărarea sa antiaeriană, ceea ce o face mai vulnerabilă (presă)
Ucraina a rămas fără rachete Patriot fabricate în SUA pentru sistemul său de apărare antiaeriană, ceea ce o face mai vulnerabilă la atacurile cu rachete balistice rusești, a relatat CNN, citând o sursă familiarizată cu situația, informează vineri EFE. Acest lucru vine pe fondul unei dispute publice din ce în ce mai tensionate între preș
Fostul președinte venezuelean Maduro și soția sa au pledat nevinovați la acuzațiile de tortură într-o instanță din SUA
Fostul președinte venezuelean Nicolas Maduro și soția sa, Cilia Flores, ambii capturați de armata americană într-o intervenție militară la Caracas în ianuarie, au pledat nevinovați la acuzațiile de tortură formulate împotriva lor de procurorii americani, a informat joi presa din SUA, relatează dpa. Maduro și Flores au pledat 'nevinovați
Criticat dur de Trump, Zelenski încearcă să obțină reafirmarea susținerii aliaților europeni la Bruxelles (AFP)
Criticat din nou dur de președintele american Donald Trump, președintele ucrainean Volodimir Zelenski va pleda vineri, la Bruxelles, la summitul UE, pentru o reafirmare a sprijinului aliaților săi europeni, relatează AFP. Ajuns joi în capitala belgiană, liderul ucrainean s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru a sublini
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
Uniunea Europeană a anunțat joi că a amânat un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită la 24 octombrie, în contextul în care atacurile desfășurate de Houthi au sporit îngrijorările legate de securitate în această țară, transmite Reuters. UE nu a dat detalii despre motivele amânării reuniunii, m
Noua secretară de presă a Casei Albe, Katie Zacharia, recunoaște că nu a promovat examenul de intrare în barou
Noua secretară de presă a Casei Albe, Katie Zacharia, a declarat joi că nu a promovat examenul de intrare în barou, după ce a fost supusă unor întrebări privind cariera sa juridică de dinainte de a deveni principala purtătoare de cuvânt a președintelui american Donald Trump, relatează Reuters. Zacharia, care s-a alăturat luni echipei de la Ca
Trump consideră că reluarea atacurilor Ucrainei asupra rafinăriilor rusești este o 'rușine'
Președintele american Donald Trump a apreciat joi că reluarea de către Ucraina a atacurilor asupra rafinăriilor rusești este o 'rușine', ridicând din nou tonul împotriva omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, notează AFP. 'Cred că este o rușine', a declarat președintele american pentru postul Newsmax care &ic
China consideră că poate 'câștiga cu ușurință' un conflict cu Filipine
Ambasadorul Chinei la Manila, Jing Quan, a declarat joi că Beijingul ar putea 'câștiga cu ușurință' un conflict cu Filipine, dând asigurări, totuși, că chinezii nu 'vor alege forța'. Arhipelagul denunță, la rândul său, o 'amenințare abia mascată', relatează AFP. Beijingul revendică cea mai mare parte a
Rubio îl îndeamnă pe președintele libanez să nu restituie Hezbollahului explozibilii confiscați
Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat că este 'exclus' să fie returnată Hezbollahului o jumătate de tonă de explozibili confiscată săptămâna trecută de autoritățile libaneze, în cadrul unei convorbiri telefonice avute joi cu președintele Joseph Aoun, potrivit unui oficial din cadrul Departamentului de Stat, notează AFP.
Alegeri în Brazilia: Lula reduce din decalajul față de Flavio Bolsonaro (sondaj)
Președintele brazilian de stânga Luiz Inacio Lula da Silva a redus la două puncte decalajul față de senatorul conservator Flavio Bolsonaro în vederea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 25 octombrie, potrivit unui sondaj publicat joi, citat de AFP. Datafolha, unul dintre institutele de referință din Brazilia, &ic
SUA: Nouă agenți ai FBI demiși de directorul Kash Patel depun plângere
Nouă foști agenți ai FBI care au participat la ancheta privind reținerea de documente clasificate de către Donald Trump și care au fost demiși brusc de directorul poliției federale americane, Kash Patel, au intentat joi o acțiune în justiție, notează AFP. După noua alegere a lui Donald Trump în noiembrie 2024, procurorul special re
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care să interzică mineritul și explorarea în ape adânci până la sfârșitul anului 2029, notează AFP. WWF Groenlanda a salutat această decizie, considerând-o un 'pas important în direcți
Este 'capital' ca #Ucraina să aibă mijloacele de a se apăra, reafirmă Macron
Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat joi că trebuie oferite Ucrainei 'toate mijloacele' de care are nevoie pentru a se apăra împotriva Rusiei, după o întrevedere cu Volodimir Zelenski care a calificat întâlnirea lor drept 'productivă', notează AFP. 'În condițiile în care Rusia a
Ministrul britanic al apărării, Wes Streeting, pledează cauza Ucrainei la Washington
Ministrul britanic al apărării Wes Streeting a pledat cauza Ucrainei joi, la Washington, argumentând că ea va ''contribui la puterea americană'' în viitor, pe fondul creșterii tensiunilor între Washington și Kiev, relatează AFP. Wes Streeting urmează să se întâlnească cu omologul său american, Pete
Fostul președinte venezuelean Maduro compare în instanță sub o nouă acuzație, legată de torturarea opozanților
Fostul președinte venezuelean Nicolas Maduro și soția sa, Cilia Flores, au compărut joi în fața unei instanțe din New York, unde urma să răspundă unei noi acuzații: cea de asociere în vederea torturării opozanților politici, transmite Reuters. Maduro, în vârstă de 63 de ani, răsturnat de la putere printr-o intervenție m










