Trump: Iranul trebuie să aleagă între un ''acord'' și o ''capitulare totală''
Președintele american Donald Trump a avertizat luni că blocada navală impusă de SUA împotriva Iranului va fi ridicată numai în cazul unui ''acord'' sau al unei ''capitulări totale'' a Teheranului, relatează agențiile AFP și EFE.
El a insistat că sunt în desfășurare negocieri între SUA și Iran, în pofida dezmințirilor venite de la Teheran.
''Liderii iranieni sunt de o duplicitate incredibilă! Ei cer o întâlnire, unii ar spune chiar că o 'cerșesc', discuțiile încep, altele sunt prevăzute într-un viitor imediat, iar ei spun, public și cu mândrie, că nu poartă nicio discuție'', a scris Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.
El a susținut că Strâmtoarea Ormuz se află ''total sub controlul'' marinei militare americane, care menține totodată blocada asupra porturilor iraniene. ''Nimic nu trece către Iran (...) și nimic nu va trece atât timp cât nu va exista un acord sau o capitulare totală'' a Iranului, a indicat președintele american.
''Indiferent că Iranul dorește sau nu să o recunoască, cert este că vorbim despre o soluție la o problemă pe care ei înșiși au provocat-o timp de decenii'', a continuat Trump. ''Iranul nu va avea niciodată o armă nucleară'', a repetat el.
În stilul său obișnuit de când a început războiul în urmă cinci luni, Trump a amenințat în weekend din nou Iranul cu bombardamente devastatoare, dar apoi a spus că le anulează pentru ca negocierile cu Teheranul să fie reluate luni. El a susținut că Iranul însuși i-a cerut să oprească atacul pe care-l ordonase și pe care l-a descris drept ''cel mai mare după Al Doilea Război Mondial''.
Totuși, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmail Baghaei, a susținut de partea sa că Republica Islamică nu desfășoară în prezent negocieri cu SUA, ci cu Omanul pentru a securiza navigația prin Strâmtoarea Ormuz. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Damascul confirmă discuțiile cu Israelul pentru a reduce tensiunea după atacurile israeliene (presă)
Siria a confirmat duminică discuții la nivel înalt cu Israelul, menite să scadă presiunea după recentele atacuri israeliene și să mențină țara în afara tensiunilor dintre Israel și Turcia, un aliat al Damascului, notează AFP. Agenția oficială de presă siriană SANA citează o sursă din cadrul Ministerului de Externe care afirmă că de
Israel avertizează Hamas după lansarea unor zmeie din Gaza
Israelul a avertizat duminică mișcarea islamistă palestiniană Hamas că își va intensifica operațiunile în Fâșia Gaza dacă lansările de zmeie, drone și baloane către Israel vor continua, transmite AFP. Chiar dacă aceste dispozitive nu transportă explozibili, lansarea lor reînvie amintirea valurilor de zmeie și baloane in
Franța: Europarlamentarul de centru-stânga Glucksmann, candidat la prezidențiale
Eurodeputatul de centru-stânga Raphael Glucksmann, 46 de ani, și-a anunțat duminică seara candidatura la alegerile prezidențiale franceze din 2027, declarându-se 'candidat pentru a câștiga', notează AFP. 'Sunt candidat pentru a redresa Franța deoarece, știți bine, cu toții avem un nod în stomac când ve
Mexic: Un guvernator căutat în Statele Unite pentru trafic de droguri se retrage din nou din funcție
Guvernatorul statului mexican Sinaloa, căutat de Statele Unite pentru trafic de droguri, a anunțat sâmbătă că se retrage din nou din funcție, o decizie salutată duminică de președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, notează AFP. Ruben Rocha Moya, ales din partea partidului Morena al doamnei Sheinbaum, aflat la putere,
AFP: Întâlnire între ministrul sirian de externe și șeful Mossadului
Ministrul sirian de externe s-a întâlnit duminică în Iordania cu șeful serviciului secret israelian Mossad, au declarat pentru AFP o sursă diplomatică și o sursă guvernamentală siriană, la câteva zile după un atac israelian asupra unei baze aeriene în Siria. Potrivit acestor surse, care au solicitat anonimatul, mi
Starea de sănătate a regelui Harald al Norvegiei s-a agravat
Starea de sănătate a regelui Harald al Norvegiei, în vârstă de 89 de ani și spitalizat în urma unor complicații legate de o boală a sângelui, s-a agravat în acest weekend, a anunțat duminică Palatul Regal norvegian, potrivit AFP. Cel mai vârstnic suveran din Europa, regele Norvegiei suferă de anemie hemoliti
R.D. Congo și rebelii din gruparea M23 au convenit o foaie de parcurs pentru negocierile de pace
Republica Democratică Congo și rebelii din gruparea M23 susținuți de Rwanda au convenit asupra unei foi de parcurs pentru negocierile de pace, conform unei declarații comune anunțate duminică în urma discuțiilor desfășurate în Elveția, relatează AFP. Cele două părți, care au semnat un proiect de acord de pace mediat de SUA în
Zelenski susține că #Ucraina nu a participat la sabotajul asupra gazoductului Nord Stream
Ucraina nu a jucat niciun rol în sabotajul din anul 2022 asupra gazoductului Nord Stream, care transporta gaz rusesc către Germania prin Marea Baltică, a reafirmat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, contrar concluziilor investigației efectuate de autoritățile germane, relatează AFP. Procurorii germani au stabilit luna tr
Grecia mută un sistem Patriot în Creta pentru a contracara un eventual atac iranian asupra echipamentelor americane
Grecia a mutat duminică o baterie antiaeriană Patriot în insula Creta, pentru a consolida acolo apărarea unei importante baze militare în fața riscului unor eventuale atacurile iraniene asupra instalațiilor unde sunt amplasate echipamente militare americane în partea de est a Mediteranei, relatează agenția EFE. Respectivul si
Rusia: Putin susține că situația aprovizionării cu combustibil este sub control, în pofida atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor
Președintele rus Vladimir Putin a susținut duminică într-un interviu că situația de pe piața combustibililor este sub control și că problemele care decurg din intensificarea atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor Rusiei sunt în curs de soluționare, transmite agenția EFE. 'Ne-am întâlnit alaltăieri cu premierul (Mikhail Mishustin)
Zelenski cere Uniunii Europene 30 de miliarde de euro pentru nevoile de apărare ale Ucrainei
Ucraina așteaptă din partea Uniunii Europene să-i ofere 30 de miliarde de euro pentru a o ajuta să-și finanțeze apărarea împotriva invaziei ruse, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski în fața presei la Kiev, relatează agenția dpa. El a subliniat că bugetul ucrainean al apărării are în prezent un deficit de 27 de miliar
#Ucraina, dar și Rusia, dezvoltă alternative la Starlink (Zelenski)
Ucraina, ca și Rusia, lucrează la o alternativă la Starlink, rețeaua de sateliți utilizată pentru comunicații asupra câmpului de luptă, la care accesul depinde de aprobarea lui Elon Musk, a afirmat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de AFP. 'Rușii construiesc un echivalent al Starlink cu chinezii. Și ei cred că vor termina acest proiect
Niște alegeri ar fi 'un tsunami' care ar 'fractura #Ucraina', declară Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că alegeri în timp de război ar fi un pericol pentru țară după apelul controversat al fostului său ministru al apărării, Mihailo Fedorov, de a pregăti terenul pentru organizarea unui scrutin, relatează AFP. 'Cred că într-un război ca acesta, alegeri în asemenea condiții sunt un risc eno
Producția de armament și echipamente de apărare a Iranului s-a dublat în ultimele 12 luni (purtător de cuvânt)
Producția de arme și echipamente de apărare a Iranului s-a dublat în ultimele 12 luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Iran, Reza Talaei-Nik, citat duminică de Xinhua. Într-un interviu acordat vineri seara postului de televiziune de stat IRIB, purtătorul de cuvânt a declarat că, de la începutul războiului, la sf&
Președintele iranian admite că țara sa trece prin 'numeroase dificultăți'
Societatea iraniană trece prin 'numeroase dificultăți', a declarat președintele iranian Masoud Pezeshkian duminică, în timp ce SUA caută să accentueze presiunea asupra economiei iraniene printr-o nouă salvă de sancțiuni, relatează AFP. 'Sunt conștient că societatea noastră traversează în prezent numeroase dificultăți. Facem tot ce ne es













